17.2.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 46/30


REGULAMENTUL (UE) NR. 135/2012 AL COMISIEI

din 16 februarie 2012

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind transferurile de deșeuri pentru a include anumite deșeuri neclasificate în anexa IIIB

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (1), în special articolul 58 alineatul (1) litera (b),

întrucât:

(1)

Irlanda, Luxemburg, Țările de Jos, Austria și Finlanda au prezentat Comisiei o cerere cu privire la luarea în considerare a posibilității includerii anumitor deșeuri neclasificate în anexa IIIB la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

(2)

Comisia a primit observații din partea Bulgariei, Republicii Cehe, Germaniei, Franței, Ungariei, Țărilor de Jos, Austriei, Poloniei, Finlandei și Suediei cu privire la acceptabilitatea cererilor care vizează includerea anumitor deșeuri pe lista verde în vederea integrării lor în anexa IIIB la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

(3)

Ținând seama de respectivele observații, Comisia a recomandat Irlandei, Țărilor de Jos și Finlandei să prezinte Secretariatului Convenției de la Basel din 22 martie 1989 privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri periculoase și al eliminării acestora (2) („Convenția de la Basel”) cererile vizând noi rubrici în anexa IX la Convenția de la Basel, conform procedurii prevăzute prin Decizia VIII/15 COP8 a Convenției de la Basel referitoare la revizuirile procedurii de reexaminare sau adaptare a listelor de deșeuri din anexele VIII și IX la Convenția de la Basel.

(4)

Finlanda, Țările de Jos și Irlanda au prezentat Secretariatului Convenției de la Basel cererile de noi rubrici în anexa IX la Convenția de la Basel la 14 ianuarie 2011, 25 ianuarie 2011 și, respectiv, 1 februarie 2011. Până la luarea deciziei de includere a rubricilor neclasificate în anexele relevante la Convenția de la Basel sau la Decizia C(2001)107/Final a Consiliului OCDE privind revizuirea Deciziei C(92)39/Final referitoare la controlul circulației transfrontaliere a deșeurilor destinate operațiunilor de recuperare (Decizia OCDE), respectivele rubrici pot fi adăugate cu titlu provizoriu în anexa IIIB la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 trebuie modificat în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului înființat prin articolul 39 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa IIIB la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 februarie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 190, 12.7.2006, p. 1.

(2)   JO L 39, 16.2.1993, p. 3.

(3)   JO L 312, 22.11.2008, p. 3.


ANEXĂ

„ANEXA IIIB

DEȘEURI SUPLIMENTARE CARE FIGUREAZĂ PE LISTA VERDE ÎN AȘTEPTAREA INCLUDERII ÎN ANEXELE RELEVANTE LA CONVENȚIA DE LA BASEL SAU LA DECIZIA OCDE, VIZATE LA ARTICOLUL 58 ALINEATUL (1) LITERA (b)

1.

Indiferent dacă deșeurile sunt sau nu incluse în această listă, este posibil ca acestea să nu facă obiectul cerințelor generale de informare prevăzute la articolul 18, în cazul în care sunt contaminate cu alte materiale într-o concentrație suficientă astfel încât:

(a)

să crească riscurile aferente deșeurilor suficient de mult astfel încât acestea să poată fi supuse procedurii de notificare prealabile și de acord preliminar scris, luând în considerare caracteristicile periculoase enumerate în anexa III la Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1); sau

(b)

să împiedice recuperarea deșeurilor într-un mod ecologic.

2.

În prezenta anexă sunt incluse următoarele deșeuri:

BEU01

Deșeuri reprezentând etichete autoadezive stratificate sensibile la presiune conținând materii prime utilizate la fabricarea materialelor pentru etichete, neacoperite de rubrica B3020 din Convenția de la Basel

BEU02

Fracție de plastic neseparabilă, provenită din pretratarea ambalajelor pentru lichide uzate

BEU03

Fracție de plastic-aluminiu neseparabilă, provenită din pretratarea ambalajelor pentru lichide uzate

BEU04

Ambalaje compozite constând în principal din hârtie și dintr-o cantitate mică de plastic, care nu conțin reziduuri și nu sunt acoperite de rubrica B3020 din Convenția de la Basel

BEU05

Deșeuri biodegradabile curate provenite din agricultură, horticultură, silvicultură, precum și din grădini, parcuri și cimitire

3.

Transferurile de deșeuri enumerate în prezenta anexă nu aduc atingere dispozițiilor Directivei 2000/29/CE a Consiliului (2), inclusiv măsurilor adoptate în temeiul articolului 16 alineatul (3) din respectiva directivă.

(1)   JO L 312, 22.11.2008, p. 3.

(2)   JO L 169, 10.7.2000, p. 1.”