19.9.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 252/11


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 839/2012 AL COMISIEI

din 18 septembrie 2012

privind autorizarea ureei ca aditiv furajer pentru rumegătoare

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor destinați hranei animalelor, precum și criteriile și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 din regulamentul respectiv prevede reevaluarea produselor autorizate în temeiul Directivei 82/471/CEE a Consiliului din 30 iunie 1982 privind anumite produse folosite în hrana animalelor (2).

(2)

Ureea a fost autorizată fără limită de timp prin Directiva 82/471/CEE. Produsul respectiv a fost ulterior înscris în Registrul comunitar al aditivilor pentru hrana animalelor ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 coroborat cu articolul 7 din același regulament, s-a depus o cerere pentru reevaluarea ureei ca aditiv furajer pentru rumegătoare, solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria „aditivi nutriționali”. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

În avizul său din 7 martie 2012 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, ureea nu are efecte nocive asupra sănătății animale, a sănătății consumatorilor sau asupra mediului și că acest aditiv furnizează azot neproteic pentru sinteza proteinelor microbiene în rumen. Autoritatea nu consideră necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana animalelor, prezentat de laboratorul comunitar de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea ureei arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestei substanțe ar trebui să fie autorizată, în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

(6)

Întrucât s-au introdus modificări ale condițiilor de autorizare a ureei și nu există efecte imediate asupra siguranței, este necesar să se prevadă un termen rezonabil înainte de autorizare pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care decurg din autorizație. În plus, este necesar să se acorde o perioadă de tranziție pentru eliminarea stocurilor existente de uree, astfel cum sunt autorizate prin Directiva 82/471/CEE, și a hranei pentru animale care conține uree.

(7)

Este disproporționat de complex ca operatorii să adapteze în mod repetat și de la o zi la alta etichetele furajelor care conțin diferiți aditivi care au fost în mod succesiv autorizați în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 și pentru care trebuie să fie respectate noile norme de etichetare. Prin urmare, este oportun să se reducă sarcina administrativă asupra operatorilor economici, oferind o perioadă de timp care să permită o conversie fără probleme a etichetării.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Autorizare

Preparatul menționat în anexă, aparținând categoriei „aditivi nutriționali” și grupei funcționale „ureea și derivații acesteia”, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 2

Cerințe de etichetare

Hrana pentru animale care conține uree se etichetează în conformitate cu prezentul regulament, cel târziu până la 19 mai 2013.

Cu toate acestea, hrana pentru animale conținând uree care a fost etichetată în conformitate cu Directiva 82/471/CEE înainte de 19 mai 2013 poate fi introdusă pe piață în continuare, până la epuizarea stocurilor.

Articolul 3

Măsuri tranzitorii

Stocurile existente de uree și de hrană pentru animale care conține uree la data intrării în vigoare a prezentului regulament pot continua să fie introduse pe piață și utilizate în condițiile Directivei 82/471/CEE până la epuizarea acestora.

Articolul 4

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la 19 noiembrie 2012.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 septembrie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)   JO L 213, 21.7.1982, p. 8.

(3)   EFSA Journal 2012; 10(3):2624.


ANEXĂ

Numărul de identificare al aditivului

Numele titularului autorizației

Aditivul

Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conținutul minim

Conținutul maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

mg/kg de furaj complet cu un conținut de umiditate de 12 %

Categoria: aditivi nutriționali. Grupă funcțională: ureea și derivații acesteia

3d1

Uree

 

Compoziția aditivului

 

Conținutul de uree: minimum 97 %

 

Conținutul de azot: 46 %

 

Caracterizarea substanței active

Diaminometanonă, număr CAS 58069-82-2, formulă chimică: (NH2)2CO

 

Metode analitice  (1)

 

Pentru determinarea cantității totale de azot în aditiv: Titrimetrie [metoda 2.3.3 definită în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003]

 

Pentru determinarea contribuției biuretului la cantitatea totală de azot din aditiv: Spectrofotometrie [metoda 2.5 în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003]

 

Pentru determinarea ureei în preamestecuri, în furajele combinate și materiile prime pentru furaje: Spectrofotometrie [anexa III.D la Regulamentul (CE) nr. 152/2009]

Rumegătoare cu un rumen funcțional

 

8 800

Instrucțiunile de utilizare a aditivului furajer și a hranei pentru animale care conține uree includ următoarele:

„Ureea se dă numai animalelor cu un rumen funcțional. Hrănirea animalelor cu uree în doză maximă ar trebui să fie efectuată în mod gradual Conținutul maxim de uree se utilizează ca hrană în alimentele bogate în carbohidrați ușor digerabili și sărace în azot solubil.

Maximum 30 % din cantitatea totală de azot din rația zilnică ar trebui să provină din ureea-N.”

19 noiembrie 2022


(1)  Detaliile privind metodele de analiză sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului comunitar de referință: http://irmm.jrc.ec.europa.eu/EURLs/EURL_feed_additives/authorisation/evaluation_reports/Pages/index.aspx