|
29.11.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 314/31 |
DIRECTIVA 2011/94/UE A COMISIEI
din 28 noiembrie 2011
de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind permisele de conducere
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (1), în special articolul 8,
întrucât:
|
(1) |
Anexa I la Directiva 2006/126/CE stabilește modelul pe baza căruia statele membre trebuie să introducă permise de conducere naționale. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, referirea la Comunitate de pe permisul de conducere trebuie înlocuită cu o referire la Uniunea Europeană. De asemenea, modelul trebuie actualizat pentru a reflecta aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană. |
|
(2) |
În conformitate cu anexa I la Directiva 2006/126/CE, modelul Uniunii Europene de permis de conducere trebuie să indice categoriile de vehicule pe care titularul are dreptul să le conducă. |
|
(3) |
Având în vedere noile categorii de vehicule introduse de Directiva 2006/126/CE, este necesară actualizarea modelului Uniunii Europene de permis de conducere. În special, au fost introduse și vor fi aplicabile de la 19 ianuarie 2013 permisele de conducere pentru categoria AM (mopeduri) și pentru categoria A2 (motociclete). Așadar, modelul Uniunii Europene de permis de conducere trebuie adaptat. |
|
(4) |
Prin urmare, Directiva 2006/126/CE trebuie modificată în consecință. |
|
(5) |
Statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Uniunii, propriile lor tabele, care să ilustreze, în măsura în care este posibil, concordanța dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere, și să le facă publice. |
|
(6) |
Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului privind permisele de conducere, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Anexa I la Directiva 2006/126/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.
Articolul 2
Transpunere
(1) Statele membre adoptă și publică până la 30 iunie 2012 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la acestea.
Statele membre aplică respectivele dispoziții de la 19 ianuarie 2013.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi este comunicat de statele membre textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 28 noiembrie 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
ANEXĂ
Anexa I la Directiva 2006/126/CE se modifică după cum urmează:
|
1. |
Titlul se înlocuiește cu următorul text: „ DISPOZIȚII PRIVIND MODELUL UNIUNII EUROPENE DE PERMIS DE CONDUCERE ” |
|
2. |
La punctul 1, cuvintele „modelului comunitar de permis de conducere” se înlocuiesc cu cuvintele „modelului Uniunii Europene de permis de conducere”. |
|
3. |
La punctul 3, litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
|
|
4. |
La punctul 3, în ceea ce privește pagina 1 a permisului de conducere, litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
|
|
5. |
La punctul 3, în ceea ce privește pagina 2 a permisului de conducere:
|
|
6. |
La punctul 4, se adaugă următoarea literă (c):
|
|
7. |
Modelul de permis comunitar de conducere se înlocuiește după cum urmează: „ MODELUL UNIUNII EUROPENE DE PERMIS DE CONDUCERE Pagina 1 Pagina 2
|
|
8. |
Exemplul de permis de conducere conform modelului se elimină. |