17.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 299/29


REGULAMENTUL (UE) NR. 1043/2010 AL COMISIEI

din 15 noiembrie 2010

de interzicere a pescuitului de merlucius alb în apele comunitare și în apele care nu se află sub suveranitatea sau jurisdicția unor țări terțe din zonele VIII și IX de către navele care arborează pavilionul Franței

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul de instituire a Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (1), în special articolul 36 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1359/2008 al Consiliului din 28 noiembrie 2008 de stabilire, pentru 2009 și 2010, a posibilităților de pescuit pentru navele comunitare în ceea ce privește anumite stocuri de pești de adâncime (2) stabilește cotele pentru 2009 și 2010.

(2)

Conform informațiilor primite de Comisie, capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament efectuate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru au epuizat cota alocată pentru 2010.

(3)

Prin urmare, este necesară interzicerea activităților de pescuit din acest stoc,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Epuizarea cotei

Cota de pescuit alocată pentru 2010 statului membru menționat în anexa la prezentul regulament pentru stocul indicat în aceeași anexă se consideră epuizată de la data stabilită în respectiva anexă.

Articolul 2

Interdicții

Activitățile de pescuit pentru stocul menționat în anexa la prezentul regulament realizate de nave care arborează pavilionul statului membru menționat în aceeași anexă sau care sunt înmatriculate în respectivul stat membru se interzic începând de la data stabilită în anexă. După această dată, se interzic în special păstrarea la bord, transferul, transbordarea sau debarcarea peștelui din stocul respectiv capturat de către navele în cauză.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 noiembrie 2010.

Pentru Comisie, pentru președinte

Lowri EVANS

Director general pentru afaceri maritime și pescuit


(1)  JO L 343, 22.12.2009, p. 1.

(2)  JO L 352, 31.12.2008, p. 1.


ANEXĂ

Nr.

45/DSS

Stat membru

Franța

Stoc

GFB/89-

Specie

Merlucius alb (Phycis blennoides)

Zonă

Apele comunitare și apele care nu se află sub suveranitatea sau jurisdicția țărilor terțe din zonele VIII și IX

Dată

30.9.2010