26.7.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 194/34 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI
din 25 iulie 2011
de respingere a două cereri de înscriere în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului [Eilenburger Sachsenquelle (DOP)], [Eilenburger Sanusquelle (DOP)]
[notificată cu numărul C(2011) 5251]
(Numai textul în limba germană este autentic)
(2011/462/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf,
întrucât:
(1) |
La data de 5 noiembrie 1999, Germania a notificat Comisiei două cereri de înregistrare în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului (2) referitoare la cele două denumiri de ape minerale indicate în lista din anexă. Însă aceste denumiri nu sunt incluse în lista apelor minerale naturale recunoscute de statele membre (3) în conformitate cu articolul 1 din Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale (4). În consecință, deoarece denumirile respective nu sunt recunoscute pe piața internă ca ape minerale comercializabile, ele nu trebuie înregistrate. |
(2) |
Ținând seama de cele menționate anterior, cererile de înregistrare a celor două denumiri enumerate în anexele la prezenta decizie trebuie respinse. |
(3) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru indicațiile geografice și denumirile de origine protejate, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Cererile de înregistrare a denumirilor menționate în anexa la prezenta decizie se resping.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania.
Adoptată la Bruxelles, 25 iulie 2011.
Pentru Comisie
Dacian CIOLOŞ
Membru al Comisiei
(1) JO L 93, 31.3.2006, p. 12.
(2) JO L 208, 24.7.1992, p. 1.
(4) JO L 164, 26.6.2009, p. 45.
ANEXĂ
Ape minerale naturale și ape de izvor
GERMANIA
Eilenburger Sachsenquelle
Eilenburger Sanusquelle