|
12.10.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 279/30 |
DECIZIA COMISIEI
din 22 februarie 2012
privind ajutorul de stat nr. SA.26534 (C 27/10, ex NN 6/09 acordat de Grecia întreprinderii Enómeni Klostoÿfantourgía AE [United Textiles SA]
[notificată cu numărul C(2011) 9385]
(Numai textul în limba greacă este autentic)
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2012/541/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),
după invitarea părților interesate să își prezinte observațiile în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) primul paragraf din tratat (1) și având în vedere aceste observații,
întrucât:
I. PROCEDURA
|
(1) |
Având în vedere că a primit informații cu privire la faptul că Grecia intenționează să acorde o garanție de stat pentru noi împrumuturi, în valoare de 35 de milioane EUR, pentru a finanța întreprinderea Enómeni Klostoÿfantourgía AE (cunoscută în limba engleză sub denumirea de „United Textiles” și denumită astfel în continuare), Comisia, prin scrisorile din 11 septembrie 2008, 14 octombrie 2008, 20 octombrie 2008, 18 noiembrie 2008 și 4 decembrie 2008, a solicitat autorităților elene să prezinte observații cu privire la măsura respectivă. Autoritățile elene au răspuns prin scrisorile din 15 octombrie 2008 și 10 noiembrie 2008, însă răspunsurile oferite de acestea au fost incomplete. |
|
(2) |
Prin urmare, Comisia a emis, la 3 martie 2009, un ordin de furnizare a informațiilor în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 (*1) din Tratatul CE (2), prin care solicită Greciei să prezinte toate informațiile necesare pentru a putea evalua dacă întreprinderea United Textiles a primit ajutor de stat și dacă un astfel de ajutor era compatibil cu piața internă. Grecia a furnizat informațiile solicitate prin scrisoarea din 11 martie 2009. |
|
(3) |
Prin scrisorile din 20 martie 2009, 8 februarie 2010, 17 martie 2010, 19 iulie 2010 și 23 august 2010, Comisia a solicitat informații suplimentare în legătură cu măsura de stat la care se face referire la considerentul 1 și cu o serie de măsuri suplimentare privind întreprinderea United Textiles și băncile creditoare ale acesteia. Autoritățile elene au răspuns prin scrisorile din 7 aprilie 2009, 25 februarie 2010, 26 martie 2010, 13 august 2010 și 30 august 2010. |
|
(4) |
La solicitarea autorităților elene, a avut loc o reuniune la data de 7 iulie 2010. Cu ocazia acestei reuniuni, a fost prezentat un nou proiect de plan de restructurare pentru întreprinderea United Textiles. Întreprinderea a recunoscut că noul plan nu avea legătură cu măsurile anterioare de restructurare, care au fost luate în 2007 și care au eșuat. |
|
(5) |
Prin scrisoarea din data de 27 octombrie 2010, Comisia a informat Grecia asupra deciziei de a iniția procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) cu privire la următoarele măsuri:
|
|
(6) |
Grecia a transmis observațiile sale cu privire la decizia Comisiei de inițiere a procedurii („decizia de inițiere”) la 31 decembrie 2010. |
|
(7) |
Decizia de inițiere a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile privind aceste măsuri. |
|
(8) |
Comisia a primit observații din partea întreprinderii United Textiles la 7 și 9 februarie 2011. Observațiile au fost transmise Greciei, care a avut posibilitatea de a prezenta observații în legătură cu acestea. Observațiile Greciei au fost primite la 4 mai 2011. |
|
(9) |
La 28 iulie 2011, Comisia a solicitat informații suplimentare din partea autorităților elene, solicitare la care Grecia a răspuns prin scrisoarea din 30 august 2011. |
|
(10) |
La solicitarea autorităților elene, a avut loc o reuniune la data de 4 aprilie 2011. În cadrul acestei reuniuni, autoritățile elene au prezentat argumente privind presupusele măsuri de ajutor de stat. |
II. DESCRIERE DETALIATĂ A PRESUPUSULUI AJUTOR
II(a) Potențialii beneficiari
Întreprinderea United Textiles
|
(11) |
Întreprinderea United Textiles este o întreprindere elenă de textile de mari dimensiuni, cotată la Bursa de valori din Atena. În 2008, 45 % din vânzările acesteia au avut loc în Grecia (38 % în 2007), 54 % în alte state membre ale UE (60 % în 2007) și 1 % în țări din afara UE (2 % în 2007). |
|
(12) |
În 2009, aceasta deținea active totale de 201,7 milioane EUR și o cifră de afaceri de 4,5 milioane EUR (vânzări de stoc limitate). Vânzările din anii precedenți s-au ridicat la 30,6 milioane EUR în 2008 și 74,7 milioane EUR în 2007. La sfârșitul anului 2009 întreprinderea avea 839 de angajați. Aceasta are patru filiale în trei țări, Bulgaria, Albania și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. Principalul său acționar este o societate offshore care se numește European Textiles Investments Ltd (Mauritius). |
|
(13) |
Întreprinderea United Textiles desfășoară activități în domeniul producerii de îmbrăcăminte, fibre și țesături. Aceasta comercializează produse, atât pe piața cu ridicata, cât și pe piața cu amănuntul. Deține 12 fabrici în mai multe districte din Grecia. Aceste fabrici și fabricile filialelor menționate la considerentul 12 nu mai sunt operaționale din anul 2008, din cauza lipsei de fond de rulment. |
|
(14) |
Situația întreprinderii s-a înrăutățit în mod constant cel puțin începând cu anul 2004, aceasta cunoscând o scădere treptată a vânzărilor, profit înainte de impozitare negativ și, începând cu 2008, capital propriu negativ. Capitalul propriu negativ înseamnă că, în temeiul legislației Greciei, întreprinderea poate fi lichidată (4). |
|
(15) |
Începând cu anul 2001, în conformitate cu rapoartele sale anuale, sprijinul acordat întreprinderii de către băncile creditoare a fost limitat, iar liniile de credit și împrumuturile au fost reduse. Începând din iunie 2008, o mare parte a operațiunilor întreprinderii au fost oprite. Producția a fost aproape complet oprită în martie 2009. În iulie 2008, acționarul principal al întreprinderii a decis să nu participe la o majorare de capital programată. Începând din 2008, plățile la aproape toate împrumuturile bancare ale întreprinderii au înregistrat întârzieri. Începând din februarie 2010, a fost suspendată tranzacționarea acțiunilor întreprinderii la Bursa de valori din Atena. În conformitate cu anunțurile publicate de întreprindere pe pagina sa internet (5) și pe pagina internet a Bursei de valori din Atena (6), situația sa financiară pe 2010 nu a fost publicată din cauza unei întreruperi a activității, care era în curs la 29 august 2011, data ultimului anunț disponibil. |
Băncile creditoare
|
(16) |
Băncile elene creditoare ale întreprinderii United Textiles, care sunt implicate în măsurile de ajutor de stat care fac obiectul analizei, sunt Ethnikí Trápeza tis Elládos [Banca Națională a Greciei], Emporikí Trápeza [bancă comercială, „Banca Emporiki”], Agrotikí Trápeza tis Elládos [Banca Agricolă a Greciei], Alpha Bank și Eurobank. Toate acestea sunt bănci comerciale care oferă o gamă completă de produse și servicii financiare. Toate au filiale în alte țări ale Uniunii Europene, în special în Bulgaria, Cipru, Franța, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, România și Regatul Unit (7). |
II(b) Măsurile care fac obiectul analizei
|
(17) |
În perioada 2007-2010 au fost luate trei măsuri de stat în ceea ce privește întreprinderea United Textiles, care ar putea prezenta elemente de ajutor de stat; acestea fac obiectul considerentelor 18-23. |
Măsura 1: Garanția de stat din mai 2007
|
(18) |
La 30 mai 2007, Băncii Naționale a Greciei, una dintre băncile creditoare a întreprinderii United Textiles, i-a fost acordată o garanție de stat pentru un nou împrumut care urma să includă: (a) o reeșalonare a unui împrumut existent, în valoare de 7,5 milioane EUR; și (b) un nou împrumut de 12,5 milioane EUR. Garanția de stat acoperea 80 % din împrumut. Noul împrumut avea o rată a dobânzii egală cu rata Euribor la șase luni plus o marjă de 1,85 % (8), dobânda totală rezultată fiind de 6,10 % la 30 mai 2007. Garanția de stat nu include nicio primă. Conform contractului de reeșalonare prezentat, împrumutul existent era acoperit printr-o ipotecă asupra unui activ corporal. Conform rapoartelor anuale ale întreprinderii United Textiles pe 2007, 2008 și 2009, noul împrumut a fost acoperit de o garanție acordată de către principalul acționar și, de asemenea, s-a avut în vedere necesitatea de a asigura împrumutul prin activele constituite ca garanție, însă nu există nicio referire la acordarea unor astfel de garanții. |
|
(19) |
Garanția a fost acordată în conformitate cu o decizie ministerială din 26 ianuarie 2007 (Decizia nr. 2/75172/0025/26.1.2007). Decizia prevedea faptul că pot fi acordate garanții de stat pentru împrumuturile existente acordate întreprinderilor industriale, miniere, fermelor de creștere a animalelor, societăților hoteliere situate în prefectura Imathía (acolo unde se desfășoară o parte din activitatea întreprinderii United Textiles). Schema nu excludea întreprinderile aflate în dificultate și nu prevedea acordarea vreunei prime pentru garanția de stat. Aceasta nu preciza niciun fel de criterii obiective pentru selectarea beneficiarilor. Schema de ajutor nu a fost notificată în conformitate cu articolul 108 din TFUE și, prin urmare, Comisia își rezervă dreptul de a investiga orice alte măsuri luate de stat care ar fi putut fi adoptate în cadrul acestei scheme. |
|
(20) |
Pe baza garanției, acordurile de împrumut au fost semnate la 11 octombrie 2007. |
Măsura 2: Reeșalonarea datoriilor legate de contribuțiile la asigurările sociale
|
(21) |
La 25 mai 2009, autoritățile elene au reeșalonat datoriile neachitate ale întreprinderii legate de contribuțiile la asigurările sociale pentru perioada 2004-2009, care se ridicau la 14,57 milioane EUR și care urmau, în noul context, să fie plătite în 96 de rate lunare de câte 0,19 milioane EUR fiecare. Reeșalonarea a avut loc în temeiul Legii nr. 3762/2009 (9). O parte dintre datoriile care au fost reeșalonate cu această ocazie fuseseră deja incluse într-o serie de reeșalonări precedente, care nu fuseseră respectate. Din informațiile furnizate nu reiese că întreprinderea United Textiles ar fi plătit până în momentul de față oricare dintre aceste contribuții. |
Măsura 3: Garanția de stat din octombrie 2009 și iunie 2010
|
(22) |
La 30 iunie 2010, prin decizia ministerială nr. 2/35129/0025, statul elen a acordat o garanție pentru băncile creditoare ale întreprinderii United Textiles, și anume Banca Națională a Greciei, Banca Emporiki, Banca Agricolă a Greciei, Alpha Bank și Eurobank. Garanția acoperea un nou împrumut sindicalizat planificat, în valoare de 63,6 milioane EUR, împărțit în trei componente pentru următoarele scopuri:
|
|
(23) |
Împrumutul sindicalizat aferent care fusese planificat urma să aibă o durată de nouă ani. Decizia ministerială nr. 2/35129/0025 de acordare a garanției nu conținea nicio precizare cu privire la rata dobânzii pentru împrumuturile care urmau să fie acoperite. Se afirma doar că împrumuturile trebuie acordate la rata dobânzii pe piață. Garanția de stat acoperea 80 % din împrumut. Statul urma să perceapă o primă anuală de 2 % din valoarea medie anuală a soldului. În plus față de garanția de stat, băncile creditoare urmau să primească garanții pentru noul împrumut sub formă de acțiuni utilizate drept garanție în cadrul întreprinderii, în proporție de cel puțin 25,9 % din totalul acțiunilor și ipoteci de prim rang pe bunuri imobiliare ale întreprinderii. Statul nu urma să primească nicio asigurare pentru garanția oferită, însă în cazul în care garanția era solicitată, asigurarea urma să fie transferată statului. |
|
(24) |
Garanția acordată în iunie 2010, în conformitate cu Decizia ministerială nr. 2/35129/0025, a revocat o garanție acordată anterior, la 2 octombrie 2009 (Decizia ministerială nr. 2/71055/0025). Garanția anterioară fusese acordată pentru un nou împrumut în valoare de 40 de milioane EUR care a fost, de asemenea, destinat finanțării reeșalonării împrumuturilor acordate întreprinderii în perioada august 2008 - februarie 2009 [a se vedea considerentul 22 (a)]. Însă respectivul împrumut, în valoare de 40 de milioane EUR, nu a fost achitat, astfel încât garanția din octombrie 2009 nu a fost activată. În schimb, garanția respectivă a fost înlocuită cu noua garanție din iunie 2010, care acoperă împrumutul sindicalizat de 63,6 milioane EUR. Conform autorităților elene, motivul acestei modificări l-a constituit faptul că împrumutul în valoare de 40 de milioane EUR nu mai era suficient pentru a acoperi nevoile de lichiditate ale întreprinderii. |
|
(25) |
În ciuda garanției, împrumutul aferent nu a fost acordat. Având în vedere dificultățile acute cu care se confruntă întreprinderea, băncile nu au semnat acordul de împrumut și nu au achitat împrumutul. |
III. MOTIVE CARE AU CONDUS LA INIȚIEREA PROCEDURII OFICIALE DE INVESTIGARE
|
(26) |
În decizia de inițiere din 27 octombrie 2010, Comisia a pus sub semnul întrebării dacă termenii garanțiilor de stat din 2007 (măsura 1) și din 2010 (măsura 3) respectau condițiile pieței și prevederile Comunicării Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții (10) („Comunicarea privind garanțiile”). |
|
(27) |
În ceea ce privește reeșalonarea obligațiilor neachitate legate de contribuțiile la asigurările sociale (măsura 2), Comisia s-a întrebat, în decizia de inițiere, dacă un creditor privat ar fi acceptat vreun tip de reeșalonare a datoriilor în circumstanțele date. Perspectiva de a obține o rambursare tardivă a datoriei părea puțin probabilă, deoarece întreprinderea United Textiles se confrunta deja cu grave dificultăți financiare și își încetase cea mai mare parte a producției. |
|
(28) |
Prin urmare, Comisia nu avea certitudinea dacă măsurile în cauză au constituit un ajutor de stat ilegal în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE și dacă acestea erau compatibile cu TFUE. |
IV. OBSERVAȚII DIN PARTEA GRECIEI ȘI A BENEFICIARULUI
|
(29) |
Informațiile prezentate cu privire la măsurile în discuție de către autoritățile elene și de către beneficiar, întreprinderea United Textiles, pot fi rezumate după cum urmează. |
IV(a) Măsura 1: Garanția de stat din mai 2007
|
(30) |
În ceea ce privește măsura 1, observațiile prezentate de Grecia și de beneficiar se suprapun în mare măsură, iar Comisia va realiza un rezumat comun al acestora. |
|
(31) |
Grecia și beneficiarul confirmă că, la momentul acordării garanției din 2007, întreprinderea se afla în dificultate; în opinia acestora, dificultățile erau consecința concurenței internaționale exercitate de țările cu costuri mai scăzute de producție. Grecia recunoaște că a acordat garanțiile. |
|
(32) |
Grecia și beneficiarul susțin că garanția din 2007 nu constituie un ajutor de stat deoarece aceasta nu a fost selectivă: nu era orientată specific către întreprinderea United Textiles, ci a fost acordată pe baza unei decizii ministeriale care s-a aplicat nu doar întreprinderii United Textiles, ci și la altor întreprinderi. |
|
(33) |
În plus, Grecia și beneficiarul susțin că garanția din 2007 a fost acordată în temeiul Legii elene nr. 2322/1995 care permitea ministrului de finanțe să acorde instituțiilor bancare garanții de stat pentru acele împrumuturi care reeșalonau datoriile sau furnizau fond de rulment nou. |
|
(34) |
Grecia și beneficiarul susțin că, înainte de a primi garanția, întreprinderea a prezentat autorităților elene un plan de restructurare cu finanțare de la bănci și fără nicio garanție de stat. Comisiei nu i-a fost transmis în mod oficial niciun plan de restructurare de acest tip. |
|
(35) |
Grecia susține, de asemenea, că garanția din 2007 a fost acordată în conformitate cu normele în materie de ajutoare de stat ale Uniunii Europene. Grecia afirmă că garanția nu acoperea mai mult de 80 % și a fost acordată pentru împrumuturi contractate la rata de dobândă a pieței. Grecia susține că împrumutul a fost asigurat în mod corespunzător prin bunuri constituite drept garanție, precum și prin garanții personale oferite de către acționari și că acesta a fost acordat pentru o tranzacție și o durată specifice. |
|
(36) |
Grecia și beneficiarul susțin că beneficiarul este una dintre cele mai mari întreprinderi textile din Grecia, care are un număr mare de angajați și își desfășoară activitatea în special în regiuni din apropierea frontierei. |
|
(37) |
Grecia și beneficiarul susțin, de asemenea, că Banca Națională a Greciei (banca creditoare) a fost de acord să refuze garanția de stat și, în locul acesteia, să accepte o ipotecă asupra activelor imobiliare aparținând întreprinderii United Textiles, ceea ce va face ca garanția să devină inactivă. |
|
(38) |
În cele din urmă, Grecia și beneficiarul susțin că garanția a fost inclusă în garanția din 2010, astfel încât să existe o abordare integrată în ceea ce privește achitarea împrumuturilor întreprinderii. |
IV(b) Măsura 2: Reeșalonarea datoriilor restante legate de contribuțiile la asigurările sociale
|
(39) |
Grecia și beneficiarul susțin că măsura se bazează pe Legea 3762/2009, care este o lege generală, aplicabilă tuturor întreprinderilor care au datorii restante sau neplătite legate de asigurările sociale; prin urmare, măsura nu este selectivă. |
IV(c) Măsura 3: Garanția de stat din iunie 2010
|
(40) |
Grecia recunoaște acordarea garanției din 2010, justificând întreprinderea acestei măsuri prin faptul că garanția anterioară din 2009 (care nu a fost niciodată achitată) nu mai era suficientă pentru a acoperi nevoile de lichiditate ale întreprinderii și că, prin urmare, garanția din 2009 a fost inclusă în garanția din 2010. |
|
(41) |
Grecia susține că garanția din 2010 este în conformitate cu Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate („Orientările privind salvarea și restructurarea”) (11) și nu conferă niciun avantaj întreprinderii United Textiles. În plus, Grecia arată că nu a existat nicio încălcare a principiului „pentru prima și ultima dată” prevăzut în Orientările privind salvarea și restructurarea, deoarece garanția din 2010 înlocuiește garanția din 2009 și modifică o serie de dispoziții ale garanției din 2007 (a se vedea măsura 1, considerentul 14). Prin urmare, garanția din 2010 înglobează totalitatea clauzelor care reglementează împrumuturile întreprinderii într-un singur text cu dispoziții unitare. Grecia afirmă, de asemenea, că garanția nu este încă în vigoare, deoarece nu s-a primit încă aprobarea din partea departamentului competent din minister. |
|
(42) |
În cele din urmă, Grecia a informat Comisia că garanția din 2010 nu a fost încă activată, întrucât întreprinderea nu a semnat până în momentul de față niciun contract de împrumut cu vreo bancă și nu a avut loc nicio rambursare a împrumutului. Autoritățile elene atrag atenția Comisiei asupra faptului că Decizia ministerială nr. 2/35129/0025/28.06.2010 de aprobare a garanției prevedea că primele două tranșe ale împrumutului (36,6 milioane EUR și respectiv 15 milioane EUR) urmau să fie plătite până la data de 28 iulie 2010; această dată a expirat, astfel încât, având în vedere condițiile proprii garanției, aceasta nu poate, de fapt, să fie activată. |
|
(43) |
Întreprinderea United Textiles afirmă că nu a fost semnat contractul de împrumut aferent și că, în consecință, nu a fost stabilită rata dobânzii. În momentul în care contractul va fi semnat, rata dobânzii va fi stabilită în condițiile pieței. |
|
(44) |
În ceea ce privește planul de restructurare din 2010 (a se vedea considerentul 4), întreprinderea United Textiles susține că acesta prevede o reducere drastică a producției și că, prin urmare, revenirea preconizată la viabilitate nu reprezintă o denaturare a concurenței. |
V. EVALUAREA AJUTORULUI
|
(45) |
Pe baza datelor expuse mai sus și a argumentelor prezentate de Grecia și de întreprinderea United Textiles, Comisia va evalua, în această secțiune, măsurile adoptate. În primul rând, Comisia va evalua situația întreprinderii United Textiles la momentul adoptării măsurilor care fac obiectul analizei, pentru a se stabili dacă întreprinderea se afla în dificultate sau nu (secțiunea V.a). În al doilea rând, Comisia va evalua dacă măsurile care fac obiectul analizei implică un ajutor de stat (secțiunea V.b). În al treilea rând, în cazul în care o măsură reprezintă un ajutor de stat, Comisia va evalua dacă ajutorul este compatibil cu piața internă (secțiunea V.c). |
V(a) Situația întreprinderii
|
(46) |
Astfel cum se menționează la considerentele 14 și 15 și este prezentat în detaliu în tabelul 1 de mai jos, performanțele operaționale și financiare ale întreprinderii s-au deteriorat în mod semnificativ în perioada 2004-2009. Tabelul 1 Principalele date financiare ale întreprinderii United Textiles (milioane EUR)
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
(47) |
Pe baza acestor date financiare, Comisia concluzionează că, la momentul adoptării măsurilor care fac obiectul analizei (2007-2010), întreprinderea se afla „în dificultate” în sensul punctului 10 din Orientările privind salvarea și restructurarea. De asemenea, Comisia consideră că întreprinderea se află în dificultate în prezent. |
|
(48) |
Cu privire la punctul 10 litera (a) din Orientările privind salvarea și restructurarea, în perioada 2004-2009 capitalul social al întreprinderii, astfel cum este menționat în situațiile financiare ale acesteia, nu a fost pierdut, ci de fapt a crescut. Cu toate acestea, în aceeași perioadă, capitalurile proprii ale întreprinderii au scăzut, atingând un nivel minim în 2007 și niveluri negative în 2008 și 2009. Întreprinderea nu a luat măsurile adecvate pentru a face față scăderii capitalurilor proprii, în conformitate cu legislația elenă (12). Măsurile pe care întreprinderea le avea la dispoziție ar fi fost fie o majorare a capitalului, fie o capitalizare a pierderilor, ceea ce ar fi dus la anularea capitalului social. Însă, în cazul întreprinderii United Textiles, se pare că doar o capitalizare a pierderilor ar fi fost posibilă, din cauza situației sale financiare critice (a se vedea tabelul 1) și a dificultăților pe care aceasta le întâmpina în ceea ce privește accesul la finanțări (a se vedea considerentul 15). Prin urmare, Comisia consideră că întreprinderea pierduse, într-adevăr, mai mult de jumătate din capitalul său social. |
|
(49) |
Cu privire la punctul 10 litera (c) din Orientări, începând cu anul 2008, întreprinderea a îndeplinit criteriile care au permis ca aceasta să facă obiectul unor proceduri colective de insolvabilitate, în conformitate cu legislația elenă (13). |
|
(50) |
În cele din urmă, în ceea ce privește punctul 11 din Orientări, elementele obișnuite care arată că o întreprindere se află în dificultate, cum ar fi un nivel ridicat de pierderi, diminuarea cifrei de afaceri și îndatorarea crescută, erau prezente cel puțin din 2004. |
V(b) Existența unui ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE
|
(51) |
În conformitate cu dispozițiile articolului 107 alineatul (1) din TFUE, „cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”. |
|
(52) |
Comisia va evalua dacă măsurile luate în ceea ce privește întreprinderea United Textiles constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. |
V(b)1. Măsura 1: Garanția de stat din mai 2007
a. Resurse de stat
|
(53) |
Această garanție de stat este într-adevăr acordată din resurse de stat, deoarece aceasta este acordată direct de către stat. Decizia a fost luată de ministrul de resort, prin urmare măsura este imputabilă și statului. Așadar, criteriul privind resursele de stat este îndeplinit. |
b. Avantaje
|
(54) |
Grecia și beneficiarul susțin că Banca Națională a Greciei (banca creditoare) a fost de acord să refuze garanția de stat și, în locul acesteia, să accepte o ipotecă asupra activelor imobiliare aparținând întreprinderii United Textiles, ceea ce va face ca garanția să devină inactivă. În sprijinul acestei afirmații, Grecia și beneficiarul prezintă o scrisoare din partea Băncii Naționale a Greciei, datată din 24 decembrie 2010, ca răspuns la o scrisoare adresată de întreprinderea United Textiles în data de 23 decembrie 2010. |
|
(55) |
Comisia nu poate accepta acest argument. În scrisoarea transmisă, Banca Națională a Greciei afirmă doar faptul că ar fi dispusă să analizeze schimbul de garanții propus, sub rezerva unor condiții, dintre care cele mai importante prevăd ca banca să aleagă activele constituite drept garanție și că schimbul va trebui să fie acceptat de toate părțile interesate. Prin urmare, Comisia este de părere că Banca Națională a Greciei nu a acceptat de fapt schimbul de garanții propus. |
|
(56) |
Grecia susține, de asemenea, că garanția din 2007 a fost acordată în conformitate cu normele în materie de ajutoare de stat ale Uniunii Europene. Grecia afirmă că garanția nu acoperea mai mult de 80 % și a fost acordată pentru împrumuturi contractate la rata de dobândă a pieței. |
|
(57) |
Comisia nu poate accepta acest raționament și consideră că garanția din 2007 a acordat un avantaj necuvenit întreprinderii United Textiles. În conformitate cu Comunicarea privind garanțiile, punctele 2.2 și 3.2, o entitate creditată care nu plătește un preț de piață pentru o garanție obține un avantaj. În unele cazuri, o entitate creditată aflată în dificultate financiară nu ar putea găsi o instituție financiară care să fie dispusă să acorde împrumuturi în orice condiții fără o garanție de stat. |
|
(58) |
Garanția din 2007 a fost acordată pentru împrumuturi către o întreprindere aflată în dificultate și nicio primă nu urma să fie plătită garantului, adică statului. Având în vedere punctele 3.2 și 4.2 din Comunicarea privind garanțiile, Comisia ar dori să sublinieze faptul că situația financiară a întreprinderii s-a înrăutățit considerabil în perioada 2004-2007, că împrumuturile sale înregistrau întârzieri și că, începând cu anul 2001, băncile creditoare limitaseră sprijinul pe care îl acordau și reduseseră liniile de credit și împrumuturile. Comisia consideră că în momentul adoptării măsurii întreprinderea United Textiles se afla în dificultăți grave și că aceasta trebuie să fie încadrată în categoria de credit „cu risc ridicat”. |
|
(59) |
În plus, Comisia constată că, potrivit rapoartelor anuale ale întreprinderii din 2007, 2008 și 2009, se avea încă în vedere posibilitatea ca împrumutul garantat să fie asigurat prin activele întreprinderii constituite ca garanție: în mod evident, acest lucru nu avusese încă loc (a se vedea considerentul 18). Comisia observă, de asemenea, că în decembrie 2010 s-a sugerat Băncii Naționale a Greciei (banca creditoare) că aceasta ar putea refuza garanția de stat și în locul acesteia să accepte o ipotecă asupra activelor imobiliare aparținând întreprinderii United Textiles (a se vedea considerentul 37). Comisia consideră că această propunere este o indicație clară a faptului că acest tip de garanție nu fusese acordat. Autoritățile elene susțin că garanția din 2007 a fost asigurată prin bunuri ale întreprinderii constituite drept garanție, precum și prin garanții personale ale acționarilor (a se vedea considerentul 35); însă faptele arată că au existat doar garanții personale acordate de către acționari. Prin urmare, Comisia consideră că împrumutul subiacent nu a fost însoțit de garanții. |
|
(60) |
Așadar, Comisia își exprimă îndoiala în legătură cu faptul că un garant privat ar fi oferit o astfel de garanție și că vreo bancă privată ar fi acceptat să finanțeze întreprinderea fără o garanție de stat, având în vedere că ar fi extrem de dificil pentru o întreprindere aflată într-o asemenea situație să ramburseze împrumutul și, prin urmare, pentru garant să evite obligația de a onora garanția. Prin urmare, Comisia consideră că suma ajutorului care rezultă din garanția din 2007 este egală cu întreaga valoare a împrumutului garantat, și anume 16 milioane EUR (80 % din suma de 20 milioane EUR). |
c. Selectivitate
|
(61) |
Grecia și beneficiarul susțin că garanția din 2007 nu constituie un ajutor de stat deoarece aceasta nu a fost selectivă: nu a fost limitată la întreprinderea United Textiles, ci a fost acordată pe baza Deciziei ministeriale nr. 2/75172/0025/26.01.2007, care se referea nu doar la întreprinderea United Textiles, ci și la alte întreprinderi. |
|
(62) |
Comisia observă că decizia ministerială pe care s-a bazat garanția viza anumite sectoare dintr-o zonă geografică specifică, și anume prefectura Imathía. În plus, în cazul de față, autoritățile elene aveau o marjă largă de manevră în ceea ce privește garanția pentru întreprinderea United Textiles, deoarece nu erau stabilite criterii obiective în ceea ce privește decizia de a acorda sau nu o garanție. În absența unor astfel de criterii obiective, măsura a fost într-adevăr selectivă, deoarece autoritățile au aplicat-o în mod individual, pe o bază discreționară (14). În conformitate cu jurisprudența stabilită, în cazul în care instituția care acordă asistență financiară dispune de un anumit grad de libertate care să îi permită să aleagă beneficiarii sau condițiile în care asistența este furnizată, asistența respectivă nu poate fi considerată a fi de natură generală (15). Astfel, criteriul de selectivitate este îndeplinit. |
d. Denaturarea concurenței și efectul asupra schimburilor comerciale dintre statele membre
|
(63) |
Întreprinderea United Textiles operează într-un sector ale cărui produse sunt comercializate la scară largă între statele membre și în care există o concurență puternică. La momentul adoptării măsurilor de ajutor, întreprinderea United Textiles realiza cea mai mare parte a vânzărilor către alte state membre (a se vedea considerentul 11). Măsura de ajutor în cauză a acordat întreprinderii United Textiles un avantaj față de concurenții săi (a se vedea considerentele 45, 46 și 47). În conformitate cu jurisprudența stabilită, atunci când ajutorul de stat consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre, acestea din urmă trebuie considerate ca fiind afectate de ajutorul respectiv (16). Așadar, criteriul privind denaturarea concurenței și efectul asupra schimburilor comerciale dintre statele membre este îndeplinit. |
|
(64) |
Banca Națională a Greciei a fost cea care a acordat împrumutul aferent garanției din 2007; investigațiile au arătat faptul că banca nu a avut beneficii ca urmare a garanției. Garanția a fost acordată pentru un nou contract de împrumut, cu o nouă durată de 10 ani. În conformitate cu punctul 2.3.1 din Comunicarea privind garanțiile, există posibilitatea de a acorda ajutor și creditorului, în cazul în care o garanție de stat este acordată ex post în legătură cu un împrumut fără adaptarea condițiilor împrumutului respectiv; cu toate acestea, în cazul de față, condițiile împrumutului existent au fost modificate, prin schimbarea duratei împrumutului. Prin urmare, Comisia consideră că garanția din 2007 nu constituie un ajutor de stat pentru creditor. |
|
(65) |
În același timp, singurul efect al garanției din 2007 a fost faptul că banca nu a încercat să încaseze împrumutul imediat. Cu toate acestea, banca ar fi fost în măsură să recupereze împrumutul existent în cadrul unor proceduri de lichidare. Comisia observă, în acest context, că împrumutul din 2007 a fost garantat printr-o ipotecă asupra unui activ corporal (17). |
Concluzii privind prezența ajutorului în cazul măsurii 1
|
(66) |
Comisia concluzionează că garanția de stat din luna mai 2007 (măsura 1) constituie un ajutor de stat ilegal acordat întreprinderii United Textiles, în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. |
|
(67) |
Comisia consideră că garanția de stat din luna mai 2007 nu constituie un ajutor de stat acordat băncii creditoare, Banca Națională a Greciei, în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. |
V(b)2. Măsura 2: Reeșalonarea obligațiilor neachitate legate de contribuțiile la asigurările sociale
a. Resurse de stat
|
(68) |
Comisia observă că scopul contribuțiilor la asigurările sociale este de a finanța organismele de securitate socială, care sunt persoane juridice constituite în temeiul dreptului public și care funcționează sub controlul statului. Necolectarea acestui tip de contribuții privează statul de resurse. Prin urmare, acest criteriu este îndeplinit. |
b. Avantaje
|
(69) |
Comisia observă că întreprinderii United Textiles i-a fost într-adevăr acordată o perioadă de opt ani pentru a îndeplini o obligație financiară, într-un moment în care aceasta se confrunta cu dificultăți financiare grave și cu o probabilitate ridicată de incapacitate de plată. În conformitate cu jurisprudența stabilită, pentru a determina dacă s-a acordat un avantaj selectiv întreprinderii United Textiles, prin neexecutarea datoriilor, și dacă orice astfel de avantaj ar trebui să fie clasificat drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, trebuie să se stabilească faptul că întreprinderea nu ar fi putut obține avantajul respectiv în condiții normale de piață (18). Întrebarea esențială în acest context este dacă, în circumstanțele date, comportamentul statului a fost comparabil cu cel al unui creditor privat avizat. |
|
(70) |
Conform autorităților elene, acordurile de reeșalonare anterioare nu au fost respectate de către întreprinderea United Textiles. Într-adevăr, întreprinderii i-a fost acordată o prelungire de opt ani pentru achitarea unei obligații financiare de 14,57 milioane EUR (a se vedea considerentul 16), într-un moment în care aceasta se confrunta cu dificultăți financiare grave și cu o probabilitate ridicată de incapacitate de plată. O astfel de prelungire nu ar fi fost acordată de către un creditor din economia de piață, mai ales având în vedere faptul că reeșalonările anterioare fuseseră deja un eșec. |
|
(71) |
Comisia concluzionează că atitudinea autorităților elene nu este comparabilă cu cea a unui creditor privat avizat, având în vedere că reeșalonarea din 2009 a avut loc în ciuda faptului că acordurile anteriore de reeșalonare eșuaseră și că întreprinderea se confrunta deja cu grave dificultăți financiare și își încetase cea mai mare parte a producției, astfel încât rambursarea datoriei părea foarte puțin probabilă. |
|
(72) |
Comisia consideră, prin urmare, că reeșalonarea din 2009 a datoriilor întreprinderii legate de contribuțiile la asigurările sociale a constituit un avantaj pentru întreprindere în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. |
c. Selectivitate
|
(73) |
Autoritățile elene și beneficiarul susțin că reeșalonarea a fost bazată pe o lege națională generală, aplicabilă tuturor întreprinderilor din Grecia (19) și că, prin urmare, măsura nu a fost selectivă. |
|
(74) |
Comisia nu poate accepta acest argument. În cazul de față, autoritățile elene aveau o marjă largă de manevră în ceea ce privește tratarea datoriilor întreprinderii United Textiles legate de contribuția la asigurările sociale, deoarece nu erau stabilite criterii obiective în ceea ce privește decizia de a acorda sau nu reeșalonarea. În absența unor astfel de criterii obiective, măsura a fost într-adevăr selectivă, deoarece autoritățile au aplicat-o în mod individual, pe o bază discreționară (20). În conformitate cu jurisprudența stabilită, în cazul în care instituția care acordă asistență financiară dispune de un anumit grad de libertate care să îi permită să aleagă beneficiarii sau condițiile în care asistența este furnizată, asistența respectivă nu poate fi considerată a fi de natură generală (21). Astfel, criteriul de selectivitate este îndeplinit. |
d. Denaturarea concurenței și efectul asupra schimburilor comerciale dintre statele membre
|
(75) |
În cele din urmă, criteriul privind denaturarea concurenței și efectul asupra schimburilor comerciale dintre statele membre este îndeplinit pentru motivele prezentate la considerentul 63. |
e. Concluzii privind prezența ajutorului în cazul măsurii 2
|
(76) |
Comisia concluzionează că reeșalonarea din 2009 a obligațiilor neachitate legate de contribuțiile la asigurările sociale constituie un ajutor de stat pentru întreprinderea United Textiles, în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. |
|
(77) |
Valoarea ajutorului este egală cu 14,57 milioane EUR, ceea ce reprezintă valoarea totală a datoriilor neachitate reeșalonate la 25 mai 2009. |
V(b)3. Măsura 3: Garanția de stat din iunie 2010
|
(78) |
Comisia observă că întreprinderea și-a încetat operațiunile în 2009 și, ulterior, nu a publicat nici măcar situațiile financiare (a se vedea considerentul 15). Garanția nu a fost suficientă pentru a obține finanțări noi, iar întreprinderea nu și-a reluat activitățile în intervalul în care această garanție a fost disponibilă. În aceste condiții, Comisia consideră că garanția nu a denaturat, nici nu a amenințat să denatureze concurența. În consecință, aceasta nu constituie un ajutor de stat. |
V(c) Compatibilitatea măsurilor de ajutor cu piața internă
V(c)1. Considerații generale
|
(79) |
În măsura în care măsurile 1 și 2 constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, trebuie analizat dacă acestea sunt compatibile în lumina excepțiilor prevăzute la alineatele (2) și (3) ale articolului menționat. |
V(c)2. Întreprindere aflată în dificultate
|
(80) |
Așa cum se arată la considerentele 46-50, performanțele operaționale și financiare ale întreprinderii s-au deteriorat în mod semnificativ în perioada 2004-2009. Comisia concluzionează că întreprinderea se afla în dificultate în sensul punctelor 10 și 11 din Orientările privind salvarea și restructurarea în momentul adoptării măsurilor care fac obiectul analizei (2007-2010), iar Grecia și beneficiarul confirmă acest lucru. Comisia consideră, de asemenea, că întreprinderea se află în continuare în dificultate, deoarece situația nu s-a ameliorat de atunci. |
V(c)3. Excepții de la articolul 107 alineatul (2) și alineatul (3) din TFUE
|
(81) |
Excepțiile prevăzute la articolul 107 alineatul (2) și la articolul 107 alineatul (3) litera (d) și (e) nu sunt aplicabile, în mod evident, și nu au fost invocate de autoritățile elene. |
|
(82) |
Articolul 107 alineatul (3) litera (a) prevede că ajutorul poate fi declarat compatibil cu piața internă în cazul în care acesta este destinat „să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut”. Întreprinderea United Textiles este situată într-o zonă asistată în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) și, prin urmare, ar putea fi potențial eligibilă pentru a beneficia de ajutoare regionale. |
|
(83) |
Orientările privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 („Orientările privind ajutoarele de stat regionale”) (22), care erau în vigoare la momentul punerii în aplicare a garanției din 2007 și a reeșalonării din 2009 a datoriei (măsurile 1 și 2), stabilesc condițiile de aprobare a ajutorului regional pentru investiții. |
|
(84) |
Orientările privind ajutoarele de stat regionale exclud din domeniul lor de aplicare, în mod clar, întreprinderile aflate în dificultate. Întreprinderea United Textiles se afla deja în dificultate la momentul adoptării măsurilor 1 și 2 și, prin urmare, aceasta nu era eligibilă pentru a primi ajutor de stat regional. Comisia concluzionează că ajutorul nu poate fi declarat compatibil, în temeiul Orientărilor privind ajutoarele de stat regionale. |
|
(85) |
De asemenea, Comisia va evalua compatibilitatea măsurilor în cauză în temeiul Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare) (23). Comisia constată că ajutorul oferit întreprinderilor aflate în dificultate este exclus din domeniul de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare. Întreprinderea United Textiles se afla deja în dificultate la momentul adoptării măsurilor 1 și 2 și, prin urmare, ajutorul acordat întreprinderii nu este compatibil, în temeiul Regulamentului general de exceptare pe categorii. |
|
(86) |
Comisia trebuie, de asemenea, să evalueze dacă oricare dintre măsurile vizate ar putea fi compatibile în temeiul normelor aplicabile în condițiile de criză prevăzute în Cadrul comunitar temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanțare în contextul actualei crize financiare și economice (Cadrul temporar) (24). Cu toate acestea, Comisia observă că întreprinderea United Textiles s-a aflat în mod clar în dificultate înainte de 1 iulie 2008 și, prin urmare, nu era eligibilă pentru ajutor în temeiul Cadrului temporar. |
|
(87) |
Având în vedere că întreprinderea United Textiles se afla în dificultate la momentul adoptării măsurilor, compatibilitatea ajutorului poate fi evaluată numai în lumina Orientărilor privind salvarea și restructurarea, adică în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. |
|
(88) |
În primul rând, Comisia consideră că măsurile nu pot fi considerate compatibile cu titlul de ajutoare de salvare. Garanția nu are o perioadă limitată de șase luni, astfel cum este prevăzut la punctul 25 litera (c) din Orientările privind salvarea și restructurarea, iar reeșalonarea datoriei, care este comparabilă cu un împrumut, depășește, de asemenea, perioada de șase luni admisibilă în cazul ajutorului de salvare. Măsurile nu se limitează la suma minimă necesară, în conformitate cu punctul 25 litera (d) din Orientările privind salvarea și restructurarea și nu sunt determinate în conformitate cu formula din anexa la orientările respective. |
|
(89) |
În al doilea rând, niciuna dintre măsuri nu poate fi considerată compatibilă cu titlul de ajutor de restructurare. Grecia și beneficiarul susțin că înainte de acordarea garanției din 2007, întreprinderea a prezentat autorităților elene un plan de restructurare cu finanțare de la bănci și fără nicio garanție de stat. Comisiei nu i-a fost transmis în mod oficial niciun plan de restructurare de acest tip. Existența unui plan de restructurare este condiția necesară pentru a asigura restabilirea viabilității pe termen lung a unei întreprinderi, însă aceste măsuri au fost adoptate în absența unui plan de restructurare. Este evident din probele obținute în cadrul investigației că nu a existat niciun astfel de plan și că toate eforturile de restructurare din perioada respectivă au eșuat, într-o asemenea măsură încât întreprinderea a încetat practic să funcționeze și nu mai era cotată la bursa de valori. În ciuda acestui eșec de restructurare, statul, prin intermediul garanției de stat din 2007, a continuat să furnizeze fond de rulment întreprinderii United Textiles. Prin urmare, Comisia consideră că măsurile 1 și 2 erau doar un ajutor de exploatare, care nu a fost fondat pe un proces credibil de restructurare. |
|
(90) |
În cele din urmă, nu s-a prezentat oficial nicio măsură compensatorie în conformitate cu punctele 38-42 din Orientările privind salvarea și restructurarea. |
|
(91) |
Cu referire la eligibilitatea întreprinderii United Textiles pentru primirea unui ajutor de restructurare, Comisia constată că întreprinderea a primit ajutor de funcționare cel puțin începând cu anul 2007, când se afla deja în dificultate. Comisia consideră că aceasta este o încălcare a principiului „prima și ultima dată” și demonstrează faptul că dificultățile întreprinderii sunt de natură recurentă, precum și că ajutorul acordat întreprinderii a denaturat concurența în detrimentul interesului comun. În plus, beneficiarul susține că garanția din 2007 a fost inclusă în garanția din 2010, astfel încât să existe o abordare integrată în ceea ce privește achitarea împrumuturilor întreprinderii. Însă Comisia consideră că nu există dovezi care să sugereze faptul că a existat o abordare integrată în ceea ce privește restructurarea, deoarece măsurile de ajutor din 2007, 2009 și 2010 au fost adoptate în decursul mai multor ani, în lipsa proiectului unic de restructurare necesar sau a unei strategii în măsură să restabilească viabilitatea întreprinderii. |
|
(92) |
Comisia concluzionează că principiul „prima și ultima dată” nu a fost respectat. |
|
(93) |
În cele din urmă, având în vedere că întreprinderea United Textiles se afla în dificultate la momentul adoptării măsurilor, Comisia consideră că nu există niciun alt set de norme legate de ajutoarele de stat în lumina cărora pretinsele ajutoare să fie compatibile cu TFUE. |
V(c)4. Concluzii privind compatibilitatea
|
(94) |
Comisia concluzionează că măsurile 1 și 2 sunt incompatibile cu TFUE. |
VI. RECUPERARE
|
(95) |
Comisia concluzionează că garanția de stat din 2007 și reeșalonarea din 2009 a obligațiilor neachitate legate de contribuțiile la asigurările sociale constituie un ajutor de stat care este incompatibil cu piața internă. Comisia concluzionează că garanția de stat din 2010 nu constituie un ajutor de stat. |
|
(96) |
Conform articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, „atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar”. |
|
(97) |
Dat fiind că măsurile în cauză sunt considerate ajutor ilegal și incompatibil, ajutorul trebuie să fie recuperat pentru a se restabili situația care exista pe piață înainte de acordarea ajutorului. Ajutorul trebuie să fie recuperat începând cu momentul în care avantajul a fost conferit beneficiarului, și anume, momentul în care ajutorul a fost pus la dispoziția beneficiarului, și este majorat cu dobânzi până în momentul în care acesta este efectiv recuperat. |
|
(98) |
Elementul de ajutor incompatibil al garanției de stat din 2007 (măsura 1) este egal cu totalul împrumutului garantat. Comisia estimează că ajutorul astfel acordat întreprinderii United Textiles se ridică la suma de 16 milioane EUR. |
|
(99) |
Elementul de ajutor incompatibil al măsurii 2 este egal cu totalul datoriilor reeșalonate, astfel încât ajutorul acordat întreprinderii United Textiles în acest mod se ridică la 14,57 milioane EUR. Plățile efectuate, altele decât sumele acordate în temeiul acordului, pot fi deduse din suma totală care urmează a fi recuperată cu titlu de ajutor ilegal și incompatibil. |
|
(100) |
Valoarea exactă care trebuie recuperată și dobânda care trebuie aplicată sumelor recuperate trebuie să fie calculate de Grecia, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) Ajutorul de stat acordat de Grecia întreprinderii Enómeni Klostoÿfantourgía AE, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, sub forma unei garanții de stat, în 2007, și, în 2009, sub forma unei reeșalonări a obligațiilor neachitate legate de contribuțiile la asigurările sociale este incompatibil cu piața internă.
(2) Garanția de stat acordată în 2010 nu constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Articolul 2
(1) Grecia recuperează ajutorul de stat menționat la articolul 1 alineatul (1) de la beneficiar.
(2) Sumele ajutoarelor care trebuie rambursate conțin dobânzile de la data acordării ajutorului către beneficiar până la data rambursării efective.
(3) Dobânda se calculează ca dobândă compusă, în conformitate cu prevederile capitolului V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (25).
(4) Grecia anulează toate plățile restante, aferente ajutorului menționat la articolul 1 alineatul (1), începând cu data notificării prezentei decizii.
Articolul 3
(1) Recuperarea ajutorului menționat la articolul 1 alineatul (1) este imediată și efectivă.
(2) Grecia asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.
Articolul 4
(1) În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Grecia transmite Comisiei următoarele informații:
|
(a) |
suma totală (principalul și dobânzile de recuperare) care urmează a fi recuperată de la beneficiar; |
|
(b) |
o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea respectării prezentei decizii; |
|
(c) |
documente care să demonstreze că beneficiarul a fost somat să ramburseze ajutorul. |
(2) Grecia informează periodic Comisia cu privire la situația măsurilor naționale luate în vederea punerii în aplicare a prezentei decizii până la recuperarea completă a ajutorului menționat la articolul 1 alineatul (1). La cererea Comisiei, Grecia transmite imediat informațiile cu privire la măsurile deja luate și la cele planificate, în vederea respectării prezentei decizii. De asemenea, transmite informații detaliate privind valoarea ajutorului și cea a dobânzii aplicabilă recuperării, deja recuperate de la beneficiar.
Articolul 5
Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.
Adoptată la Bruxelles, 22 februarie 2012.
Pentru Comisie
Joaquín ALMUNIA
Vicepreședinte
(1) JO C 357, 30.12.2010, p. 18.
(*1) Ulterior renumerotat articolul 88 din Tratatul CE; ulterior, cu efect de la 1 decembrie 2009, articolele 87 și 88 din Tratatul CE au fost înlocuite cu articolele 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(3) A se vedea nota de subsol 1.
(4) În conformitate cu articolul 47 din Legea elenă nr. 2190/1920, în cazul în care capitalul acționarilor scade sub 50 % din capitalul social, acționarii trebuie, în termen de șase luni de la sfârșitul anului fiscal relevant, să decidă fie să lichideze întreprinderea, fie să ia alte măsuri.
(5) http://www.unitedtextiles.com/Alist.asp?catid=312§ion=0.08.00.
(6) http://www.ase.gr/content/gr/companies/ListedCo/Profiles/pr_press.asp?Cid=111&coname=%C5%CD%D9%CC%C5%CD%C7+%CA%CB%D9%D3%D4%CF%DB%D6%C1%CD%D4%CF%D5%D1%C3%C9%C1+%C1%2E%C5%2E.
(7) După cum se menționează în rapoartele financiare ale băncilor și pe site-urile internet ale acestora.
(8) Incluzând o taxă de 0,6 % practicată în cazul tuturor împrumuturile în Grecia (cu excepția împrumuturilor ipotecare și împrumuturilor agricole, în cazul cărora taxa este de 0,12 %).
(9) Referință de publicare FEK A’ 75, 15.5.2009.
(10) JO C 155, 20.6.2008, p. 10.
(11) JO C 244, 1.10.2004, p. 2.
(*2) Creștere rezultată din sporirea fondurilor, care a permis funcționarea unui număr mai mare de fabrici.
(*3) septembrie 2009.
(12) A se vedea nota de subsol 4.
(13) A se vedea nota de subsol 4.
(14) A se vedea Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor privind ajutorul de stat în cazul măsurilor referitoare la impozitarea directă a activităților economice, JO C 384, 10.12.1998, p. 3. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție în cauza C-241/94 Franța/Comisia (Kimberly Clark Sopalin) Rec.,1996, p. I-4551.
(15) Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță (în prezent Tribunalul) în cauza 152/99 Hamsa/Comisia, Rec., 2002, p. 3049, punctele 156-157.
(16) Hotărârea Curții de Justiție în cauza 730/79, Philip Morris/Comisia, Rec.,1980, p. 2671.
(17) Este important de amintit, de asemenea, faptul că, în general, băncile din Grecia acceptă drept garanție doar activele a căror valoare la „vânzarea în regim de urgență” (aproximativ 75 % din valoarea de piață) este cel puțin egală cu împrumutul.
(18) A se vedea, de exemplu, hotărârea Curții de Justiție în cauza C-342/96 Spania/Comisia, Rec., 1999, p. I-2459; hotărârea Tribunalului de Primă Instanță (în prezent Tribunalul) în cauza T-152/99 Hamsa/Comisia, Rec., 2002, p. II-3049; hotărârea Curții de Justiție în cauza C-256/97, DM Transport Rec., 1999, p. I-3913.
(19) Legea 3762/2009, referință de publicare FEK A’ 75, 15.5.2009.
(20) A se vedea nota de subsol 14.
(21) A se vedea nota de subsol 15.
(22) JO C 54, 4.3.2006, p. 13.
(23) JO L 214, 9.8.2008, p. 3.
(24) JO C 16, 22.1.2009, p. 1, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Comunicarea Comisiei privind modificarea cadrului comunitar temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanțare în contextul actualei crize financiare și economice, JO C 303, 15.12.2009, p. 6.