18.8.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/5


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 825/2011 AL COMISIEI

din 12 august 2011

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a aceluiași tabel.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 august 2011.

Pentru Comisie, pentru președinte

Algirdas ŠEMETA

Membru al Comisiei


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

Codul NC

Motive

(1)

(2)

(3)

Copolimer stiren-butadienic în formă primară.

Acest copolimer este fabricat prin amestecarea cauciucului stiren-butadienic (SBR) cu o rășină bogată în stiren.

Produsul final constă într-un amestec de copolimeri stiren-butadienici, conținând minimum 65 % stiren în greutate.

3903 90 90

Clasificarea se stabilește în conformitate cu regulile generale 1 și 6 pentru interpretarea Nomenclaturii combinate, cu notele 1, 4 și 6 de la capitolul 39, cu nota 4 litera (a) și litera (c) de la capitolul 40, cu nota 1 de subpoziție de la capitolul 39 și cu textul codurilor NC 3903, 3903 90 și 3903 90 90.

Copolimerii stiren-butadienici conținând minimum 65 % stiren în greutate nu corespund definiției cauciucurilor sintetice, menționate la nota 4 litera (a) de la capitolul 40, întrucât aceste produse sunt vulcanizate cu sulf și nu îndeplinesc cerințele în ce privește alungirea și revenirea la starea inițială specificate în nota respectivă.

În consecință, produsul trebuie clasificat la codul NC 3903 90 90, care cuprinde alți polimeri stirenici.