1.4.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 86/73


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 31 martie 2011

privind contribuția financiară din partea Uniunii la măsurile de urgență pentru combaterea gripei aviare în Danemarca și Țările de Jos în 2010

[notificată cu numărul C(2011) 1979]

(Numai textele în limbile daneză și olandeză sunt autentice)

(2011/204/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Decizia 2009/470/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar (1), în special articolul 4 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Gripa aviară este o boală infecțioasă virală a păsărilor de curte și a altor păsări în captivitate care are un impact grav asupra rentabilității fermelor avicole și care cauzează perturbarea comerțului în cadrul Uniunii, precum și a exportului către țări terțe.

(2)

În cazul apariției unui focar de gripă aviară, există riscul ca agentul infecțios să se răspândească la alte ferme avicole din statul membru respectiv, precum și în alte state membre și în țări terțe prin intermediul comerțului cu păsări de curte vii sau cu produse provenite de la acestea.

(3)

Directiva 2005/94/CE a Consiliului (2) de introducere a unor măsuri ale Uniunii de combatere a gripei aviare stabilește măsuri care trebuie puse în aplicare imediat de statele membre, în regim de urgență, în cazul apariției unui focar, în scopul de a preveni răspândirea virusului.

(4)

Decizia 2009/470/CE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară din partea Uniunii la măsuri veterinare specifice, inclusiv măsuri de urgență. În temeiul articolului 4 alineatul (2) din decizia menționată anterior, statele membre obțin o contribuție financiară pentru cheltuielile aferente anumitor măsuri de eradicare a gripei aviare.

(5)

La articolul 4 alineatul (3) prima și a doua liniuță din Decizia 2009/470/CE se stabilesc normele privind procentajul cheltuielilor suportate de statul membru respectiv, care pot fi acoperite de contribuția financiară din partea Uniunii.

(6)

Plata unei contribuții financiare din partea Uniunii pentru măsurile de urgență de eradicare a gripei aviare face obiectul normelor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului (3).

(7)

Focarele de gripă aviară au apărut în Danemarca în martie 2010 și în Țările de Jos în mai 2010. În conformitate cu Directiva 2005/94/CE, Danemarca și Țările de Jos au luat măsuri pentru combaterea acestor focare.

(8)

Prin prezentarea de rapoarte către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și prin transmiterea continuă de informații cu privire la evoluția situației bolii, autoritățile din Danemarca și Țările de Jos au fost în măsură să demonstreze că au pus în aplicare în mod eficient măsurile de combatere a bolii, prevăzute de Directiva 2005/94/CE, ceea ce a permis izolarea rapidă a acesteia.

(9)

Prin urmare, autoritățile din Danemarca și Țările de Jos și-au îndeplinit toate obligațiile tehnice și administrative cu privire la măsurile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Decizia 2009/470/CE și la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.

(10)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Contribuția financiară a Uniunii către Danemarca și Țările de Jos

(1)   Danemarca și Țările de Jos pot beneficia de o contribuție financiară din partea Uniunii pentru cheltuielile suportate de aceste state membre pentru luarea de măsuri în temeiul articolului 4 alineatele (2) și (3) din Decizia 2009/470/CE, în vederea combaterii gripei aviare de pe teritoriul Danemarcei în martie 2010 și în Țările de Jos în mai 2010.

(2)   Contribuția financiară menționată la articolul 1 va fi stabilită printr-o decizie ulterioară care se va adopta conform procedurii stabilite la articolul 40 alineatul (2) din Decizia 2009/470/CE.

Articolul 2

Destinatari

Prezenta decizie se adresează Regatului Danemarcei și Regatului Țărilor de Jos.

Adoptată la Bruxelles, 31 martie 2011.

Pentru Comisie

John DALLI

Membru al Comisiei


(1)  JO L 155, 18.6.2009, p. 30.

(2)  JO L 10, 14.1.2006, p. 16.

(3)  JO L 55, 1.3.2005, p. 12.