2.4.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 87/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 321/2011 AL COMISIEI
din 1 aprilie 2011
de modificare a Regulamentului (UE) nr. 10/2011 în ceea ce privește restricționarea utilizării substanței bisfenol A în biberoanele din material plastic pentru sugari
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare și de abrogare a Directivelor 80/590/CEE și 89/109/CEE (1), în special articolul 18 alineatul (3),
după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară,
întrucât:
(1) |
Directiva 2011/8/UE a Comisiei (2) a modificat Directiva 2002/72/CE (3) privind materialele și obiectele din material plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare, restricționând utilizarea bisfenol A [2,2-bis(4-hidroxifenil)propan] în biberoanele din policarbonat pentru sugari. |
(2) |
Începând cu 1 mai 2011, Directiva 2002/72/CE va fi înlocuită prin Regulamentul (UE) nr. 10/2011 al Comisiei din 14 ianuarie 2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare (4). |
(3) |
Regulamentul (UE) nr. 10/2011 nu conține restricții referitoare la bisfenol A care au fost introduse în Directiva 2002/72/CE prin Directiva 2011/8/UE. |
(4) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 10/2011 ar trebui modificat pentru a reflecta restricțiile privind utilizarea bisfenol A. |
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
În tabelul 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011, rubrica referitoare la substanța numărul 151, denumită „2,2-bis(4-hidroxifenil)propan”, în coloana 10 („Restricții și specificații”) se inserează următorul text:
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 mai 2011 pentru a interzice fabricarea de materiale și obiecte din material plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare și care nu respectă dispozițiile prezentului regulament.
Se aplică de la 1 iunie 2011 pentru a interzice introducerea pe piață și importul în Uniune de materiale și obiecte din material plastic care nu respectă dispozițiile prezentului regulament.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 1 aprilie 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 338, 13.11.2004, p. 4.
(2) JO L 26, 29.1.2011, p. 11.
(3) JO L 220, 15.8.2002, p. 18.
(5) Sugari, conform definiției de la articolul 2 din Directiva 2006/141/CE.
(6) Această restricție se aplică de la 1 mai 2011 în ceea ce privește fabricarea și de la 1 iunie 2011 în ceea ce privește introducerea pe piață și importul în Uniune.”