21.1.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 18/2


DECIZIA CONSILIULUI

din 8 noiembrie 2010

privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a protocolului la Acordul de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Ucraina privind principiile generale de participare a Ucrainei la programele Uniunii

(2011/34/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 114, 168, 169, 172, 173 alineatul (3), 188 și 192, coroborate cu articolul 218 alineatul (5) și articolul 218 alineatul (8) primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 18 iunie 2007, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un protocol la Acordul de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (1), referitor la un acord-cadru privind principiile generale de participare a acesteia la programele Uniunii (denumit în continuare „protocolul”).

(2)

Negocierile au fost încheiate, spre satisfacția Comisiei.

(3)

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană și i-a succedat.

(4)

Protocolul ar trebui semnat în numele Uniunii, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(5)

Protocolul ar trebui aplicat cu titlu provizoriu în conformitate cu articolul 10 din acesta, până la finalizarea procedurilor necesare încheierii sale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii, semnarea protocolului la Acordul de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Ucraina privind principiile generale de participare a Ucrainei la programele Uniunii (denumit în continuare „protocolul”), sub rezerva încheierii protocolului respectiv.

Textul protocolului este atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să semneze, în numele Uniunii, protocolul, sub rezerva încheierii acestuia.

Articolul 3

Protocolul se aplică, cu titlu provizoriu, de la data semnării acestuia, sub rezerva finalizării procedurilor de încheiere a acestuia.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 8 noiembrie 2010.

Pentru Consiliu

Președintele

M. WATHELET


(1)   JO L 49, 19.2.1998, p. 3.


PROTOCOL

la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Ucraina privind principiile generale de participare a Ucrainei la programele Uniunii

UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea”,

pe de o parte, și

UCRAINA,

pe de altă parte,

denumite în continuare împreună „părțile”,

întrucât:

(1)

Ucraina a încheiat Acordul de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), care a intrat în vigoare la 1 martie 1998.

(2)

Consiliul European reunit la Bruxelles la 17-18 iunie 2004 a salutat propunerile Comisiei referitoare la politica europeană de vecinătate (PEV) și a aprobat concluziile Consiliului din 14 iunie 2004.

(3)

Cu numeroase alte ocazii, Consiliul a adoptat concluzii în favoarea acestei politici.

(4)

La 5 martie 2007, Consiliul și-a exprimat sprijinul în privința abordării generale și globale definite în Comunicarea Comisiei din 4 decembrie 2006, pentru a permite partenerilor PEV să participe la activitățile agențiilor comunitare și la programele comunitare în funcție de meritele lor și atunci când temeiurile juridice permit acest lucru.

(5)

Ucraina și-a exprimat dorința de a participa la mai multe programe ale Uniunii.

(6)

Termenii și condițiile specifice, în special contribuția financiară și procedurile de raportare și de evaluare, privind participarea Ucrainei la fiecare program în parte ar trebui stabilite printr-un memorandum de înțelegere între Comisie și autoritățile competente din Ucraina,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Se permite participarea Ucrainei la toate programele actuale și viitoare ale Uniunii deschise participării Ucrainei în conformitate cu dispozițiile relevante de adoptare a acestor programe.

Articolul 2

Ucraina contribuie financiar la bugetul general al Uniunii în funcție de programele specifice la care Ucraina participă.

Articolul 3

Reprezentanții Ucrainei pot face parte, ca observatori și în ceea ce privește aspectele de interes pentru aceasta, din comitetele de gestionare responsabile de monitorizarea programelor la care Ucraina contribuie financiar.

Articolul 4

Pe cât posibil, proiectele și inițiativele prezentate de participanții din Ucraina respectă aceleași condiții, norme și proceduri cu privire la programele în cauză ca cele aplicate statelor membre.

Articolul 5

Termenii și condițiile specifice privind participarea Ucrainei la fiecare program, în special contribuția financiară cuvenită și procedurile de raportare și de evaluare, se stabilesc printr-un memorandum de înțelegere între Comisie și autoritățile competente din Ucraina pe baza criteriilor stabilite de programele în cauză.

În cazul în care Ucraina solicită asistență externă din partea Uniunii în vederea participării la un anumit program al Uniunii în conformitate cu dispozițiile articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 1638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și de parteneriat (2) sau în temeiul oricărui regulament similar care prevede asistență externă din partea Uniunii în favoarea Ucrainei și care poate fi adoptat ulterior, condițiile care reglementează utilizarea de către Ucraina a asistenței externe din partea Uniunii se stabilesc într-un acord de finanțare, cu respectarea, în special, a dispozițiilor articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 1638/2006.

Articolul 6

În conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (3), fiecare memorandum de înțelegere încheiat în temeiul articolului 5 prevede că auditurile sau controlul financiar sau alte verificări, inclusiv investigații administrative, vor fi efectuate de către Comisie, Oficiul European de Luptă Antifraudă și Curtea de Conturi sau sub autoritatea acestora.

Se prevăd dispoziții detaliate privind controlul financiar și auditul, măsurile administrative, sancțiunile și recuperarea, pe baza cărora Comisia, Oficiul European de Luptă Antifraudă și Curtea de Conturi dobândesc competențe echivalente cu competențele pe care le dețin cu privire la beneficiarii sau contractanții stabiliți în Uniune.

Articolul 7

Prezentul protocol se aplică în perioada în care este în vigoare acordul.

Prezentul protocol se semnează și se aprobă de către părți în conformitate cu procedurile fiecărei părți.

Fiecare parte poate denunța prezentul protocol prin notificarea în scris a celeilalte părți. Prezentul protocol își încetează valabilitatea în termen de șase luni de la data respectivei notificări.

Încetarea protocolului ca urmare a denunțării lui de către oricare dintre părți nu afectează verificările și controalele care vor fi efectuate în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolele 5 și 6, după caz.

Articolul 8

Timp de cel mult trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol și, în continuare, la fiecare trei ani, cele două părți pot reexamina punerea în aplicare a protocolului în funcție de participarea reală a Ucrainei la programele Uniunii.

Articolul 9

Prezentul protocol se aplică, pe de o parte, teritoriilor în care se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în condițiile prevăzute de acest tratat și, pe de altă parte, teritoriului Ucrainei.

Articolul 10

Prezentul protocol intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei la care părțile își notifică reciproc, pe cale diplomatică, îndeplinirea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a protocolului.

Până la intrarea în vigoare a acestuia, părțile convin să aplice, cu titlu provizoriu, dispozițiile prezentului protocol începând cu data semnării acestuia, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

Articolul 11

Prezentul protocol face parte integrantă din acord.

Articolul 12

Prezentul protocol este redactat în două exemplare originale în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și ucraineană, fiecare text fiind deopotrivă autentic.

Съставено в Брюксел на двадесет и втори ноември две хиляди и десета година.

Hecho en Bruselas, el veintidós de noviembre de dos mil diez.

V Bruselu dne dvacátého druhého listopadu dva tisíce deset.

Udfærdiget i Bruxelles den toogtyvende november to tusind og ti.

Geschehen zu Brüssel am zweiundzwanzigsten November zweitausendzehn.

Kahe tuhande kümnenda aasta novembrikuu kahekümne teisel päeval Brüsselis.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι δύο Νοεμβρίου δύο χιλιάδες δέκα.

Done at Brussels on the twenty-second day of November in the year two thousand and ten.

Fait à Bruxelles, le vingt-deux novembre deux mille dix.

Fatto a Bruxelles, addì ventidue novembre duemiladieci.

Briselē, divi tūkstoši desmitā gada divdesmit otrajā novembrī

Priimta du tūkstančiai dešimtų metų lapkričio dvidešimt antrą dieną Briuselyje.

Kelt Brüsszelben, a kétezer-tizedik év november huszonkettedik napján.

Magħmul fi Brussell, fit-tnejn u għoxrin jum ta’ Novembru tas-sena elfejn u għaxra.

Gedaan te Brussel, de tweeëntwintigste november tweeduizend tien.

Sporządzono w Brukseli dnia dwudziestego drugiego listopada roku dwa tysiące dziesiątego.

Feito em Bruxelas, em vinte e dois de Novembro de dois mil e dez.

Întocmit la Bruxelles la douăzeci și doi noiembrie două mii zece.

V Bruseli dňa dvadsiateho druhého novembra dvetisícdesať.

V Bruslju, dne dvaindvajsetega novembra leta dva tisoč deset.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenätoisena päivänä marraskuuta vuonna kaksituhattakymmenen.

Som skedde i Bryssel den tjugoandra november tjugohundratio.

Вчинено в мiстi Брюссель двадцять другого листопада двi тисячi десятого року.

За Европейския съюз

Por la Unión Europea

Za Evropskou unii

For Den Europæiske Union

Für die Europäische Union

Euroopa Liidu nimel

Για την Ευρωπαϊκή Ένωση

For the European Union

Pour l'Union européenne

Per l'Unione europea

Eiropas Savienības vārdā –

Europos Sąjungos vardu

Az Európai Unió részéről

Għall-Unjoni Ewropea

Voor de Europese Unie

W imieniu Unii Europejskiej

Pela União Europeia

Pentru Uniunea Europeană

Za Európsku úniu

Za Evropsko unijo

Euroopan unionin puolesta

För Europeiska unionen

За Європейське Спiвтовариство

Image 1

За Украйна

Por Ucrania

Za Ukrajinu

For Ukraine

Für die Ukraine

Ukraina nimel

Για την Ουκρανία

For Ukraìne

Pour l'Ukraine

Per l'Ucraina

Ukrainas vārdā –

Ukrainos vardu

Ukrajna részéről

Għall-Ukraina

Voor Oekraïne

W imieniu Ukrainy

Pela Ucrânia

Pentru Ucraina

Za Ukrajinu

Za Ukrajino

Ukrainan puolesta

För Ukraina

За Украïнy

Image 2


(1)   JO L 49, 19.2.1998, p. 3.

(2)   JO L 310, 9.11.2006, p. 1.

(3)   JO L 248, 16.9.2002, p. 1.