|
24.5.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 134/12 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 437/2012 AL COMISIEI
din 23 mai 2012
de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză prin importuri de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Taiwan și Thailanda, și de supunere a acestor importuri la înregistrare
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în special articolul 13 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (5),
după consultarea comitetului consultativ în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază,
întrucât:
A. CEREREA
|
(1) |
Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, o cerere de anchetă cu privire la eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză și de înregistrare a importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Taiwan și Thailanda, declarate sau nu ca fiind originare din Taiwan și Thailanda, care sunt supuse înregistrării. |
|
(2) |
Cererea a fost depusă la 10 aprilie 2012 de Saint-Gobain Adfors CZ s.r.o., Tolnatext Fonalfeldolgozo, Valmieras „Stikla Skiedra” AS și Vitrulan Technical Textiles GmbH, patru producători din Uniune de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibre de sticlă. |
B. PRODUSUL
|
(3) |
Produsul vizat de o eventuală eludare constă în țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8mm atât în lungime, cât și în lățime și cu o greutate de peste 35g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, originare din Republica Populară Chineză, încadrate în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (denumite în continuare „produsul în cauză”). |
|
(4) |
Produsul care face obiectul anchetei este același cu cel descris în considerentul anterior, dar expediat din Taiwan și Thailanda, indiferent dacă este declarat sau nu ca fiind originar din Taiwan și Thailanda, încadrat în prezent la aceleași coduri NC ca și produsul în cauză. |
C. MĂSURILE EXISTENTE
|
(5) |
Măsurile în vigoare în prezent și care sunt eventual eludate sunt măsurile antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului (2). |
D. MOTIVELE
|
(6) |
Cererea conține suficiente elemente de probă prima facie care indică faptul că măsurile antidumping aplicate importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză sunt eludate prin transbordarea produsului via Taiwan și Thailanda. |
|
(7) |
Elementele de probă prima facie prezentate sunt următoarele: |
|
(8) |
Cererea menționează că, ulterior instituirii măsurilor asupra produsului în cauză, a avut loc o modificare semnificativă în configurația schimburilor comerciale implicând exporturi din Republica Populară Chineză, Taiwan și Thailanda în Uniune, fără nicio motivare și sau justificare suficientă a acestei modificări, alta decât instituirea taxei. |
|
(9) |
Această modificare pare a rezulta din transbordarea anumitor țesături cu ochiuri deschise din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză via Taiwan și Thailanda către Uniune. |
|
(10) |
Mai mult, solicitarea conține suficiente elemente de probă prima facie care indică faptul că efectele corective ale măsurilor antidumping aplicate produsului în cauză sunt compromise, atât în ceea ce privește cantitatea, cât și prețul. Un volum semnificativ de importuri ale produsului care face obiectul anchetei pare să fi înlocuit importurile produsului în cauză. În plus, suficiente elemente de probă atestă faptul că importurile produsului care face obiectul anchetei se efectuează la prețuri inferioare prețului neprejudiciabil stabilit în cadrul anchetei care a condus la măsurile existente. |
|
(11) |
În sfârșit, solicitarea conține suficiente elemente de probă prima facie care indică faptul că prețurile produsului vizat de anchetă fac obiectul unor practici de dumping în comparație cu valoarea normală stabilită anterior pentru produsul în cauză. |
|
(12) |
În cazul în care, în cursul anchetei, sunt constatate practici de eludare via Taiwan și Thailanda reglementate de articolul 13 din regulamentul de bază, altele decât transbordarea, acestea ar putea, de asemenea, să facă obiectul anchetei. |
E. PROCEDURA
|
(13) |
Având în vedere cele menționate mai sus, Comisia a concluzionat că există dovezi suficiente pentru a justifica deschiderea unei anchete în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din regulamentul de bază și pentru a supune importurile produsului care face obiectul anchetei, indiferent dacă a fost sau nu declarat ca fiind originar din Taiwan și Thailanda, unei proceduri de înregistrare, în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază. |
(a) Chestionare
|
(14) |
Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare anchetei, Comisia va trimite chestionare exportatorilor/producătorilor cunoscuți și asociațiilor de exportatori /producători cunoscute din Taiwan și Thailanda, exportatorilor/producătorilor cunoscuți și asociațiilor de exportatori/producători cunoscute din Republica Populară Chineză, importatorilor cunoscuți și asociațiilor de importatori cunoscute din Uniune, precum și autorităților din Republica Populară Chineză, Taiwan și Thailanda. Dacă este cazul, se pot solicita informații și industriei din Uniune. |
|
(15) |
În orice caz, toate părțile interesate ar trebui să contacteze Comisia în acest sens, dar nu mai târziu de termenul stabilit la articolul 3 din prezentul regulament, pentru a solicita un chestionar în termenul stabilit la articolul 3 alineatul (1) din prezentul regulament, având în vedere că termenul stabilit la articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament se aplică tuturor părților interesate. |
|
(16) |
Autoritățile din Republica Populară Chineză, Taiwan și Thailanda vor fi informate despre deschiderea anchetei. |
(b) Colectarea informațiilor și desfășurarea audierilor
|
(17) |
Toate părțile interesate sunt invitate să-și prezinte în scris punctele de vedere și să aducă elemente de probă pentru susținerea acestora. În plus, Comisia poate audia părțile interesate, cu condiția ca acestea să prezinte o cerere scrisă din care să reiasă că au motive speciale în baza cărora ar trebui să fie audiate. |
(c) Scutirea de înregistrare a importurilor sau de măsuri
|
(18) |
În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, importurile de produs care face obiectul anchetei pot fi scutite de înregistrare sau de măsuri în cazul în care importul respectiv nu constituie o eludare. |
|
(19) |
Întrucât eventuala eludare a măsurilor intervine în afara Uniunii, în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din regulamentul de bază, pot fi acordate scutiri producătorilor din Taiwan și Thailanda de țesături cu ochiuri deschise din fibre de sticlă cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm, atât în lungime cât și în lățime și cu o greutate de peste 35 g/m2, cu excepția discurilor din fibre de sticlă, care pot dovedi că nu sunt afiliate (3) cu niciun producător supus măsurilor (4) și despre care s-a constatat că nu sunt implicați în practicile de eludare astfel cum sunt ele definite la articolul 13 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază. Producătorii care doresc să beneficieze de o asemenea scutire trebuie să depună o cerere în acest sens, susținută în mod corespunzător de elemente de probă, în termenul stabilit la articolul 3 alineatul (3) din prezentul regulament. |
F. ÎNREGISTRAREA
|
(20) |
În temeiul articolului 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, importurile produselor incriminate trebuie supuse înregistrării, pentru a se asigura că, în cazul în care ancheta ar stabili existența unei eludări, să se poată percepe drepturi antidumping de o valoare corespunzătoare, cu efect de la data la care a fost impusă înregistrarea unor astfel de produse, expediate din Taiwan și Thailanda. |
G. TERMENE
|
(21) |
În vederea unei bune administrări, trebuie stabilit un termen-limită în care:
|
H. LIPSA COOPERĂRII
|
(22) |
În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informații sau nu furnizează informațiile necesare în termenul prevăzut, sau obstrucționează în mod semnificativ ancheta, concluziile, pozitive sau negative, pot fi stabilite pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază. |
|
(23) |
În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat o informație falsă sau înșelătoare, această informație nu se ia în considerare și se poate face uz de datele disponibile. |
|
(24) |
Dacă o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, concluziile sunt stabilite în baza probelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, rezultatul anchetei poate fi mai puțin favorabil acelei părți decât dacă aceasta ar fi cooperat. |
I. CALENDARUL ANCHETEI
|
(25) |
În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din regulamentul de bază, ancheta se va încheia în termen de nouă luni de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
J. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
|
(26) |
Se menționează faptul că toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (5). |
K. CONSILIERUL-AUDITOR
|
(27) |
Părțile interesate pot solicita intervenția consilierului-auditor al Direcției Generale Comerț. Consilierul-auditor acționează drept intermediar între părțile interesate și serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Consilierul-auditor examinează cererile de acces la dosar, litigiile privind confidențialitatea documentelor, cererile de prelungire a termenelor și cererile terților de a fi audiați. Consilierul-auditor poate organiza o audiere cu o anumită parte interesată și poate acționa drept mediator pentru a asigura exercitarea pe deplin a drepturilor la apărare ale părților interesate. |
|
(28) |
Orice solicitare de audiere de către consilierul-auditor trebuie să fie transmisă în scris și să precizeze motivele solicitării. Consilierul-auditor va oferi, de asemenea, posibilități de audiere a părților implicate, pentru a permite confruntarea diferitelor puncte de vedere și prezentarea unor contraargumente. |
|
(29) |
Pentru mai multe informații și date de contact, părțile interesate pot consulta paginile internet dedicate consilierului-auditor de pe site-ul internet al Direcției Generale Comerț: http://ec.europa.eu/trade/tackling-unfair-trade/hearing-officer/index_en.htm |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Se deschide o anchetă în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, pentru a determina dacă importurile în Uniune de țesături cu ochiuri deschise din fibre de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și o greutate de peste 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, expediate din Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Taiwan și Thailanda, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 12, 7019 51 00 13, 7019 59 00 12 și 7019 59 00 13), eludează măsurile instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului.
Articolul 2
În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) și cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, autoritățile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în Uniune identificate la articolul 1 din prezentul regulament.
Înregistrarea expiră la nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Comisia poate, printr-un regulament, să invite autoritățile vamale să înceteze înregistrarea importurilor în Uniune de produse fabricate de producătorii care au solicitat o scutire de la înregistrare și despre care s-a constatat că îndeplinesc condițiile pentru acordarea unei scutiri.
Articolul 3
Chestionarele trebuie solicitate Comisiei în termen de 15 zile de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Pentru ca demersurile lor să fie luate în considerare în timpul anchetei, părțile interesate trebuie să se facă cunoscute contactând Comisia și, în lipsa unor dispoziții contrare, să își prezinte punctele de vedere în scris și să transmită răspunsurile la chestionare și orice alte informații în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Producătorii din Taiwan și Thailanda care solicită o scutire de la înregistrarea importurilor sau de la măsuri trebuie să prezinte o cerere susținută în mod corespunzător de elemente de probă în același termen de 37 de zile.
De asemenea, părțile interesate pot să solicite audierea de către Comisie în același termen de 37 de zile.
Părțile interesate sunt rugate să transmită toate informațiile și cererile în format electronic (informațiile neconfidențiale prin e-mail, cele confidențiale pe CD-R/DVD) și să își indice numele, adresa, adresa de e-mail, numerele de telefon și de fax. Cu toate acestea, orice împuterniciri, certificări semnate și orice actualizări ale acestora, care însoțesc răspunsurile la chestionar trebuie să fie transmise pe suport de hârtie, și anume prin poștă sau prin înmânare directă, la adresa de mai jos. În cazul în care o parte interesată nu poate să transmită informațiile și cererile sale în format electronic, ea trebuie să informeze imediat Comisia, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din regulamentul de bază. Pentru informații suplimentare privind corespondența cu Comisia, părțile interesate pot consulta pagina de internet corespunzătoare de pe site-ul internet al Direcției Generale Comerț: http://ec.europa.eu/trade/tackling-unfair-trade/trade-defence.
Toate observațiile prezentate în scris, inclusiv informațiile solicitate în prezentul regulament, răspunsurile la chestionar și corespondența părților interesate, furnizate cu titlu confidențial, trebuie să poarte mențiunea „Limited” (acces limitat) (6) și să fie însoțite, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, de o versiune neconfidențială care trebuie să poarte mențiunea „For inspection by interested parties” (versiune destinată consultării de către părțile interesate).
Adresa Comisiei pentru corespondență este următoarea:
|
Comisia Europeană |
|
Directorate-General for Trade |
|
Directorate H |
|
Office: N105 4/92 |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIA |
|
Fax +32 2.295 65 05 |
|
E-mail: TRADE-AC-MESH-TT@ec.europa.eu |
Articolul 4
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 23 mai 2012.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 343, 22.12.2009, p. 51.
(3) În conformitate cu articolul 143 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei referitor la punerea în aplicare a Codului Vamal Comunitar, persoanele sunt considerate a fi afiliate numai dacă: (a) fac parte din conducerea sau consiliul de administrație al întreprinderilor celorlaltor producători; (b) sunt recunoscuți legal ca asociați; (c) unul este angajatul celuilalt; (d) oricare dintre acești producători posedă, controlează sau deține direct sau indirect 5% sau mai mult din acțiunile sau părțile emise cu drept de vot de ambii producători; (e) unul dintre ei îl controlează pe celălalt, în mod direct sau indirect; (f) ambii sunt controlați în mod direct sau indirect de către o a treia persoană; (g) controlează împreună, direct sau indirect, o a treia persoană; sau (h) sunt membri ai aceleiași familii. Persoanele se consideră ca aparținând aceleiași familii numai dacă sunt legate prin oricare din următoarele relații: (i) soț și soție; (ii) ascendenți și descendenți, în linie directă de gradul I; (iii) frați și surori (buni, consangvini și uterini); (iv) ascendenți și descendenți, în linie directă de gradul II; (v) unchi sau mătușă și nepot sau nepoată; (vi) socri și ginere sau noră; (vii) cumnați și cumnate. (JO L 253, 11.10.1993, p. 1). În acest context, prin „persoană” se înțelege orice persoană fizică sau juridică.
(4) Totuși, chiar dacă producătorii sunt afiliați în sensul de mai sus cu societăți supuse măsurilor în vigoare asupra importurilor originare din Republica Populară Chineză (măsurile antidumping inițiale), o scutire ar putea fi acordată în cazul în care nu există elemente de probă potrivit cărora relația cu societățile supuse măsurilor inițiale s-a stabilit sau s-a folosit pentru eludarea măsurilor inițiale.
(6) Un document cu mențiunea „ Limited ” (acces limitat) este un document considerat confidențial, în temeiul articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (JO L 343, 22.12.2009, p. 51) și cu articolul 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping). Acesta constituie, de asemenea, un document protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).