12.10.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 267/19


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 11 octombrie 2011

de autorizare a statelor membre de a prelungi autorizațiile provizorii acordate pentru noile substanțe active benalaxil-M, gama-cihalotrin și valifenalat

[notificată cu numărul C(2011) 7092]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2011/671/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (1), în special articolul 8 alineatul (1) al patrulea paragraf,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (2), în special articolul 80 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 80 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, Directiva 91/414/CEE continuă să se aplice substanțelor active pentru care s-a adoptat o hotărâre în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva 91/414/CEE, înainte de 14 iunie 2011.

(2)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, în februarie 2002 Portugalia a primit din partea ISAGRO IT o cerere de includere a substanței active benalaxil-M în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Decizia 2003/35/CE a Comisiei (3) a confirmat că dosarul este complet și că poate fi considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele privind datele și informațiile din anexele II și III la directiva în cauză.

(3)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, în august 2001 Regatul Unit a primit din partea Pytech Chemicals GmbH o cerere de includere a substanței active gama-cihalotrin în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Decizia 2004/686/CE a Comisiei (4) a confirmat că dosarul este complet și că poate fi considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele privind datele și informațiile din anexele II și III la directiva în cauză.

(4)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, în septembrie 2005 Ungaria a primit din partea ISAGRO SpA o cerere de includere a substanței active valifenalat, cunoscut în trecut sub denumirea de valifenal, în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Decizia 2006/586/CE a Comisiei (5) a confirmat că dosarul este complet și că poate fi considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele privind datele și informațiile din anexele II și III la directiva în cauză.

(5)

Confirmarea integralității dosarelor a fost necesară pentru a permite examinarea lor în detaliu și pentru a oferi statelor membre posibilitatea acordării de autorizații provizorii, pentru perioade de până la trei ani, pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanțele active respective, respectând, în același timp, condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 91/414/CEE și, în special, condițiile cu privire la evaluarea detaliată a substanțelor active și a produselor de protecție a plantelor, în conformitate cu cerințele prevăzute în directiva menționată anterior.

(6)

În conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/414/CEE, efectele acestor substanțe active asupra sănătății oamenilor și asupra mediului au fost evaluate pentru utilizările propuse de solicitanți. Statele membre raportoare au transmis Comisiei proiectele lor de rapoarte de evaluare la data de 21 noiembrie 2003 (benalaxil-M), 25 ianuarie 2008 (gama-cihalotrin) și 19 februarie 2008 (valifenalat).

(7)

În urma transmiterii proiectelor de rapoarte de evaluare de către statele membre raportoare, s-a constatat că este necesar ca solicitanții să furnizeze informații suplimentare și ca statele membre raportoare să examineze aceste informații și să transmită evaluarea lor. Prin urmare, examinarea dosarelor este încă în curs de desfășurare, iar evaluarea nu va putea fi finalizată în termenul prevăzut în Directiva 91/414/CEE, coroborată cu Decizia 2009/579/CE a Comisiei (6) (benalaxil-M) și cu Decizia 2009/865/CE a Comisiei (7) (gama-cihalotrin).

(8)

Întrucât, până în prezent, evaluarea nu a identificat niciun motiv de preocupare imediată, ar trebui să li se acorde statelor membre posibilitatea de a prelungi, cu o perioadă de 24 de luni, autorizațiile provizorii acordate pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanțele active în cauză, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 din Directiva 91/414/CEE, pentru ca examinarea dosarelor să poată continua. Se preconizează că evaluarea și procesul decizional privind o eventuală decizie de autorizare, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, pentru benalaxil-M, gama-cihalotrin și valifenalat vor fi finalizate în termen de 24 de luni.

(9)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Statele membre pot prelungi autorizațiile provizorii pentru produsele de protecție a plantelor care conțin benalaxil-M, gama-cihalotrin sau valifenalat pentru o perioadă care se încheie la 31 octombrie 2013.

Articolul 2

Prezenta decizie expiră la 31 octombrie 2013.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 11 octombrie 2011.

Pentru Comisie

John DALLI

Membru al Comisiei


(1)   JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

(2)   JO L 309, 24.11.2009, p. 1.

(3)   JO L 11, 16.1.2003, p. 52.

(4)   JO L 313, 12.10.2004, p. 21.

(5)   JO L 236, 31.8.2006, p. 31.

(6)   JO L 198, 30.7.2009, p. 80.

(7)   JO L 314, 1.12.2009, p. 100.