30.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/21


DECIZIA 2012/739/PESC A CONSILIULUI

din 29 noiembrie 2012

privind măsuri restrictive împotriva Siriei și de abrogare a Deciziei 2011/782/PESC

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

întrucât:

(1)

La 1 decembrie 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/782/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (1).

(2)

Pe baza reexaminării Deciziei 2011/782/PESC, Consiliul a concluzionat că măsurile restrictive ar trebui reînnoite până la 1 martie 2013.

(3)

De asemenea, se impune actualizarea listei persoanelor și entităților cărora li se aplică măsuri restrictive, prevăzută în anexa I la Decizia 2011/782/PESC.

(4)

Din motive de claritate, măsurile impuse în temeiul Deciziei 2011/273/PESC ar trebui să fie integrate într-un instrument juridic unic.

(5)

Prin urmare, Decizia 2011/782/PESC ar trebui abrogată.

(6)

Se impune ca Uniunea să acționeze în continuare pentru a pune în aplicare anumite măsuri,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

CAPITOLUL I

RESTRICȚII LA EXPORT ȘI IMPORT

Articolul 1

(1)   Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Siria, de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre, ori folosind nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, de armament și de materiale conexe de toate tipurile, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru cele menționate, precum și echipamente care ar putea fi folosite pentru represiunea internă, indiferent dacă acestea sunt sau nu originare de pe teritoriile lor.

(2)   Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Siria, de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre, ori folosind nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, de anumite alte echipamente, produse și tehnologii care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne sau pentru fabricarea și întreținerea de produse care ar putea fi utilizate pentru represiunea internă, indiferent dacă acestea sunt sau nu originare de pe teritoriile lor.

Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante care intră sub incidența prezentului alineat.

(3)   Se interzice:

(a)

furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Siria sau în scopul utilizării în Siria, de asistență tehnică, de servicii de brokeraj sau de alte servicii legate de articolele menționate la alineatele (1) și (2) sau legate de furnizarea, de fabricarea, de întreținerea și de utilizarea respectivelor produse;

(b)

furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Siria sau în scopul utilizării în Siria, de finanțare sau de asistență financiară în legătură cu produsele menționate la alineatele (1) și (2), incluzând în special granturi, împrumuturi și asigurări ale creditelor de export, precum și asigurări și reasigurări, pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul respectivelor produse sau pentru furnizarea de asistență tehnică conexă, de servicii de brokeraj sau de alte servicii.

Articolul 2

(1)   Se supun unei autorizări de la caz la caz din partea autorității competente a statului membru exportator vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Siria, de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre, ori folosind nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, a anumitor tipuri de echipamente, produse sau tehnologii, altele decât cele menționate la articolul 1 alineatul (2) care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne sau pentru fabricarea și întreținerea de produse care ar putea fi utilizate pentru represiunea internă.

Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante care intră sub incidența prezentului alineat.

(2)   De asemenea, se supune autorizării din partea autorității competente a statului membru exportator, furnizarea:

(a)

către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Siria sau în scopul utilizării în Siria, de asistență tehnică, de servicii de brokeraj sau de alte servicii legate de articolele menționate la alineatul (1) sau legate de furnizarea, de fabricarea, de întreținerea și de utilizarea respectivelor produse;

(b)

către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Siria sau în scopul utilizării în Siria, de finanțare sau de asistență financiară în legătură cu produsele menționate la alineatul (1), incluzând în special granturi, împrumuturi și asigurări ale creditelor de export, precum și asigurări și reasigurări, pentru vânzarea, furnizarea,

transferul sau exportul respectivelor produse sau pentru furnizarea de asistență tehnică conexă, de servicii de brokeraj sau de alte servicii.

Articolul 3

(1)   Articolul 1 nu se aplică în ceea ce privește:

(a)

furnizarea sau asistența tehnică destinate exclusiv să susțină sau să fie utilizate de către Forța Organizației Națiunilor Unite pentru supravegherea demilitarizării (UNDOF);

(b)

vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul echipamentelor militare neletale sau al echipamentelor susceptibile de a fi utilizate în scopul represiunii interne, destinate unor scopuri exclusiv umanitare sau de protecție, sau programelor de construcție instituțională ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) și ale Uniunii Europene sau operațiilor Uniunii Europene și ale ONU de gestionare a crizelor;

(c)

vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de vehicule care nu sunt destinate luptei, care au fost fabricate sau echipate cu materiale care oferă protecție balistică și care sunt destinate exclusiv folosirii pentru protejarea personalului Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia în Siria;

(d)

furnizarea de asistență tehnică, de servicii de brokeraj și de alte servicii legate de astfel de echipamente sau de astfel de programe și operații;

(e)

furnizarea de finanțare și de asistență financiară în legătură cu astfel de echipamente sau astfel de programe și operații;

cu condiția ca astfel de exporturi și asistență să fi fost aprobate în prealabil de autoritatea competentă relevantă.

(2)   Articolul 1 nu se aplică articolelor de îmbrăcăminte de protecție, inclusiv vestelor antiglonț și căștilor militare, exportate temporar în Siria de către personalul ON U, personalul Uniunii Europene sau al statelor sale membre, reprezentanții mediei, personalul umanitar, personalul de asistență pentru dezvoltare și personalul asociat, exclusiv pentru uz personal.

Articolul 4

(1)   Se interzice achiziționarea, importul sau transportul de armament și materiale conexe de orice tip, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb ale acestora din Siria sau originare din Siria.

(2)   Se interzice furnizarea, în mod direct sau indirect, de finanțare sau asistență financiară, inclusiv produse financiare derivate, precum și asigurări și reasigurări, precum și servicii de brokeraj în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, în legătură cu achiziționarea, importul sau transportul bunurilor menționate la alineatul (1) din Siria sau originare din Siria.

Articolul 5

Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipamente sau de software destinate în primul rând pentru monitorizarea sau interceptarea, de către regimul sirian sau în numele acestuia, a internetului sau a comunicațiilor telefonice prin rețele fixe sau mobile în Siria, precum și furnizarea de asistență pentru instalarea, operarea sau aducerea la zi a unor astfel de echipamente sau software.

Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante care intră sub incidența prezentului articol.

Articolul 6

(1)   Se interzice achiziționarea, importul sau transportul din Siria de țiței sau produse petroliere.

(2)   Se interzice furnizarea, în mod direct sau indirect, de finanțare sau asistență financiară, inclusiv produse financiare derivate, precum și asigurări și reasigurări, în legătură cu interdicțiile menționate la alineatul (1).

Articolul 7

Interdicțiile de la articolul 6 nu aduc atingere executării, până la 15 noiembrie 2011, a obligațiilor prevăzute în contracte încheiate anterior datei de 2 septembrie 2011.

Articolul 8

(1)   Se interzice vânzarea, furnizarea sau transferul de echipament și tehnologie esențiale pentru următoarele sectoare-cheie ale industriei gazelor naturale și petrolului din Siria sau către întreprinderi siriene sau deținute de Siria implicate în sectoarele respective în afara Siriei, de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriile statelor membre ori cu ajutorul navelor sau al aeronavelor aflate sub jurisdicția statelor membre, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul acestora:

(a)

rafinare;

(b)

gaze naturale lichefiate;

(c)

extracție;

(d)

producție.

Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante care intră sub incidența prezentului alineat.

(2)   Se interzice furnizarea următoarelor către întreprinderile din Siria care sunt implicate în sectoarele-cheie ale industriei gazelor și petrolului din Siria menționate la alineatul (1) sau întreprinderilor siriene sau deținute de Siria implicate în sectoarele respective în afara Siriei:

(a)

asistență sau instruire tehnică și alte servicii legate de echipamente și tehnologie esențiale astfel cum sunt menționate la alineatul (1);

(b)

finanțare sau asistență financiară pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export de echipamente și tehnologie esențiale, astfel cum sunt precizate la alineatul (1) sau pentru furnizarea de asistență sau instruire tehnică conexă.

Articolul 9

(1)   Interdicția de la articolul 8 alineatul (1) nu aduce atingere executării unei obligații legate de livrarea mărfurilor prevăzută în contracte încheiate anterior datei de 1 decembrie 2011.

(2)   Interdicțiile de la articolul 8 nu aduc atingere executării unei obligații care decurge din contracte încheiate anterior datei de 1 decembrie 2011 și care privește investiții realizate în Siria anterior datei de 23 septembrie 2011 de către întreprinderi stabilite în statele membre.

Articolul 10

Se interzice livrarea de bancnote și monede siriene către Banca Centrală a Siriei.

Articolul 11

Se interzice vânzarea, cumpărarea, transportul sau intermedierea, în mod direct sau indirect, a aurului și a metalelor prețioase, precum și a diamantelor către, de la sau pentru Guvernul Siriei, organismele sale publice, corporațiile și agențiile acestuia, Banca Centrală a Siriei, precum și către, de la sau pentru persoanele și entitățile care acționează în numele acestora sau la instrucțiunile acestora sau entitățile deținute sau controlate de către acestea.

Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante care intră sub incidența prezentului articol.

Articolul 12

Se interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Siria, de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre, ori folosind nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, de produse de lux, indiferent dacă acestea sunt sau nu originare de pe teritoriile lor.

Uniunea adoptă măsurile necesare în vederea identificării articolelor relevante care intră sub incidența prezentului articol.

CAPITOLUL II

RESTRICȚII PRIVIND FINANȚAREA ANUMITOR ÎNTREPRINDERI

Articolul 13

Se interzic următoarele:

(a)

acordarea de împrumuturi sau credite întreprinderilor din Siria care sunt implicate în cadrul industriei petroliere siriene în sectoarele de explorare, producție sau rafinare, sau întreprinderilor siriene sau aflate în proprietate siriană implicate în sectoarele respective în afara Siriei;

(b)

acordarea de împrumuturi sau credite întreprinderilor din Siria care sunt implicate în construirea de centrale electrice noi pentru producerea de electricitate în Siria;

(c)

achiziționarea sau extinderea unei participații la întreprinderile din Siria care sunt implicate în cadrul industriei petroliere siriene în sectoarele de explorare, producție sau rafinare, sau în întreprinderile siriene sau aflate în proprietate siriană implicate în sectoarele respective în afara Siriei, inclusiv achiziționarea unor astfel de întreprinderi în totalitate și achiziționarea unor acțiuni sau titluri cu caracter participativ;

(d)

achiziționarea sau extinderea unei participații la întreprinderile din Siria care sunt implicate în construirea de centrale electrice noi pentru producerea de electricitate în Siria, inclusiv achiziționarea unor astfel de întreprinderi în totalitate și achiziționarea unor acțiuni sau titluri cu caracter participativ;

(e)

constituirea oricăror societăți mixte cu întreprinderi din Siria care sunt implicate în cadrul industriei petroliere siriene în sectoarele de explorare, producție sau rafinare, și cu sucursale sau filiale controlate de acestea.

(f)

constituirea oricăror societăți mixte cu întreprinderi din Siria care sunt implicate în construirea de centrale electrice noi pentru producerea de electricitate în Siria și cu sucursale sau filiale controlate de acestea.

Articolul 14

(1)   Interdicțiile de la articolul 13 literele (a) și (c):

(i)

nu aduc atingere executării unei obligații care decurge din contracte sau acorduri încheiate anterior datei de 23 septembrie 2011;

(ii)

nu împiedică extinderea unei participații, în cazul în care această extindere reprezintă o obligație în temeiul unui acord încheiat anterior datei de 23 septembrie 2011.

(2)   Interdicțiile de la articolul 13 literele (b) și (d):

(i)

nu aduc atingere executării unei obligații care decurge din contracte sau acorduri încheiate anterior datei de 1 decembrie 2011;

(ii)

nu împiedică extinderea unei participații, în cazul în care această extindere reprezintă o obligație în temeiul unui acord încheiat anterior datei de 1 decembrie 2011.

CAPITOLUL III

RESTRICȚII PRIVIND PROIECTELE DE INFRASTRUCTURĂ

Articolul 15

(1)   Se interzice participarea la construirea de noi centrale electrice pentru producerea de electricitate în Siria.

(2)   Se interzice asigurarea de asistență tehnică sau finanțare sau asistență financiară pentru construirea de noi centrale electrice pentru producerea de electricitate în Siria.

(3)   Interdicțiile de la alineatele (1) și (2) nu aduc atingere executării unei obligații care decurge din contracte sau acorduri încheiate anterior datei de 1 decembrie 2011.

CAPITOLUL IV

RESTRICȚII PRIVIND SPRIJINUL FINANCIAR PENTRU COMERȚ

Articolul 16

(1)   Statele membre vor manifesta reținere în ceea ce privește asumarea de noi angajamente pe termen scurt și mediu privind sprijinul financiar public și privat pentru comerțul cu Siria, inclusiv pentru acordarea de credite la export, garanții sau asigurări resortisanților sau entităților acestora implicate în comerțul respectiv, în vederea reducerii sumelor datorate de acestea, în special pentru a evita orice sprijin financiar care ar contribui la represiunea violentă împotriva populației civile din Siria. În plus, statele membre nu își vor asuma noi angajamente pe termen lung în ceea ce privește sprijinul financiar public și privat pentru comerțul cu Siria.

(2)   Alineatul (1) nu afectează angajamentele asumate anterior datei de 1 decembrie 2011.

(3)   Alineatul (1) nu vizează comerțul în scopuri alimentare, agricole, medicale sau umanitare.

CAPITOLUL V

SECTORUL FINANCIAR

Articolul 17

Statele membre nu își asumă, nici prin participarea lor în cadrul instituțiilor financiare, noi angajamente de acordare de subvenții, asistență financiară sau credite concesionale guvernului sirian, cu excepția celor cu scop umanitar și pentru dezvoltare.

Articolul 18

Se interzic următoarele:

(a)

orice punere la dispoziție de fonduri sau plată efectuată de Banca Europeană de Investiții (BEI) în conformitate cu sau în legătură cu orice acorduri de împrumut existente, încheiate între Siria și BEI;

(b)

continuarea de către BEI a oricăror contracte existente de servicii de asistență tehnică pentru proiectele suverane situate în Siria.

Articolul 19

Se interzic următoarele: vânzarea, cumpărarea, intermedierea sau asistența în emiterea de obligațiuni publice siriene sau garantate de stat emise ulterior datei de 1 decembrie 2011, direct sau indirect, către sau de la guvernul sirian, organismele publice, corporațiile sau agențiile siriene, Banca Centrală a Siriei, sau bănci cu sediul în Siria, sau sucursale și filiale din cadrul sau din afara jurisdicției statelor membre ale băncilor cu sediul în Siria, sau entități financiare care nu au sediul în Siria și nu se află sub jurisdicția statelor membre, dar sunt controlate de persoane cu domiciliul în Siria și entități cu sediul în Siria, precum și orice persoane sau entități care acționează în numele sau la instrucțiunile acestora, sau entități deținute sau controlate de acestea.

Articolul 20

(1)   Se interzice deschiderea de noi sucursale, filiale sau reprezentanțe ale băncilor siriene pe teritoriul statelor membre, precum și constituirea unor noi asocieri în participație sau a unor participații în capitalurile proprii sau stabilirea unor noi relații bancare cu instituții corespondente de către bănci siriene, inclusiv Banca Centrală a Siriei, sucursalele și filialele acesteia și entități financiare care nu au domiciliul in Siria dar sunt controlate de persoane cu domiciliul în Siria sau entități cu sediul în Siria, cu bănci aflate sub jurisdicția statelor membre.

(2)   Se interzice instituțiilor financiare aflate pe teritoriul statelor membre sau sub jurisdicția acestora să deschidă reprezentanțe sau filiale sau conturi bancare în Siria.

Articolul 21

(1)   Se interzice furnizarea de servicii de asigurare și reasigurare guvernului Siriei, organismelor publice, corporațiilor și agențiilor siriene, sau persoanelor sau entităților care acționează în numele sau la instrucțiunile acestora, sau entităților deținute sau controlate de acestea, inclusiv prin mijloace ilicite.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în cazul furnizării de:

(a)

asigurări de sănătate sau de călătorie persoanelor fizice;

(b)

asigurări obligatorii sau de răspundere civilă către persoane, entități sau organisme siriene stabilite în Uniune;

(c)

asigurări sau reasigurări proprietarului unei nave, al unei aeronave sau al unui vehicul navlosit de către o persoană, entitate sau organism sirian, iar persoana, entitatea sau organismul respectiv nu figurează în anexa I sau II.

CAPITOLUL VI

SECTORUL TRANSPORTURILOR

Articolul 22

(1)   Statele membre, în conformitate cu legislația națională și în concordanță cu dreptul internațional, în special cu acordurile relevante privind aviația civilă internațională, iau măsurile necesare pentru a interzice accesul pe aeroporturile aflate sub jurisdicția lor al tuturor zborurilor exclusiv de mărfuri operate de transportatori sirieni și al tuturor zborurilor operate de Liniile Aeriene Arabe Siriene.

(2)   Dispozițiile alineatului (1) nu se aplică în ceea ce privește accesul pe aeroporturile aflate sub jurisdicția statelor membre al zborurilor operate de Liniile Aeriene Arabe Siriene, în scopul unic al evacuării cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora din Siria.

Articolul 23

(1)   În cazul în care statele membre dețin informații care furnizează motive întemeiate de a presupune că încărcătura navelor și aeronavelor cu destinația Siria conține articole a căror furnizare, vânzare, transfer sau export este interzisă în temeiul articolului 1 sau este supusă autorizării în temeiul articolului 2, acestea inspectează în conformitate cu legislația internă și cu dreptul internațional, în special cu dreptul mării și cu acordurile internaționale relevante privind aviația civilă, astfel de nave și aeronave aflate în porturile și aeroporturile lor, precum și în marea lor teritorială, în conformitate cu deciziile și capacitățile autorităților lor competente și cu consimțământul, dacă este necesar în conformitate cu dreptul internațional pentru marea teritorială, al statului de pavilion.

(2)   În momentul descoperirii, statele membre confiscă și elimină, în conformitate cu legislația internă și cu dreptul internațional, articolele a căror furnizare, vânzare, transfer sau export este interzisă în temeiul articolului 1 sau 2.

(3)   Statele membre cooperează, în conformitate cu legislația lor internă, în cazul inspecțiilor și al activităților de eliminare efectuate în temeiul alineatelor (1) și (2).

(4)   Aeronavele și navele care transportă încărcături către Siria fac obiectul cerinței de informare suplimentară înainte de sosire sau înainte de plecare, cu privire la toate mărfurile introduse pe teritoriul unui stat membru sau scoase în afara acestuia.

CAPITOLUL VII

RESTRICȚII PRIVIND ADMISIA

Articolul 24

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia de către persoane răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria, de către persoane care beneficiază de pe urma regimului sau care sprijină regimul și de către persoane asociate cu acestea, prevăzute în lista din anexa I.

(2)   Alineatul (1) nu obligă un stat membru să refuze intrarea pe teritoriul său a propriilor resortisanți.

(3)   Alineatul (1) nu aduce atingere cazurilor în care unui stat membru îi revine o obligație de drept internațional, și anume:

(a)

în calitate de țară-gazdă a unei organizații internaționale interguvernamentale;

(b)

în calitate de țară-gazdă a unei conferințe internaționale organizate de ONU sau sub auspiciile acesteia;

(c)

în temeiul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități; sau

(d)

în temeiul Tratatului de Conciliere din 1929 (Tratatul de la Lateran) încheiat de Sfântul Scaun (Statul Vatican) și Italia.

(4)   Se consideră că alineatul (3) se aplică de asemenea în cazul în care un stat membru este țara-gazdă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

(5)   Consiliul este informat în mod corespunzător în toate cazurile în care un stat membru acordă o derogare în temeiul alineatului (3) sau (4).

(6)   Statele membre pot acorda derogări de la măsurile impuse la alineatul (1), atunci când deplasarea unei persoane se justifică din motive umanitare urgente sau atunci când persoana respectivă se deplasează pentru a asista la reuniuni interguvernamentale, inclusiv la reuniuni inițiate de Uniune sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură președinția OSCE, în cazul în care în cadrul acestora se poartă un dialog politic care vizează direct promovarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept în Siria.

(7)   Un stat membru care dorește să acorde derogările menționate la alineatul (6) informează în scris Consiliul în acest sens. Derogarea se consideră acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică obiecții în scris, în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării privind derogarea propusă. În cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică o obiecție, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să acorde derogarea propusă.

(8)   În cazul în care, în temeiul alineatelor (3) - (7), un stat membru autorizează intrarea sau tranzitul pe teritoriul său al unor persoane care figurează pe lista din anexa I, autorizația se limitează la scopul pentru care a fost acordată și la persoanele la care se referă.

CAPITOLUL VIII

ÎNGHEȚAREA FONDURILOR ȘI A RESURSELOR ECONOMICE

Articolul 25

(1)   Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de către persoane răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria, precum și de către persoane și entități care beneficiază de pe urma regimului sau care sprijină regimul și de către persoane și entități asociate acestora, astfel cum figurează pe listele din anexele I și II.

(2)   Niciun fond sau resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția persoanelor fizice sau juridice sau a entităților care figurează pe listele din anexele I și II și nici nu pot fi utilizate în beneficiul acestora.

(3)   Autoritatea competentă a unui stat membru poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în anumite condiții pe care le consideră corespunzătoare, după ce a hotărât că fondurile sau resursele economice în cauză sunt:

(a)

necesare pentru a satisface nevoile de bază ale persoanelor care figurează pe listele din anexele I și II și ale membrilor de familie aflați în întreținerea acestora, incluzând cheltuielile pentru alimente, chirie sau ipotecă, pentru medicamente și tratamente medicale, impozitele, primele de asigurare și plata facturilor la utilități;

(b)

destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu furnizarea unor servicii juridice;

(c)

destinate exclusiv plății unor comisioane sau taxe aferente serviciilor de păstrare sau gestionare curentă a unor fonduri sau resurse economice înghețate; sau

(d)

necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiția ca autoritatea competentă să fi notificat autorităților competente ale celorlalte state membre și Comisiei motivele pe baza cărora consideră că ar trebui acordată o autorizație specifică, cu cel puțin două săptămâni înainte de acordarea acesteia;

(e)

necesare pentru scopuri umanitare, precum furnizarea asistenței sau facilitarea furnizării asistenței, incluzând materiale medicale, alimente, personal umanitar și asistență conexă, sau evacuări din Siria;

(f)

planificate a fi achitate într-un sau dintr-un cont al unei misiuni diplomatice sau consulare sau al unei organizații internaționale care se bucură de imunitate în conformitate cu prevederile dreptului internațional, în măsura în care scopul acestor plăți este acela de a deservi interese oficiale ale misiunii diplomatice sau consulare sau ale organizației internaționale.

Un stat membru informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație pe care o acordă în temeiul prezentului alineat.

(4)   Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente ale unui stat membru pot autoriza deblocarea anumitor fonduri și resurse economice înghețate, cu îndeplinirea următoarelor condiții:

(a)

fondurile sau resursele economice fac obiectul unei hotărâri arbitrale pronunțate anterior datei la care persoana sau entitatea menționată la alineatul (1) a fost înscrisă pe lista din anexa I sau II sau al unei hotărâri judiciare sau administrative pronunțate în UE, sau al unei hotărâri judiciare aplicabile în statul membru vizat, anterior sau ulterior datei respective;

(b)

fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru a satisface pretențiile garantate printr-o astfel de hotărâre sau a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre, în limitele stabilite de actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile care reglementează drepturile persoanelor care formulează astfel de pretenții;

(c)

hotărârea nu este în beneficiul niciunei persoane sau entități menționate în anexa I sau II; și

(d)

recunoașterea hotărârii respective să nu contravină politicii publice a statului membru respectiv.

Statul membru informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul prezentului alineat.

(5)   Alineatul (1) nu interzice unei persoane sau entități desemnate să efectueze plăți datorate în temeiul unui contract încheiat anterior datei la care persoana sau entitatea respectivă a fost înscrisă pe lista din anexă, cu condiția ca statul membru relevant să fi decis că beneficiarul plății respective nu este, în mod direct sau indirect, o persoană sau entitate menționată la alineatul (1).

(6)   Alineatul (1) nu interzice unei entități desemnate în lista din anexa II ca, pentru o perioadă de două luni de la data desemnării sale, să efectueze o plată din fondurile sau resursele economice înghețate primite de această entitate după data desemnării sale, în cazul în care această plată este datorată în temeiul unui contract în legătură cu finanțarea activităților comerciale, cu condiția ca statul membru în cauză să fi stabilit faptul că plata nu este primită în mod direct sau indirect de o persoană sau o entitate menționată la alineatul (1).

(7)   Alineatul (2) nu se aplică sumelor vărsate în conturile înghețate reprezentând:

(a)

dobânzi sau alte venituri generate de conturile respective; sau

(b)

plăți cuvenite în temeiul unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau au survenit anterior datei la care aceste conturi au intrat sub incidența prezentei decizii,

cu condiția ca orice astfel de dobânzi, alte venituri și plăți să rămână sub incidența alineatului (1).

(8)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică unui transfer efectuat de sau prin Banca Centrală a Siriei de fonduri sau resurse economice primite și înghețate după data desemnării sale sau unui transfer de fonduri sau resurse economice către sau prin Banca Centrală a Siriei după data desemnării sale, în cazul în care un astfel de transfer este legat de o plată efectuată de o instituție financiară nedesemnată în legătură cu un contract comercial specific, cu condiția ca statul membru în cauză să fi stabilit, pentru fiecare caz în parte, faptul că plata nu este primită, în mod direct sau indirect, de o persoană sau o entitate menționată la alineatul (1).

(9)   Alineatul (1) nu se aplică unui transfer efectuat de sau prin Banca Centrală a Siriei de fonduri sau resurse economice înghețate în cazul în care un astfel de transfer are scopul de a pune la dispoziția instituțiilor financiare aflate sub jurisdicția statelor membre lichidități în vederea finanțării comerțului, cu condiția ca transferul să fi fost autorizat de statul membru în cauză.

(10)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul unui transfer de fonduri sau resurse economice înghețate efectuat de către sau prin intermediul unei entități financiare menționate în anexa I sau II atunci când transferul este legat de o plată de către o persoană sau entitate care nu figurează în anexa I sau II în legătură cu acordarea de sprijin financiar resortisanților sirieni care urmează studii, formare profesională sau desfășoară activități de cercetare academică în Uniune, cu condiția ca statul membru relevant să fi constatat, de la caz la caz, că plata nu este primită în mod direct sau indirect de către o persoană sau entitate menționată la alineatul (1).

(11)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică acțiunilor sau tranzacțiilor realizate în ceea ce privește Liniile Aeriene Arabe Siriene exclusiv în scopul evacuării din Siria a cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora.

CAPITOLUL IX

DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE

Articolul 26

Nu se va da curs niciunei cereri, inclusiv cererilor de despăgubire sau indemnizare sau oricăror alte cereri de aceeași natură, cum ar fi cererile de compensare, amenzile sau cererile de chemare în garanție, cererile de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, garanții financiare, inclusiv cererile rezultate din scrisori de credit și instrumente similare în legătură cu orice contract sau tranzacție a cărei desfășurare a fost afectată, în mod direct sau indirect, integral sau parțial, de măsurile care intră sub incidența prezentei decizii, din partea persoanelor sau entităților desemnate care figurează în listele din anexele I și II, sau a oricărei alte persoane sau entități din Siria, inclusiv din partea Guvernului Siriei, a organismelor publice, corporațiilor sau agențiilor siriene, sau a oricărei persoane sau entități care prezintă o cerere prin intermediul sau în beneficiul unor astfel de persoane sau entități.

Articolul 27

(1)   Consiliul, hotărând la propunerea unui stat membru sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, întocmește și modifică listele din anexele I și II.

(2)   Consiliul comunică decizia sa privind includerea pe listă, inclusiv motivele acesteia, persoanei sau entității vizate, fie direct, dacă dispune de adresa acesteia, fie prin publicarea unui anunț, acordând persoanei sau entității în cauză posibilitatea de a prezenta observații.

(3)   În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana sau entitatea în cauză.

Articolul 28

(1)   Anexele I și II cuprind motivele includerii pe listă a persoanelor și entităților vizate.

(2)   De asemenea, anexele I și II includ informațiile necesare identificării persoanelor sau entităților în cauză, în cazul în care aceste informații sunt disponibile. În ceea ce privește persoanele, astfel de informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, cetățenia, numărul de pașaport și de carte de identitate, sexul, adresa (dacă este cunoscută) și funcția sau profesia. În ceea ce privește entitățile, astfel de informații pot cuprinde denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul.

Articolul 29

Se interzice participarea, cu bună știință sau intenționat, la activități al căror scop sau efect este eludarea interdicțiilor prevăzute în prezenta decizie.

Articolul 30

Pentru ca măsurile prevăzute de prezenta decizie să aibă un impact cât mai mare, Uniunea încurajează statele terțe să adopte măsuri restrictive similare celor prevăzute de prezenta decizie.

Articolul 31

Prezenta decizie se aplică până la 1 martie 2013. Aceasta se reexaminează permanent.Prezenta decizie se reînnoiește sau, după caz, se modifică în cazul în care Consiliul consideră că obiectivele sale nu au fost îndeplinite.

Articolul 32

Decizia 2011/782/PESC se abrogă.

Articolul 33

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 29 noiembrie 2012.

Pentru Consiliu

Președintele

N. SYLIKIOTIS


(1)   JO L 319, 2.12.2011, p. 56.


ANEXA I

Lista persoanelor și entităților menționate la articolele 24 și 25

A.   Persoane

 

Nume

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

1.

Bashar Al-Assad

Data nașterii: 11 septembrie 1965;

Locul nașterii: Damasc;

pașaport diplomatic nr. D1903

Președintele Republicii; a autorizat și supravegheat represiunea împotriva manifestanților.

23.5.2011

2.

Maher (alias Mahir) Al-Assad

Data nașterii: 8 decembrie 1967;

pașaport diplomatic nr. 4138

Șeful diviziei a 4-a blindate a armatei, membru al comandamentului central al Baath, șeful Gărzii Republicane; fratele președintelui Bashar Al-Assad; principal artizan al represiunii împotriva manifestanților.

9.5.2011

3.

Ali Mamluk (alias Mamlouk)

Data nașterii: 19 februarie 1946;

Locul nașterii:Damasc;

pașaport diplomatic nr. 983

Șeful Direcției Siriene de Informații Generale (GID); implicat în represiunea împotriva manifestanților.

9.5.2011

4.

Atej (alias Atef, Atif) Najib

 

Fost șef al Direcției de Securitate Politică la Deraa; văr al președintelui Bashar Al-Assad; implicare în represiunea împotriva manifestanților.

9.5.2011

5.

Hafiz Makhluf (alias Hafez Makhlouf )

Data nașterii: 2 aprilie 1971;

Locul nașterii:Damasc;

pașaport diplomatic nr. 2246

Colonel care conduce o unitate în cadrul Direcției de Informații Generale, Secția Damasc; văr al președintelui Bashar Al-Assad; apropiat al lui Mahir Al-Assad; implicare în represiunea împotriva manifestanților.

9.5.2011

6.

Muhammad Dib Zaytun (alias Mohammed Dib Zeitoun)

Data nașterii: 20 mai 1951;

Locul nașterii:Damasc;

pașaport diplomatic nr. D000001300

Șef al Direcției de Securitate Politică; implicare în represiunea împotriva manifestanților.

9.5.2011

7.

Amjad Al-Abbas

 

Șef al securității politice la Banyas, implicare în represiunea împotriva manifestanților la Baida.

9.5.2011

8.

Rami Makhlouf

Data nașterii: 10 iulie 1969;

Locul nașterii:Damasc,

pașaport nr. 454224

Om de afaceri sirian; văr al președintelui Bashar Al-Assad, controlează fondurile de investiții Al Mahreq, Bena Properties, Cham Holding Syriatel, Souruh Company și, din această postură, finanțează și sprijină regimul.

9.5.2011

9.

Abd Al-Fatah Qudsiyah

Data nașterii: 1953;

Locul nașterii:Hama;

pașaport diplomatic nr. D0005788

Șef al Serviciului Militar de Informații din Siria (SMI); implicat în violențe împotriva populației civile.

9.5.2011

10.

Jamil Hassan

 

Șef al Serviciului de Informații al Forțelor Aeriene Siriene; implicat în violențe împotriva populației civile.

9.5.2011

11.

Rustum Ghazali

Data nașterii: 3 mai 1953;

Locul nașterii:Deraa;

pașaport diplomatic nr. D000000887

Șef al Serviciului Militar de Informații, Secția guvernoratul Damasc; implicat în violențe împotriva populației civile.

9.5.2011

12.

Fawwaz Al-Assad

Data nașterii: 18 iunie 1962;

Locul nașterii:Kerdala;

pașaport nr. 88238

Implicare în represiunea împotriva populației civile în calitate de membru al miliției Shabiha.

9.5.2011

13.

Munzir Al-Assad

Data nașterii: 1 martie 1961;

Locul nașterii:Latakia;

pașaport nr. 86449 și nr. 842781

Implicare în represiunea împotriva populației civile în calitate de membru al miliției Shabiha.

9.5.2011

14.

Asif Shawkat

Data nașterii: 15 ianuarie 1950;

Locul nașterii: Al-Madehleh, Tartus

Adjunct al șefului de stat major pentru securitate și cercetare aeriană; implicat în violențe împotriva populației civile.

23.5.2011

15.

Hisham Ikhtiyar

Data nașterii:1941;

Șeful Biroului Sirian de Securitate Națională; implicat în violențe împotriva populației civile.

23.5.2011

16.

Faruq Al Shar'

Data nașterii: 10 decembrie 1938;

Vicepreședinte al Siriei; implicat în violențe împotriva populației civile.

23.5.2011

17.

Muhammad Nasif Khayrbik

Data nașterii: 10 aprilie 1937 (dată alternativă 20 mai 1937);

Locul nașterii:Hama;

pașaport diplomatic nr. 0002250

Adjunct al vicepreședintelui Siriei pentru afaceri de securitate națională; implicat în violențe împotriva populației civile.

23.5.2011

18.

Mohamed Hamcho

Data nașterii: 20 mai 1966;

pașaport nr. 002954347

Om de afaceri sirian și agent local pentru mai multe societăți străine; persoană asociată lui Maher al-Assad, administrează o parte din interesele financiare si economice ale acestuia și, din această postură, asigură finanțare regimului.

23.5.2011

19.

Iyad (alias Eyad) Makhlouf

Data nașterii: 21 ianuarie 1973

Locul nașterii:Damasc;

pașaport nr. N001820740

Frate al lui Rami Makhlouf și ofițer în cadrul Direcției de Informații generale (GID) implicat în represiunea împotriva populației civile.

23.5.2011

20.

Bassam Al Hassan

 

Consilier prezidențial pentru afaceri strategice; implicat în violențe împotriva populației civile.

23.5.2011

21.

Dawud Rajiha

 

Șef al Statului Major al forțelor armate răspunzător pentru implicarea militară în represiunea împotriva manifestanților pașnici.

23.5.2011

22.

Ihab (alias Ehab, Iehab) Makhlouf

Data nașterii: 21 ianuarie 1973;

Locul nașterii:Damasc;

pașaport nr. N002848852

Președinte al Syriatel, care transferă 50 % din profiturile sale guvernului sirian, prin intermediul contractului său de licență.

23.5.2011

23.

Zoulhima Chaliche (Dhu al-Himma Shalish)

Născut în 1951 sau 1946;

Locul nașterii:Kerdaha

Șeful serviciului de protecție a președintelui; implicat în reprimarea manifestanților; văr primar al președintelui Bachar Al-Assad.

23.6.2011

24.

Riyad Chaliche (Riyad Shalish)

 

Director al Military Housing Establishment; sursă de finanțare a regimului; văr primar al președintelui Bachar Al-Assad.

23.6.2011

25.

Comandantul de brigadă Mohammad Ali Jafari (alias Ja'fari, Aziz; alias Jafari, Ali; alias Jafari, Mohammad Ali; alias Ja'fari, Mohammad Ali; alias Jafari-Najafabadi, Mohammad Ali)

Data nașterii: 1 septembrie 1957;

Locul nașterii:Yazd, Iran

Comandant general al Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene implicat în furnizarea de echipament și în sprijinirea regimului din Siria să înăbușe protestele din Siria.

23.6.2011

26.

General-maior Qasem Soleimani (alias Qasim Soleimany)

 

Comandant al Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC) - Qods, implicat în furnizarea de echipament și în sprijinirea regimului din Siria să înăbușe protestele din Siria.

23.6.2011

27.

Hossein Taeb (alias Taeb, Hassan; alias Taeb, Hosein; alias TAEB, Hossein; alias Taeb, Hussayn; alias Hojjatoleslam Hossein Ta'eb)

Data nașterii: 1963;

Locul nașterii:Teheran, Iran

Comandant Adjunct în cadrul Serviciilor Secrete ale Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene, implicat în furnizarea de echipament și în sprijinirea regimului din Siria să înăbușe protestele din Siria.

23.6.2011

28.

Khalid Qaddur

 

Om de afaceri asociat cu Maher Al-Assad; asigură finanțare regimului.

23.6.2011

29.

Ra’if Al-Quwatly (alias Ri’af Al-Quwatli alias Raeef Al-Kouatly)

 

Partener de afaceri al lui Maher Al-Assad și responsabil cu gestionarea unora dintre interesele sale de afaceri; asigură finanțare regimului.

23.6.2011

30.

Mohammad Mufleh

 

Șeful Serviciului Sirian de Informații Militare în orașul Hama, implicat în represiunea împotriva manifestanților.

1.8.2011

31.

General-maior Tawfiq Younes

 

Șeful Departamentului de securitate internă al Direcției de informații generale; implicat în violențe împotriva populației civile.

1.8.2011

32.

Dl Mohammed Makhlouf (alias Abu Rami)

Data nașterii: 19.10.1932;

Locul nașterii: Latakia, Siria,

Asociat apropiat și unchi matern al lui Bashar și Mahir al-Assad. Partener de afaceri și tatăl lui Rami, Ihab și Iyad Makhlouf.

1.8.2011

33.

Ayman Jabir

Locul nașterii: Latakia

Asociat al lui Mahir al-Assad în cadrul miliției Shabiha. Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile, precum și în coordonarea grupărilor miliției Shabiha.

1.8.2011

34.

Hayel Al-Assad

 

Adjunctul lui Maher Al-Assad, șeful unității de poliție militară a celei de a patra divizii a armatei, implicat în represiune.

23.8.2011

35.

Ali Al-Salim

 

Director al biroului de aprovizionare din cadrul ministerului sirian al apărării, punctul inițial al tuturor achizițiilor de armament ale armatei siriene.

23.8.2011

36.

Nizar Al-Assad (

Image 1

)

Văr al lui Bashar Al-Assad; fost director al companiei „Nizar Oilfield Supplies”.

Foarte apropiat de anumiți funcționari guvernamentali aflați în posturi-cheie. Finanțare pentru Shabiha în regiunea Latakia.

23.8.2011

37.

General de brigadă Rafiq Shahadah

 

Șeful secțiunii 293 (afaceri interne) a Serviciului Sirian de Informații Militare (SMI) în orașul Damasc. Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile din Damasc. Consilier al președintelui Bashar Al-Assad pe probleme strategice și de informații militare.

23.8.2011

38.

General de brigadă Jamea Jamea (Jami Jami)

 

Șef de secțiune în cadrul Serviciului Sirian de Informații Militare (SMI) în Dayr az-Zor. Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile din Dayr az-Zor și din Alboukamal.

23.8.2011

39.

Hassan Bin-Ali Al-Turkmani

Data nașterii: 1935;

Locul nașterii:Alep

Ministru adjunct, fost ministru al apărării, trimisul special al președintelui Bashar Al-Assad.

23.8.2011

40.

Muhammad Said Bukhaytan

 

Asistentul secretarului regional al Partidului Socialist Arab Baas din 2005, director pe probleme de securitate națională al partidului regional Baas în perioada 2000- 2005. Fost guvernator al orașului Hama (1998 – 2000). Asociat apropiat al președintelui Bashar Al-Assad și al lui Maher Al-Assad. Factor de decizie la nivel înalt în cadrul regimului de represiune împotriva populației civile.

23.8.2011

41.

Ali Douba

 

Responsabil de asasinatele din Hama din 1980, a fost rechemat la Damasc în calitate de consilier special al președintelui Bashar Al-Assad.

23.8.2011

42.

General de brigadă Nawful Al-Husayn

 

Șeful secției din Idlib a Serviciului Sirian de Informații Militare (SMI). Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile din provincia Idlib.

23.8.2011

43.

General de brigadă Husam Sukkar

 

Consilier prezidențial pe probleme de securitate. Consilier prezidențial pentru agențiile de securitate implicate în represiune și violențe împotriva populației civile.

23.8.2011

44.

General de brigadă Muhammed Zamrini

 

Șef de secție în cadrul Serviciului Sirian de Informații Militare (SMI) în Homs. Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile din Homs.

23.8.2011

45.

General-locotenent Munir Adanov (Adnuf)

 

Adjunctul șefului statului major, operațiunilor și instruirii militare pentru armata siriană. Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile din Siria.

23.8.2011

46.

General de brigadă Ghassan Khalil

 

Șeful secției de informații a Direcției de Informații Generale. Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile din Siria.

23.8.2011

47.

Mohammed Jabir

Locul nașterii: Latakia

Miliția Shabiha. Asociat al lui Maher Al-Assad în cadrul miliției Shabiha. Implicat direct în represiune și în violențe împotriva populației civile, precum și în coordonarea grupurilor miliției Shabiha.

23.8.2011

48.

Samir Hassan

 

Partener de afaceri apropiat al lui Maher Al-Assad. Cunoscut pentru sprijinul economic acordat regimului din Siria.

23.8.2011

49.

Fares Chehabi (alias Fares Shihabi; Fares Chihabi)

Fiul lui Ahmad Chehabi;

Data nașterii: 7 mai 1972

Președintele Camerei de Comerț și Industrie din Alep. Vicepreședinte al Cham Holding. Acordă sprijin economic regimului sirian.

2.9.2011

50.

Tarif Akhras

Data nașterii: 2 iunie 1951

Locul nașterii:Homs, Siria;

Pașaport sirian nr. 0000092405

Om de afaceri de succes care beneficiază de pe urma regimului pe care îl sprijină. Fondator al grupului Akhras (mărfuri, comerț, procesare și logistică) și fost președinte al Camerei de Comerț din Homs. Relații de afaceri strânse cu familia președintelui Al-Assad. Membru al Consiliului Federației Camerelor de Comerț siriene. A furnizat spații industriale și rezidențiale pentru tabere improvizate de detenție, precum și sprijin logistic regimului (autobuze și încărcătoare pentru tancuri).

2.9.2011

51.

Issam Anbouba

Președinte al societății Anbouba pentru Industrii din domeniul agricol.

Data nașterii: 1952;

Locul nașterii:Homs, Siria.

Furnizează sprijin financiar pentru aparatul represiv și pentru grupările paramilitare care exercită acte de violență asupra populației civile din Siria. Pune la dispoziție proprietăți imobiliare (spații, depozite) pentru centre de detenție improvizate. Are relații financiare cu înalți funcționari sirieni.

2.9.2011

52.

Mazen al-Tabba

Data nașterii: 01.01.1958;

Locul nașterii: Damasc;

Pașaport nr. 004415063 expiră la 06.05.2015 (sirian)

Asociat în afaceri lui Ihab Makhlour și Nizar al-Assad (i s-au aplicat sancțiuni la 23.08.2011); coproprietar împreună cu Rami Makhlour, al al-diyar lil-Saraafa (alias Diar Electronic Services) societate de schimb valutar, care sprijină politica Băncii Centrale a Siriei

23.2.2012

53.

Adib Mayaleh

Data nașterii: 1955;

Locul nașterii: Deraa

Adib Mayaleh este responsabil pentru acordarea de sprijin economic și financiar regimului sirian în calitatea sa de guvernator al Băncii Centrale a Siriei

15.5.2012

54.

General-maior Jumah Al-Ahmad

 

Comandant al Forțelor speciale. Răspunzător pentru utilizarea violenței împotriva protestatarilor în întreaga Sirie

14.11.2011

55.

Colonel Lu’ai al-Ali

 

Șef al Secției Deraa din cadrul Serviciului Sirian de Informații Militare,. Răspunzător pentru violențele din Deraa.

14.11.2011

56.

General-locotenent Ali Abdullah Ayyub

 

Adjunct al șefului statului major (Personal și forță de muncă). Răspunzător pentru utilizarea violenței împotriva protestatarilor pe întreg teritoriul sirian

14.11.2011

57.

General-locotenent Jasim al-Furayj

 

Șeful Statului Major. Răspunzător pentru utilizarea violenței împotriva protestatarilor pe întreg teritoriul sirian.

14.11.2011

58.

General Aous (Aws) Aslan

Data nașterii: 1958

Șef de batalion în cadrul Gărzii Republicane. Apropiat al lui Maher al-Assad și al președintelui al-Assad. Participare la represiunea violentă exercitată împotriva populației civile pe întreg teritoriul sirian.

14.11.2011

59.

General Ghassan Belal

 

General aflat la comanda biroului de rezerviști al diviziei a 4-a. Consilier al lui Maher al-Assad și coordonator al operațiunilor de securitate. Răspunzător pentru represiunea violentă exercitată împotriva populației civile pe întreg teritoriul sirian.

14.11.2011

60.

Abdullah Berri

 

Conduce milițiile familiei Berri. Răspunzător pentru milițiile pro-guvernamentale implicate în represiunea violentă exercitată împotriva populației civile la Alep.

14.11.2011

61.

George Chaoui

 

Membru al Armatei electronice siriene. Participare la represiunea violentă și la apelul la violență împotriva populației civile pe întreg teritoriul sirian.

14.11.2011

62.

General-maior Zuhair Hamad

 

Adjunct al șefului Direcției de Informații Generale. Răspunzător pentru utilizarea violenței pe întreg teritoriul sirian și pentru intimidarea și torturarea protestatarilor.

14.11.2011

63.

Amar Ismael

 

Civil - Șef al Armatei electronice siriene (serviciul de informații al armatei terestre). Participare la represiunea violentă și la apelul la violență împotriva populației civile pe întreg teritoriul sirian.

14.11.2011

64.

Mujahed Ismail

 

Membru al Armatei electronice siriene. Participare la represiunea violentă și la apelul la violență împotriva populației civile pe întreg teritoriul sirian.

14.11.2011

65.

General-maior Nazih

 

Adjunct al șefului Direcției de Informații Generale. Răspunzător pentru utilizarea violenței pe întreg teritoriul sirian și pentru intimidarea și torturarea protestatarilor.

14.11.2011

66.

Kifah Moulhem

 

Comandant de batalion în cadrul diviziei a 4-a. Răspunzător pentru represiunea violentă exercitată împotriva populației civile la Deïr el-Zor.

14.11.2011

67.

General-maior Wajih Mahmud

 

Comandant al diviziei a 18-a blindate. Răspunzător pentru violența împotriva protestatarilor din Homs.

14.11.2011

68.

Bassam Sabbagh

Data nașterii: 24 august 1959;

Locul nașterii:Damasc.

Adresa: Kasaa, Anwar al Attar Street, al Midani building, Damasc.

Pașaport sirian nr. 004326765, eliberat la 2 noiembrie 2008, valabil până în noiembrie 2014.

Consilier juridic și financiar al lui Rami Makhlouf și al lui Khaldoun Makhlouf și gestionar al afacerilor acestora. Implicat alături de Bashar Al-Assad în finanțarea unui proiect imobiliar din Latakia. Sprijină financiar regimul.

14.11.2011

69.

General-locotenent Mustafa Tlass

 

Adjunctul șefului statului major (Logistică și aprovizionare). Răspunzător pentru utilizarea violenței împotriva protestatarilor pe întreg teritoriul sirian

14.11.2011

70.

General-maior Fu'ad Tawil

 

Adjunct al șefului Informațiilor Forțelor Armate Aeriene Siriene. Răspunzător pentru utilizarea violenței pe întreg teritoriul sirian și pentru intimidarea și torturarea protestatarilor.

14.11.2011

71.

Bushra Al-Assad (alias Bushra Shawkat)

Data nașterii: 24.10.1960

Sora lui Bashar Al-Assad și soția adjunctului șefului de stat major pentru securitate și cercetare aeriană - Asif Shawkat. În virtutea relațiilor personale și financiare strânse cu președintele Siriei Bashar Al-Assad și alte persoane importante ale regimului sirian, aceasta a avut beneficii din partea regimului sirian, fiind în strânsă asociere cu acesta.

23.3.2012

72.

Asma Al-Assad (alias Asma Fawaz Al Akhras)

Data nașterii: 11.08.1975;

Locul nașterii: Londra; Regatul Unit

Pașaport nr. 707512830 expiră 22.09.2020;

Nume anterior căsătoriei: Al Akhras

Soția președintelui Bashar Al-Assad. În virtutea relațiilor personale și financiare strânse cu președintele Siriei Bashar Al-Assad, aceasta a avut beneficii din partea regimului sirian, fiind în strânsă asociere cu acesta.

23.3.2012

73.

Manal Al-Assad (alias Manal Al Ahmad)

Data nașterii: 02.02.1970;

Locul nașterii: Damasc;

Pașaport nr. (sirian): 0000000914;

Nume anterior căsătoriei: Al Jadaan

Soția lui Maher Al-Assad, în această calitate având beneficii din partea regimului sirian și fiind în strânsă asociere cu acesta.

23.3.2012

74.

Anisa Al-Assad (alias Anisah Al-Assad)

Data nașterii: 1934;

Nume anterior căsătoriei: Makhlouf

Mama președintelui Al-Assad. În virtutea relațiilor personale și financiare strânse cu președintele Siriei Bashar Al-Assad, aceasta a avut beneficii din partea regimului sirian, fiind în strânsă asociere cu acesta.

23.3.2012

75.

General-locotenent- Fahid Al-Jassim

 

Șeful Statului Major. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

76.

General-maior Ibrahim Al-Hassan

 

Adjunctul șefului Statului Major. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

77.

Comandant de brigadă Khalil Zghraybih

 

Divizia a 14-a. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

78.

Comandant de brigadă Ali Barakat

 

Cea de a 103-a brigadă a Diviziei Gărzii Republicane. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

79.

Comandant de brigadă Talal Makhluf

 

Cea de a 103-a brigadă a Diviziei Gărzii Republicane. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

80.

Comandant de brigadă Nazih Hassun

 

Serviciul de informații al forțelor aeriene siriene. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

81.

Căpitan Maan Jdiid

 

Garda prezidențială. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

82.

Muahmamd Al-Shaar

 

Divizia pentru securitate politică. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

83.

Khald Al-Taweel

 

Divizia pentru securitate politică. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

84.

Ghiath Fayad

 

Divizia pentru securitate politică. Ofițer implicat în violențele din Homs.

1.12.2011

85.

General de brigadă Jawdat Ibrahim Safi

Comandantul Regimentului 154

A ordonat trupelor să tragă în protestatari la Damasc și în vecinătatea acestuia, inclusiv la Mo'adamiyeh, Douma, Abasiyeh, Duma.

23.1.2012

86.

General-maior Muhammad Ali Durgham

Comandantul Diviziei a 4-a

A ordonat trupelor să tragă în protestatari la Damasc și în vecinătatea acestuia, inclusiv la Mo'adamiyeh, Douma, Abasiyeh, Duma.

23.1.2012

87.

General-maior Ramadan Mahmoud Ramadan

Comandantul Regimentului al 35-lea Operații Speciale

A ordonat trupelor să tragă în protestatari la Baniyas și Deraa

23.1.2012

88.

General de brigadă Ahmed Yousef Jarad

Comandantul Brigăzii a 132-a

A ordonat trupelor să tragă în protestatari la Deraa, folosind inclusiv mitraliere și artilerie antiaeriană.

23.1.2012

89.

General-maior Naim Jasem Suleiman

Comandantul Diviziei a 3-a

A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Douma.

23.1.2012

90.

General de brigadă Jihad Mohamed Sultan

Comandantul Brigăzii a 65-a

A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Douma.

23.1.2012

91.

General-maior Fo'ad Hamoudeh

Comandantul operațiilor militare de la Idlib

A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Idlib, la începutul lui septembrie 2011

23.1.2012

92.

General-maior Bader Aqel

Comandantul Operațiilor Speciale

A dat ordin soldaților să adune cadavrele și să le predea serviciilor secrete (mukhabarat) și este răspunzător pentru violențele din Bukamal.

23.1.2012

93.

General de brigadă Ghassan Afif

Comandantul Regimentului al 45-lea

Comandant al operațiilor militare din Homs, Baniyas și Idlib.

23.1.2012

94.

General de brigadă Mohamed Maaruf

Comandantul Regimentului al 45-lea

Comandant al operațiilor militare din Homs. A dat ordin să se tragă în protestatari la Homs.

23.1.2012

95.

General de brigadă Yousef Ismail

Comandantul Brigăzii a 134-a

A dat ordin trupelor să tragă în case și în oamenii de pe acoperișuri, în timpul funeraliilor de la Talbiesh ale protestatarilor uciși în ziua precedentă.

23.1.2012

96.

General de brigadă Jamal Yunes

Comandantul Regimentului al 555-lea

A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Mo'adamiyeh.

23.1.2012

97.

General de brigadă Mohsin Makhlouf

 

A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Al-Herak.

23.1.2012

98.

General de brigadă Ali Dawwa

 

A dat ordin trupelor să tragă în protestatari la Al-Herak.

23.1.2012

99.

General de brigadă Mohamed Khaddor

Comandantul Brigăzii a 106-a, Garda prezidențială

A dat ordin trupelor să îi bată pe protestatari cu bastoane și apoi să îi aresteze. Răspunzător pentru reprimarea protestatarilor pașnici de la Douma.

23.1.2012

100.

General-maior Suheil Salman Hassan

Comandantul Diviziei a 5-a

A dat ordin trupelor să tragă în protestatari în provincia Deraa.

23.1.2012

101.

Wafiq Nasser

Directorul Secției regionale Suwayda (Departamentul Serviciilor de Informații Militare)

În calitate de director al Secției Suwayda a Departamentului Serviciilor de Informații Militare, răspunzător pentru încarcerări arbitrare și torturarea deținuților la Suwayda.

23.1.2012

102.

Ahmed Dibe

Directorul Secției regionale Deraa (Direcția de Securitate Generală)

În calitate de director al Secției regionale Deraa a Direcției de Securitate Generală, răspunzător pentru încarcerări arbitrare și torturarea deținuților la Deraa.

23.1.2012

103.

Makhmoud al-Khattib

Directorul Secției de anchetă (Direcția de Securitate Politică)

În calitate de director al Secției de anchetă a Direcției de vSecuritate Politică, răspunzător pentru încarcerări și torturarea deținuților.

23.1.2012

104.

Mohamed Heikmat Ibrahim

Directorul Secției Operative (Direcția de Securitate Politică)

În calitate de director al Secției Operative a Direcției de Securitate Politică, răspunzător pentru încarcerări și torturarea deținuților.

23.1.2012

105.

Nasser Al-Ali (alias general de brigadă Nasr al-Ali)

Directorul Secției regionale Deraa (Direcția de Securitate Politică)

În calitate de director al Secției regionale Deraa în cadrul Direcției de Securitate Politică, îi revine răspunderea pentru încarcerarea și torturarea deținuților. Din aprilie 2012 este director al secției Deraa în cadrul Direcției de Securitate Politică (fost director al secției regionale Homs).

23.1.2012

106.

Mehran (alias Mahran) Khwanda

Proprietar al companiei de transporturi Qadmous Transport Co.

Data nașterii: 11.5.1938

Pașapoarte: nr. 3298 858, a expirat la 9.5.2004,

nr. 001452904, a expirat la 29.11.2011,

nr. 006283523, va expira la 28.6.2017.

Oferă sprijin logistic represiunii violente exercitate împotriva populației civile în zonele în care acționează milițiile pro-guvernamentale implicate în violențe („chabbihas”).

23.1.2012

107.

Dr Wael Nader Al –Halqi

Data nașterii: 1964;

Locul nașterii:provincia Deraa,

Prim-ministru și fost ministru al sănătății. În calitate de prim-ministru, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

27.2.2012

108.

Muhammad Ibrahim Al-Sha'ar (alias Mohammad Ibrahim Al-Chaar)

Data nașterii: 1956;

Locul nașterii: Alep

Ministru de Interne. În calitate de ministru al guvernului, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

1.12.2011

109.

Dr. Mohammad Al-Jleilati

Data nașterii: 1945;

Locul nașterii: Damasc

Ministru de Finanțe. În calitate de ministru al guvernului, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

1.12.2011

110.

Imad Mohammad Deeb Khamis (alias Imad Mohammad Dib Khamees)

Data nașterii: 1 august 1961;

Locul nașterii: lângă Damasc

Ministrul Electricității. În calitate de ministru al guvernului, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

23.3.2012

111.

Omar Ibrahim Ghalawanji

Data nașterii: 1954;

Locul nașterii: Tartus

Viceprim-ministru pentru Servicii. Ministrul Administrației Locale. În calitate de ministru al guvernului, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

23.3.2012

112.

Joseph Suwaid (alias Joseph Jergi Sweid)

Data nașterii: 1958;

Locul nașterii: Damasc

Ministru de stat. În calitate de ministru al guvernului, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

23.3.2012

113.

Ing. Hussein Mahmoud Farzat (alias Hussein Mahmud Farzat)

Data nașterii: 1957;

Locul nașterii: Hama

Ministru de stat. În calitate de ministru al guvernului, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

23.3.2012

114.

Mansour Fadlallah Azzam (alias Mansur Fadl Allah Azzam)

Data nașterii:1960;

Locul nașterii: provincia Sweida

Ministrul Afacerilor Președinției. În calitate de ministru al guvernului, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

27.2.2012

115.

Dr. Emad Abdul-Ghani Sabouni (alias Imad Abdul Ghani Al Sabuni)

Data nașterii: 1964;

Locul nașterii: Damasc

Ministrul Telecomunicațiilor și al Tehnologiei. În calitate de ministru al guvernului, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

27.2.2012

116.

General Ali Habib Mahmoud

Data nașterii: 1939;

Locul nașterii: Tartous

Fost ministru al apărării. Asociat cu regimul sirian și cu armata siriană și represiunea violentă a acesteia împotriva populației civile.

1.8.2011

117.

Tayseer Qala Awwad

Data nașterii: 1943;

Locul nașterii: Damasc

Fost ministru al justiției. Asociat cu regimul sirian și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

23.9.2011

118.

Dr. Adnan Hassan Mahmoud

Data nașterii: 1966;

Locul nașterii: Tartous

Fost ministru al informațiilor. Asociat cu regimul sirian și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

23.9.2011

119.

Dr. Mohammad Nidal Al-Shaar

Data nașterii: 1956,

Locul nașterii: Alep

Fost ministru al economiei și comerțului. Asociat cu regimul sirian și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

1.12.2011

120.

Sufian Allaw

Data nașterii: 1944;

Locul nașterii: al-Bukamal, Deir Ezzor.

Fost ministru al petrolului și al resurselor minerale. Asociat cu regimul și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

27.2.2012

121.

Dr. Adnan Slakho

Data nașterii: 1955;

Locul nașterii: Damasc

Fost ministru al industriei. Asociat cu regimul și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

27.2.2012

122.

Dr Saleh Al-Rashed

Data nașterii: 1964;

Locul nașterii: provincia Alep

Fost ministru al educației. Asociat cu regimul și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

27.2.2012

123.

Dr. Fayssal Abbas

Data nașterii: 1955;

Locul nașterii: provincia Hama

Fost ministru al transporturilor. Asociat cu regimul și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

27.2.2012

124.

Ghiath Jeraatli

Data nașterii: 1950;

Locul nașterii: Salamiya

Fost ministru de stat. Asociat cu regimul și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

23.3.2012

125.

Yousef Suleiman Al-Ahmad

Data nașterii: 1956;

Locul nașterii: Hasaka

Fost ministru de stat. Asociat cu regimul și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

23.3.2012

126.

Hassan al-Sari

Data nașterii: 1953;

Locul nașterii: Hama

Fost ministru de stat. Asociat cu regimul și represiunea violentă a acestuia împotriva populației civile.

23.3.2012

127.

Bouthaina Shaaban (alias Buthaina Shaaban)

Data nașterii:1953;

Locul nașterii:Homs, Siria

Consilier politic și de media al președintelui din iulie 2008 și, în această calitate, asociată cu reprimarea violentă a populației.

26.6.2012

128.

General de brigadă Sha’afiq Masa

 

Directorul secției 215 (Damasc) a Serviciului de informații al armatei terestre. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție. Participă la represiunea împotriva civililor.

24.7.2012

129.

General de brigadă Burhan Qadour

 

Directorul secției 291 (Damasc) a Serviciului de informații al armatei terestre. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

130.

General de brigadă Salah Hamad

 

Directorul adjunct al secției 291 a Serviciului de informații al armatei terestre. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

131.

General de brigadă Muhammed (sau Mohammed) Khallouf (alias Abou Ezzat)

 

Directorul secției 235, denumită „Palestina” (Damasc), a Serviciului de informații al armatei terestre, care se află la baza dispozitivului represiv al armatei. Participă direct la represiunea împotriva opozanților. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

132.

General-maior Riad al-Ahmed

 

Director al secției Latakia a Serviciului de informații al armatei terestre. Răspunzător pentru torturarea și asasinarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

133.

General de brigadă Abdul Salam Fajr Mahmoud

 

Director al secției din Bab Touma (Damasc) a Serviciului de informații al forțelor aeriene. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

134.

General de brigadă Jawdat al-Ahmed

 

Directorul secției Homs a Serviciului de informații al forțelor aeriene. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

135.

Colonel Qusay Mihoub

 

Directorul secției Deraa (trimis de la Damasc la Deraa la începutul manifestațiilor din acest oraș) a Serviciului de informații al forțelor aeriene. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

136.

Colonel Suhail Al-Abdullah

 

Directorul secției Latakia a Serviciului de informații al forțelor aeriene. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

137.

General de brigadă Khudr Khudr

 

Directorul secției Latakia a Serviciului de informații generale. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

138.

General de brigadă Ibrahim Ma’ala

 

Directorul secției 285 (Damasc) a Serviciului de informații (l-a înlocuit pe generalul de brigadă Hussam Fendi la sfârșitul anului 2011). Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

139.

General de brigadă Firas Al-Hamed

 

Directorul secției 318 (Homs) a Direcției de Informații Generale. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

140.

General de brigadă Hussam Luqa

 

Din aprilie 2012, directorul Secției din Homs a Direcției de Securitate Politică (îi succede generalului de brigadă Nasr al-Ali). Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

141.

General de brigadă Taha Taha

 

Responsabilul sediului secției din Latakia al Direcției de Securitate Politică. Răspunzător pentru torturarea opozanților aflați în detenție.

24.7.2012

142.

Bassel Bilal

 

Ofițer de poliție la închisoarea centrală din Idlib; a participat direct la acte de tortură practicate asupra opozanților deținuți în închisoarea centrală din Idlib.

24.7.2012

143.

Ahmad Kafan

 

Ofițer de poliție la închisoarea centrală din Idlib; a participat direct la acte de tortură practicate asupra opozanților deținuți în închisoarea centrală din Idlib.

24.7.2012

144.

Bassam al-Misri

 

Ofițer de poliție la închisoarea centrală din Idlib; a participat direct la acte de tortură practicate asupra opozanților deținuți în închisoarea centrală din Idlib.

24.7.2012

145.

Ahmed al-Jarroucheh

Data nașterii: 1957

Director al secției externe a Serviciului de informații generale (secția 279). În această calitate, răspunde de dispozitivul Serviciului de informații generale în cadrul ambasadelor siriene. Participă direct la represiunea orchestrată de autoritățile siriene împotriva opozanților și se ocupă, îndeosebi, de represiunea opoziției siriene din străinătate.

24.7.2012

146.

Michel Kassouha (alias Ahmed Salem; alias Ahmed Salem Hassan)

Data nașterii: 1 februarie 1948

Membru al serviciului de securitate sirian de la începutul anilor 1970, este implicat în combaterea opozanților în Franța și în Germania. Din martie 2006, este responsabilul cu relațiile al secției 273 a Direcției Siriene de informații generale. Responsabil istoric, este un apropiat al directorului Direcției de Informații Generale Ali Mamlouk, unul dintre principalii responsabili cu securitatea ai regimului, care face obiectul unor măsuri restrictive ale UE din 9 mai 2011. Sprijină direct represiunea condusă de regim împotriva opozanților și se ocupă îndeosebi de represiunea opoziției siriene din străinătate.

24.7.2012

147.

General Ghassan Jaoudat Ismail

Data nașterii: 1960;

Loc de origine: Derikich, regiunea Tartous.

Responsabilul secției misiuni a Serviciului de informații al forțelor aeriene care gestionează, în cooperare cu ramura operații speciale, trupele de elită ale Serviciului de informații al forțelor aeriene, care joacă un rol important în represiunea condusă de regim. În această calitate Ghassan Jaoudat Ismail face parte dintre responsabilii militari care pun direct în aplicare represiunea condusă de regim împotriva opozanților.

24.7.2012

148.

General Amer al-Achi (alias Amis al Ashi; alias Ammar Aachi; alias Amer Ashi)

 

Absolvent al școlii de război de la Alep, șef al secției informații a Serviciului de informații al forțelor aeriene (din 2012), apropiat al lui Daoud Rajah, ministrul sirian al apărării. Prin funcția pe care o ocupă în cadrul Serviciului de informații al forțelor aeriene, Amer al- Achi este implicat în represiunea opoziției siriene.

24.7.2012

149.

General Mohammed Ali Nasr (sau: Mohammed Ali Naser)

Data nașterii: aproximativ 1960;

Apropiat al lui Maher al-Assad, fratele mai mic al președintelui. Cea mai mare parte a carierei sale s-a desfășurat în cadrul Gărzii Republicane. Din 2010, face parte din secția interne (sau secția 251) a Serviciului de informații generale, însărcinată cu combaterea opoziției politice. Fiind unul dintre principalii responsabili ai acesteia, generalul Mohammed Ali participă direct la represiunea împotriva opozanților.

24.7.2012

150.

General Issam Hallaq

 

Șeful statului major al Forțelor Aeriene din 2010. Conduce operațiile aeriene desfășurate împotriva opozanților.

24.7.2012

151.

Ezzedine Ismael

Data nașterii: mijlocul anilor 1940 (probabil 1947).

Locul nașterii: Bastir. Regiunea Jableh.

General pensionar și responsabil istoric al Serviciului de informații al forțelor aeriene, al cărui șef a devenit la începutul anilor 2000. A fost numit consilier politic și de securitate al președintelui în 2006. În calitate de consilier politic și de securitate al președintelui sirian, Ezzedine Ismael este implicat în politica represivă condusă de regim împotriva opozanților.

24.7.2012

152.

Samir Joumaa (alias Abou Sami)

Data nașterii: aproximativ 1962

De aproape 20 de ani este șeful de cabinet al lui Mohammad Nassif Kheir Bek, unul dintre principalii consilieri pe probleme de securitate ai lui Bachar al-Assad (care ocupă oficial funcția de adjunct al vicepreședintelui Farouk al-Chareh). Apropierea sa de Bachar al-Asad și de Mohammed Nassif Kheir Bek îl implică pe Samir Joumaa în politica represivă condusă de regim împotriva opozanților.

24.7.2012

153.

Dr. Qadri Jameel

 

Viceprim-ministru al Afacerilor Economice, Ministru pentru Comerț Interior și Protecția Consumatorului În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

154.

Waleed Al Mo’allem

 

Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Expatriaților. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

155.

General-maior Fahd Jassem Al Freij

 

Ministrul Apărării și comandant militar. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

156.

Dr. Mohammad Abdul Sattar Al Sayed

 

Ministrul Dotărilor Religioase. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

157.

Ing. Hala Mohammad Al Nasser

 

Ministrul Turismului. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

158.

Ing. Bassam Hanna

 

Ministrul Resurselor de Apă. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

159.

Ing. Subhi Ahmad Al Abdallah

 

Ministrul Agriculturii și Reformei Agrare. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

160.

Dr. Mohammad Yahiya Mo’alla

 

Ministrul Învățământului Superior. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

161.

Dr. Hazwan Al Wez

 

Ministrul Educației. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

162.

Dr. Mohamad Zafer Mohabak

 

Ministrul Economiei și Comerțului Exterior. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

163.

Dr. Mahmud Ibraheem Sa’iid

 

Ministrul Transporturilor. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

164.

Dr. Safwan Al Assaf

 

Ministrul Locuințelor și Dezvoltării Urbane. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

165.

Ing. Yasser Al Siba’ii

 

Ministrul Lucrărilor Publice În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

166.

Ing. Sa’iid Ma’thi Hneidi

 

Ministrul Petrolului și Resurselor Minerale. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

167.

Dr. Lubana Mushaweh

 

Ministrul Culturii. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

168.

Dr. Jassem Mohammad Zakaria

 

Ministrul Muncii și Afacerilor Sociale În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

169.

Omran Ahed Al Zu’bi

 

Ministrul Informațiilor; În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

170.

Dr. Adnan Abdo Al Sikhny

 

Ministrul Industriei. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

171.

Najm Hamad Al Ahmad

 

Ministrul Justiției; În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

172.

Dr. Abdul Salam Al Nayef

 

Ministrul Sănătății. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

173.

Dr. Ali Heidar

 

Ministru de stat pentru Afaceri de Reconciliere Națională. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

174.

Dr. Nazeera Farah Sarkees

 

Ministru de stat pentru Mediu. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

175.

Mohammad Turki Al Sayed

 

Ministru de stat. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

176.

Najm-eddin Khreit

 

Ministru de stat. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

177.

Abdullah Khaleel Hussein

 

Ministru de stat. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

178.

Jamal Sha’ban Shaheen

 

Ministru de stat. În această calitate, îi revine răspunderea pentru represiunea violentă împotriva populației civile.

16.10.2012

179.

Sulieman Maarouf (alias Suleiman Maarouf, Sulayman Mahmud Ma’ruf, Sleiman Maarouf, Mahmoud Soleiman Maarouf; Sulaiman Maarouf)

Pașaport: deține un pașaport britanic

Om de afaceri apropiat familiei președintelui Al-Assad. Deține acțiuni în cadrul postului de televiziune Dounya TV, cotat la bursă. Apropiat al lui Muhammad Nasif Khayrbik, care a fost menționat în listă. Acordă sprijin regimului sirian.

16.10.2012

180.

Razan Othman

Soția lui Rami Makhlouf, fiica lui Walif Othman;

Data nașterii: 31 ianuarie 1977;

Locul nașterii: guvernoratul Latakiei;

CI nr.: 06090034007

Este în relații personale și financiare apropiate cu Rami Makhlouf, vărul președintelui Bashar Al-Assad și principalul finanțator al regimului, care a fost menționat în listă. În această calitate, este asociată regimului sirian și beneficiază de pe urma acestuia.

16.10.2012


B.   Entități

 

Denumire

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

1.

Bena Properties

 

Controlată de Rami Makhlouf; asigură finanțare regimului.

23.6.2011

2.

Al Mashreq Investment Fund (AMIF) (alias Sunduq Al Mashrek Al Istithmari) P.O.

P.O. Box 108, Damasc,

Tel.: 963 112110059 / 963 112110043,

Fax: 963 933333149

Controlată de Rami Makhlouf; asigură finanțare regimului.

23.6.2011

3.

Hamcho International (alias Hamsho International Group)

Baghdad Street, P.O. Box 8254, Damasc,

Tel.: 963 112316675

Fax: 963 112318875

Site internet: www.hamshointl.com

E-mail: info@hamshointl.com și hamshogroup@yahoo.com

Controlată de Mohamed Hamcho sau Hamsho; asigură finanțare regimului.

23.6.2011

4.

Military Housing Establishment (alias MILIHOUSE)

 

Societate de lucrări publice controlată de Riyad Shalish și de Ministerul Apărării; asigură finanțare regimului.

23.6.2011

5.

Direcția de Securitate Politică

 

Serviciu al statului sirian cu participare directă la represiune.

23.8.2011

6.

Direcția de Informații Generale

 

Serviciu al statului sirian cu participare directă la represiune.

23.8.2011

7.

Direcția de InformațIi Militare

 

Serviciu al statului sirian cu participare directă la represiune.

23.8.2011

8.

Serviciul de informații al Forțelor Armate Aeriene

 

Serviciu al statului sirian cu participare directă la represiune.

23.8.2011

9.

Forțele Qods ale IRGC (alias Forțele Quds)

Teheran, Iran

Forțele Qods (sau Quds) reprezintă o secțiune specializată a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice Iraniene (IRGC). Forțele Qods sunt implicate în furnizarea de echipamente și de sprijin pentru a ajuta regimul sirian să înăbușe protestele din Siria. Forțele Qods ale IRGC au furnizat asistență tehnică, echipamente și sprijin serviciilor de securitate siriene în vederea reprimării mișcărilor de protest ale populației civile.

23.8.2011

10.

Mada Transport

Filială a Cham Holding (Sehanya Dara'a Highway, PO Box 9525, Tel: 00 963 11 99 62)

Entitate economică care finanțează regimul.

2.9.2011

11.

Cham Investment Group

Filială a Cham Holding (Sehanya Dara'a Highway, PO Box 9525, Tel: 00 963 11 99 62)

Entitate economică care finanțează regimul.

2.9.2011

12.

Real Estate Bank

Insurance Bldg- Yousef Al-azmeh sqr. Damasc, P.O. Box: 2337 Damasc Republica Arabă Siriană;

Tel. (+963) 11 2456777 și 2218602

Fax: (+963) 11 2237938 și 2211186.

E-mailul băncii: Publicrelations@reb.sy

Site internet: www.reb.sy

Bancă deținută de stat care acordă sprijin financiar regimului.

2.9.2011

13.

Addounia TV (alias Dounia TV)

Tel: +963 – 11-5667274, +963 – 11-5667271,

Fax: +963 – 11-5667272

Site internet: http://www.addounia.tv

Addounia TV a incitat la violență împotriva populației civile din Siria.

23.9.2011

14.

Cham Holding

Cham Holding Building Daraa Highway - Ashrafiyat Sahnaya Rif Dimashq – Siria P.O Box 9525,

Tel +963 (11) 9962 +963 (11) 668 14000 +963 (11) 673 1044

Fax +963 (11) 673 1274

E-mail: info@chamholding.sy.

Site internet: www.chamholding.sy

Controlată de Rami Makhlouf; cel mai mare grup de companii din Siria, care beneficiază de pe urma regimului și care furnizează sprijin acestuia.

23.9.2011

15.

El-Tel Co. (El-Tel Middle East Company)

Adresa: Dair Ali Jordan Highway, P.O. Box 13052, Damasc – Siria

Tel. +963 – 11-2212345

Fax +963 – 11-44694450

E-mail: sales@eltelme.com

Site internet: www.eltelme.com

Produce și furnizează turnuri de comunicații și transmisiuni, precum și alte echipamente pentru armata siriană.

23.9.2011

16.

Ramak Constructions Co.

Adresa: Daa'ra Highway, Damasc, Siria

+963 – 11-6858111

Mobil: +963 – 933-240231

Construcția de cazărmi militare, cazărmi pentru punctele de frontieră și alte clădiri pentru uzul armatei.

23.9.2011

17.

Souruh Company (alias SOROH Al Cham Company)

Adresa: Adra Free Zone Area Damasc – Siria;

Tel.: +963 – 11-5327266

Mobil: +963 – 933-526812 +963 – 932-878282

Fax:+963 – 11-5316396

E-mail: sorohco@gmail.com

Site internet: http://sites.google.com/site/sorohco

Investiții în proiecte militare și industriale la nivel local, producerea de piese pentru arme și produse aferente. Societatea este deținută integral de Rami Makhlouf.

23.9.2011

18.

Syriatel

Thawra Street, Ste Building 6th Floor, BP 2900,

Tel: +963 11 61 26 270

Fax: +963 11 23 73 97 19

E-mail: info@syriatel.com.sy;

Site internet: http://syriatel.sy/

Controlată de Rami Makhlouf; furnizează sprijin financiar regimului: prin contractul său de licență, plătește 50 % din profituri guvernului.

23.9.2011

19.

Cham Press TV

Al Qudsi building, 2nd Floor - Baramkeh - Damasc

Tel.: +963 - 11- 2260805

Fax: +963 - 11 - 2260806

E-mail: mail@champress.com. Site internet:

www.champress.net

Post de televiziune care a participat la campanii de dezinformare și de incitare la violență împotriva manifestanților

1.12.2011

20.

Al Watan

Al Watan Newspaper -Damasc – Duty Free Zone

Tel: 00963 11 2137400,

Fax: 00963 11 2139928

Cotidian care a participat la campanii de dezinformare și de incitare la violență împotriva manifestanților

1.12.2011

21.

Centrul sirian de studii și de cercetare (CERS) (alias CERS, Centrul de studiu și cercetare științifică; alias SSRC, Scientific Studies and Research Center; alias. Centrul de cercetare de la Kaboun

Barzeh Street, PO Box 4470, Damasc

Sprijină armata siriană în achiziția de materiale folosite direct pentru supravegherea și represiunea manifestanților.

1.12.2011

22.

Business Lab

Maysat Square, Al Rasafi Street Bldg. 9, PO Box 7155, Damasc,

Tel:

Fax: 963112725399

Firmă paravan folosită de CERS pentru achiziția de materiale sensibile.

1.12.2011

23.

Industrial Solutions

Baghdad Street 5, PO Box 6394, Damasc,

Tel /fax: 63114471080

Firmă paravan folosită de CERS pentru achiziția de materiale sensibile.

1.12.2011

24.

Mechanical Construction Factory (MCF) P.O.

Box 35202, Industrial Zone, Al-Qadam Road, Damasc

Firmă paravan folosită de CERS pentru achiziția de materiale sensibile.

1.12.2011

25.

Syronics – Syrian Arab Co. for Electronic Industries

Kaboon Street, P.O.Box 5966, Damasc,

Tel.: +963 – 11-5111352,

Fax:+963 – 11-5110117

Firmă paravan folosită de CERS pentru achiziția de materiale sensibile.

1.12.2011

26.

Handasieh – Organization for Engineering Industries

P.O.Box 5966,Abou Bakr Al Seddeq Str. Damasc și PO BOX 2849 Al Moutanabi Street, Damasc și PO BOX 21120 Baramkeh, Damasc

Tel.: 963112121816 – 963112121834 – 963112214650 – 963112212743 – 963115110117

Firmă paravan folosită de CERS pentru achiziția de materiale sensibile.

1.12.2011

27.

Syria Trading Oil Company (Sytrol)

Prime Minister Building, 17 Street Nissan, Damasc, Siria

Companie de stat responsabilă de totalitatea exporturilor de țiței din Siria. Acordă sprijin financiar regimului.

1.12.2011

28.

General Petroleum Corporation (GPC)

New Sham- Building of Syrian Oil Company, PO Box 60694, Damasc, Siria BOX: 60694

Tel: 963113141635

Fax: 963113141634,

E-mail: info@gpc-sy.com

Companie petrolieră de stat. Acordă sprijin financiar regimului.

1.12.2011

29.

Al Furat Petroleum Company

Dummar - New Sham - Western Dummer 1st. Island -Property 2299- AFPC Building P.O. Box 7660 Damasc – Siria.

Tel.: 00963 – 11- (6183333), 00963 – 11- (31913333),

Fax: 00963 – 11- (6184444), 00963 – 11- (31914444)

afpc@afpc.net.sy

Societate mixtă deținută în proporție de 50 % de GPC. Acordă sprijin financiar regimului.

1.12.2011

30.

Industrial Bank (Banca Industrială)

Dar Al Muhanisen Building, 7th Floor, Maysaloun Street, P.O. Box 7572 Damasc, Siria.

Tel.: +963 11 – 222-8200. +963 11 – 222-7910

Fax: +963 11 – 222-8412

Bancă aflată în proprietatea statului. Acordă sprijin financiar regimului.

23.1.2012

31.

Popular Credit Bank (Banca Populară de Credit)

Dar Al Muhanisen Building, 6th Floor, Maysaloun Street, Damasc, Siria.

Tel.: +963 11 – 222-7604. +963 11 – 221-8376.

Fax: +963 11 – 221-0124

Bancă aflată în proprietatea statului. Acordă sprijin financiar regimului.

23.1.2012

32.

Saving Bank (Banca de Economii)

Siria-Damasc – Merjah – Al-Furat St. P.O. Box: 5467

Fax: 224 4909 – 245 3471

Tel: 222 8403

e-mail: s.bank@scs-net.org post-gm@net.sy

Bancă aflată în proprietatea statului. Acordă sprijin financiar regimului.

23.1.2012

33.

Agricultural Cooperative Bank (Banca Cooperativă Agricolă)

Agricultural Cooperative Bank Building, Damascus Tajhez, P.O. Box 4325, Damasc, Siria.

Tel: +963 11 – 221-3462; +963 11 – 222-1393

Fax: +96311 – 224

Site internet: www.agrobank.org

Bancă aflată în proprietatea statului. Acordă sprijin financiar regimului.

23.1.2012

34.

Syrian Lebanese Commercial Bank (Banca Comercială Siriano-Libaneză)

Syrian Lebanese Commercial Bank Building, 6th Floor, Makdessi Street, Hamra, P.O. Box 11 – 8701, Beirut, Liban.

Tel: +961 1 – 741666

Fax: +961 1 – 738228; +961 1 – 753215; +9611 – 736629

Site internet: www.slcb.com.lb

Filială a Commercial Bank of Syria (Băncii Comerciale a Siriei), entitate deja desemnată. Acordă sprijin financiar regimului.

23.1.2012

35.

Deir ez-Zur Petroleum Company

Dar Al Saadi Building 1st, 5th, and 6th Floor Zillat Street Mazza Area P.O. Box 9120 Damasc, Siria.

Tel: +963 11 – 662-1175; +963 11 – 662-1400

Fax: +963 11 – 662-1848

Societate mixtă a GPC. Acordă sprijin financiar regimului.

23.1.2012

36.

Ebla Petroleum Company

Sediul central: Mazzeh Villat Ghabia Dar Es Saada 16 Damasc, Siria

Tel.: +963 116691100 P.O. Box 9120

Societate mixtă a GPC. Acordă sprijin financiar regimului.

23.1.2012

37.

Dijla Petroleum Company

Building No. 653 – 1st Floor, Daraa Highway, P.O. Box 81, Damasc, Siria

Societate mixtă a GPC. Acordă sprijin financiar regimului.

23.1.2012

38.

Central Bank of Syria (Banca Centrală a Siriei)

Siria, Damasc, Sabah Bahrat Square. Adresa poștală: Altjreda al Maghrebeh square, Damasc, Republica Arabă Siriană, P.O.Box: 2254

Acordă sprijin financiar regimului

27.2.2012

39.

Syrian Petroleum Company

Adresa: Provincia Dummar, Expansion Square, Island 19- Building 32. P.O. BOX: 2849 sau 3378.

Tel.: 00963 – 11-3137935 sau 3137913.

Fax: 00963 – 11-3137979 sau 3137977.

E-mail: spccom2@scs-net.org sau spccom1@scs-net.org.

Site internet : www.spc.com.sy www.spc-sy.com

Companie petrolieră de stat. Acordă sprijin financiar regimului sirian.

23.3.2012

40.

Mahrukat Company (compania siriană pentru depozitarea și distribuția produselor petroliere)

Sediu: Damasc - Al Adawi st., Petroleum building;

Fax: 00963 – 11/4445796.

Telefon: 00963 – 11/44451348 – 4451349

E-mail: mahrukat@net.sy

Site internet: http://www.mahrukat.gov.sy/indexeng.php

Companie petrolieră de stat. Acordă sprijin financiar regimului sirian.

23.3.2012

41.

General Organisation of Tobacco

Salhieh Street 616, Damasc, Siria

Acordă sprijin financiar regimului sirian. General Organisation of Tobacco este deținută în întregime de statul sirian. Profiturile pe care le obține organizația, inclusiv prin vânzarea de licențe de comercializare a unor mărci de tutun străine și prin intermediul taxelor percepute la importurile de mărci de tutun străine, se transferă statului sirian.

15.5.2012

42.

Ministerul Apărării

Adresa: Umayyad Square, Damasc.

Tel.: +963 – 11-7770700

Departament al guvernului sirian direct implicat în represiune.

26.6.2012

43.

Ministerul de Interne

Adresa: Merjeh Square, Damasc.

Tel.: +963 – 11-2219400, +963 – 11-2219401, +963 – 11-2220220, +963 – 11-2210404

Departament al guvernului sirian direct implicat în represiune.

26.6.2012

44.

Biroul sirian de securitate națională

 

Departament al guvernului sirian și componentă a partidului sirian Ba'ath. Direct implicat în represiune. A comandat forțelor de securitate siriene să utilizeze forța extremă împotriva demonstranților.

26.6.2012

45.

Syria International Islamic Bank (SIIB) (alias Syrian International Islamic Bank; alias SIIB)

Localizare: Syria International Islamic Bank Building, Main Highway Road, Al Mazzeh Area, P.O. Box 35494, Damasc, Siria. Adresa alternativă: P.O. Box 35494, Mezza'h Vellat Sharqia'h, lângă Consulatul Arabiei Saudite, Damasc, Siria.

SIIB a acționat ca fațadă pentru Banca Comercială a Siriei, care a permis acestei bănci să eludeze sancțiunile care i-au fost impuse de către UE. În perioada 2011 – 2012, SIIB a facilitat în secret finanțări în valoare de aproape 150 milioane USD în numele Băncii Comerciale a Siriei. Acordurile financiare aparent încheiate de SIIB au fost, de fapt, încheiate de Banca Comercială a Siriei. În afara eludării sancțiunilor, în colaborare cu Banca Comercială a Siriei, în 2012 SIIB a facilitat mai multe plăți substanțiale în favoarea Băncii Comerciale Siriano-Libaneze, o altă bancă deja desemnată de către UE. Astfel, SIIB a contribuit la furnizarea de sprijin financiar regimului sirian.

26.6.2012

46.

General Organisation of Radio and TV (alias Direcția Generală siriană de radio și televiziune Est; alias Corporația generală de radio și televiziune; alias Corporația de radio și televiziune; alias GORT)

Adresa: Al Oumaween Square, P.O. Box 250, Damasc, Siria

Telefon (963 11) 223 4930

Agenție de stat subordonată Ministerului Informațiilor din Siria care, în această calitate, sprijină și promovează politica de informații a ministerului. Răspunde de funcționarea canalelor de televiziune de stat din Siria - două terestre și unul prin satelit - precum și de posturile de radio guvernamentale. GORT a incitat la violență împotriva populației civile din Siria, servind drept instrument de propagandă pentru regimul Assad și colportând informații false.

26.6.2012

47.

Compania siriană de transport petrolier - Syrian Company for Oil Transport (alias Syrian Crude Oil Transportation Company; alias „SCOT”; alias „SCOTRACO”)

Banias Industrial Area, Latakia Entrance Way, P.O. Box 13, Banias, Siria;

Site internet: www.scot-syria.com;

e-mail: scot50@scn-net.org

Companie petrolieră de stat siriană. Acordă sprijin financiar regimului.

26.6.2012

48.

Drex Technologies S.A.

Data constituirii: 4 iulie 2000 Număr de înregistrare: 394678

Director: Rami Makhlouf

Agent înregistat: Mossack Fonseca & Co (BVI) Ltd

Drex Technologies este deținută integral de Rami Makhlouf, care figurează pe lista persoanelor care fac obiectul sancțiunilor UE pentru furnizarea de sprijin financiar regimului sirian. Rami Makhlouf se folosește de Drex Technologies pentru a facilita și a gestiona holdingurile sale financiare internaționale, inclusiv participarea majoritară la SyriaTel, pe care UE a inclus-o anterior pe listă pe motiv că oferă, de asemenea, sprijin financiar regimului sirian.

24.7.2012

49.

Cotton Marketing Organisation

Adresa: Bab Al-Faraj P.O. Box 729, Alep.

Tel.: +96321 2239495/6/7/8

Cmo-aleppo@mail.sy

www.cmo.gov.sy

Companie de stat. Acordă sprijin financiar regimului sirian.

24.7.2012

50.

Syrian Arab Airlines (alias SAA, alias Syrian Air)

Al-Mohafazeh Square, P.O. Box 417, Damasc, Siria.

Tel: +963112240774

Companie publică controlată de regim. Sprijină financiar regimul.

24.7.2012

51.

Drex Technologies Holding S.A.

Înregistrată în Luxemburg cu numărul B77616, cu sediul anterior la adresa: 17, rue Beaumont L-1219 Luxembourg.

Beneficiarul real al Drex Technologies Holding S.A.este Rami Makhlouf, care figurează pe lista persoanelor care fac obiectul sancțiunilor UE pentru furnizarea de sprijin financiar regimului sirian.

17.8.2012

52.

Megatrade

Adresa: Aleppo Street, P.O. Box 5966, Damasc, Siria

Fax: 963114471081

Acționează în calitate de reprezentant al Scientific Military research Institute (Institutul de cercetare științifică militară) (SSRC), inclus pe listă. Implicată în comercializarea de bunuri cu dublă utilizare interzise prin sancțiuni impuse de UE guvernului sirian.

16.10.2012

53.

Expert Partners

Adresa: Rukn Addin, Saladin Street, Building 5, PO Box: 7006, Damasc, Siria

Acționează în calitate de reprezentant al Scientific Research Institute (Institutul de cercetare științifică) (SSRC), inclus pe listă. Implicată în comercializarea de bunuri cu dublă utilizare interzise prin sancțiuni impuse de UE guvernului sirian.

16.10.2012


ANEXA II

Lista entităților menționate la articolul 25

Entități

 

Denumire

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

1.

Commercial Bank of Syria (Banca Comercială a Siriei)

Filiala Damasc, P.O. Box 2231, Moawiya St., Damasc, Siria

P.O. Box 933, Yousef Azmeh Square, Damasc, Siria;

Filiala Alep, P.O. Box 2, Kastel Hajjarin St., Alep, Siria; SWIFT/BIC CMSY SY DA; toate birourile la nivel mondial [NPWMD]

Site internet: http://cbs-bank.sy/En-index.php

Telefon: +963 11 2218890

Fax: +963 11 2216975

Administrația generală: dir.cbs@mail.sy

Bancă deținută de stat, care furnizează sprijin financiar regimului.

13.10.2011