11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 337/2


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1169/2012 AL CONSILIULUI

din 10 decembrie 2012

privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 542/2012

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (1), în special articolul 2 alineatul (3),

întrucât:

(1)

La 25 iunie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 542/2012 (2) privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001, stabilind o listă actualizată a persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001.

(2)

Consiliul a comunicat tuturor persoanelor, grupurilor și entităților pentru care acest lucru a fost posibil din punct de vedere practic o expunere de motive prin care se explică de ce au fost incluse pe lista care figurează în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 542/2012.

(3)

Prin intermediul unui aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Consiliul a informat persoanele, grupurile și entitățile incluse pe lista care figurează în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 542/2012 asupra faptului că a decis menținerea lor pe lista respectivă. De asemenea, Consiliul a informat persoanele, grupurile și entitățile în cauză cu privire la posibilitatea de a solicita o expunere a motivelor Consiliului care au determinat includerea lor pe listă, în cazul în care nu le fusese deja comunicată o astfel de expunere de motive. În cazul anumitor persoane și grupuri a fost pusă la dispoziție o expunere de motive revizuită.

(4)

Consiliul a efectuat o revizuire integrală a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din regulamentul respectiv. În cadrul reexaminării, acesta a luat în considerare observațiile pe care i le-au transmis persoanele, grupurile și entitățile în cauză.

(5)

Consiliul a conchis că persoanele, grupurile și entitățile enumerate în anexa la prezentul regulament au fost implicate în acte de terorism în sensul articolului 1 alineatele (2) și (3) din Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (3), că a fost luată o decizie cu privire la acestea de către o autoritate competentă în sensul articolului 1 alineatul (4) din respectiva poziție comună și că respectivele persoane, grupuri și entități ar trebui să facă în continuare obiectul măsurilor restrictive specifice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2580/2001.

(6)

Lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 ar trebui actualizată în consecință, iar Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 542/2012 ar trebui abrogat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 542/2012 se abrogă.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 decembrie 2012.

Pentru Consiliu

Președintele

C. ASHTON


(1)  JO L 344, 28.12.2001, p. 70.

(2)  JO L 165, 26.6.2012, p. 12.

(3)  JO L 344, 28.12.2001, p. 93.


ANEXĂ

LISTA PERSOANELOR, GRUPURILOR ȘI ENTITĂȚILOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1

1.   PERSOANE

1.

ABDOLLAHI Hamed (cunoscut și sub numele de Mustafa Abdullahi), născut la 11.8.1960 în Iran. Pașaport: D9004878

2.

AL-NASSER, Abdelkarim Hussein Mohamed, născut la Al Ihsa (Arabia Saudită), cetățean saudit

3.

AL YACOUB, Ibrahim Salih Mohammed, născut la 16.10.1966 la Tarut (Arabia Saudită), cetățean saudit

4.

ARBABSIAR Manssor (cunoscut și sub numele de Mansour Arbabsiar), născut la 6 sau 15 martie 1955 în Iran. Cetățean iranian și cetățean al Statelor Unite ale Americii. Pașaport: C2002515 (Iran); Pașaport: 477845448 (SUA). Carte de identitate națională nr.: 07442833, data expirării 15.3.2016 (permis de conducere SUA)

5.

BOUYERI, Mohammed (cunoscut și sub numele de Abu ZUBAIR, SOBIAR, Abu ZOUBAIR), născut la 8.3.1978 la Amsterdam (Țările de Jos) – membru al „Hofstadgroep”

6.

FAHAS, Sofiane Yacine, născut la 10.9.1971 la Alger (Algeria) – membru al „al-Takfir” și al „al-Hijra”

7.

IZZ-AL-DIN, Hasan (cunoscut și sub numele de GARBAYA, Ahmed, cel de SA-ID și sub numele de SALWWAN, Samir), născut în 1963 în Liban, cetățean libanez

8.

MOHAMMED, Khalid Shaikh (cunoscut și sub numele de ALI Salem, BIN KHALID Fahd Bin Adballah, HENIN Ashraf Refaat Nabith, WADOOD Khalid Adbul), născut la 14.4.1965 sau la 1.3.1964 în Pakistan, pașaport nr. 488555

9.

SHAHLAI Abdul Reza (cunoscut și sub numele de Abdol Reza Shala'i, Abd-al Reza Shalai, Abdorreza Shahlai, Abdolreza Shahla'i, Abdul-Reza Shahlaee, Hajj Yusef, Haji Yusif, Hajji Yasir, Hajji Yusif, Yusuf Abu-al-Karkh), născut aproximativ în 1957 în Iran. Adrese: (1) Kermanshah, Iran, (2) Baza militară Mehran, provincia Ilam, Iran

10.

SHAKURI Ali Gholam, născut aproximativ în 1965 la Teheran, Iran

11.

SOLEIMANI Qasem (cunoscut și sub numele de Ghasem Soleymani, Qasmi Sulayman, Qasem Soleymani, Qasem Solaimani, Qasem Salimani, Qasem Solemani, Qasem Sulaimani, Qasem Sulemani), născut la 11.3.1957 în Iran. Cetățean iranian. Pașaport: 008827 (pașaport diplomatic iranian), eliberat în 1999. Titlu: General-maior

2.   GRUPĂRI ȘI ENTITĂȚI

1.

„Organizația Abu Nidal” – „OAN” (cunoscută și sub denumirea de „Consiliul Revoluționar Fatah”, „Brigadele Revoluționare Arabe”, „Septembrie Negru” și „Organizația Revoluționară a Musulmanilor Socialiști”)

2.

„Brigada Martirilor Al-Aqsa”

3.

„Al-Aqsa e.V.”

4.

„Al-Takfir” și „Al-Hijra”

5.

„Babbar Khalsa”

6.

„Partidul Comunist din Filipine”, inclusiv „Noua Armată Populară” – „NAP”, Filipine

7.

„Gama'a al-Islamiyya” (cunoscută și sub denumirea de „Al-Gama'a al-Islamiyya”) („Grupul Islamic” – „IG”)

8.

„İslami Büyük Doğu Akıncılar Cephesi” – „IBDA-C” („Marele Front de Est Islamic al Războinicilor”)

9.

„Hamas”, inclusiv „Hamas-Izz al-Din al-Qassem”

10.

„Hizbul Mujahideen” – „HM”

11.

„Hofstadgroep”

12.

„Fundația Pământul Sfânt pentru Ajutor și Dezvoltare”

13.

„Federația Internațională a Tineretului Sikh” – „ISYF”

14.

„Forța Khalistan Zindabad” – „KZF”

15.

„Partidul Muncitoresc din Kurdistan” – „PKK” (cunoscut și sub denumirea de „KADEK”, „KONGRA-GEL”)

16.

„Tigrii Eliberării din Tamil Eelam” – „LTTE”

17.

„Ejército de Liberación Nacional” („Armata de Eliberare Națională”)

18.

„Jihadul Islamic Palestinian” – „PIJ”

19.

„Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei” – „FPEP”

20.

„Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Comandamentul General” (cunoscut și sub denumirea de „FPEP – Comandamentul General”)

21.

„Fuerzas armadas revolucionarias de Colombia” – „FARC” („Forțele Armate Revoluționare din Columbia”)

22.

„Devrimci Halk Kurtuluș Partisi-Cephesi” – „DHKP/C” [cunoscută și sub denumirea de „Devrimci Sol” („Stânga Revoluționară”) sau cea de „Dev Sol”] („Armata/Frontul/Partidul de Eliberare Revoluționară Populară”)

23.

„Sendero Luminoso” – „CL” („Calea Luminoasă”)

24.

„Stichting Al Aqsa” (cunoscută și sub denumirea de „Stichting Al Aqsa Olanda”, „Al Aqsa Olanda”)

25.

„Teyrbazen Azadiya Kurdistan” – „TAK” (cunoscută și sub denumirea de „Șoimii Eliberării din Kurdistan” sau cea de „Vulturii Eiberării din Kurdistan”)