16.12.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 334/6 |
DECIZIA CONSILIULUI
din 5 decembrie 2011
privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Republica Croația privind participarea Republicii Croația la activitățile Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie
(2011/841/UE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 168 alineatul (5) coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
întrucât:
(1) |
Articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 1920/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 privind Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (1) permite participarea în cadrul Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie a oricărei țări terțe care împărtășește interesele Uniunii și ale statelor membre cu privire la obiectivele și activitățile Observatorului. |
(2) |
Acordul între Uniunea Europeană și Republica Croația privind participarea Republicii Croația la activitățile Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat în numele Uniunii la 6 decembrie 2010, sub rezerva încheierii sale. |
(3) |
Acordul ar trebui să fie aprobat, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se aprobă, în numele Uniunii, Acordul între Uniunea Europeană și Republica Croația privind participarea Republicii Croația la activitățile Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (denumit în continuare „acordul”).
Textul acordului se atașează la prezenta decizie.
Articolul 2
Președintele Consiliului desemnează persoana împuternicită (persoanele împuternicite) să transmită, în numele Uniunii, nota diplomatică prevăzută la articolul 10 din acord (2).
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 5 decembrie 2011.
Pentru Consiliu
Președintele
M. DOWGIELEWICZ
(1) JO L 376, 27.12.2006, p. 1.
(2) Data intrării în vigoare a acordului va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.
16.12.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 334/6 |
TRADUCERE
ACORD
între Uniunea Europeană și Republica Croația privind participarea Republicii Croația la activitățile Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie
UNIUNEA EUROPEANĂ (denumită în continuare „Uniunea”),
pe de o parte, și
REPUBLICA CROAȚIA,
pe de altă parte,
REAMINTIND obiectivul Consiliului European de la Salonic din 2003 de a consolida în continuare relațiile privilegiate între Uniunea Europeană și țările din Balcanii de Vest pe baza experienței dobândite în cadrul extinderii,
LUÂND ÎN CONSIDERARE Regulamentul (CE) nr. 1920/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 privind Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (reformare) (1) (denumite în continuare „regulamentul” și, respectiv, „Observatorul”),
ÎNTRUCÂT articolul 21 din regulament permite participarea în cadrul Observatorului a oricărei țări terțe care împărtășește interesul Uniunii și al statelor sale membre cu privire la obiectivele și activitățile Observatorului,
ÎNTRUCÂT Republica Croația împărtășește obiectivele stabilite în regulament pentru Observator, dat fiind obiectivul final al Republicii Croației de a deveni membră a Uniunii Europene,
ÎNTRUCÂT Republica Croația subscrie la descrierea funcțiilor Observatorului, precum și la metoda de lucru și la domeniile prioritare ale Observatorului, astfel cum sunt descrise în regulament,
ÎNTRUCÂT în Republica Croația există o instituție adecvată pentru a fi conectată la rețeaua europeană de informații privind drogurile și toxicomania (Reitox),
CONVIN CU PRIVIRE LA URMĂTOARELE DISPOZIȚII:
Articolul 1
Participare
Republica Croația participă plenar la activitățile Observatorului, în condițiile prevăzute de prezentul acord.
Articolul 2
Rețeaua europeană de informații privind drogurile și toxicomania (Reitox)
(1) Republica Croația este conectată la Reitox.
(2) În termen de 28 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului acord, Republica Croația notifică Observatorului principalele elemente ale rețelei sale naționale de informare, inclusiv ale observatorului său național, precum și o listă a tuturor celorlalte centre specializate care ar putea aduce o contribuție utilă la activitățile Observatorului.
Articolul 3
Consiliul de administrație
Consiliul de administrație al Observatorului invită un reprezentant al Republicii Croația să ia parte la reuniunile sale. Reprezentantul respectiv participă plenar la reuniunile menționate, fără drept de vot. Consiliul de administrație poate convoca cu titlu excepțional o reuniune restrânsă cu reprezentanții statelor membre și ai Comisiei Europene pentru problemele ce interesează în special Uniunea și statele membre.
Consiliul de administrație, care se întrunește cu reprezentanții Republicii Croația, stabilește condițiile detaliate de participare a Republicii Croația la activitățile Observatorului.
Articolul 4
Buget
Republica Croația contribuie financiar la activitățile Observatorului, în conformitate cu dispozițiile stabilite în anexa la prezentul acord, care face parte integrantă din acesta.
Articolul 5
Protecția și confidențialitatea datelor
(1) Atunci când, pe baza prezentului acord, Observatorul transmite informații autorităților croate în conformitate cu legislația Uniunii și cu cea croată, informațiile respective nu pot fi folosite decât în scopul stabilit și în condițiile prevăzute de autoritatea care le transmite. Aceste informații nu trebuie să conțină date cu caracter personal.
(2) Datele referitoare la droguri și toxicomanie furnizate autorităților croate de către Observator pot fi publicate cu respectarea normelor Uniunii și a celor croate privind difuzarea și confidențialitatea informațiilor. Datele cu caracter personal nu pot fi publicate sau puse la dispoziția publicului.
(3) Centrele specializate desemnate din Republica Croația nu sunt obligate să furnizeze informații clasificate ca fiind confidențiale în temeiul legislației croate.
(4) În ceea ce privește datele furnizate de autoritățile croate Observatorului, acesta din urmă va respecta dispozițiile articolului 6 din regulament.
Articolul 6
Statutul juridic
Observatorul beneficiază în Republica Croația de aceeași capacitate juridică ca cea acordată entităților juridice în virtutea dreptului croat.
Articolul 7
Răspundere
Răspunderea Observatorului este reglementată de normele stabilite la articolul 19 din regulament.
Articolul 8
Privilegii
Pentru a permite Observatorului și personalului acestuia să își îndeplinească sarcinile, Republica Croația acordă privilegii și imunități identice cu cele prevăzute la articolele 1-4, articolele 5 și 6, articolele 10-13 și articolele 15, 17 și 18 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
Articolul 9
Statutul personalului
În condițiile prevăzute la articolul 12 alineatul (2) litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene stabilit prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 (2), resortisanții croați care se bucură de integralitatea drepturilor lor civile pot fi angajați cu contract de către directorul Observatorului.
Articolul 10
Intrarea în vigoare
Prezentul acord intră în vigoare în prima zi din a doua lună următoare datei de primire a ultimei note diplomatice care confirmă că au fost îndeplinite obligațiile juridice ale părții contractante respective privind intrarea în vigoare a acordului.
Articolul 11
Valabilitatea și încetarea
(1) Prezentul acord se încheie pe durată nelimitată. Acesta încetează la data aderării Republicii Croația la Uniunea Europeană.
(2) Fiecare parte contractantă poate denunța prezentul acord prin notificarea în scris a celeilalte părți contractante. Prezentul acord își încetează efectele în termen de șase luni de la data primirii unei astfel de notificări.
Încheiat la Bruxelles la 6 decembrie 2010 în două exemplare, în limba engleză.
Pentru Uniunea Europeană
Pentru Republica Croația
(1) JO L 376, 27.12.2006, p. 1.
ANEXĂ
CONTRIBUȚIA FINANCIARĂ A REPUBLICII CROAȚIA LA OBSERVATORUL EUROPEAN PENTRU DROGURI ȘI TOXICOMANIE
1. |
Contribuția financiară care trebuie plătită de Republica Croația la bugetul Uniunii Europene, în scopul participării acesteia la Observator, va crește progresiv pe parcursul unei perioade de patru ani în care activitățile vor fi introduse treptat de Republica Croația. Contribuțiile financiare necesare sunt următoarele:
Începând cu cel de al cincilea an de participare, contribuția financiară anuală care trebuie plătită Observatorului de Republica Croația este egală cu contribuția din al patrulea an de participare, indexată cu rata de creștere a subvenției acordate Observatorului de Uniune. Republica Croația poate să beneficieze parțial de asistență din partea Uniunii pentru a efectua plata contribuției către Observator, cu o contribuție maximă din partea Uniunii de 75 % în primul an de participare, de 60 % în al doilea an de participare și de 50 % ulterior. Sub rezerva unei proceduri de programare distincte, fondurile europene solicitate sunt transferate Republicii Croația prin intermediul unui memorandum de finanțare separat. Republica Croația acoperă restul contribuției. |
2. |
Contribuția Republicii Croația va fi gestionată în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (1) și Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (2). Cheltuielile de călătorie și de ședere suportate de reprezentanții și de experții din Republica Croația în scopul participării la activitățile Observatorului sau la reuniunile referitoare la punerea în aplicare a programului de lucru al Observatorului se rambursează de către Observator pe aceeași bază și conform procedurilor care sunt în prezent în vigoare pentru statele membre ale Uniunii. |
3. |
Pentru primul an calendaristic al participării sale, Republica Croația va plăti o contribuție proporțională, calculată începând de la data participării sale până la sfârșitul anului. Pentru anii următori, valoarea contribuției va fi cea prevăzută în prezentul acord. |