|
28.11.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 328/7 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 1106/2012 AL COMISIEI
din 27 noiembrie 2012
de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 471/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare privind comerțul exterior cu țările terțe, în ceea ce privește actualizarea nomenclatorului țărilor și teritoriilor
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 471/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 privind statisticile comunitare privind comerțul exterior cu țările terțe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1172/95 al Consiliului (1), în special articolul 5 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei din 13 decembrie 2006 privind Nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile comerțului exterior al Comunității și ale comerțului dintre statele sale membre (2) a stabilit versiunea valabilă la 1 ianuarie 2007 a nomenclatorului respectiv. |
|
(2) |
Sudanul de Sud a devenit stat independent. |
|
(3) |
Antilele Olandeze au fost dizolvate. |
|
(4) |
Saint-Barthélemy nu mai face parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene. |
|
(5) |
Un cod este necesar pentru a acoperi tranzacțiile care implică instalații în largul mării (platforme petroliere, parcuri eoliene, cabluri transoceanice). |
|
(6) |
Codificarea alfabetică a țărilor și teritoriilor trebuie să reflecte versiunea curentă a standardului ISO alfa 2, în măsura în care acesta este compatibil cu cerințele legislației Uniunii și cerințele statistice ale Uniunii. |
|
(7) |
Prin urmare, este oportună stabilirea unei noi versiuni a acestui nomenclator care să țină seama de aceste evoluții și de anumite schimbări intervenite în raport cu anumite coduri. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru statistici privind schimbul de mărfuri cu țările terțe, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Versiunea valabilă începând cu 1 ianuarie 2013 a nomenclatorului țărilor și teritoriilor pentru statisticile comerțului exterior al Comunității și ale comerțului dintre statele membre este prevăzută în anexă.
Articolul 2
Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 se abrogă cu efect de la 1 ianuarie 2013.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2013.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 27 noiembrie 2012.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
ANEXĂ
NOMENCLATORUL ȚĂRILOR ȘI TERITORIILOR PENTRU STATISTICILE COMERȚULUI EXTERIOR AL UNIUNII ȘI ALE COMERȚULUI DINTRE STATELE MEMBRE
(Versiune valabilă începând cu 1 ianuarie 2013)
|
Cod |
Text |
Descriere |
|
AD |
Andorra |
|
|
AE |
Emiratele Arabe Unite |
Abu Dhabi, Ajman, Dubai, Fujairah, Ras al Khaimah, Sharjah și Umm al Qaiwain |
|
AF |
Afganistan |
|
|
AG |
Antigua și Barbuda |
|
|
AI |
Anguilla |
|
|
AL |
Albania |
|
|
AM |
Armenia |
|
|
AO |
Angola |
Inclusiv Cabinda |
|
AQ |
Antarctica |
Teritoriile situate la sud de latitudinea sudică de 60°: exclusiv Teritoriile Australe Franceze (TF), Insula Bouvet (BV), Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud (GS) |
|
AR |
Argentina |
|
|
AS |
Samoa Americană |
|
|
AT |
Austria |
|
|
AU |
Australia |
|
|
AW |
Aruba |
|
|
AZ |
Azerbaidjan |
|
|
BA |
Bosnia și Herțegovina |
|
|
BB |
Barbados |
|
|
BD |
Bangladesh |
|
|
BE |
Belgia |
|
|
BF |
Burkina Faso |
|
|
BG |
Bulgaria |
|
|
BH |
Bahrain |
|
|
BI |
Burundi |
|
|
BJ |
Benin |
|
|
BL |
Saint-Barthélemy |
|
|
BM |
Bermuda |
|
|
BN |
Statul Brunei Darussalam |
Formă uzuală Brunei |
|
BO |
Statul Plurinațional al Boliviei |
Formă uzuală Bolivia |
|
BQ |
Bonaire, Sint Eustatius și Saba |
|
|
BR |
Brazilia |
|
|
BS |
Bahamas |
|
|
BT |
Bhutan |
|
|
BV |
Insula Bouvet |
|
|
BW |
Botswana |
|
|
BY |
Belarus |
Formă uzuală Bielorusia |
|
BZ |
Belize |
|
|
CA |
Canada |
|
|
CC |
Insulele Cocos (sau Insulele Keeling) |
|
|
CD |
Republica Democratică Congo |
Fostul Zair |
|
CF |
Republica Centrafricană |
|
|
CG |
Congo |
|
|
CH |
Elveția |
Inclusiv teritoriul german Büsingen și municipiul italian Campione d’Italia |
|
CI |
Côte d’Ivoire |
Formă uzuală Coasta de Fildeș |
|
CK |
Insulele Cook |
|
|
CL |
Chile |
|
|
CM |
Camerun |
|
|
CN |
China |
|
|
CO |
Columbia |
|
|
CR |
Costa Rica |
|
|
CU |
Cuba |
|
|
CV |
Capul Verde |
|
|
CW |
Curaçao |
|
|
CX |
Insula Christmas |
|
|
CY |
Cipru |
|
|
CZ |
Republica Cehă |
|
|
DE |
Germania |
Inclusiv Insula Helgoland; exclusiv teritoriul Büsingen |
|
DJ |
Djibouti |
|
|
DK |
Danemarca |
|
|
DM |
Dominica |
|
|
DO |
Republica Dominicană |
|
|
DZ |
Algeria |
|
|
EC |
Ecuador |
Inclusiv Insulele Galápagos |
|
EE |
Estonia |
|
|
EG |
Egipt |
|
|
EH |
Sahara Occidentală |
|
|
ER |
Eritreea |
|
|
ES |
Spania |
Inclusiv Insulele Baleare și Insulele Canare; exclusiv Ceuta (XC) și Melilla (XL) |
|
ET |
Etiopia |
|
|
FI |
Finlanda |
Inclusiv Insulele Åland |
|
FJ |
Fiji |
|
|
FK |
Insulele Falkland |
|
|
FM |
Statele Federate ale Microneziei |
Chuuk, Kosrae, Pohnpei și Yap |
|
FO |
Insulele Feroe |
|
|
FR |
Franța |
Inclusiv Monaco și departamentele franceze de peste mări (Guyana Franceză, Guadalupe, Martinica și Réunion) și partea de nord franceză a Saint Martin |
|
GA |
Gabon |
|
|
GB |
Regatul Unit |
Regatul Unit, Irlanda de Nord, Insulele Anglo-Normande și Insula Man |
|
GD |
Grenada |
Inclusiv Insulele Grenadine de Sud |
|
GE |
Georgia |
|
|
GH |
Ghana |
|
|
GI |
Gibraltar |
|
|
GL |
Groenlanda |
|
|
GM |
Gambia |
|
|
GN |
Guineea |
|
|
GQ |
Guineea Ecuatorială |
|
|
GR |
Grecia |
|
|
GS |
Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud |
|
|
GT |
Guatemala |
|
|
GU |
Guam |
|
|
GW |
Guineea-Bissau |
|
|
GY |
Guyana |
|
|
HK |
Hong Kong |
Regiunea administrativă specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze |
|
HM |
Insula Heard și Insulele McDonald |
|
|
HN |
Honduras |
Inclusiv Insulele Swan |
|
HR |
Croația |
|
|
HT |
Haiti |
|
|
HU |
Ungaria |
|
|
ID |
Indonezia |
|
|
IE |
Irlanda |
|
|
IL |
Israel |
|
|
IN |
India |
|
|
IO |
Teritoriul Britanic din Oceanul Indian |
Arhipelagul Chagos |
|
IQ |
Irak |
|
|
IR |
Republica Islamică Iran |
|
|
IS |
Islanda |
|
|
IT |
Italia |
Inclusiv Livigno; exclusiv municipiul Campione d’Italia |
|
JM |
Jamaica |
|
|
JO |
Iordania |
|
|
JP |
Japonia |
|
|
KE |
Kenya |
|
|
KG |
Republica Kârgâzstan |
|
|
KH |
Cambodgia |
|
|
KI |
Kiribati |
|
|
KM |
Comore |
Anjouan, Grande Comore și Mohéli |
|
KN |
Saint Kitts și Nevis |
|
|
KP |
Republica Populară Democrată Coreeană |
Formă uzuală Coreea de Nord |
|
KR |
Republica Coreea |
Formă uzuală Coreea de Sud |
|
KW |
Kuweit |
|
|
KY |
Insulele Cayman |
|
|
KZ |
Kazahstan |
|
|
LA |
Republica Democrată Populară Laos |
Formă uzuală Laos |
|
LB |
Liban |
|
|
LC |
Saint Lucia |
|
|
LI |
Liechtenstein |
|
|
LK |
Sri Lanka |
|
|
LR |
Liberia |
|
|
LS |
Lesotho |
|
|
LT |
Lituania |
|
|
LU |
Luxemburg |
|
|
LV |
Letonia |
|
|
LY |
Libia |
|
|
MA |
Maroc |
|
|
MD |
Republica Moldova |
|
|
ME |
Muntenegru |
|
|
MG |
Madagascar |
|
|
MH |
Insulele Marshall |
|
|
MK (1) |
fosta Republică iugoslavă a Macedoniei |
|
|
ML |
Mali |
|
|
MM |
Myanmar |
Fosta Birmania |
|
MN |
Mongolia |
|
|
MO |
Macao |
Regiunea administrativă specială Macao a Republicii Populare Chineze |
|
MP |
Insulele Mariane de Nord |
|
|
MR |
Mauritania |
|
|
MS |
Montserrat |
|
|
MT |
Malta |
Inclusiv Gozo și Comino |
|
MU |
Mauritius |
Insula Mauritius, Insula Rodrigues, Insulele Agalega și Cargados Carajos Shoals (Insulele Saint-Brandon) |
|
MV |
Maldive |
|
|
MW |
Malawi |
|
|
MX |
Mexic |
|
|
MY |
Malaysia |
Malaysia Peninsulară și Malaysia de Est (Labuan, Sarawak și Sabah) |
|
MZ |
Mozambic |
|
|
NA |
Namibia |
|
|
NC |
Noua Caledonie |
Inclusiv Insulele Loyalty (Maré, Lifou și Ouvéa) |
|
NE |
Niger |
|
|
NF |
Insula Norfolk |
|
|
NG |
Nigeria |
|
|
NI |
Nicaragua |
Inclusiv Insulele Corn |
|
NL |
Țările de Jos |
|
|
NO |
Norvegia |
Inclusiv Arhipelagul Svalbard și Insula Jan Mayen |
|
NP |
Nepal |
|
|
NR |
Nauru |
|
|
NU |
Niue |
|
|
NZ |
Noua Zeelandă |
Exclusiv teritoriul Ross (Antarctica) |
|
OM |
Oman |
|
|
PA |
Panama |
Inclusiv fosta Zonă a Canalului |
|
PE |
Peru |
|
|
PF |
Polinezia Franceză |
Insulele Marchize, Arhipelagul Societății (inclusiv Tahiti), Insulele Tuamotu, Insulele Gambier și Insulele Australe |
|
PG |
Papua-Noua Guinee |
Partea estică a Noii Guinee; Arhipelagul Bismarck [inclusiv Noua Britanie, Noua Irlandă, Lavongai (Noua Hanovra) și Insulele Amiralității]; Insulele Solomon de Nord (Bougainville și Buka); Insulele Trobriand, Insula Woodlark; Insulele Entrecasteaux și Arhipelagul Louisiade |
|
PH |
Filipine |
|
|
PK |
Pakistan |
|
|
PL |
Polonia |
|
|
PM |
Saint-Pierre și Miquelon |
|
|
PN |
Pitcairn |
Inclusiv Insulele Ducie, Henderson și Oeno |
|
PS |
Teritoriul Palestinian Ocupat |
Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est) și Fâșia Gaza |
|
PT |
Portugalia |
Inclusiv Arhipelagul Azore și Arhipelagul Madeira |
|
PW |
Palau |
|
|
PY |
Paraguay |
|
|
QA |
Qatar |
|
|
RO |
România |
|
|
RU |
Federația Rusă |
Formă uzuală Rusia |
|
RW |
Rwanda |
|
|
SA |
Arabia Saudită |
|
|
SB |
Insulele Solomon |
|
|
SC |
Seychelles |
Insula Mahé, Insula Praslin, La Digue, Frégate și Silhouette; Insulele Amirante (inclusiv Desroches, Alphonse, Platte și Coëtivy); Insulele Farquhar (inclusiv Providence); Insulele Aldabra și Insulele Cosmoledo |
|
SD |
Sudan |
|
|
SE |
Suedia |
|
|
SG |
Singapore |
|
|
SH |
Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha |
|
|
SI |
Slovenia |
|
|
SK |
Slovacia |
|
|
SL |
Sierra Leone |
|
|
SM |
San Marino |
|
|
SN |
Senegal |
|
|
SO |
Somalia |
|
|
SR |
Suriname |
|
|
SS |
Sudanul de Sud |
|
|
ST |
São Tomé și Principe |
|
|
SV |
El Salvador |
|
|
SX |
Sint-Maarten (partea neerlandeză) |
Insula Saint Martin este împărțită în partea de nord franceză și partea de sud neerlandeză |
|
SY |
Republica Arabă Siriană |
Formă uzuală Siria |
|
SZ |
Swaziland |
|
|
TC |
Insulele Turks și Caicos |
|
|
TD |
Ciad |
|
|
TF |
Teritoriile Australe și Antarctice Franceze |
Inclusiv Insulele Kerguelen, Insula Amsterdam, Insula Saint-Paul, Arhipelagul Crozet și insulele franceze dispersate din Oceanul Indian care includ Bassas da India, Insula Europa, Insulele Glorioso, Insula Juan de Nova Island și Insula Tromelin |
|
TG |
Togo |
|
|
TH |
Thailanda |
|
|
TJ |
Tadjikistan |
|
|
TK |
Tokelau |
|
|
TL |
Timorul de Est |
|
|
TM |
Turkmenistan |
|
|
TN |
Tunisia |
|
|
TO |
Tonga |
|
|
TR |
Turcia |
|
|
TT |
Trinidad și Tobago |
|
|
TV |
Tuvalu |
|
|
TW |
Taiwan |
Teritoriul vamal separat al Kinmen, Matsu, Penghu și Taiwan |
|
TZ |
Republica Unită Tanzania |
Pemba, Insula Zanzibar și Tanganika |
|
UA |
Ucraina |
|
|
UG |
Uganda |
|
|
UM |
Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite ale Americii |
Cuprind Insula Baker, Insula Howland, Insula Jarvis, Atolul Johnston, Reciful Kingman, Insulele Midway, Insula Navassa, Atolul Palmyra și Insula Wake |
|
US |
Statele Unite |
Inclusiv Puerto Rico |
|
UY |
Uruguay |
|
|
UZ |
Uzbekistan |
|
|
VA |
Sfântul Scaun (Statul Cetății Vaticanului) |
|
|
VC |
Saint Vincent și Grenadine |
|
|
VE |
Republica Bolivariană a Venezuelei |
Forma uzuală Venezuela |
|
VG |
Insulele Virgine Britanice |
|
|
VI |
Insulele Virgine Americane |
|
|
VN |
Vietnam |
|
|
VU |
Vanuatu |
|
|
WF |
Wallis și Futuna |
Inclusiv Insula Alofi |
|
WS |
Samoa |
Fosta Samoa Occidentală |
|
XC |
Ceuta |
|
|
XK |
Kosovo |
Astfel cum este definit de Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite din 10 iunie 1999 |
|
XL |
Melilla |
Inclusiv Peñón de Vélez de la Gomera, Peñón de Alhucemas și Insulele Chafarinas |
|
XS |
Serbia |
|
|
YE |
Yemen |
Fost Yemenul de Nord și Yemenul de Sud |
|
YT |
Mayotte |
Grande-Terre și Pamandzi |
|
ZA |
Africa de Sud |
|
|
ZM |
Zambia |
|
|
ZW |
Zimbabwe |
|
|
DIVERSE |
||
|
EU |
Uniunea Europeană |
Cod rezervat în cadrul schimburilor cu țările terțe, pentru declarația de origine a mărfurilor, în conformitate cu condițiile prevăzute de dispozițiile Uniunii în domeniu. Cod care nu trebuie utilizat în scopuri statistice |
|
QP |
Marea liberă |
Domeniul maritim în afara apelor teritoriale |
|
|
Stocuri și provizii |
Rubrică facultativă |
|
sau |
|
|
|
QR |
Stocuri și provizii în cadrul comerțului intra-UE |
Rubrică facultativă |
|
QS |
Stocuri și provizii în cadrul comerțului cu țările terțe |
Rubrică facultativă |
|
QU |
Țări și teritorii nespecificate |
Rubrică facultativă |
|
sau |
|
|
|
QV |
Țări și teritorii nespecificate în cadrul comerțului intra-UE |
Rubrică facultativă |
|
QW |
Țări și teritorii nespecificate în cadrul comerțului cu țările terțe |
Rubrică facultativă |
|
QX |
Țări și teritorii nespecificate din motive comerciale sau militare |
Rubrică facultativă |
|
sau |
|
|
|
QY |
Țări și teritorii nespecificate din motive comerciale sau militare în cadrul comerțului intra-UE |
Rubrică facultativă |
|
QZ |
Țări și teritorii nespecificate din motive comerciale sau militare în cadrul schimburilor cu țările terțe |
Rubrică facultativă |
(1) Cod provizoriu care nu aduce cu nimic atingere denumirii definitive a țării care va fi atribuită cu ocazia încheierii negocierilor în curs privind acest subiect în cadrul Organizației Națiunilor Unite.