22.2.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 47/5


REGULAMENTUL (UE) NR. 159/2011 AL COMISIEI

din 21 februarie 2011

de înregistrare a unei denumiri în Registrul de specialități tradiționale garantate [Spišské párky (STG)]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 509/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind specialitățile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare (1), în special articolul 9 alineatul (4) primul paragraf,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 509/2006 și în temeiul articolului 19 alineatul (3) din regulamentul menționat, cererea de înregistrare a denumirii „Spišské párky” depusă de Republica Cehă și de Slovacia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2).

(2)

Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 509/2006, această denumire trebuie, prin urmare, înregistrată.

(3)

Prin cererea respectivă s-a solicitat, de asemenea, protecția prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 509/2006. Este necesar să se acorde protecția respectivă denumirii „Spišské párky”, în măsura în care, în absența unei opoziții, nu s-a putut demonstra că denumirea este utilizată în mod legal, notoriu și semnificativ din punct de vedere economic pentru produse agricole sau alimentare similare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se înregistrează denumirea care figurează în anexa la prezentul regulament.

Se aplică protecția prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 509/2006.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 februarie 2011.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 93, 31.3.2006, p. 1.

(2)  JO C 95, 15.4.2010, p. 34.


ANEXĂ

Produse destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat:

Clasa 1.2.   Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.)

REPUBLICA CEHĂ ȘI SLOVACIA

Spišské párky (STG)

Utilizarea denumirii este rezervată.