12.1.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 8/31 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 17/2012 AL COMISIEI
din 11 ianuarie 2012
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 32/2000 al Consiliului în ceea ce privește extinderea contingentelor tarifare comunitare pentru produse din iută și fibre de nucă de cocos
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 32/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind deschiderea și modul de administrare a contingentelor tarifare comunitare consolidate în cadrul GATT și a altor câteva contingente tarifare comunitare, de stabilire a normelor de modificare sau de adaptare a contingentelor menționate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1808/95 (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (b) a doua liniuță,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu oferta depusă de Comunitate în cadrul Conferinței Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) și în paralel cu sistemul generalizat de preferințe (SPG), Comunitatea a deschis preferințe tarifare, în 1971, pentru produsele prelucrate din iută și din fibre de nucă de cocos originare din anumite țări în curs de dezvoltare. Aceste preferințe au luat forma unei reduceri progresive a taxelor din Tariful vamal comun și, din 1978 până la 31 decembrie 1994, a unei suspendări totale a acestor taxe. |
(2) |
De la intrarea în vigoare a sistemului generalizat de preferințe în 1995, Comunitatea a procedat, în paralel cu GATT, la deschiderea unor contingente tarifare comunitare autonome cu taxe vamale zero pentru anumite cantități de produse fabricate din iută și din fibre de nucă de cocos. Contingentele tarifare deschise pentru aceste produse prin Regulamentul (CE) nr. 32/2000 au fost prelungite până la 31 decembrie 2011 prin Regulamentul (CE) nr. 204/2009 al Comisiei (2). |
(3) |
Pentru că sistemul generalizat de preferințe a fost prelungit până la 31 decembrie 2013 prin Regulamentul (UE) nr. 512/2011 al Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2011 (3), regimul contingentelor tarifare pentru produsele prelucrate din iută și fibre de nucă de cocos trebuie, de asemenea, prelungit până la 31 decembrie 2013. |
(4) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 32/2000 trebuie modificat în consecință. |
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Pentru numerele de ordine 09.0107, 09.0109 și 09.0111, în a cincea coloană („Perioadă contingentară”) din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 32/2000, cuvintele „de la 1.1.2009 la 31.12.2009”, „de la 1.1.2010 la 31.12.2010” și „de la 1.1.2011 la 31.12.2011” se înlocuiesc cu cuvintele „de la 1.1.2012 la 31.12.2012” și „de la 1.1.2013 la 31.12.2013”.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2012.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 11 ianuarie 2012.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(2) JO L 71, 17.3.2009, p. 13.
(3) JO L 145, 31.5.2011, p. 28.