24.1.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 19/6 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 55/2012 AL CONSILIULUI
din 23 ianuarie 2012
privind punerea în aplicare a articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului din 18 ianuarie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (1), în special articolul 33 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
La 18 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 36/2012. |
(2) |
Având în vedere gravitatea situației din Siria și în conformitate cu Decizia de punere în aplicare 2012/37/PESC a Consiliului din 23 ianuarie 2012 privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/782/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (2), ar trebui incluse și alte persoane și entități pe lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Persoanele și entitățile menționate în anexa la prezentul regulament se adaugă pe lista prevăzută în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 23 ianuarie 2012.
Pentru Consiliu
Președintele
C. ASHTON
(2) A se vedea pagina 33 din prezentul Jurnal Oficial.
ANEXĂ
Persoanele și entitățile menționate la articolul 1
|
Nume |
Informații de identificare |
Motive |
Data includerii pe listă |
||||
1. |
General de brigadă Jawdat Ibrahim Safi |
Comandantul Regimentului 154 |
A ordonat trupelor să tragă în protestatari la Damasc și în vecinătatea acestuia, inclusiv la Mo'adamiyeh, Douma, Abasiyeh, Duma. |
23.1.2012 |
||||
2. |
General-maior Muhammad Ali Durgham |
Comandantul Diviziei a patra |
A ordonat trupelor să tragă în protestatari la Damasc și în vecinătatea acestuia, inclusiv la Mo'adamiyeh, Douma, Abasiyeh, Duma. |
23.1.2012 |
||||
3. |
General-maior Ramadan Mahmoud Ramadan |
Comandantul Regimentului 35 Operații Speciale |
A ordonat trupelor să tragă în protestatari la Baniyas și Deraa |
23.1.2012 |
||||
4. |
General de brigadă Ahmed Yousef Jarad |
Comandantul Brigăzii 132 |
A ordonat trupelor să tragă în protestatari la Deraa, folosind inclusiv mitraliere și artilerie antiaeriană. |
23.1.2012 |
||||
5. |
General-maior Naim Jasem Suleiman |
Comandantul Diviziei a treia |
A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Douma. |
23.1.2012 |
||||
6. |
General de brigadă Jihad Mohamed Sultan |
Comandantul Brigăzii 65 |
A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Douma. |
23.1.2012 |
||||
7. |
General-maior Fo'ad Hamoudeh |
Comandantul operațiilor militare de la Idlib |
A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Idlib, la începutul lui septembrie 2011 |
23.1.2012 |
||||
8. |
General-maior Bader Aqel |
Comandantul Operațiilor Speciale |
A dat ordin soldaților să adune cadavrele și să le predea serviciilor secrete (mukhabarat) și este răspunzător pentru violențele din Bukamal. |
23.1.2012 |
||||
9. |
General de brigadă Ghassan Afif |
Comandantul Regimentului 45 |
Comandant al operațiilor militare din Homs, Baniyas și Idlib |
23.1.2012 |
||||
10. |
General de brigadă Mohamed Maaruf |
Comandantul Regimentului 45 |
Comandant al operațiilor militare din Homs. A dat ordin să se tragă în protestatari la Homs. |
23.1.2012 |
||||
11. |
General de brigadă Yousef Ismail |
Comandantul Brigăzii 134 |
A dat ordin trupelor să tragă în case și în oamenii de pe acoperișuri, în timpul funeraliilor de la Talbiesh ale protestatarilor uciși în ziua precedentă. |
23.1.2012 |
||||
12. |
General de brigadă Jamal Yunes |
Comandantul Regimentului 555 |
A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Mo'adamiyeh. |
23.1.2012 |
||||
13. |
General de brigadă Mohsin Makhlouf |
|
A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Al-Herak. |
23.1.2012 |
||||
14. |
General de brigadă Ali Dawwa |
|
A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Al-Herak |
23.1.2012 |
||||
15. |
General de brigadă Mohamed Khaddor |
Comandantul Brigăzii 106, Garda prezidențială |
A dat ordin trupelor să îi bată pe protestatari cu bastoane și apoi să îi aresteze. Răspunzător pentru reprimarea protestatarilor pașnici de la Douma. |
23.1.2012 |
||||
16. |
General-maior Suheil Salman Hassan |
Comandantul Diviziei a cincea |
A dat ordin trupelor să tragă în protestatari în provincia Deraa. |
23.1.2012 |
||||
17. |
Wafiq Nasser |
Directorul direcției regionale Suwayda (Departamentul Serviciilor de Informații Militare) |
În calitate de director al direcției Suwayda a Departamentului Serviciilor de Informații Militare, răspunzător pentru încarcerări arbitrare și torturarea deținuților la Suwayda. |
23.1.2012 |
||||
18. |
Ahmed Dibe |
Directorul direcției regionale Deraa (Direcția Generală Securitate Generală) |
În calitate de director al direcției regionale Deraa a Direcției Generale Securitate Generală, răspunzător pentru încarcerări arbitrare și torturarea deținuților la Deraa. |
23.1.2012 |
||||
19. |
Makhmoud al-Khattib |
Directorul Direcției de anchetă (Direcția Generală Securitate Politică) |
În calitate de director al Direcției de anchetă a Direcției Generale Securitate Politică, răspunzător pentru încarcerări și torturarea deținuților. |
23.1.2012 |
||||
20. |
Mohamed Heikmat Ibrahim |
Directorul Direcției Operații (Direcția Generală Securitate Politică) |
În calitate de director al Direcției Operații a Direcției Generale Securitate Politică, răspunzător pentru încarcerări și torturarea deținuților. |
23.1.2012 |
||||
21. |
Nasser Al-Ali |
Directorul direcției regionale Deraa (Direcția Generală Securitate Politică) |
În calitate de director al direcției regionale Deraa a Direcției Generale Securitate Politică, răspunzător pentru încarcerări și torturarea deținuților. |
23.1.2012 |
||||
22. |
Mehran (alias Mahran) Khwanda |
Proprietar al companiei de transporturi Qadmous Transport Co. Născut la 11.5.1938 Pașapoarte: nr. 3298 858, a expirat la 09.5.2004, nr. 001452904, va expira la 29.11.2011, nr. 006283523, va expira la 28.6.2017. |
Oferă sprijin logistic represiunii violente exercitate împotriva populației civile în zonele în care acționează milițiile pro-guvernamentale implicate în violențe („chabbihas”). |
23.1.2012 |
||||
23. |
Industrial Bank (Banca Industrială) |
|
Bancă aflată în proprietatea statului. Participă la finanțarea regimului. |
23.1.2012 |
||||
24. |
Popular Credit Bank (Banca Populară de Credit) |
|
Bancă aflată în proprietatea statului. Participă la finanțarea regimului. |
23.1.2012 |
||||
25. |
Saving Bank (Banca de Economii) |
|
Bancă aflată în proprietatea statului. Participă la finanțarea regimului. |
23.1.2012 |
||||
26. |
Agricultural Cooperative Bank (Banca Cooperativă Agricolă) |
|
Bancă aflată în proprietatea statului. Participă la finanțarea regimului. |
23.1.2012 |
||||
27. |
Syrian Lebanese Commercial Bank (Banca Comercială Siriano-Libaneză) |
|
Filială a Commercial Bank of Syria (Băncii Comerciale a Siriei), entitate deja desemnată. Participă la finanțarea regimului. |
23.1.2012 |
||||
28. |
Deir ez-Zur Petroleum Company |
|
Societate mixtă a GPC. Oferă sprijin financiar regimului. |
23.1.2012 |
||||
29. |
Ebla Petroleum Company |
|
Societate mixtă a GPC. Oferă sprijin financiar regimului. |
23.1.2012 |
||||
30. |
Dijla Petroleum Company |
Building No. 653 – 1st Floor, Daraa Highway, P.O. Box 81, Damasc, Siria |
Societate mixtă a GPC. Oferă sprijin financiar regimului. |
23.1.2012 |