21.10.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 276/13 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1051/2011 AL COMISIEI
din 20 octombrie 2011
de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 692/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene referitoare la turism, în ceea ce privește structura rapoartelor de calitate și transmiterea datelor
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 692/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2011 privind statisticile europene referitoare la turism (1), în special articolul 6 alineatul (4) și articolul 9 alineatele (2) și (3),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) nr. 692/2011 a stabilit un cadru comun pentru dezvoltarea, producerea și difuzarea sistematică a statisticilor europene referitoare la turism. |
(2) |
Un nivel rezonabil al calității ar trebui asigurat pentru informațiile diseminate și pentru întreținerea seriilor existente de date statistice referitoare la turism. |
(3) |
Ar trebui să se stabilească structura rapoartelor de calitate și condițiile de realizare a acestora, precum și detaliile practice pentru transmiterea datelor. |
(4) |
Este adecvat să se utilizeze, în cea mai mare măsură posibilă, statisticile europene privind turismul, respectându-se în același timp confidențialitatea înregistrărilor de date individuale. |
(5) |
Ar trebui ca anumite informații să fie puse la dispoziția statelor membre pentru a completa gradul de acoperire statistică a turismului la nivel național. |
(6) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Condițiile de realizare a rapoartelor de calitate și structura acestora sunt cele stabilite în anexa I.
Articolul 2
Standardul de schimb pentru tabelele agregate este cel stabilit în anexa II.
Articolul 3
Standardul de schimb pentru fișierele cu microdate este cel stabilit în anexa III.
Articolul 4
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 20 octombrie 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 192, 22.7.2011, p. 17.
ANEXA I
Structura rapoartelor de calitate
Modalitățile și structura de furnizare a metadatelor
Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) metadate de referință în conformitate cu structura Euro SDMX pentru metadate, conform descrierii din Recomandarea nr. 2009/498/CE a Comisiei (1) pentru Sistemul Statistic European.
Statele membre furnizează metadatele solicitate (inclusiv privind calitatea) în conformitate cu un standard de schimb specificat de Comisie (Eurostat). Metadatele sunt transmise către Eurostat prin intermediul punctului unic de intrare sau sub o formă care să permită Comisiei (Eurostat) obținerea metadatelor prin mijloace electronice.
Conținutul metadatelor și al rapoartelor de calitate
Raportul include următoarele concepte și vizează turismul intern [anexa I la Regulamentul (UE) nr. 692/2011] și turismul național [anexa II la Regulamentul (UE) nr. 692/2011]:
(1) |
Relevanța, inclusiv caracterul complet din punct de vedere al necesităților utilizatorului și caracterul complet al datelor din punct de vedere al cerințelor și recomandărilor prevăzute la articolele 2, 3, 4 și 10 din Regulamentul (UE) nr. 692/2011. |
(2) |
Acuratețea, inclusiv erorile de acoperire (supra-acoperirea și sub-acoperirea), erorile cauzate de greșelile de memorie ale respondentului, erorile de clasificare, rata non-răspunsurilor totale (pentru o unitate) pe tipuri de non-răspunsuri totale și rata non-răspunsurilor parțiale (pentru o variabilă), rata de imputare (pentru secțiunea 2 din anexa II), erorile de eșantionare și coeficienții de variație pentru un set de indicatori principali și defalcări (precum și o descriere a formulelor sau algoritmului utilizat pentru a calcula coeficienții de variație) și revizuirea datelor (politică, practică, impactul indicatorilor principali). |
(3) |
Actualitatea, inclusiv informații privind calendarul pentru procesul de producție până la publicarea rezultatelor (primele rezultate, rezultatele finale și complete). |
(4) |
Punctualitatea, inclusiv informații privind datele transmiterii datelor către Comisie (Eurostat) în comparație cu termenele limită specificate la articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 692/2011 pentru toate furnizările de date în raport cu anul de referință. |
(5) |
Accesibilitatea și claritatea, inclusiv informații privind calendarul de emitere a principalelor publicații (pe suport de hârtie și online) în raport cu perioadele de referință din anul de referință. |
(6) |
Comparabilitatea, inclusiv comparabilitatea dintre zonele geografice, în timp (întreruperi de serii) și între domeniile statistice. |
(7) |
Coerența, inclusiv coerența din cadrul domeniului cu datele provenite din alte surse, coerența cu alte domenii statistice, coerența dintre statisticile anuale și statisticile infra-anuale. |
(8) |
Costul și sarcina de răspuns, inclusiv (în cazul în care este disponibilă) o indicație cantitativă/monetară privind costul asociat colectării și producerii și privind sarcina de răspuns, precum și o descriere a măsurilor recente sau planificate de îmbunătățire a eficienței costurilor și/sau de reducere a sarcinii de răspuns. |
(9) |
Metadate referitoare la prezentarea statistică și procesarea statistică, inclusiv informații privind (după caz) conceptele, definițiile, clasificările utilizate, sursele folosite, cadrul demografic, populația sursă, frecvența colectării datelor, tipul de anchetă și metodele de colectare a datelor, domeniul de aplicare (și limitările acestuia), planul de eșantionare și metodologia, procedurile de extrapolare, tratarea datelor confidențiale și controlul divulgării datelor. |
ANEXA II
Tabelele agregate pentru transmiterea datelor menționate în anexa I și secțiunile 1 și 3 ale anexei II la Regulamentul (UE) nr. 692/2011
Structura fișierului și codificarea
Statele membre furnizează datele solicitate în prezentul regulament în conformitate cu un standard de schimb specificat de Comisie (Eurostat). Datele sunt transmise către Eurostat prin intermediul punctului unic de intrare sau sub o formă care să permită Comisiei (Eurostat) obținerea datelor prin mijloace electronice.
În cazul în care se face referire la „identificatori”, se va înțelege prin aceasta identificatorii specificați de Comisie (Eurostat). Comisia (Eurostat) pune la dispoziție o documentație detaliată în legătură cu acești identificatori și va furniza orientări suplimentare în legătură cu standardul de transmitere. Datele care nu respectă dispozițiile aferente standardului de schimb specificat de Comisie (Eurostat) se consideră că nu au fost transmise.
Fiecare set de date conține rubricile prevăzute în prezenta anexă.
Capul de tabel
Scopul capului de tabel este de a identifica seriile de date transmise și este format din trei rubrici:
— |
perioada de referință este formată din șapte caractere, primele patru caractere identificând anul, iar ultimele trei identificând perioada din an. Exemple: 2012A00 (date anuale pentru 2012) sau 2012M01 (date lunare pentru ianuarie 2012); |
— |
codul țării este format din două caractere, conținând codul de țară format din două caractere al statului membru care transmite datele. Exemple: BE (Belgia), BG (Bulgaria) etc.; |
— |
subiectul constă în unul dintre următorii identificatori ai setului de date:
|
Date
Această rubrică include, pentru fiecare set de date, valorile aferente variabilelor și defalcărilor și cuprinde șase rubrici:
— |
variabilă conține identificatorul variabilei; |
— |
defalcare conține identificatorul categoriei de defalcare sau, după caz, combinația categoriilor de defalcare; |
— |
unitate conține identificatorul unității de măsură; |
— |
valoare conține valoarea extrapolată a caracteristicilor populației aferente variabilei și defalcării indicate; |
— |
simbol conține simbolurile care semnifică „datele sunt aprobate pentru diseminare”, „datele nu sunt fiabile și nu se diseminează, dar pot fi combinate cu alte date din tabele cu un nivel mai ridicat de agregare” și „date cu un nivel primar sau secundar de confidențialitate”; |
— |
observație conține orice observație scurtă sau metadată referitoare la o anumită valoare (observațiile sau notele de subsol referitoare la variabile sau la defalcări sunt menționate la rubrica Note). |
Note
Pentru fiecare set de date, această rubrică conține orice note explicative, note de subsol, metadate referitoare la una sau mai multe variabile sau defalcări sau observații generale privind întregul set de date și cuprinde trei rubrici:
— |
variabilă conține identificatorul variabilei la care se referă nota; |
— |
defalcare conține identificatorul categoriei de defalcare sau, după caz, combinația categoriilor de defalcare la care se referă nota; |
— |
observație conține o observație independentă care poate fi publicată sub formă de notă metodologică sau explicație suplimentară menită să faciliteze înțelegerea datelor transmise. |
ANEXA III
Fișierele cu microdate pentru transmiterea datelor incluse în secțiunea 2 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 692/2011
Structura fișierului și codificarea
Fiecare călătorie se înregistrează individual în fișierul cu microdate transmis. Acest fișier cu microdate se verifică și se editează în totalitate și, dacă este necesar, se impută și respectă structura și codificarea descrisă în tabelul de mai jos. Comisia (Eurostat) furnizează orientări suplimentare cu privire la formatul de transmitere.
Datele care nu respectă dispozițiile privind standardul de schimb prevăzut în prezenta anexă se va considera că nu au fost transmise.
Coloană |
Identificator |
Descriere |
Filtru/observații |
1/6 |
000001-999999 |
Numărul secvențial al călătoriei |
|
CARACTERISTICILE CĂLĂTORIEI |
|||
7/8 |
|
Luna plecării |
|
|
01-24 |
Numărul lunii (luna ianuarie a anului de referință = 01, luna decembrie a anului de referință = 12; luna ianuarie a anului calendaristic anterior = 13, luna decembrie a anului calendaristic anterior = 24) |
|
9/11 |
|
Durata călătoriei exprimată în număr de nopți |
|
|
001-366 |
Număr de nopți (3 cifre) |
|
12/14 |
|
Durata călătoriei: număr de nopți petrecute pe teritoriul național |
Numai pentru călătorii în străinătate; Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol |
|
000-183 |
Număr de nopți (3 cifre) |
|
15/17 |
|
Țara principală de destinație |
|
|
001-999 |
Codificare conform listei de țări din manualul metodologic realizat în temeiul articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 692/2011 |
|
18 |
|
Scopul principal al călătoriei |
|
|
1 |
Scop privat/personal: divertisment, activități recreative și concediu |
|
|
2 |
Scop privat/personal: vizitarea rudelor și prietenilor |
|
|
3 |
Scop privat/personal: altele (de exemplu: tratament medical, pelerinaj) |
|
|
4 |
Scop profesional/afaceri |
|
19/24 |
|
Tipul destinației |
Coloana 18 = [1, 2, 3]; Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol |
19 |
1 |
Oraș = da |
|
|
2 |
Oraș = nu |
|
|
9 |
Oraș = nu se aplică (Coloana 18 = 4) |
|
20 |
1 |
Litoral = da |
|
|
2 |
Litoral = nu |
|
|
9 |
Litoral = nu se aplică (Coloana 18 = 4) |
|
21 |
1 |
Cadru natural (inclusiv malul lacurilor, râurilor etc.) = da |
|
|
2 |
Cadru natural (inclusiv malul lacurilor, râurilor etc.) = nu |
|
|
9 |
Cadru natural (inclusiv malul lacurilor, râurilor etc.) = nu se aplică (Coloana 18 = 4) |
|
22 |
1 |
Vas de croazieră = da |
|
|
2 |
Vas de croazieră = nu |
|
|
9 |
Vas de croazieră = nu se aplică (Coloana 18 = 4) |
|
23 |
1 |
Munte (ținuturi muntoase, dealuri etc.) = da |
|
|
2 |
Munte (ținuturi muntoase, dealuri etc.) = nu |
|
|
9 |
Munte (ținuturi muntoase, dealuri etc.) = nu se aplică (Coloana 18 = 4) |
|
24 |
1 |
Altele = da |
|
|
2 |
Altele = nu |
|
|
9 |
Altele = nu se aplică (Coloana 18 = 4) |
|
25 |
|
Participarea copiilor |
Coloana 18 = [1, 2, 3]; Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol |
|
1 |
Da |
|
|
2 |
Nu |
|
|
9 |
Nu se aplică (Coloana 18 = 4) |
|
26 |
|
Mijloc de transport principal |
|
|
1 |
Aerian (servicii de transport cu avionul, zbor normal sau charter, sau alte servicii de transport aerian) |
|
|
2 |
Cale maritimă (linii pentru pasageri și navete, croaziere, nave de recreare, vase închiriate etc.) |
|
|
3 |
Cale ferată |
|
|
4 |
Omnibuz, autobuz (planificat sau neplanificat) |
|
|
5 |
Autovehicul (privat sau închiriat) |
|
|
6 |
Altul (de exemplu: bicicletă) |
|
27 |
|
Mijloc de cazare principal |
|
|
1 |
Cazare închiriată: hoteluri sau unități similare |
|
|
2 |
Cazare închiriată: terenuri de camping, caravane sau locuri pentru rulote (nerezidențial) |
|
|
3 |
Cazare închiriată: altă cazare închiriată (unității medicale, pensiuni pentru tineret, porturi de agrement, …) |
|
|
4 |
Cazare neînchiriată: casă de vacanță proprie |
|
|
5 |
Cazare neînchiriată: cazare oferită fără plată de către rude sau prieteni |
|
|
6 |
Cazare neînchiriată: altă cazare neînchiriată |
|
28 |
|
Rezervarea călătoriei: utilizarea unui operator turistic sau a unei agenții de voiaj pentru rezervarea mijloacelor de transport principale |
Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol |
|
1 |
Da |
|
|
2 |
Nu |
|
|
9 |
Nu știu |
|
29 |
|
Rezervarea călătoriei: utilizarea unui operator turistic sau a unei agenții de voiaj pentru rezervarea mijloacelor de cazare principale |
Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol |
|
1 |
Da |
|
|
2 |
Nu |
|
|
9 |
Nu știu |
|
30 |
|
Rezervarea călătoriei (independent) |
Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol Coloana 28 = 2 și Coloana 29 = 2 |
|
1 |
Serviciile au fost rezervate direct la furnizorul de servicii |
|
|
2 |
Nicio rezervare nu a fost necesară |
|
|
9 |
Nu se aplică (Coloana 28 ≠ 2 or Coloana 29 ≠ 2) |
|
31 |
|
Rezervarea călătoriei: pachet de călătorie |
Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol |
|
1 |
Da |
|
|
2 |
Nu |
|
32 |
|
Rezervarea călătoriei: rezervarea pe Internet a mijlocului de transport principal |
Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol |
|
1 |
Da |
|
|
2 |
Nu |
|
|
9 |
Nu știu |
|
33 |
|
Rezervarea călătoriei: rezervarea pe Internet a mijlocului de cazare principal |
Variabilă trienală, în ani opționali: cod = gol |
|
1 |
Da |
|
|
2 |
Nu |
|
|
9 |
Nu știu |
|
34/41 |
|
Cheltuielile turistului individual în timpul călătoriei, legate de transport |
|
|
00000000-99999998 |
Suma exprimată în euro (8 cifre) |
|
42/49 |
|
Cheltuielile turistului individual în timpul călătoriei, legate de cazare |
|
|
00000000-99999998 |
Suma exprimată în euro (8 cifre) |
|
50/57 |
|
Cheltuielile turistului individual efectuate în timpul călătoriei pentru mâncare și băutură în cafenele și restaurante |
Variabilă opțională, dacă nu este transmisă: cod = gol |
|
00000000-99999998 |
Suma exprimată în euro (8 cifre) |
|
58/65 |
|
Alte cheltuieli ale turistului individual efectuate în timpul călătoriei (totalul altor cheltuieli, inclusiv pentru bunuri de consum de folosință îndelungată și bunuri de valoare) |
|
|
00000000-99999998 |
Suma exprimată în euro (8 cifre) |
|
66/73 |
|
Bunuri de consum de folosință îndelungată și bunuri de valoare (subcategorie a altor cheltuieli ale turistului individual în timpul călătoriei) |
|
|
00000000-99999998 |
Suma exprimată în euro (8 cifre) |
|
PROFILUL VIZITATORULUI |
|||
74 |
|
Sexul |
|
|
1 |
Bărbați |
|
|
2 |
Femei |
|
75/77 |
|
Vârsta |
|
|
000-198 |
Număr de ani împliniți (3 cifre) |
|
78/79 |
|
Țara de reședință |
|
|
|
Codul țării, 2 caractere (Belgia = BE, Bulgaria = BG, ...) |
|
80 |
|
Nivel educațional |
Variabilă opțională, dacă nu este transmisă: cod = gol |
|
1 |
Inferior (ISCED 0, 1 sau 2) |
|
|
2 |
Mediu (ISCED 3 sau 4) |
|
|
3 |
Superior (ISCED 5 sau 6) |
|
81 |
|
Situația profesională |
Variabilă opțională, dacă nu este transmisă: cod = gol |
|
1 |
Salariat (angajat sau lucrător independent) |
|
|
2 |
Șomer |
|
|
3 |
Student (sau elev) |
|
|
4 |
Altă situație în afara câmpului muncii |
|
82 |
|
Venit pe gospodărie pe cuartile |
Variabilă opțională, dacă nu este transmisă: cod = gol |
|
1 |
Cuartila 1 |
|
|
2 |
Cuartila 2 |
|
|
3 |
Cuartila 3 |
|
|
4 |
Cuartila 4 |
|
COEFICIENT DE EXTRAPOLARE |
|||
83/91 |
|
Coeficientul de extrapolare de la eșantion la populație |
|
|
000000-999999 |
Coloanele 83-88 conțin numere întregi |
|
|
000-999 |
Coloanele 89-91 conțin decimale |
|