22.12.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 341/11


REGULAMENTUL (UE) NR. 1359/2011 AL CONSILIULUI

din 19 decembrie 2011

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 7/2010 privind deschiderea și modul de gestionare a unor contingente tarifare autonome ale Uniunii pentru anumite produse agricole și industriale

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 31,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Pentru a asigura furnizarea neîntreruptă și în cantitate suficientă a anumitor mărfuri produse în cantitate insuficientă în Uniune și pentru a evita o perturbare a pieței în cazul anumitor produse agricole și industriale, au fost deschise contingente tarifare autonome prin Regulamentul (UE) nr. 7/2010 al Consiliului (1). Produsele din cadrul acestor contingente tarifare pot fi importate cu un nivel redus sau zero al taxelor. Din aceleași motive este necesară deschiderea, cu începere de la 1 ianuarie 2012, a unor noi contingente tarifare cu nivel zero al taxei pentru un volum corespunzător în cazul produselor cu numerele de ordine 09.2928 și 09.2929, prin introducerea produselor respective pe lista din anexa la Regulamentul (UE) nr. 7/2010.

(2)

Volumele contingentar pentru contingentele tarifare autonome cu numerele de ordine 09.2624 și 09.2640 sunt insuficiente în raport cu necesitățile industriei din Uniune pentru actuala perioadă contingentară, care se încheie la 31 decembrie 2011. Prin urmare, aceste volume contingentare trebuie mărite începând cu 1 iulie 2011.

(3)

Volumele contingentare pentru contingentele tarifare autonome cu numerele de ordine 09.2603, 09.2629, 09.2632, 09.2816 și 09.2977 ar trebui să fie înlocuite cu volumele indicate în anexa la prezentul regulament.

(4)

Nu mai este în interesul Uniunii să continue, în 2012, acordarea de contingente tarifare pentru produsele cu numerele de ordine 09.2815, 09.2841 și 09.2992, pentru care astfel de contingente au fost stabilite pentru 2011. Prin urmare, contingentele respective ar trebui închise cu începere de la 1 ianuarie 2012, iar produsele aferente acestora ar trebui eliminate din lista prevăzută în anexa la Regulamentul (UE) nr. 7/2010.

(5)

Având în vedere numărul mare de modificări care trebuie efectuate, anexa la Regulamentul (UE) nr. 7/2010 ar trebui să fie înlocuită integral, din motive de claritate.

(6)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 7/2010 trebuie modificat în consecință.

(7)

Întrucât contingentele tarifare trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2012, prezentul regulament ar trebui să se aplice cu începere de la aceeași dată și să intre în vigoare imediat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 7/2010 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Începând cu 1 iulie 2011, în anexa la Regulamentul (UE) nr. 7/2010:

volumul contingentar pentru contingentul tarifar autonom cu numărul de ordine 09.2624 se stabilește la 950 de tone;

volumul contingentar pentru contingentul tarifar cu numărul de ordine 09.2640 se stabilește la 11 000 de tone.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2012, cu excepția articolului 2 care se aplică de la 1 iulie 2011.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2011.

Pentru Consiliu

Președintele

M. KOROLEC


(1)  JO L 3, 7.1.2010, p. 1.


ANEXĂ

„ANEXĂ

Nr. de ordine

Codul NC

TARIC

Descrierea

Perioada de contingentare

Volumul contingentului

Nivelul taxei contingentare (%)

09.2849

ex 0710 80 69

10

Ciuperci din specia Auricularia polytricha, (negătite sau gătite prin fierbere ori cu aburi), congelate, pentru fabricarea mâncărurilor preparate (1)  (2)

1.1.-31.12.

700 tone

0 %

09.2913

ex 2401 10 35

ex 2401 10 70

ex 2401 10 95

ex 2401 10 95

ex 2401 10 95

ex 2401 20 35

ex 2401 20 70

ex 2401 20 95

ex 2401 20 95

ex 2401 20 95

91

10

11

21

91

91

10

11

21

91

Tutun natural neprelucrat tăiat sau nu în forme regulate, având o valoare în vamă de peste 450 euro per 100 kg net, destinat a fi utilizat ca înveliș exterior sau ca înveliș interior la fabricarea produselor clasificate la subpoziția tarifară 2402 10 00 (1)

1.1.-31.12.

6 000 tone

0 %

09.2928

ex 2811 22 00

40

Material de umplutură din siliciu sub formă de granule, cu un conținut de dioxid de siliciu de cel puțin 97 %

1.1.-31.12.

1 700 tone

0 %

09.2703

ex 2825 30 00

10

Oxizi și hidroxizi de vanadium destinați în exclusivitate fabricării de aliaje (1)

1.1.-31.12.

13 000 tone

0 %

09.2806

ex 2825 90 40

30

Trioxid de wolfram, inclusiv oxid de wolfram albastru (CAS RN 1314-35-8 + 39318-18-8)

1.1.-31.12.

12 000 tone

0 %

09.2929

2903 22 00

 

Tricloretilenă (CAS RN 79-01-6)

1.1.-31.12.

7 000 tone

0 %

09.2837

ex 2903 79 90

10

Bromclormetan (CAS RN 74-97-5)

1.1.-31.12.

600 tone

0 %

09.2933

ex 2903 99 90

30

1,3-Diclorbenzen (CAS RN 541-73-1)

1.1.-31.12.

2 600 tone

0 %

09.2950

ex 2905 59 98

10

2-Cloretanol, destinat fabricării de tioplaste lichide de la codul tarifar 4002 99 90, (CAS RN 107-07-3) (1)

1.1.-31.12.

15 000 tone

0 %

09.2851

ex 2907 12 00

10

O-crezol, cu o puritate de minimum 98,5 % (CAS RN 95-48-7)

1.1.-31.12.

20 000 tone

0 %

09.2767

ex 2910 90 00

80

Oxid de alil și glicidil (CAS RN 106-92-3)

1.1.-31.12.

4 300 tone

0 %

09.2624

2912 42 00

 

Etilvanilina (3-etoxi-4-hidroxibenzaldehidă), (CAS RN 121-32-4)

1.1.-31.12.

950 tone

0 %

09.2638

ex 2915 21 00

10

Acid acetic cu puritatea mai mare sau egală cu 99 % din greutate (CAS RN 000064-19-7)

1.1.-31.12.

500 000 tone

0 %

09.2972

2915 24 00

 

Anhidridă acetică (CAS RN 108-24-7)

1.1.-31.12.

20 000 tone

0 %

09.2769

ex 2917 13 90

10

Sebacat de dimetil (CAS RN 106-79-6)

1.1.-31.12.

1 300 tone

0 %

09.2634

ex 2917 19 90

40

Acid dodecandioic, cu o puritate peste 98,5 % din greutate (CAS RN 000693-23-2)

1.1.-31.12.

4 600 tone

0 %

09.2808

ex 2918 22 00

10

Acid o-acetilsalicilic (CAS RN 50-78-2)

1.1.-31.12.

120 tone

0 %

09.2975

ex 2918 30 00

10

Dianhidrida benzofenona-3,3’,4,4’-tetracarboxilica (CAS RN 2421-28-5)

1.1.-31.12.

1 000 tone

0 %

09.2632

ex 2921 22 00

10

Hexametilendiamină (CAS RN 124-09-4)

1.1.-31.12.

40 000 tone

0 %

09.2602

ex 2921 51 19

10

o-Fenilendiamina (CAS RN 95-54-5)

1.1.-31.12.

1 800 tone

0 %

09.2977

2926 10 00

 

Acrilonitril (CAS RN 107-13-1)

1.1.-31.12.

75 000 tone

0 %

09.2917

ex 2930 90 13

90

Cistina (CAS RN 56-89-3)

1.1.-31.12.

600 tone

0 %

09.2603

ex 2930 90 99

79

Bis(3-trietoxisililpropil)tetrasulfida (CAS RN 40372-72-3)

1.1.-31.12.

12 000 tone

0 %

09.2810

2932 11 00

 

Tetrahidrofuran (CAS RN 109-99-9)

1.1.-31.12.

20 000 tone

0 %

09.2955

ex 2932 19 00

60

Flurtamona (ISO) (CAS RN 96525-23-4)

1.1.-31.12.

300 tone

0 %

09.2812

ex 2932 20 90

77

Hexan-6-olid (CAS RN 502-44-3)

1.1.-31.12.

4 000 tone

0 %

09.2615

ex 2934 99 90

70

Acid ribonucleic (CAS RN 63231-63-0)

1.1.-31.12.

110 tone

0 %

09.2945

ex 2940 00 00

20

D-xiloza (CAS RN 58-86-6)

1.1.-31.12.

400 tone

0 %

09.2908

ex 3804 00 00

10

Lignosulfonat de sodiu

1.1.-31.12.

40 000 tone

0 %

09.2889

3805 10 90

 

Esențe de celuloză sulfatată rezultată din industria hârtiei (sulfat turpentina)

1.1.-31.12.

20 000 tone

0 %

09.2935

ex 3806 10 00

10

Colofoniu și acizi rezinici obținut din oleorășini proaspete

1.1.-31.12.

280 000 tone

0 %

09.2814

ex 3815 90 90

76

Catalizator compus din dioxid de titan și trioxid de wolfram

1.1.-31.12.

2 200 tone

0 %

09.2829

ex 3824 90 97

19

Extract solid, insolubil în solvenți alifatici, obținut în timpul extracției colofoniului din lemn, având următoarele caracteristici:

un conținut în greutate de acizi rezinici de maximum 30 %,

un indice de aciditate de maximum 110,

și

un punct de topire de minimum 100 °C

1.1.-31.12.

1 600 tone

0 %

09.2986

ex 3824 90 97

76

Amestec de amine terțiare conținând:

minimum 60 % în greutate dodecildimetilamina,

minimum 20 % în greutate dimetil(tetradecil)amina,

minimum 0,5 % în greutate hexadecildimetilamina,

utilizate la fabricarea de oxizi de amine (1)

1.1.-31.12.

14 315 tone

0 %

09.2907

ex 3824 90 97

86

Amestec de fitosteroli, sub formă de pudră, conținând în greutate:

minimum 75 % steroli,

maximum 25 % stanoli,

utilizat la fabricarea stenolilor/sterolilor sau a esterilor de stenoli/steroli (1)

1.1.-31.12.

2 500 tone

0 %

09.2140

ex 3824 90 97

98

Amestec de amine terțiare conținând în greutate:

2,0-4,0 % N,N-dimetil-1-octanamină,

minimum 94 % N,N-dimetil-1-decanamină,

2 % maximum N,N-dimethyl-1-dodecanamină și peste

1.1.-31.12.

4 500 tone

0 %

09.2639

3905 30 00

 

Poli(vinil alcool), care conține chiar grupări acetat nehidrolizate

1.1.-31.12.

18 000 tone

0 %

09.2640

ex 3905 99 90

91

Polivinil butiral

1.1.-31.12.

11 000 tone

0 %

09.2616

ex 3910 00 00

30

Polidimetilsiloxan, cu un grad de polimerizare de 2 800 unități monomerice (± 100)

1.1.-31.12.

1 300 tone

0 %

09.2816

ex 3912 11 00

20

Flocoane de acetat de celuloză

1.1.-31.12.

75 000 tone

0 %

09.2641

ex 3913 90 00

87

Hialuronat de sodiu, nesteril, cu:

o masă moleculară medie gravimetrică (Mw) care nu depășește 900 000,

un nivel de endotoxine care nu depășește 0,008 unități de endotoxină (UE)/mg,

un conținut de etanol care nu depășește 1 % din greutate,

un conținut de izopropanol care nu depășește 0,5 % din greutate

1.1.-31.12.

200 kg

0 %

09.2813

ex 3920 91 00

94

Folie de polivinil butiral coextrudată triplu stratificată fără o bandă colorată gradual conținând în greutate 29 % sau mai mult, dar nu mai mult de 31 % 2,2’-etilendioxidietil bis(2-etilhexanoat) ca plastifiant

1.1.-31.12.

3 000 000 m2

0 %

09.2818

ex 6902 90 00

10

Cărămizi refractare având

lungimea laturii mai mare de 300 mm, și

conținut maxim de TiO2 de 1 % în greutate, și

conținut maxim de Al2O3 de 0,4 % în greutate, și

o variație a volumului de mai puțin de 9 % la 1 700 °C

1.1.-31.12.

75 tone

0 %

09.2628

ex 7019 52 00

10

Plasă din sticlă, țesută din fibre de sticlă acoperite cu plastic, cu o greutate de 120 g/m2 (± 10 g/m2), de tipul celor utilizate la fabricarea paravanelor împotriva insectelor, sub formă de rulouri sau rame

1.1.-31.12.

1 900 000 m2

0 %

09.2799

ex 7202 49 90

10

Ferocrom cu un conținut de carbon de minimum 1,5 %, dar maximum 4 % și cu un conținut de crom de maximum 70 % din greutate

1.1.-31.12.

50 000 tone

0 %

09.2629

ex 7616 99 90

85

Mânere telescopice din aluminiu, pentru fabricarea valizelor (1)

1.1.-31.12.

800 000 unități

0 %

09.2636

ex 8411 82 80

20

Turbine industriale cu gaz, de tipul celor utilizate în industria aeronautică, cu o putere de 64 MW, destinate integrării în grupuri de generatoare industriale de energie electrică pentru acoperirea consumului de vârf și mediu, având un regim de funcționare de maximum 5 500 de ore pe an și un randament al ciclului simplu de minimum 40 %

1.1.-31.12.

10 unități

0 %

09.2763

ex 8501 40 80

30

Motor electric de curent alternativ, cu colector, monofazat, cu o putere utilă de peste 750 W, o putere absorbită de peste 1 600 W, dar mai mică de 2 700 W, cu un diametru extern de peste 120 mm (± 0,2 mm), dar mai mic de 135 mm (± 0,2 mm), cu o viteză nominală de peste 30 000 rpm, dar mai mică de 50 000 rpm, echipat cu un ventilator cu inducție de aer, destinat utilizării la fabricarea de aspiratoare (1)

1.1.-31.12.

2 000 000 unități

0 %

09.2642

ex 8501 40 80

40

Ansamblu, format din:

un motor electric de curent alternativ monofazic cu colector, cu puterea utilă cuprinsă între minimum 480 W și maximum 1 400 W, puterea absorbită cuprinsă între minimum 900 W și maximum 1 600 W, diametrul exterior cuprins între minimum 119,8 mm și maximum 135,2 mm și viteza nominală cuprinsă între minimum 30 000 rpm și maximum 50 000 rpm și

un ventilator de aspirație,

utilizat la fabricarea aspiratoarelor (1)

1.1.-31.12.

120 000 unități

0 %

09.2633

ex 8504 40 82

20

Adaptor electric cu o putere care nu depășește 1 kVA, utilizat la producerea aparatelor de epilat (1)

1.1.-31.12.

4 500 000 unități

0 %

09.2643

ex 8504 40 82

30

Plăci de alimentare utilizate la fabricarea produselor de la pozițiile 8521 și 8528 (1)

1.1.-31.12.

1 038 000 unități

0 %

09.2620

ex 8526 91 20

20

Ansamblu pentru sisteme GPS, cu funcție de determinare a poziției

1.1.-31.12.

3 000 000 unități

0 %

09.2003

ex 8543 70 90

63

Generator de frecvență cu comanda prin tensiune, alcătuit din elemente active și pasive fixate pe un circuit imprimat, încorporat într-o carcasă cu dimensiuni de maximum 30 mm × 30 mm

1.1.-31.12.

1 400 000 unități

0 %

09.2635

ex 9001 10 90

20

Fibre optice utilizate la fabricarea cablurilor din fibre de sticlă de la poziția 8544 (1)

1.1.-31.12.

3 300 000 km

0 %

09.2631

ex 9001 90 00

80

Lentile de sticlă nemontate, prisme și elemente asamblate pentru a fi utilizate la fabricarea de bunuri care intră sub incidența codurilor NC 9002, 9005, 9013 10 și 9015 (1)

1.1.-31.12.

5 000 000 unități

0 %


(1)  Reducerea de taxe vamale face obiectul articolelor 291-300 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (JO L 253, 11.10.1993, p. 1).

(2)  Cu toate acestea, nu se aplică un nivel redus al taxei vamale în cazul în care prelucrarea este efectuată de întreprinderi de comerț cu amănuntul sau care desfășoară activități de catering.”