20.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 290/8


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 968/2012 AL COMISIEI

din 19 octombrie 2012

de adăugare la cotele de pescuit pentru hamsie în 2012/2013 în Golful Biscaia a cantităților reținute de Franța în sezonul de pescuit 2011/2012 în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (1), în special articolul 4 alineatul (2),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96, statele membre pot solicita Comisiei, înaintea datei de 31 octombrie a anului de aplicare a unei cote de pescuit, să rețină un procentaj maxim de 10 % din această cotă în vederea transferării pentru anul următor. Comisia adaugă cantitatea reținută la cota relevantă.

(2)

Pentru sezonul de pescuit 2011/2012, Regulamentul (UE) nr. 716/2011 al Consiliului (2) a alocat Franței o cotă de 2 970 de tone de hamsie în Golful Biscaia.

(3)

Cu toate acestea, ținând seama de schimburile de posibilități de pescuit în conformitate cu articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului (3), precum și de transferurile de cote în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și/sau de realocarea și deducerea posibilităților de pescuit în conformitate cu articolele 37 și 105 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (4), cota aflată la dispoziția Franței pentru acest stoc în timpul sezonului de pescuit 2011/2012 s-a ridicat la 6 362 de tone.

(4)

La sfârșitul acestui sezon de pescuit, Franța a raportat capturi de hamsie în Golful Biscaia care au totalizat 4 198 de tone.

(5)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96, Franța a cerut ca o parte din cota sa pentru hamsie din sezonul de pescuit 2011/2012 să fie reținută și transferată în următorul sezon de pescuit. În limitele specificate de respectivul regulament, cantitățile reținute trebuie adăugate la cota stabilită de Regulamentul (UE) nr. 694/2012 al Consiliului (5) pentru sezonul de pescuit 2012/2013.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cota de pescuit pentru hamsie în Golful Biscaia alocată Franței de Regulamentul (UE) nr. 694/2012 se majorează cu 636 de tone.

Codul țării

Codul stocului

Specie

Denumirea zonei

Cota finală 2011/2012

Capturi 2011/2012

% din cota finală

Cantitate transferată

Cota inițială 2012/2013

R.694/2012

Cota revizuită 2012/2013

FRA

ANE/08.

Hamsie

VIII (Golful Biscaia)

6 362  t

4 198  t

65,9  %

636  t

2 070  t

2 706  t

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 octombrie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 115, 9.5.1996, p. 3.

(2)   JO L 193, 23.7.2011, p. 11.

(3)   JO L 358, 31.12.2002, p. 59.

(4)   JO L 343, 22.12.2009, p. 1.

(5)   JO L 203, 31.7.2012, p. 26.