19.7.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 188/2 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 687/2011 AL CONSILIULUI
din 18 iulie 2011
privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 și (UE) nr. 83/2011
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (1), în special articolul 2 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
La 12 iulie 2010, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 (2) de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001, prin elaborarea unei liste actualizate de persoane, grupuri și entități cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001. |
(2) |
La 31 ianuarie 2011, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011 (3), Consiliul a elaborat o listă actualizată de persoane, grupuri și entități cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 și a abrogat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010, exceptând în ceea ce privește grupul menționat la punctul 25 din partea 2 a anexei la acesta. |
(3) |
Consiliul a comunicat tuturor persoanelor, grupurilor și entităților pentru care acest lucru a fost posibil din punct de vedere practic o expunere de motive prin care se explică de ce au fost incluse pe lista care figurează în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011. |
(4) |
Prin intermediul unui aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (4), Consiliul a informat persoanele, grupurile și entitățile incluse pe lista care figurează în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011 asupra faptului că a decis menținerea lor pe lista respectivă. De asemenea, Consiliul a informat persoanele, grupurile și entitățile în cauză cu privire la posibilitatea de a solicita o expunere a motivelor Consiliului care au determinat includerea lor pe listă, în cazul în care nu le fusese deja comunicată o astfel de expunere de motive. În cazul anumitor persoane și grupuri a fost pusă la dispoziție o expunere de motive revizuită. |
(5) |
Consiliul a efectuat o revizuire integrală a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din regulamentul respectiv. În cadrul acestei reexaminări, Consiliul a luat în considerare observațiile pe care i le-au transmis persoanele, grupurile și entitățile în cauză. |
(6) |
Consiliul a conchis că nu se mai justifică menținerea anumitor persoane și grupuri pe lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001. |
(7) |
Consiliul a conchis că persoanele, grupurile și entitățile enumerate în anexa la prezentul regulament au fost implicate în acte de terorism în sensul articolului 1 alineatele (2) și (3) din Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (5), că a fost luată o decizie cu privire la acestea de către o autoritate competentă în sensul articolului 1 alineatul (4) din respectiva poziție comună și că respectivele persoane, grupuri și entități ar trebui să facă în continuare obiectul măsurilor restrictive specifice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2580/2001. |
(8) |
Lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 ar trebui actualizată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010, în măsura în care acesta se referă la grupul menționat la punctul 25 din partea 2 a anexei la acesta, și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011 se abrogă.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 18 iulie 2011.
Pentru Consiliu
Președintele
C. ASHTON
(1) JO L 344, 28.12.2001, p. 70.
(2) JO L 178, 13.7.2010, p. 1.
(5) JO L 344, 28.12.2001, p. 93.
ANEXĂ
LISTA PERSOANELOR, GRUPURILOR ȘI ENTITĂȚILOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1 CĂRORA LI SE APLICĂ REGULAMENTUL (CE) NR. 2580/2001
1. PERSOANE FIZICE
1. |
ABOU, Rabah Naami (cunoscut și sub numele de Naami Hamza, Mihoubi Faycal, Fellah Ahmed, Dafri Rèmi Lahdi), născut la 1 februarie 1966 la Alger (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
2. |
ABOUD, Maisi (cunoscut și sub numele de Abderrahmanul Elvețian), născut la 17 octombrie 1964 la Alger (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
3. |
AL-NASSER, Abdelkarim Hussein Mohamed, născut la Al Ihsa (Arabia Saudită), cetățean saudit |
4. |
AL YACOUB, Ibrahim Salih Mohammed, născut la 16 octombrie 1966 la Tarut (Arabia Saudită), cetățean saudit |
5. |
ARIOUA, Kamel (cunoscut și sub numele de Lamine Kamel), născut la 18 august 1969 la Constantine (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
6. |
ASLI, Mohamed (cunoscut și sub numele de Dahmane Mohamed), născut la 13 mai 1975 la Ain Taya (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
7. |
ASLI, Rabah, născut la 13 mai 1975 la Ain Taya (Algeria) – membru al „al- Takfir” și „al-Hijra” |
8. |
BOUYERI, Mohammed (cunoscut și sub numele de Abu ZUBAIR, SOBIAR, Abu ZOUBAIR), născut la 8 martie 1978 la Amsterdam (Țările de Jos) – membru al „Hofstadgroep” |
9. |
DARIB, Nourredine (cunoscut și sub numele de Carreto, Zitoun Mourad), născut la 1 februarie 1972 în Algeria – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
10. |
DJABALI, Abderrahmane (cunoscut și sub numele de Touil), născut la 1 iunie 1970 în Algeria – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
11. |
EL FATMI, Nouredine (cunoscut și sub numele de Nouriddin EL FATMI, Nouriddine EL FATMI, Noureddine EL FATMI, Abu AL KA'E KA'E, Abu QAE QAE, FOUAD, FZAD, Nabil EL FATMI, Ben MOHAMMED, Ben Mohand BEN LARBI, Ben Driss Muhand IBN LARBI, Abu TAHAR, EGGIE), născut la 15 august 1982 la Midar (Maroc), pașaport (Maroc) cu nr. N829139 – membru al „Hofstadgroep” |
12. |
FAHAS, Sofiane Yacine, născut la 10 septembrie 1971 la Alger (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
13. |
IZZ-AL-DIN, Hasan (cunoscut și sub numele de GARBAYA, Ahmed, SA-ID, SALWWAN, Samir), născut în anul 1963 în Liban, cetățean libanez |
14. |
MOHAMMED, Khalid Shaikh (cunoscut și sub numele de ALI, Salem, BIN KHALID, Fahd Bin Adballah, HENIN, Ashraf Refaat Nabith, WADOOD, Khalid Adbul), născut la 14 aprilie 1965 sau 1 martie 1964 în Pakistan, pașaport cu nr. 488555 |
15. |
MOKTARI, Fateh (cunoscut și sub numele de Ferdi Omar), născut la 26 decembrie 1974 la Hussein Dey (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
16. |
NOUARA, Farid, născut la 25 noiembrie 1973 la Alger (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
17. |
RESSOUS, Hoari (cunoscut și sub numele de Hallasa Farid), născut la 11 septembrie 1968 la Alger (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
18. |
SEDKAOUI, Noureddine (cunoscut și sub numele de Nounou), născut la 23 iunie 1963 la Alger (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
19. |
SELMANI, Abdelghani (cunoscut și sub numele de Gano), născut pe 14 iunie 1974 la Alger (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
20. |
SENOUCI, Sofiane, născut la 15 aprilie 1971 la Hussein Dey (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
21. |
TINGUALI, Mohammed (cunoscut și sub numele de Mouh di Kouba), născut la 21 aprilie 1964 la Blida (Algeria) – membru al „al-Takfir” și „al-Hijra” |
22. |
WALTERS, Jason Theodore James (cunoscut și sub numele de Abdullah, David), născut la 6 martie 1985 la Amersfoort (Țările de Jos), pașaport (Țările de Jos) cu nr. NE8146378 – membru al „Hofstadgroep” |
2. GRUPĂRI ȘI ENTITĂȚI
1. |
„Organizația Abu Nidal” – „OAN”, (cunoscută și sub denumirea de „Consiliul Revoluționar Fatah”, „Brigadele Revoluționare Arabe”, „Septembrie Negru” și „Organizația Revoluționară a Musulmanilor Socialiști”) |
2. |
„Brigada Martirilor Al-Aqsa” |
3. |
„Al-Aqsa e.V.” |
4. |
„Al-Takfir” și „Al-Hijra” |
5. |
„Babbar Khalsa” |
6. |
„Partidul Comunist din Filipine”, inclusiv „Noua Armată Populară” – „NAP”, Filipine. |
7. |
„Gama'a al-Islamiyya” (cunoscută și sub denumirea de „Al-Gama'a al- Islamiyya”) („Grupul Islamic” – „IG”) |
8. |
„İslami Büyük Doğu Akıncılar Cephesi” – „IBDA-C” („Marele Front Islamic de Est al Războinicilor”) |
9. |
„Hamas”, inclusiv „Hamas-Izz al-Din al-Qassem” |
10. |
„Hizbul Mujahideen” – „HM” |
11. |
„Hofstadgroep” |
12. |
„Fundația Pământul Sfânt pentru Ajutor și Dezvoltare” |
13. |
„Federația Internațională a Tineretului Sikh” – „FITS” |
14. |
„Forța Khalistan Zindabad” – „KZF” |
15. |
„Partidul Muncitoresc din Kurdistan” – „PKK” (cunoscut și sub denumirea de „KADEK”; „KONGRA-GEL”) |
16. |
„Tigrii Eliberării din Tamil Eelam” – „TITE” |
17. |
„Ejercito de Liberacion Nacional” („Armata de Eliberare Națională”) |
18. |
„Jihadul Islamic Palestinian” – „JIP” |
19. |
„Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei” – „FPEP” |
20. |
„Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei” – Comandamentul General (cunoscut și sub denumirea de „FPEP – Comandamentul General”) |
21. |
„Fuerzas armadas revolucionarias de Colombia” – „FARC” („Forțele Armate Revoluționare din Columbia”) |
22. |
„Devrimci Halk Kurtuluș Partisi-Cephesi” – „DHKP/C” [cunoscută și sub denumirea de: „Devrimci Sol” („Stânga Revoluționară”), „Dev Sol”] („Armata/Frontul/Partidul de Eliberare Revoluționară Populară”) |
23. |
„Sendero Luminoso” – „CL” („Calea Luminoasă”) |
24. |
„Stichting Al Aqsa” (cunoscută și sub denumirea de „Stichting Al Aqsa Nederland”, „Al Aqsa Nederland”) |
25. |
„Teyrbazen Azadiya Kurdistan” – „TAK” (cunoscută și sub denumirea de: „Șoimii Eliberării din Kurdistan”, „Vulturii Eliberării din Kurdistan”) |