|
6.9.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 229/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 884/2011 AL COMISIEI
din 22 august 2011
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
|
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
|
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
|
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel. |
|
(4) |
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a aceluiași tabel.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 august 2011.
Pentru Comisie, pentru președinte
Algirdas ŠEMETA
Membru al Comisiei
ANEXĂ
|
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Cod NC) |
Motive |
|
(1) |
(2) |
(3) |
|
Enzima dezoxiribonuclează, cu o gamă de activitate de la 10 000 până la 25 000 unități/mg, într-o soluție apoasă tampon pentru stocare având pH 6,5. Produsul este condiționat pentru vânzarea cu amănuntul în scopul utilizării în laborator pentru reacția în lanț revers-transcriptaza-polimeraza (RT-PCR). |
3507 90 90 |
Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 pentru interpretarea Nomenclaturii Combinate, precum și pe baza textului codurilor NC 3507 , 3507 90 și 3507 90 90 . Forma de preparare a produsului permite menținerea activității enzimei pe durata depozitării. Produsul nu conține alte substanțe în afară de enzima propriu-zisă, permițând efectuarea unei reacții de detecție. Așadar, clasificarea la subpoziția 3822 ca reactiv de diagnostic sau de laborator este exclusă. Având în vedere compoziția produsului, acesta trebuie considerat enzimă preparată în sensul poziției 3507 . Prin urmare, produsul trebuie clasificat la codul NC 3507 90 90 ca enzimă preparată nedenumită și necuprinsă în altă parte. |