9.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 291/22


REGULAMENTUL (UE) NR. 1003/2010 AL COMISIEI

din 8 noiembrie 2010

privind cerințele de omologare de tip pentru spațiul destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate la autovehicule și remorcile acestora și de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele de omologare de tip pentru siguranța generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate care le sunt destinate

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind cerințele de omologare de tip pentru siguranța generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate care le sunt destinate (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 661/2009 este un regulament separat în scopul procedurii de omologare de tip prevăzute de Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (Directivă-cadru) (2).

(2)

Regulamentul (CE) nr. 661/2009 abrogă Directiva 70/222/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la spațiul pentru amplasarea și montarea plăcilor de înmatriculare spate ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora (3). Cerințele prevăzute în directiva respectivă trebuie transferate în prezentul regulament și modificate, după caz, pentru a le adapta la dezvoltarea cunoștințelor științifice și tehnice.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 661/2009 stabilește dispoziții fundamentale privind cerințele de omologare de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora din punct de vedere al spațiului destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate. Prin urmare, este necesar să se stabilească, de asemenea, procedurile, încercările și cerințele specifice pentru o astfel de omologare de tip.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului tehnic pentru autovehicule,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Definiții

În înțelesul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(1)

„tip de vehicul din punct de vedere al spațiului destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate” desemnează vehiculele care nu diferă sub aspecte esențiale precum:

dimensiunile spațiului destinat amplasării și montării plăcii de înmatriculare spate;

localizarea spațiului destinat amplasării și montării plăcii de înmatriculare spate;

forma suprafeței pentru amplasarea și montarea plăcii de înmatriculare spate.

(2)

„suprafață în principiu plană” desemnează o suprafață din material solid, care poate fi, de asemenea, formată dintr-o rețea cu model sau un grătar, având o rază de curbură de minimum 5 000 mm.

(3)

„suprafață tip rețea cu model” desemnează o suprafață constând dintr-o repartizare uniformă de forme, cum ar fi orificii rotunde, ovale, romboidale, dreptunghiulare sau pătrate distribuite uniform la intervale de maximum 15 mm.

(4)

„suprafață tip grătar” desemnează o suprafață formată din bare paralele care sunt distribuite uniform, cu o distanță între ele de maxim 15 mm.

(5)

„suprafață nominală” desemnează suprafața teoretică perfectă din punct de vedere geometric, fără a ține cont de neregularitățile suprafeței, precum protuberanțe sau indentații.

(6)

„plan median longitudinal al vehiculului” desemnează planul de simetrie al vehiculului sau, dacă vehiculul nu este simetric, planul longitudinal vertical care intersectează punctul central al osiilor vehiculului.

(7)

„înclinație” desemnează gradul de deviație unghiulară față de un plan vertical.

Articolul 2

Dispoziții referitoare la omologarea CE de tip a unui autovehicul sau a unei remorci din punct de vedere al spațiului destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate

(1)   Producătorul sau reprezentantul acestuia depune la autoritatea de omologare de tip cererea de omologare CE de tip a unui vehicul din punct de vedere al spațiului destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate la autovehicule și remorcile acestora.

(2)   Cererea se întocmește în conformitate cu modelul documentului informativ prezentat în partea 1 a anexei I.

(3)   Dacă cerințele relevante stabilite în anexa II la prezentul regulament sunt întrunite, autoritatea de omologare acordă o omologare CE de tip și emite un număr de omologare de tip în conformitate cu sistemul de numerotare prezentat în anexa VII la Directiva 2007/46/CE.

Un stat membru nu poate atribui același număr unui alt tip de vehicul.

(4)   În sensul alineatului 3, autoritatea de omologare de tip eliberează un certificat de omologare CE de tip întocmit în conformitate cu modelul prezentat în partea 2 a anexei I.

Articolul 3

Valabilitatea și prelungirea omologărilor acordate în temeiul Directivei 70/222/CEE

Autoritățile naționale permit vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor omologate înainte de data menționată la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 661/2009 și continuă să acorde prelungirea omologărilor pentru respectivele vehicule în condițiile Directivei 70/222/CEE.

Articolul 4

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 noiembrie 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 200, 31.7.2009, p. 1.

(2)  JO L 263, 9.10.2007, p. 1.

(3)  JO L 76, 6.4.1970, p. 25.


ANEXA I

Documente administrative pentru omologarea CE de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora din punct de vedere al spațiului destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate

PARTEA 1

Document informativ

MODEL

Documentul informativ nr. … referitor la omologarea CE de tip a unui autovehicul sau a unei remorci din punct de vedere al spațiului destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate.

Următoarele informații trebuie să fie furnizate în trei exemplare și să includă un cuprins. Orice schițe trebuie furnizate la scala corespunzătoare și cu suficiente detalii, în format A4 sau împăturite în format A4. Dacă este cazul, fotografiile trebuie să prezinte suficiente detalii.

În cazul în care sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate menționate în prezentul document informativ dispun de dispozitive electronice de control, trebuie furnizate informații referitoare la performanțele acestora.

0.   INFORMAȚII GENERALE

0.1.   Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.   Tipul: …

0.2.1.   Denumirea (denumirile) comercială (comerciale) (dacă este cazul): …

0.3.   Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt marcate pe vehicul (1): …

0.3.1.   Amplasarea marcajului: …

0.4.   Categoria vehiculului (2): …

0.5.   Numele și adresa producătorului: …

0.8.   Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

0.9.   Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă este cazul): …

1.   CARACTERISTICI GENERALE CONSTRUCTIVE ALE AUTOVEHICULULUI

1.1.   Fotografii și/sau schițe ale unui vehicul reprezentativ: …

2.   MASE ȘI DIMENSIUNI (3)  (4)

2.4.   Plaja de dimensiuni a vehiculului (totale)

2.4.2.   Pentru șasiu cu caroserie

2.4.2.3.   Înălțimea (în ordine de mers) (5) (pentru suspensii reglabile pe înălțime, se indică poziția normală de rulare): …

2.6.   Masa în ordine de mers

Masa vehiculului carosat, în ordine de mers, și, în cazul unui vehicul tractor din altă categorie în afară de M1, cu dispozitiv de remorcare, dacă este montat de către producător, în ordine de mers, sau masa șasiului sau a șasiului cu cabină, fără caroserie și/sau dispozitivul de remorcare, dacă producătorul nu montează caroseria și/sau dispozitivul de remorcare (inclusiv lichide, scule, roată de rezervă, dacă este cazul, conducătorul auto, iar pentru autobuze și autocare, însoțitorul, dacă vehiculul este prevăzut cu scaun pentru acesta) (6) (masă maximă și minimă pentru fiecare variantă): …

9.   CAROSERIE

9.14.   Spațiu pentru montarea plăcilor de înmatriculare spate (se indică plaja de dimensiuni, după caz; se pot utiliza schițe, după caz): …

9.14.1.   Înălțimea de la extremitatea superioară față de suprafața drumului: …

9.14.2.   Înălțimea de la extremitatea inferioară față de suprafața drumului: …

9.14.3.   Distanța de la centrul plăcii la planul median longitudinal al vehiculului: …

9.14.4.   Distanța de la extremitatea stângă a vehiculului: …

9.14.5.   Dimensiunile (lungimea x lățimea): …

9.14.6.   Înclinația planului plăcii față de planul vertical: …

9.14.7.   Unghiul de vizibilitate în plan orizontal: …

Note explicative

PARTEA 2

Certificat de omologare CE de tip

MODEL

Format: A4 (210 × 297 mm)

CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP

Comunicare privind:

omologarea CE de tip (7)

prelungirea omologării CE de tip (7)

refuzul omologării CE de tip (7)

retragerea omologării CE de tip (7)

a unui tip de autovehicul sau a unei remorci din punct de vedere al spațiului destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate

referitor la Regulamentul (UE) nr. 1003/2010 [prezentul regulament], astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) nr. …/… (7)

Numărul omologării CE de tip: …

Motivul prelungirii: …

SECȚIUNEA I

0.1.   Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.   Tipul: …

0.2.1.   Denumirea (denumirile) comercială (comerciale) (dacă este cazul): …

0.3.   Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt marcate pe vehicul (8): …

0.3.1.   Amplasarea marcajului: …

0.4.   Categoria vehiculului (9): …

0.5.   Numele și adresa producătorului: …

0.8.   Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

0.9.   Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă este cazul): …

SECȚIUNEA II

1.   Informații suplimentare: a se vedea addendumul.

2.   Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor: …

3.   Data raportului de încercare: …

4.   Numărul raportului de încercare: …

5.   Observații (dacă există): a se vedea addendumul.

6.   Locul: …

7.   Data: …

8.   Semnătura: …

Anexe

:

Dosar de omologare

Raport de încercare


(1)  Dacă mijloacele de identificare a tipului conțin caractere care nu sunt relevante pentru descrierea tipurilor vehiculului, componentei sau unității tehnice separate prevăzute în prezentul document informativ, aceste caractere trebuie reprezentate în cadrul documentației prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

(2)  Clasificat în conformitate cu definițiile prevăzute în Directiva 2007/46/CE partea A a anexei II.

(3)  În cazul unui model care dispune de o versiune cu o cabină normală și o versiune cu o cabină cu cușetă, trebuie declarate ambele mase și ambele dimensiuni.

(4)  Standardul ISO 612: 1978: Vehicule rutiere – Dimensiunile autovehiculelor și ale vehiculelor tractate – termeni și definiții.

(5)  

(g8)

Termenul nr. 6.3.

(6)  Masa conducătorului auto și, după caz, masa membrului echipajului este evaluată la 75 kg (divizată în 68 kg masa personală și 7 kg masa bagajului, în conformitate cu Standardul ISO 2416-1992), rezervorul de combustibil este plin în proporție de 90 % și celelalte sisteme care conțin lichide (cu excepția celor pentru apa reziduală), în proporție de 100 % față de capacitatea indicată de producător.

(7)  Se șterge ce nu este valabil.

(8)  Dacă mijloacele de identificare a tipului conțin caractere care nu sunt relevante pentru descrierea tipurilor vehiculului, componentei sau unității tehnice separate prevăzute în prezentul document informativ, aceste caractere trebuie reprezentate în cadrul documentației prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

(9)  Conform definiției din Directiva 2007/46/CE, anexa II, secțiunea A.

Addendum

la certificatul de omologare CE de tip nr. …

1.

Informații suplimentare:

1.1.

Scurtă descriere a tipului de vehicul din punct de vedere al structurii, al dimensiunilor, al formelor și al materialelor din care este construit: …

1.2.

Descrierea spațiului destinat plăcii de înmatriculare spate: …

2.

Spațiul destinat plăcii de înmatriculare spate este adecvat pentru fixarea unei plăci de înmatriculare cu dimensiunile de până la (mm): 520 × 120/340 × 240 (1)

3.

Localizarea spațiului destinat plăcii de înmatriculare spate: centru stânga/centru (1)

4.

Spațiul destinat plăcii de înmatriculare spate este ascuns când este montat un dispozitiv mecanic de remorcare: da/nu (1)

5.

Observații: …


(1)  Se șterge ce nu este valabil.


ANEXA II

Cerințe referitoare la spațiul destinat amplasării și montării plăcilor de înmatriculare spate

1.   CERINȚE

1.1.   Forma și dimensiunile spațiului destinat montării unei plăci de înmatriculare spate.

1.1.1.

Spațiul destinat montării constă dintr-o suprafață dreptunghiulară plană sau în principiu plană cu următoarele dimensiuni minime:

fie

lungimea

:

520 mm

înălțimea

:

120 mm

fie

lungimea

:

340 mm

înălțimea

:

240 mm

1.1.2.

Suprafața acoperită de placa de înmatriculare poate avea orificii sau interstiții.

1.1.2.1.

În cazul vehiculelor din categoria M1, lățimea orificiului sau interstițiului nu poate depăși 40 mm fără a trebui să se țină cont de lungime.

1.1.3.

Suprafața acoperită de placa de înmatriculare poate avea protuberanțe, cu condiția ca acestea să nu iasă în afară cu mai mult de 5,0 mm față de suprafața nominală. Bucățile de materiale foarte moi, precum spumă sau pâslă, folosite în scopul eliminării vibrațiilor plăcii de înmatriculare, nu sunt luate în considerare.

1.2.   Amplasarea și montarea unei plăci de înmatriculare spate.

1.2.1.

Spațiul destinat montării trebuie să fie astfel încât placa de înmatriculare, după fixarea acesteia în conformitate cu instrucțiunile producătorului, să prezinte următoarele caracteristici:

1.2.1.1.

Poziția plăcii față de planul median longitudinal al vehiculului:

1.2.1.1.1.

Punctul central al plăcii nu se poate situa la dreapta planului median longitudinal al vehiculului.

1.2.1.2.

Poziția plăcii față de planul longitudinal vertical al vehiculului:

1.2.1.2.1.

Placa trebuie să fie perpendiculară pe planul longitudinal al vehiculului.

1.2.1.2.2.

Extremitatea stângă a plăcii nu se poate situa la stânga planului vertical paralel cu planul median longitudinal al vehiculului și atinge marginea exterioară extremă a vehiculului.

1.2.1.3.

Poziția plăcii față de planul transversal vertical:

1.2.1.3.1.

Placa poate fi înclinată față de planul vertical:

1.2.1.3.1.1.

La nu mai puțin de – 5° și nu mai mult de 30°, cu condiția ca înălțimea extremității superioare a plăcii să nu depășească 1,20 m de la suprafața solului;

1.2.1.3.1.2.

La nu mai puțin de – 15° și nu mai mult de 5°, cu condiția ca înălțimea extremității superioare a plăcii să depășească 1,20 m de la suprafața solului.

1.2.1.4.

Înălțimea plăcii față de suprafața solului:

1.2.1.4.1.

Înălțimea extremității inferioare a plăcii față de suprafața solului nu poate fi mai mică de 0,30 m.

1.2.1.4.2.

Înălțimea extremității superioare a plăcii față de suprafața solului nu trebuie să depășească 1,20 m. Cu toate acestea, în cazurile în care în practică nu este posibilă îndeplinirea acestei dispoziții din cauza construcției vehiculului, înălțimea maximă poate depăși 1,20 m, cu condiția să fie cât mai apropiată de această limită în măsura permisă de caracteristicile de construcție ale vehiculului și în niciun caz nu trebuie să nu depășească 2,00 m.

1.2.1.5.

Vizibilitate geometrică:

1.2.1.5.1.

Dacă înălțimea extremității superioare a plăcii de la suprafața solului nu depășește 1,20 m, placa trebuie să fie vizibilă în întregul spațiu cuprins între următoarele patru plane:

cele două plane verticale care ating cele două extremități laterale ale plăcii și care formează un unghi de 30° față de planul median longitudinal al vehiculului, măsurat înspre exterior;

planul care atinge extremitatea superioară a plăcii și care formează un unghi de 15° cu planul orizontal, măsurat în sus;

planul orizontal care se intersectează cu extremitatea inferioară a plăcii.

1.2.1.5.2.

Dacă înălțimea extremității superioare a plăcii față de suprafața solului depășește 1,20 m, placa trebuie să fie vizibilă în întregul spațiu cuprins între următoarele patru plane:

cele două plane verticale care ating cele două extremități laterale ale plăcii și care formează un unghi de 30° față de planul median longitudinal al vehiculului, măsurat înspre exterior;

planul care atinge extremitatea superioară a plăcii și care formează un unghi de 15° cu planul orizontal, măsurat în sus;

planul care atinge extremitatea inferioară a plăcii și care formează un unghi de 15° cu planul orizontal, măsurat în jos.

1.2.1.6.

Spațiul dintre extremitățile plăcii de înmatriculare amplasate și montate și suprafața efectivă a plăcii de înmatriculare nu trebuie să depășească 5,0 mm de-a lungul întregului contur al plăcii de înmatriculare.

1.2.1.6.1.

Spațiul maxim specificat poate fi depășit la nivel local în cazul în care este măsurat într-un orificiu sau interstițiu din suprafața tip rețea cu model sau între barele paralele ale suprafeței tip grătar.

1.2.2.

Poziția și forma efective ale plăcii de înmatriculare amplasate și montate, determinate în conformitate cu punctul 1.2, în special raza sa de curbură rezultată, sunt luate în considerare în scopul cerințelor referitoare la dispozitivele de iluminare a plăcii de înmatriculare spate.

1.2.3.

Dacă spațiul destinat montării plăcii de înmatriculare spate este ascuns în planele de vizibilitate geometrică din cauza instalării unui dispozitiv mecanic de remorcare, acest lucru se menționează în raportul de încercare și se indică în certificatul de omologare CE de tip.

2.   PROCEDURA DE ÎNCERCARE

2.1.   Determinarea înclinației verticale și a înălțimii plăcii de înmatriculare față de suprafața solului

2.1.1.

Vehiculul este amplasat pe o suprafață netedă a solului cu masa vehiculului ajustată în funcție de masa declarată de producător în ordine de mers, dar fără conducătorul auto, înainte de efectuarea măsurătorilor.

2.1.2.

Dacă vehiculul este prevăzut cu suspensie hidropneumatică, hidraulică sau pneumatică sau cu un dispozitiv de reglare automată a înălțimii în funcție de sarcină, acesta este supus încercării cu suspensia sau dispozitivul în stare normală de funcționare, conform specificațiilor producătorului.

2.1.3.

Dacă placa de înmatriculare este orientată în jos, rezultatul de măsurare în ceea ce privește înclinația este exprimat cu minus.

2.2.   Măsurătorile de proiecție se efectuează perpendicular și direct pe suprafața nominală acoperită de placa de înmatriculare.

2.3.   Măsurarea spațiului dintre extremitatea plăcii de înmatriculare amplasate și montate și suprafața efectivă se efectuează perpendicular și direct pe suprafața efectivă acoperită de placa de înmatriculare.

2.4.   Placa de înmatriculare utilizată pentru verificarea conformității trebuie să aibă una dintre cele două dimensiuni specificate la punctul 1.1.1.