17.8.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 219/21


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE 2012/478/PESC A CONSILIULUI

din 16 august 2012

privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/782/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,

având în vedere Decizia 2011/782/PESC (1), în special articolul 21 alineatul (1),

întrucât:

(1)

La 1 decembrie 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/782/PESC.

(2)

Ar trebui inclusă încă o entitate pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzută în anexa I la Decizia 2011/782/PESC,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Entitatea care figurează în anexa la prezenta decizie se adaugă pe lista prevăzută în anexa I la Decizia 2011/782/PESC.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 16 august 2012.

Pentru Consiliu

Președintele

A. D. MAVROYIANNIS


(1)  JO L 319, 2.12.2011, p. 56.


ANEXĂ

ENTITATEA MENȚIONATĂ LA ARTICOLUL 1

Entitate

 

Denumire

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

1.

Drex Technologies Holding S.A.

Înregistrată în Luxemburg cu numărul B77616, cu sediul anterior la adresa: 17, rue Beaumont L-1219 Luxembourg.

Beneficiarul real al Drex Technologies Holding S.A.este Rami Makhlouf, care figurează pe lista persoanelor care fac obiectul sancțiunilor UE pentru furnizarea de sprijin financiar regimului sirian.

16.8.2012