4.3.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 59/63 |
DECIZIA COMISIEI
din 1 martie 2011
de modificare a Deciziei 2007/76/CE de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește asistența reciprocă între autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului
[notificată cu numărul C(2011) 1165]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2011/141/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”) (1), în special articolul 6 alineatul (4), articolul 7 alineatul (3), articolul 8 alineatul (7), articolul 9 alineatul (4), articolul 10 alineatul (3), articolul 12 alineatul (6), articolul 13 alineatul (5) și articolul 15 alineatul (6),
întrucât:
(1) |
La data de 22 decembrie 2006, Comisia a adoptat Decizia 2007/76/CE de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului în ceea ce privește asistența reciprocă (2). |
(2) |
Decizia 2007/76/CE a fost modificată prin Decizia 2008/282/CE a Comisiei (3) pentru a stabili principiile care reglementează notificarea măsurilor de aplicare a legislației, informațiile care trebuie furnizate în notificările subsecvente notificării unei alerte și coordonarea activităților de supraveghere a pieței și de aplicare a legislației. |
(3) |
Cerințele stabilite în Decizia 2007/76/CE cu privire la ștergerile din baza de date specificată la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 și cu privire la notificările periodice trebuie revizuite pe baza experienței câștigate din activitatea rețelei de cooperare privind măsurile de aplicare a legislației. |
(4) |
De asemenea, este oportun să fie clarificate principiile care reglementează obligațiile autorității competente de coordonare, participarea la activitățile executorii coordonate, precum și minimul de informații care trebuie furnizate în cadrul acestor activități. |
(5) |
Este necesar să se alinieze Decizia 2007/76/CE cu avizul nr. 6/2007 (4) al grupului de lucru pentru protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal instituit în temeiul articolului 29 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) și cu avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor (6). |
(6) |
Prin urmare, Decizia 2007/76/CE ar trebui modificată în consecință. |
(7) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa la Decizia 2007/76/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 1 martie 2011.
Pentru Comisie
John DALLI
Membru al Comisiei
(1) JO L 364, 9.12.2004, p. 1.
(2) JO L 32, 6.2.2007, p. 192.
(4) Avizul nr. 6/2007 privind problemele de protecția datelor în legătură cu Sistemul de cooperare pentru protecția consumatorului (CPCS) 01910/2007/EN, WP 139, adoptat la 21 septembrie 2007.
(5) JO L 281, 23.11.1995, p. 31.
(6) Avizul AEPD ref. 2010-0692.
ANEXĂ
Anexa la Decizia 2007/76/CE se modifică după cum urmează:
1. |
Punctul 2.1.3 se înlocuiește cu următorul text:
|
2. |
La punctul 2.1.5 se adaugă următoarele paragrafe: „O autoritate competentă, îndată ce descoperă că o cerere de asistență reciprocă în temeiul articolelor 6, 7, și 8 din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 conține date eronate care nu pot fi corectate prin alte mijloace, trebuie să solicite Comisiei să elimine informațiile din baza de date imediat ce acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, însă în orice caz nu mai târziu de șapte zile de la primirea solicitării de ștergere. Toate celelalte informații cu privire la cererile de asistență reciprocă în temeiul articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 trebuie eliminate din baza de date la cinci ani după închiderea cazului.” |
3. |
La punctul 2.2.2 se adaugă următorul paragraf: „Alertele justificate se elimină din baza de date la cinci ani după ce au fost emise.” |
4. |
La capitolul 4, titlul se înlocuiește cu următorul: „4. CAPITOLUL 4 – ACCES LA SCHIMBUL DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIA DATELOR”. |
5. |
Sunt inserate punctele 4.3 și 4.4: „4.3. Accesul Comisiei la informații Accesul Comisiei trebuie limitat la informațiile care, conform Regulamentului (CE) nr. 2006/2004, sunt necesare. Aceasta include accesul la alerte în conformitate cu articolul 7 alineatul (1), la notificări în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (6) și la informații legate de coordonarea supravegherii pieței și de activitățile de punere în aplicare a legislației în conformitate cu articolul 9 și cu condițiile de la articolul 15 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004. 4.4. Date cu caracter confidențial Prelucrarea de către autoritățile competente a datelor cu caracter personal legate de rasă, origine etnică, opinii politice, religie, apartenența sindicală, sănătate sau viața sexuală trebuie interzisă, cu excepția cazului în care îndeplinirea obligațiilor care decurg din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 este altfel imposibilă, iar prelucrarea unor astfel de date este permisă în temeiul Directivei 95/46/CE. Utilizarea de către autoritățile competente a datelor cu caracter personal legate de infracțiuni, de infracțiuni presupuse și măsuri de securitate trebuie limitată la obiectivele specifice asistenței reciproce, astfel cum acestea sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 2006/2004.” |
6. |
Capitolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „6. CAPITOLUL 6 – COORDONAREA SUPRAVEGHERII PIEȚEI ȘI A ACTIVITĂȚILOR DE APLICARE A LEGISLAȚIEI 6.1. În aplicarea articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004, autoritățile care au convenit să își coordoneze activitățile de aplicare a legislației pot decide asupra tuturor măsurilor necesare pentru a asigura o coordonare adecvată și trebuie să aplice aceste măsuri la nivelul maxim al posibilităților lor. 6.2. O autoritate competentă poate refuza să dea curs unei invitații de a participa la activități coordonate de aplicare a legislației, după consultare cu autoritatea care a emis invitația, dacă:
Dacă o autoritate competentă decide să refuze invitația de a participa la activități coordonate de aplicare a legislației, autoritatea respectivă trebuie să prezinte motivele deciziei sale. Aplicarea acestui punct nu aduce atingere aplicării articolelor 6 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004. 6.3. Pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004, autoritățile competente în cauză pot decide de comun acord ca una dintre ele să coordoneze activitatea de aplicare a legislației. Autoritățile competente, ținând cont de caracteristicile specifice fiecărui caz în parte, desemnează în principiu ca autoritate coordonatoare autoritatea din țara în care comerciantul își are sediul central sau centrul principal de activități sau în care se găsește cel mai mare număr de consumatori lezați 6.4. Dacă este solicitată, Comisia facilitează coordonarea activităților în conformitate cu articolul 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004. 6.5. Autoritatea competentă desemnată drept autoritate coordonatoare în conformitate cu punctul 6.3 este responsabilă pentru cel puțin următoarele:
Obligațiile autorității coordonatoare nu afectează cerințele în materie de schimb de informații care revin altor autorități competente participante în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 și actele de punere în aplicare ale acestuia. 6.6. În plus față de cerințele în materie de schimb de informații necesare asistenței mutuale în conformitate cu articolele 6, 7 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004, atunci când o autoritate competentă decide să invite alte autorități să coordoneze activitățile de aplicare a legislației, aceasta trebuie să furnizeze cel puțin următoarele informații:
|