|
2.7.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 175/10 |
DIRECTIVA 2011/66/UE A COMISIEI
din 1 iulie 2011
de modificare a Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru a include substanța 4,5-Dicloro-2-octil-2H-izotiazol-3-onă ca substanță activă în anexa I la directivă
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biocide (1), în special articolul 16 alineatul (2) al doilea paragraf,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide (2) stabilește o listă a substanțelor active care urmează să fie evaluate, în vederea unei posibile includeri a acestora în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE. Lista include 4,5-Dicloro-2-octil-2H-izotiazol-3-onă. |
|
(2) |
În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1451/2007, substanța 4,5-Dicloro-2-octil-2H-izotiazol-3-onă a fost evaluată în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE în vederea utilizării sale pentru tipul de produs 8, produse de conservare a lemnului, astfel cum este definit în anexa V la directiva respectivă. |
|
(3) |
Norvegia a fost desemnată ca stat membru raportor și a prezentat Comisiei, la 8 septembrie 2008, raportul autorității competente, însoțit de o recomandare, în conformitate cu articolul 14 alineatele (4) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007. |
|
(4) |
Raportul autorității competente a fost analizat de statele membre și de Comisie. În conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, concluziile examinării au fost incluse într-un raport de evaluare, în cadrul Comitetului permanent pentru produse biocide, la 16 decembrie 2010. |
|
(5) |
Din evaluările efectuate, reiese că produsele biocide folosite pentru conservarea lemnului care conțin substanța 4,5-Dicloro-2-octil-2H-izotiazol-3-onă ar putea îndeplini cerințele stabilite la articolul 5 din Directiva 98/8/CE. Prin urmare, este oportun ca substanța 4,5-Dicloro-2-octil-2H-izotiazol-3-onă să fie inclusă în anexa I la directiva respectivă. |
|
(6) |
Nu au fost evaluate toate utilizările posibile la nivelul Uniunii. Prin urmare, este oportun ca statele membre să evalueze utilizările sau scenariile de expunere și riscurile pentru grupele de populație și compartimentele de mediu care nu au fost vizate în mod reprezentativ în cadrul evaluării riscurilor la nivelul Uniunii și, în momentul acordării autorizațiilor pentru produse, să se asigure că se iau măsuri corespunzătoare sau că se impun condiții specifice în vederea reducerii riscurilor identificate până la un nivel acceptabil. |
|
(7) |
Având în vedere riscurile identificate pentru sănătatea oamenilor, este oportun să se dispună stabilirea de proceduri operaționale sigure pentru produsele autorizate pentru utilizarea industrială sau profesională și ca produsele respective să fie folosite cu echipament individual de protecție adecvat, cu excepția cazului în care se poate dovedi în cererea de autorizare a produselor că riscurile pentru utilizatorii industriali sau profesioniști pot fi reduse până la un nivel acceptabil prin alte mijloace. |
|
(8) |
Având în vedere riscurile identificate pentru compartimentele acvatic și terestru, este oportun să se dispună ca lemnul proaspăt tratat să fie depozitat după tratare într-un loc acoperit și/sau pe o suprafață dură impermeabilă și ca eventualele pierderi rezultate din aplicarea produselor folosite pentru conservarea lemnului și care conțin substanța 4,5-Dicloro-2-octil-2H-izotiazol-3-onă să fie recuperate pentru a fi reutilizate sau eliminate. |
|
(9) |
Au fost identificate riscuri inacceptabile pentru mediu în diverse scenarii de utilizare internă a lemnului tratat neacoperit și care nu se află în contact cu solul, care este fie expus în permanență intemperiilor, fie protejat de intemperii, dar care este udat în mod frecvent [clasa de utilizare 3, astfel cum este definită de către OCDE (3)] și a lemnului tratat care se află în contact cu apa dulce [clasa de utilizare 4b, astfel cum este definită de către OCDE (4)]. Prin urmare, este necesar să se dispună ca produsele să nu fie autorizate pentru tratarea lemnului destinat utilizărilor menționate, cu excepția cazului în care sunt prezentate date care demonstrează că produsul respectă atât cerințele articolului 5 din Directiva 98/8/CE, cât și ale anexei VI la aceasta, dacă este necesar prin aplicarea măsurilor corespunzătoare de reducere a riscurilor. |
|
(10) |
Este important ca dispozițiile prezentei directive să fie aplicate simultan în toate statele membre, pentru a se asigura un tratament egal pe piață al produselor biocide care conțin substanța activă 4,5 Dicloro-2-octil-2H-izotiazol-3-onă și pentru a se facilita funcționarea corespunzătoare a pieței produselor biocide în general. |
|
(11) |
Este necesar să se prevadă un interval de timp rezonabil înainte de includerea unei substanțe active în anexa I la Directiva 98/8/CE, pentru a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească în vederea respectării noilor cerințe și pentru a garanta că solicitanții care au pregătit dosare pot beneficia pe deplin de perioada de 10 ani de protecție a datelor, care, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Directiva 98/8/CE, începe de la data includerii. |
|
(12) |
După includere, este necesar să se acorde statelor membre un interval de timp rezonabil pentru a pune în aplicare articolul 16 alineatul (3) din Directiva 98/8/CE. |
|
(13) |
Prin urmare, Directiva 98/8/CE trebuie modificată în consecință. |
|
(14) |
Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Anexa I la Directiva 98/8/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.
Articolul 2
Transpunere
(1) Statele membre adoptă și publică, până la 30 iunie 2012 cel târziu, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive.
Statele membre aplică aceste dispoziții de la 1 iulie 2013.
Atunci când statele membre adoptă actele menționate, acestea trebuie să conțină o trimitere la prezenta directivă sau să fie însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 1 iulie 2011.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 123, 24.4.1998, p. 1.
(2) JO L 325, 11.12.2007, p. 3.
(3) Seria de documente ale OCDE privind scenariile de emisii, numărul 2, Emission Scenario Document for Wood Preservatives, partea 2, p. 64.
(4) Ibid.
ANEXĂ
În anexa I la Directiva 98/8/CE, se introduce următoarea poziție:
|
Nr. |
Denumire comună |
Denumire IUPAC Numere de identificare |
Puritatea minimă a substanței active din produsul biocid introdus pe piață |
Data includerii |
Termen limită pentru punerea în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) [exceptând produsele care conțin mai mult de o substanță activă, pentru care termenul de punere în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) este cel prevăzut în ultima decizie de includere cu privire la substanțele active ale acestor produse] |
Data expirării includerii |
Tipul de produs |
Dispoziții specifice (*1) |
||||
|
„44 |
4,5-Dicloro-2-octil-2H-izotiazol-3-onă |
4,5-Dicloro-2-octilizotiazol-3(2H)-onă Nr. CE: 264-843-8 Nr. CAS: 64359-81-5 |
950 g/kg |
1 iulie 2013 |
30 iunie 2015 |
30 iunie 2023 |
8 |
În momentul analizării cererii de autorizare a unui produs în conformitate cu articolul 5 și anexa VI, statele membre evaluează, atunci când este relevant pentru un anumit produs, utilizările sau scenariile de expunere și riscurile pentru grupele de populație umană și pentru compartimentele de mediu care nu au fost vizate în mod reprezentativ în cadrul evaluării riscurilor la nivelul Uniunii. Nu trebuie autorizată utilizarea produselor pentru tratarea lemnului expus în permanență intemperiilor sau care este protejat de intemperii, însă este udat în mod frecvent sau se află în contact cu apa dulce, cu excepția cazului în care sunt prezentate date care demonstrează că produsul respectă cerințele articolului 5 și ale anexei VI, dacă este necesar prin aplicarea măsurilor corespunzătoare de reducere a riscurilor. Statele membre se asigură că autorizațiile respectă următoarele condiții:
|
(*1) În vederea aplicării principiilor comune din anexa VI, conținutul și concluziile rapoartelor de evaluare sunt disponibile pe site-ul web al Comisiei: http://ec.europa.eu/comm/environment/biocides/index.htm