21.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 220/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 750/2010 AL COMISIEI

din 7 iulie 2010

de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținuturile maxime de reziduuri pentru anumite pesticide din sau de pe anumite produse

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Conținuturile maxime ale reziduurilor (CMR) pentru acetamiprid, acibenzolar-S-metil, azoxistrobin, imazalil, prohexadion, piraclostrobin și tiacloprid au fost stabilite în anexa II și partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. CMR-urile pentru dimetomorf, ditiocarbamați (mancozeb), fipronil, fludioxonil, pirimicarb, prosulfocarb, tebuconazol, triclopir și valifenal au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Până la momentul actual, pentru amisulbrom, ametoctradin și bixafen nu au fost stabilite CMR-uri specifice, iar substanțele respective nu au fost incluse în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(2)

În contextul unei proceduri, în conformitate cu Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (2), pentru a obține autorizația de a utiliza un produs de protecție a plantelor care conține substanța activă azoxistrobin pe cardon, a fost depusă o cerere de modificare a CMR-urilor existente, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(3)

În ceea ce privește substanța acetamiprid, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe frunze de sfeclă și cireșe. În ceea ce privește acibenzolar-S-metil, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe piersici și caise. În ceea ce privește amisulbrom, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării în vinuri și pe strugurii de masă. În ceea ce privește bixafen, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe cereale. Având în vedere această cerere, este necesar să se stabilească CMR-urile pentru carnea, grăsimea, ficatul, rinichii și laptele provenind de la bovine, ovine și caprine întrucât cerealele sunt utilizate ca hrană pentru animale și reziduurile se pot regăsi în furajele destinate acestor animale. În ceea ce privește ametocradin, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe strugurii de masă și de vin, cartofi, roșii, ardei, castraveți, dovlecei, pepene galben, pepene roșu, dovleci, salată și fetică. În ceea ce privește substanța ditiocarbamat (mancozeb), a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea acestei substanțe pe mazărea fără păstăi. În ceea ce privește substanța dimetomorf, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării pe mazărea fără păstăi. În ceea ce privește substanța fludioxonil, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării pe țelina de rădăcină. În ceea ce privește substanța fipronil, a fost depusă o cerere de modificare a valorii pentru cereale. În ceea ce privește substanța imazalil, a fost depusă o cerere de modificare a valorii de determinare, LOD. În ceea ce privește substanța pirimicarb, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării pe fenicul. În ceea ce privește substanța prohexadion, a fost depusă o astfel de cerere în vederea modificării definiției reziduului și a utilizării sale pe orez. În ceea ce privește substanța prosulfocarb, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării pe morcovi și pe țelina de rădăcină. În ceea ce privește substanța tebuconazol, a fost depusă o astfel de cerere referitoare la utilizarea substanței respective pe mandarine. În ceea ce privește substanța tiacloprid, a fost depusă o astfel de cerere pentru măsline, semințe de mac și legume rădăcinoase și tuberculi. În ceea ce privește substanța triclopir, a fost depusă o astfel de cerere în vederea modificării definiției reziduului și a CMR-ului în produsele animale. În ceea ce privește substanța valifenalat, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe roșii și vinete.

(4)

În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, a fost depusă o cerere referitoare la utilizarea tebuconazolului pe fructul pasiunii. Utilizarea autorizată a tebuconazol pe fructele pasiunii din Kenya conduce la un nivel de reziduuri mai ridicat decât CMR-urile definite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru a evita barierele comerciale la importul de fructe ale pasiunii, este necesar să se fixeze un CMR mai ridicat. Utilizarea autorizată a piraclostrobinului pe cireșe, prune, căpșuni, fructe de rug, alte fructe de dimensiuni mici și bace, ceapa verde, castraveți, pepene galben, pepene roșu, dovleac, semințe de floarea soarelui și boabe de cafea în SUA, Canada și Brazilia conduce la un nivel de reziduuri mai ridicat decât CMR-urile definite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru a evita barierele comerciale la importul de acest tip de culturi, este necesar să se fixeze un CMR mai ridicat.

(5)

În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei.

(6)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumator și, după caz, pentru animale, și a emis avize motivate cu privire la CMR-urile propuse (3). Autoritatea a înaintat aceste avize Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.

(7)

În avizele sale motivate, autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificările CMR-urilor solicitate de autorii cererilor sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. S-a ținut cont de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanțele respective, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum foarte ridicat de culturi relevante nu indică existența unui risc de depășire a dozei zilnice admise (DZA) sau a dozei acute de referință (DAR). În cazul substanței valifenalat, autoritatea a estimat că era suficient un CMR mai scăzut decât cel propus de statul membru evaluator. În acest caz, este adecvat să se stabilească un CMR mai scăzut.

(8)

Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru contextul în cauză, modificările adecvate ale CMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(9)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 trebuie modificat în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 iulie 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

(2)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

(3)  Rapoarte științifice EFSA disponibile la adresa http://www.efsa.europa.eu

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru acetamiprid pe frunzele de sfeclă, EFSA Journal 2009; 7(12):1443.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru acetamiprid pe cireșe, EFSA Journal 2010; 8(1):1494.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru acibenzolar-S-metil pe piersici și caise, EFSA Journal 2009; 7(11):1384.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind stabilirea noilor CMR-uri pentru amisulbrom pe struguri, EFSA Journal 2009; 7(10):1349.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru azoxistrobin pe cardon, EFSA Journal 2009; 7(9):1308.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind stabilirea noilor CMR-uri pentru BAS650F pe diverse culturi, EFSA Journal 2009; 7(10):1367(BAS650F este un sinonim al ametoctradinului).

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru bixafen pe grâu, EFSA Journal 2009; 7(12):1440.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru dimetomorf pe mazăre fără păstăi și praz, EFSA Journal 2009; 7(12):1434.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru fludioxonil pe țelina de rădăcină, EFSA Journal 2009; 7(10):1345.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru mancozeb pe mazăre (fără păstăi), EFSA Journal 2010; 8(1):1451.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru pirimicarb pe fenicul, EFSA Journal 2009; 7(9):1342.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru prohexadion-calciu pe cereale , EFSA Journal 2009; 7(11):1378.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru prosulfocarb pe morcovi și țelina de rădăcină , EFSA Journal 2009; 7(11):1373.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru piraclostrobin pe diverse culturi, EFSA Journal 2009; 7(11):1392.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru tebuconazol pe mandarine și fructul pasiunii, EFSA Journal 2009; 7(10):1368.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru thiacloprid pe măsline, semințe de mac și legume rădăcinoase și tuberculi, EFSA Journal 2009; 7(10):1410.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind modificarea CMR-urilor existente pentru triclopir pe produsele de origine animală, EFSA Journal 2009; 7(11):1369.

 

Avizul motivat al EFSA, elaborat de Unitatea Pesticide (PRAPeR), privind stabilirea noilor CMR-uri pentru valifenalat pe roșii și vinete, EFSA Journal 2009; 7(10):1388.


ANEXĂ

Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

1.

În anexa II, coloanele referitoare la acetamiprid, acibenzolar-S-metil, azoxistrobin, ditiocarbamat, imazalil, prohexadion, piraclostrobin și tiacloprid se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (1)

Acetamiprid (R)

Acibenzolar-s-metil (sumă de acibenzolar-s-metil și acid acibenzolar (CGA 210007) exprimată în acibenzolar-s-metil)

Azoxistrobin

Ditiocarbamați (exprimați în CS2, inclusiv maneb, mancozeb, metiram, propineb, tiram și ziram)

Imazalil

Prohexadion (prohexadion și sărurile acestuia, exprimate în prohexadion)

Piraclostrobin (L)

Tiacloprid (L)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

 

 

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0110000

(i)

Fructe citrice

1

0,02 (2)

15

5

5

 

1

0,02 (2)

0110010

Grepfruturi

 

 

 

 

 

 

 

 

0110020

Portocale

 

 

 

 

 

 

 

 

0110030

Lămâi

 

 

 

 

 

 

 

 

0110040

Lămâi verzi „lime”

 

 

 

 

 

 

 

 

0110050

Mandarine

 

 

 

 

 

 

 

 

0110990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0120000

(ii)

Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

0,01 (2)

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0120010

Migdale

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120020

Nuci de Brazilia

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120030

Anacard

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120040

Castane

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120050

Nuci de cocos

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120060

Alune

 

0,1

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120070

Nuci macadamia

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120080

Nuci de Pecan

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120090

Semințe de pin

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0120100

Fistic

 

0,02 (2)

1

0,05 (2)

 

 

1

 

0120110

Nuci comune

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,1

 

 

0,02 (2)

 

0120990

Altele

 

0,02 (2)

0,1 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

 

0130000

(iii)

Fructe sămânțoase

0,1

0,02 (2)

0,05 (2)

5

 

 

0,3

0,3

0130010

Mere

 

 

 

 

2

 

 

 

0130020

Pere

 

 

 

 

2

 

 

 

0130030

Gutui

 

 

 

 

2

 

 

 

0130040

Moșmoni

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0130050

Moșmoni japonezi

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0130990

Altele

 

 

 

 

2

 

 

 

0140000

(iv)

Fructe sâmburoase

 

 

2

 

0,05 (2)

 

 

 

0140010

Caise

0,1

0,2

 

2

 

 

0,2

0,3

0140020

Cireșe

0,5

0,02 (2)

 

2

 

 

2

0,3

0140030

Piersici

0,1

0,2

 

2

 

 

0,2

0,3

0140040

Prune

0,02

0,02 (2)

 

2

 

 

0,5

0,1

0140990

Altele

0,01 (2)

0,02 (2)

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0150000

(v)

Bace și fructe mici

0,01 (2)

0,02 (2)

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0151000

(a)

Struguri de masă și de vin

 

 

2

5

 

 

 

0,02 (2)

0151010

Struguri de masă

 

 

 

 

 

 

1

 

0151020

Struguri de vin

 

 

 

 

 

 

2

 

0152000

(b)

Căpșuni

 

 

10

10

 

 

1

0,5

0153000

(c)

Fructe de rug

 

 

5

0,05 (2)

 

 

2

 

0153010

Mure

 

 

 

 

 

 

 

3

0153020

Mure de câmp

 

 

 

 

 

 

 

1

0153030

Zmeură

 

 

 

 

 

 

 

3

0153990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

1

0154000

(d)

Alte bace și fructe mici

 

 

 

 

 

 

3

1

0154010

Afine

 

 

5

5

 

 

 

 

0154020

Merișoare

 

 

0,5

5

 

 

 

 

0154030

Coacăze (roșii, albe sau negre)

 

 

5

5

 

 

 

 

0154040

Agrișe

 

 

5

5

 

 

 

 

0154050

Măceș

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0154060

Dud

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0154070

Păducel spaniol

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0154080

Boabe de soc

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0154990

Altele

 

 

5

5

 

 

 

 

0160000

(vi)

Fructe diverse

0,01 (2)

 

 

 

 

 

 

 

0161000

(a)

Cu coajă comestibilă

 

0,02 (2)

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

0,02 (2)

 

0161010

Curmale

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0,02 (2)

0161020

Smochine

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0,02 (2)

0161030

Măsline de masă

 

 

 

5

 

 

 

4

0161040

Kumquat

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0,02 (2)

0161050

Carambola

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0161060

Kaki

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0161070

Prună de Java

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0161990

Altele

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0,02 (2)

0162000

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

 

0,02 (2)

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0162010

Kiwi

 

 

0,05 (2)

 

 

 

 

 

0162020

Litchi

 

 

0,05 (2)

 

 

 

 

 

0162030

Fructele pasiunii

 

 

4

 

 

 

 

 

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0162050

Fructul Chrysophyllum cainito

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0162990

Altele

 

 

0,05 (2)

 

 

 

 

 

0163000

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

 

 

 

 

 

 

 

0163010

Avocado

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0163020

Banane

 

0,1

2

2

2

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0163030

Mango

 

0,5

0,7

2

0,05 (2)

 

0,05

0,02 (2)

0163040

Papaia

 

0,02 (2)

0,3

7

0,05 (2)

 

0,05

0,5

0163050

Rodii

 

0,02 (3)

0,05 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0163060

Fructe de Annona cherimola

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0163070

Guave

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0163080

Ananas

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0163090

Fructul arborelui de pâine

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0163100

Durian

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0163110

Soursop

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0163990

Altele

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

 

 

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0210000

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0,01 (2)

0,02 (2)

1

 

 

 

 

 

0211000

(a)

Cartofi

 

 

 

0,3

3

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0212000

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

 

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0212010

Manioc

 

 

 

 

 

 

 

 

0212020

Batate

 

 

 

 

 

 

 

 

0212030

Igname

 

 

 

 

 

 

 

 

0212040

Arorut

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0212990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0213000

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

 

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0213010

Sfecle

 

 

 

0,5

 

 

0,1

0,05

0213020

Morcovi

 

 

 

0,2

 

 

0,1

0,05

0213030

Țeline de rădăcină

 

 

 

0,3

 

 

0,02 (2)

0,1

0213040

Hrean

 

 

 

0,2

 

 

0,3

0,05

0213050

Topinamburi

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0213060

Păstârnaci

 

 

 

0,2

 

 

0,3

0,05

0213070

Pătrunjel rădăcină

 

 

 

0,2

 

 

0,1

0,05

0213080

Ridichi

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,2

0,02 (2)

0213090

Barba-caprei

 

 

 

0,2

 

 

0,1

0,05

0213100

Gulie furajeră

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0213110

Napi

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0213990

Altele

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0220000

(ii)

Legume bulboase

0,01 (2)

0,02 (2)

10

 

0,05 (2)

 

 

 

0220010

Usturoi

 

 

 

0,5

 

 

0,2

0,02 (2)

0220020

Ceapă

 

 

 

1

 

 

0,2

0,02 (2)

0220030

Ceapă eșalotă

 

 

 

1

 

 

0,2

0,02 (2)

0220040

Ceapă verde

 

 

 

1

 

 

1,5

0,1

0220990

Altele

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0230000

(iii)

Legume fructoase

 

 

 

 

 

 

 

 

0231000

(a)

Solanacee

 

 

3

 

 

 

 

 

0231010

Tomate

0,1

1

 

3

0,5

 

0,2

0,5

0231020

Ardei

0,3

0,02 (2)

 

5

0,05 (2)

 

0,5

1

0231030

Vinete

0,1

0,02 (2)

 

3

0,05 (2)

 

0,2

0,5

0231040

Bame

0,01 (2)

0,02 (2)

 

0,5

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0231990

Altele

0,01 (2)

0,02 (2)

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0232000

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

0,3

0,02 (2)

1

2

0,2

 

 

0,3

0232010

Castraveți

 

 

 

 

 

 

0,3

 

0232020

Cornișoni

 

 

 

 

 

 

0,5

 

0232030

Dovleci

 

 

 

 

 

 

0,5

 

0232990

Altele

 

 

 

 

 

 

0,02 (2)

 

0233000

(c)

Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

0,01 (2)

0,02 (2)

1

1

 

 

0,5

 

0233010

Pepeni galbeni

 

 

 

 

2

 

 

0,2

0233020

Dovleci

 

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0233030

Pepeni verzi

 

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,2

0233990

Altele

 

 

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0234000

(d)

Porumb zaharat

0,01 (2)

0,02 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,1

0239000

(e)

Alte legume fructoase

0,01 (2)

0,02 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0240000

(iv)

Brasicacee

 

0,02 (2)

5

 

0,05 (2)

 

 

 

0241000

(a)

Varză cu inflorescență

0,01 (2)

 

 

1

 

 

0,1

0,1

0241010

Broccoli

 

 

 

 

 

 

 

 

0241020

Conopidă

 

 

 

 

 

 

 

 

0241990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0242000

(b)

Varză cu căpățână

 

 

 

 

 

 

 

 

0242010

Varză de Bruxelles

0,05

 

 

2

 

 

0,2

0,05

0242020

Varză cu căpățână

0,01 (2)

 

 

3

 

 

0,2

0,2

0242990

Altele

0,01 (2)

 

 

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0243000

(c)

Varză pentru frunze

0,01 (2)

 

 

0,5

 

 

0,02 (2)

1

0243010

Varză chinezească

 

 

 

 

 

 

 

 

0243020

Varză fără căpățână

 

 

 

 

 

 

 

 

0243990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0244000

(d)

Gulii

0,01 (2)

 

 

1

 

 

0,02 (2)

0,05

0250000

(v)

Legume cu frunze și plante aromatice

 

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0251000

(a)

Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

 

0,02 (2)

3

5

 

 

 

 

0251010

Fetică

5

 

 

 

 

 

10

5

0251020

Lăptucă

5

 

 

 

 

 

2

2

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

5

 

 

 

 

 

2

2

0251040

Creson

3

 

 

 

 

 

2

2

0251050

Barbarea verna

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0251060

Rucolă

5

 

 

 

 

 

2

3

0251070

Muștar vânăt

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0251080

Frunze și lăstari de Brassica, spp.

5

 

 

 

 

 

2

2

0251990

Altele

0,01 (2)

 

 

 

 

 

2

2

0252000

(b)

Spanac și similare (frunze)

 

 

 

 

 

 

 

0,02 (2)

0252010

Spanac

3

0,3

0,05 (2)

0,05 (2)

 

 

0,5

 

0252020

Iarbă-grasă

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0252030

Sfeclă pentru pețiol și frunze

3

0,02 (2)

0,5

0,05 (2)

 

 

0,5

 

0252990

Altele

0,01 (2)

0,02 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

 

 

0,5

 

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0254000

(d)

Năsturel

0,01 (2)

0,02 (2)

0,05 (2)

0,3

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0255000

(e)

Cicoare witloof

0,01 (2)

0,02 (2)

0,2

0,5

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0256000

(f)

Plante aromatice

 

0,3

 

5

 

 

2

5

0256010

Asmățui

3

 

3

 

 

 

 

 

0256020

Arpagic

3

 

70

 

 

 

 

 

0256030

Frunze de țelină

3

 

70

 

 

 

 

 

0256040

Pătrunjel

5

 

70

 

 

 

 

 

0256050

Salvie

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0256060

Rozmarin

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0256070

Cimbru

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0256080

Busuioc

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0256090

Frunze de dafin

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0256100

Tarhon

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0256990

Altele

3

 

70

 

 

 

 

 

0260000

(vi)

Leguminoase (proaspete)

0,01 (2)

0,02 (2)

3

 

0,05 (2)

 

0,02 (2)

 

0260010

Fasole (păstăi)

 

 

 

1

 

 

 

1

0260020

Fasole (boabe)

 

 

 

0,1

 

 

 

0,02 (2)

0260030

Mazăre (păstăi)

 

 

 

1

 

 

 

0,02 (2)

0260040

Mazăre (boabe)

 

 

 

0,2

 

 

 

0,2

0260050

Linte

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0,02 (2)

0260990

Altele

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0,02 (2)

0270000

(vii)

Legume cu tulpină (proaspete)

0,01 (2)

0,02 (2)

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0270010

Sparanghel

 

 

0,05 (2)

0,5

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0270020

Cardon

 

 

5

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0270030

Țelină

 

 

5

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,5

0270040

Fenicul

 

 

10

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,5

0270050

Anghinare

 

 

5

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0270060

Praz

 

 

10

3

 

 

0,5

0,1

0270070

Rubarbă

 

 

0,05 (2)

0,5

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0270080

Lăstari de bambus

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0270090

Miez de palmier

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0270990

Altele

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0280000

(viii)

Ciuperci

0,01 (2)

0,02 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,02 (2)

0,02 (2)

0280010

Ciuperci de cultură

 

 

 

 

 

 

 

 

0280020

Ciuperci sălbatice

 

 

 

 

 

 

 

 

0280990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0290000

(ix)

Alge

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0300000

3.

LEGUME PĂSTĂI

0,01 (2)

0,02 (2)

0,1

 

0,05 (2)

0,05 (2)

0,3

0,1

0300010

Fasole

 

 

 

0,1

 

 

 

 

0300020

Linte

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0300030

Mazăre

 

 

 

0,1

 

 

 

 

0300040

Lupin

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0300990

Altele

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0400000

4.

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

 

 

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0401000

(i)

Semințe oleaginoase

 

0,05 (2)

 

 

 

0,1 (2)

 

 

0401010

Semințe de in

0,01 (2)

 

0,05 (2)

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0401020

Arahide

0,01 (2)

 

0,2

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0401030

Semințe de mac

0,01 (2)

 

0,05 (2)

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,3

0401040

Semințe de susan

0,01 (2)

 

0,05 (2)

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0,01 (2)

 

0,5

0,1 (2)

 

 

0,3

0,05 (2)

0401060

Semințe de rapiță

0,01 (2)

 

0,5

0,5

 

 

0,02 (2)

0,3

0401070

Boabe de soia

0,01 (2)

 

0,5

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0401080

Semințe de muștar

0,01 (2)

 

0,05 (2)

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,2

0401090

Semințe de bumbac

0,02

 

0,7

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0401100

Semințe de dovleac

0,01 (2)

 

0,05 (2)

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0401110

Șofrănel

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0401120

Limba mielului

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0401130

Camelină

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0401140

Cânepă

0,01 (2)

 

0,05 (2)

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0401150

Ricin

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0401990

Altele

0,01 (2)

 

0,05 (2)

0,1 (2)

 

 

0,02 (2)

0,05 (2)

0402000

(ii)

Fructe oleaginoase

0,01 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

0,02 (2)

 

0402010

Măsline pentru ulei

 

0,02 (2)

 

5

 

0,05 (2)

 

4

0402020

Nuci de palmier

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0402040

Kapok

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0402990

Altele

 

0,05 (2)

 

0,1 (2)

 

0,1 (2)

 

0,05 (2)

0500000

5.

CEREALE

0,01 (2)

0,05 (2)

 

 

0,05 (2)

 

 

 

0500010

Orz

 

 

0,5

2

 

0,2

0,3

1

0500020

Hrișcă

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,05 (2)

0,02 (2)

0,05

0500030

Porumb

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,05 (2)

0,02 (2)

0,05

0500040

Mei

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,05 (2)

0,02 (2)

0,05

0500050

Ovăz

 

 

0,5

2

 

0,05 (2)

0,3

1

0500060

Orez

 

 

5

0,05 (2)

 

0,05 (2)

0,02 (2)

0,05

0500070

Secară

 

 

0,3

1

 

0,1

0,1

0,05

0500080

Sorg

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,05 (2)

0,02 (2)

0,05

0500090

Grâu

 

 

0,3

1

 

0,2

0,1

0,1

0500990

Altele

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

0,05 (2)

0,02 (2)

0,05

0600000

6.

CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

0,1 (2)

0,05 (2)

 

0,1 (2)

0,1 (2)

0,1 (2)

 

 

0610000

(i)

Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

 

 

0,1 (2)

 

 

 

0,05 (2)

10

0620000

(ii)

Boabe de cafea

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0631000

(a)

Flori

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0631010

Flori de mușețel

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0631020

Flori de hibiscus

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0631030

Petale de trandafir

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0631040

Flori de iasomie

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0631050

Tei pucios

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0631990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0632000

(b)

Frunze

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0632010

Frunze de căpșun

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0632020

Frunze de rooibos

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0632030

Maté

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0632990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0633000

(c)

Rădăcini

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0633010

Rădăcină de valeriană

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0633020

Rădăcină de ginseng

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0633990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0639000

(d)

Alte infuzii

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0640000

(iv)

Cacao (boabe fermentate)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0650000

(v)

Roșcove

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0700000

7.

HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

0,1 (2)

0,05 (2)

30

25

0,1 (3)

0,1 (2)

10

0,1

0800000

8.

CONDIMENTE

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810000

(i)

Semințe

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810010

Anason

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810020

Chimen negru

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810030

Semințe de țelină

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810040

Semințe de coriandru

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810040

Semințe de chimen

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810060

Semințe de mărar

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810070

Semințe de fenicul

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810080

Schinduf

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810090

Nucșoară

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0810990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820000

(ii)

Fructe și bace

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820010

Piper de Jamaica

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820020

Piper de anason (piper de Sichuan)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820030

Chimen

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820040

Cardamom

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820050

Fructe de ienupăr

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820060

Piper, negru și alb

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820070

Păstăi de vanilie

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820080

Tamarin

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0820990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0830000

(iii)

Scoarță

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0830010

Scorțișoară

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0830990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 (3)

 (2)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0840010

Lemn-dulce

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0840020

Ghimbir

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0840030

Curcuma (șofran de India)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0840040

Hrean

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0840990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0850000

(v)

Muguri

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0850010

Cuișoare

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0850020

Capere

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0850990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0860000

(vi)

Stigmate de flori

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0860010

Șofran

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0860990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0870010

Nucșoară

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0870990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0900010

Sfeclă de zahăr

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0900020

Trestie de zahăr

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0900030

Rădăcini de cicoare

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

0900990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

 

0,02 (2)

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

 

 

1010000

(i)

Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

 

 

 

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

 

1011000

(a)

Porcine

 

 

 

 

 

 

 

 

1011010

Carne

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,05

1011020

Carne fără grăsime sau macră

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,05

1011030

Ficat

0,1

 

0,07

 

 

 

 

0,3

1011040

Rinichi

0,2

 

0,07

 

 

 

 

0,3

1011050

Organe comestibile

0,05 (3)

 

0,07

 

 

 

 

0,01 (2)

1011990

Altele

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,01 (2)

1012000

(b)

Bovine

 

 

 

 

 

 

 

 

1012010

Carne

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,05

1012020

Grăsime

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,05

1012030

Ficat

0,1

 

0,07

 

 

 

 

0,3

1012040

Rinichi

0,2

 

0,07

 

 

 

 

0,3

1012050

Organe comestibile

0,05 (2)

 

0,07

 

 

 

 

0,01 (2)

1012990

Altele

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,01 (2)

1013000

(c)

Ovine

 

 

 

 

 

 

 

 

1013010

Carne

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,05

1013020

Grăsime

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,05

1013030

Ficat

0,1

 

0,07

 

 

 

 

0,3

1013040

Rinichi

0,2

 

0,07

 

 

 

 

0,3

1013050

Organe comestibile

0,05 (2)

 

0,07

 

 

 

 

0,01 (2)

1013990

Altele

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,01 (2)

1014000

(d)

Caprine

 

 

 

 

 

 

 

 

1014010

Carne

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,05

1014020

Grăsime

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,05

1014030

Ficat

0,1

 

0,07

 

 

 

 

0,3

1014040

Rinichi

0,2

 

0,07

 

 

 

 

0,3

1014050

Organe comestibile

0,05 (2)

 

0,07

 

 

 

 

0,01 (2)

1014990

Altele

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

 

 

0,01 (2)

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini sau catâri

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1015010

Carne

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1015020

Grăsime

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1015030

Ficat

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1015040

Rinichi

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1015050

Organe comestibile

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1015990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1016000

(f)

Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

 

 

0,05 (2)

 

 

 

 

 

1016010

Carne

0,05 (2)

 

 

 

 

 

 

0,05

1016020

Grăsime

0,05 (2)

 

 

 

 

 

 

0,05

1016030

Ficat

0,1

 

 

 

 

 

 

0,3

1016040

Rinichi

0,2

 

 

 

 

 

 

0,3

1016050

Organe comestibile

0,05 (2)

 

 

 

 

 

 

0,01 (2)

1016990

Altele

0,05 (2)

 

 

 

 

 

 

0,01 (2)

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1017010

Carne

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1017020

Grăsime

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1017030

Ficat

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1017040

Rinichi

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1017050

Organe comestibile

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1017990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1020000

(ii)

Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

0,05 (2)

 

0,01 (2)

 

 

0,01 (2)

0,01 (2)

0,03

1020010

Bovine

 

 

 

 

 

 

 

 

1020020

Ovine

 

 

 

 

 

 

 

 

1020030

Caprine

 

 

 

 

 

 

 

 

1020040

Cai

 

 

 

 

 

 

 

 

1020990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

1030000

(iii)

Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

0,05 (2)

 

0,05 (2)

 

 

0,05 (2)

0,05 (2)

0,01 (2)

1030010

Pui

 

 

 

 

 

 

 

 

1030020

Rață

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1030030

Gâscă

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1030040

Prepeliță

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1030990

Altele

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1040000

(iv)

Miere

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1060000

(vi)

Melci

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

 (3)

(L)

=

liposolubil

(R)

=

definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

Acetamiprid - cod 1000000: Acetamiprid și metabolitul IM-2-1”.

2.

anexa III se modifică după cum urmează:

(a)

partea A se modifică după cum urmează:

(i)

Coloana referitoare la valifenal se înlocuiește cu coloana pentru valifenalat de mai jos. Coloanele pentru dimetomorf, fludioxonil, pirimicarb, prosulfocarb, tebuconazol și triclopir se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (4)

Dimetomorf

Fipronil (sumă de fipronil și metabolitul sulfonă (MB46136) exprimată în fipronil) (L)

Fludioxonil

Pirimicarb: sumă de pirimicarb și desmetil pirimicarb exprimată în pirimicarb

Prosulfocarb

Tebuconazol

Triclopir

Valifenalat

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

 

0,005 (5)

 

 

0,05 (5)

 

0,1 (5)

 

0110000

(i)

Fructe citrice

0,05 (5)

 

 

3

 

 

 

0,01 (5)

0110010

Grepfruturi

 

 

10

 

 

0,05 (5)

 

 

0110020

Portocale

 

 

7

 

 

0,05 (5)

 

 

0110030

Lămâi

 

 

7

 

 

0,05 (5)

 

 

0110040

Lămâi verzi „lime”

 

 

7

 

 

0,05 (5)

 

 

0110050

Mandarine

 

 

7

 

 

3

 

 

0110990

Altele

 

 

7

 

 

0,05 (5)

 

 

0120000

(ii)

Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

0,05 (5)

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

0,01 (5)

0120010

Migdale

 

 

 

 

 

 

 

 

0120020

Nuci de Brazilia

 

 

 

 

 

 

 

 

0120030

Anacard

 

 

 

 

 

 

 

 

0120040

Castane

 

 

 

 

 

 

 

 

0120050

Nuci de cocos

 

 

 

 

 

 

 

 

0120060

Alune

 

 

 

 

 

 

 

 

0120070

Nuci macadamia

 

 

 

 

 

 

 

 

0120080

Nuci de Pecan

 

 

 

 

 

 

 

 

0120090

Semințe de pin

 

 

 

 

 

 

 

 

0120100

Fistic

 

 

 

 

 

 

 

 

0120110

Nuci comune

 

 

 

 

 

 

 

 

0120990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0130000

(iii)

Fructe sămânțoase

0,05 (5)

 

5

2

 

 

 

0,01 (5)

0130010

Mere

 

 

 

 

 

1

 

 

0130020

Pere

 

 

 

 

 

1

 

 

0130030

Gutui

 

 

 

 

 

0,5

 

 

0130040

Moșmoni

 

 

 

 

 

0,5

 

 

0130050

Moșmoni japonezi

 

 

 

 

 

0,5

 

 

0130990

Altele

 

 

 

 

 

0,5

 

 

0140000

(iv)

Fructe sâmburoase

0,05 (5)

 

 

 

 

 

 

0,01 (5)

0140010

Caise

 

 

5

2

 

1

 

 

0140020

Cireșe

 

 

5

5

 

5

 

 

0140030

Piersici

 

 

7

2

 

1

 

 

0140040

Prune

 

 

0,5

1

 

0,5

 

 

0140990

Altele

 

 

0,05 (5)

1

 

0,5

 

 

0150000

(v)

Bace și fructe mici

 

 

 

 

 

 

 

 

0151000

(a)

Struguri de masă și de vin

3

 

2

1

 

2

 

0,2

0151010

Struguri de masă

 

 

 

 

 

 

 

 

0151020

Struguri de vin

 

 

 

 

 

 

 

 

0152000

(b)

Căpșuni

0,05 (5)

 

3

3

 

0,05 (5)

 

0,01 (5)

0153000

(c)

Fructe de rug

0,05 (5)

 

 

2

 

1

 

0,01 (5)

0153010

Mure

 

 

5

 

 

 

 

 

0153020

Mure de câmp

 

 

0,05 (5)

 

 

 

 

 

0153030

Zmeură

 

 

5

 

 

 

 

 

0153990

Altele

 

 

0,05 (5)

 

 

 

 

 

0154000

(d)

Alte bace și fructe mici

0,05 (5)

 

 

 

 

2

 

0,01 (5)

0154010

Afine

 

 

3

1

 

 

 

 

0154020

Merișoare

 

 

1

1

 

 

 

 

0154030

Coacăze (roșii, albe sau negre)

 

 

3

1

 

 

 

 

0154040

Agrișe

 

 

3

1

 

 

 

 

0154050

Măceș

 

 

1

1

 

 

 

 

0154060

Dud

 

 

1

1

 

 

 

 

0154070

Păducel spaniol

 

 

1

1

 

 

 

 

0154080

Boabe de soc

 

 

2

2

 

 

 

 

0154990

Altele

 

 

1

1

 

 

 

 

0160000

(vi)

Fructe diverse

0,05 (5)

 

 

 

 

 

 

0,01 (5)

0161000

(a)

Cu coajă comestibilă

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0161010

Curmale

 

 

 

 

 

 

 

 

0161020

Smochine

 

 

 

 

 

 

 

 

0161030

Măsline de masă

 

 

 

 

 

 

 

 

0161040

Kumquat

 

 

 

 

 

 

 

 

0161050

Carambola

 

 

 

 

 

 

 

 

0161060

Kaki

 

 

 

 

 

 

 

 

0161070

Prună de Java

 

 

 

 

 

 

 

 

0161990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0162000

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

 

 

 

1

 

 

 

 

0162010

Kiwi

 

 

20

 

 

0,5

 

 

0162020

Litchi

 

 

0,05 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

0162030

Fructele pasiunii

 

 

0,05 (5)

 

 

1

 

 

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

 

 

0,05 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

0162050

Fructul Chrysophyllum cainito

 

 

0,05 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia)

 

 

0,05 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

0162990

Altele

 

 

0,05 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

0163000

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

 

 

 

 

 

 

 

0163010

Avocado

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0163020

Banane

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0163030

Mango

 

 

0,05 (5)

1

 

0,1

 

 

0163040

Papaia

 

 

0,05 (5)

1

 

2

 

 

0163050

Rodii

 

 

3

1

 

0,05 (5)

 

 

0163060

Fructe de Annona cherimola

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0163070

Guave

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0163080

Ananas

 

 

0,05 (5)

0,5

 

0,05 (5)

 

 

0163090

Fructul arborelui de pâine

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0163100

Durian

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0163110

Soursop

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0163990

Altele

 

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

 

 

 

 

 

 

0,1 (5)

 

0210000

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

 

 

 

 

 

 

 

0,01 (5)

0211000

(a)

Cartofi

0,5

0,01

1

0,2

0,05 (5)

0,2

 

 

0212000

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

0,5

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0212010

Manioc

 

 

 

 

 

 

 

 

0212020

Batate

 

 

 

 

 

 

 

 

0212030

Igname

 

 

 

 

 

 

 

 

0212040

Arorut

 

 

 

 

 

 

 

 

0212990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0213000

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

 

0,005 (5)

 

0,5

 

 

 

 

0213010

Sfecle

0,05 (5)

 

1

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0213020

Morcovi

0,05 (5)

 

1

 

1

0,5

 

 

0213030

Țeline de rădăcină

0,05 (5)

 

0,2

 

0,1

0,5

 

 

0213040

Hrean

0,05 (5)

 

1

 

0,1

0,4

 

 

0213050

Topinamburi

0,05 (5)

 

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0213060

Păstârnaci

0,05 (5)

 

1

 

0,1

0,5

 

 

0213070

Pătrunjel rădăcină

0,05 (5)

 

1

 

0,1

0,5

 

 

0213080

Ridichi

1

 

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0213090

Barba-caprei

0,05 (5)

 

1

 

0,1

0,4

 

 

0213100

Gulie furajeră

0,05 (5)

 

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,3

 

 

0213110

Napi

0,05 (5)

 

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,3

 

 

0213990

Altele

0,05 (5)

 

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0220000

(ii)

Legume bulboase

 

 

 

0,5

 

 

 

0,01 (5)

0220010

Usturoi

0,1

0,005 (5)

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,1

 

 

0220020

Ceapă

0,1

0,02

0,1

 

0,1

0,05 (5)

 

 

0220030

Ceapă eșalotă

0,1

0,02

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0220040

Ceapă verde

0,3

0,005 (5)

0,3

 

0,05 (5)

0,5

 

 

0220990

Altele

0,1

0,005 (5)

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0230000

(iii)

Legume fructoase

 

0,005 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0231000

(a)

Solanacee

 

 

 

1

 

 

 

 

0231010

Tomate

1

 

1

 

 

1

 

0,1

0231020

Ardei

0,5

 

2

 

 

0,5

 

0,01 (5)

0231030

Vinete

0,05 (5)

 

1

 

 

0,5

 

0,1

0231040

Bame

0,05 (5)

 

0,5

 

 

0,05 (5)

 

0,01 (5)

0231990

Altele

0,05 (5)

 

0,5

 

 

0,05 (5)

 

0,01 (5)

0232000

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

1

 

 

1

 

 

 

0,01 (5)

0232010

Castraveți

 

 

1

 

 

0,5

 

 

0232020

Cornișoni

 

 

0,5

 

 

0,05 (5)

 

 

0232030

Dovleci

 

 

1

 

 

0,2

 

 

0232990

Altele

 

 

0,5

 

 

0,05 (5)

 

 

0233000

(c)

Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

 

 

0,05 (5)

1

 

 

 

0,01 (5)

0233010

Pepeni galbeni

1

 

 

 

 

0,2

 

 

0233020

Dovleci

0,05 (5)

 

 

 

 

0,2

 

 

0233030

Pepeni verzi

0,05 (5)

 

 

 

 

0,2

 

 

0233990

Altele

0,05 (5)

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0234000

(d)

Porumb zaharat

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,5

 

0,2

 

0,01 (5)

0239000

(e)

Alte legume fructoase

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,5

 

0,05 (5)

 

0,01 (5)

0240000

(iv)

Brasicacee

0,05 (5)

 

0,05 (5)

 

0,05 (5)

 

 

0,01 (5)

0241000

(a)

Varză cu inflorescență

 

0,02

 

 

 

 

 

 

0241010

Broccoli

 

 

 

2

 

1

 

 

0241020

Conopidă

 

 

 

2

 

1

 

 

0241990

Altele

 

 

 

1

 

0,05 (5)

 

 

0242000

(b)

Varză cu căpățână

 

0,02

 

1

 

 

 

 

0242010

Varză de Bruxelles

 

 

 

 

 

0,5

 

 

0242020

Varză cu căpățână

 

 

 

 

 

1

 

 

0242990

Altele

 

 

 

 

 

0,5

 

 

0243000

(c)

Varză pentru frunze

 

0,005 (5)

 

 

 

 

 

 

0243010

Varză chinezească

 

 

 

2

 

1

 

 

0243020

Varză fără căpățână

 

 

 

1

 

0,05 (5)

 

 

0243990

Altele

 

 

 

2

 

0,05 (5)

 

 

0244000

(d)

Gulii

 

0,005 (5)

 

0,5

 

0,05 (5)

 

 

0250000

(v)

Legume cu frunze și plante aromatice

 

0,005 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

0,01 (5)

0251000

(a)

Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

 

 

10

 

 

0,05 (5)

 

 

0251010

Fetică

1

 

 

5

 

 

 

 

0251020

Lăptucă

10

 

 

5

 

 

 

 

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

1

 

 

1

 

 

 

 

0251040

Creson

1

 

 

5

 

 

 

 

0251050

Barbarea verna

1

 

 

5

 

 

 

 

0251060

Rucolă

10

 

 

5

 

 

 

 

0251070

Muștar vânăt

1

 

 

5

 

 

 

 

0251080

Frunze și lăstari de Brassica, spp.

1

 

 

5

 

 

 

 

0251990

Altele

1

 

 

5

 

 

 

 

0252000

(b)

Spanac și similare (frunze)

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0252010

Spanac

0,1

 

7

2

 

 

 

 

0252020

Iarbă-grasă

1

 

10

5

 

 

 

 

0252030

Sfeclă pentru pețiol și frunze

0,05 (5)

 

7

5

 

 

 

 

0252990

Altele

0,05 (5)

 

0,05 (5)

5

 

 

 

 

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie

10

 

0,05 (5)

5

 

0,05 (5)

 

 

0254000

(d)

Năsturel

10

 

0,05 (5)

5

 

0,05 (5)

 

 

0255000

(e)

Cicoare witloof

10

 

0,05 (5)

2

 

0,05 (5)

 

 

0256000

(f)

Plante aromatice

10

 

1

5

 

 

 

 

0256010

Asmățui

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256020

Arpagic

 

 

 

 

 

0,5

 

 

0256030

Frunze de țelină

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256040

Pătrunjel

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256050

Salvie

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256060

Rozmarin

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256070

Cimbru

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256080

Busuioc

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256090

Frunze de dafin

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256100

Tarhon

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0256990

Altele

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0260000

(vi)

Leguminoase (proaspete)

 

0,005 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

0,01 (5)

0260010

Fasole (păstăi)

0,05 (5)

 

1

1

 

2

 

 

0260020

Fasole (boabe)

0,05 (5)

 

0,2

1

 

2

 

 

0260030

Mazăre (păstăi)

0,05 (5)

 

0,2

1

 

2

 

 

0260040

Mazăre (boabe)

0,1

 

0,05 (5)

1

 

0,05 (5)

 

 

0260050

Linte

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,7

 

0,05 (5)

 

 

0260990

Altele

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,7

 

0,05 (5)

 

 

0270000

(vii)

Legume cu tulpină (proaspete)

 

 

 

 

 

 

 

0,01 (5)

0270010

Sparanghel

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

1

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0270020

Cardon

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

1

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0270030

Țelină

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

5

2

0,3

 

 

0270040

Fenicul

0,05 (5)

0,005 (5)

0,1

5

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0270050

Anghinare

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

5

0,05 (5)

0,5

 

 

0270060

Praz

1,5

0,01

0,05 (5)

1

0,05 (5)

1

 

 

0270070

Rubarbă

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

1

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0270080

Lăstari de bambus

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

1

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0270090

Miez de palmier

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

1

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0270990

Altele

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

1

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0280000

(viii)

Ciuperci

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

0,5

0,05 (5)

0,05 (5)

 

0,01 (5)

0280010

Ciuperci de cultură

 

 

 

 

 

 

 

 

0280020

Ciuperci sălbatice

 

 

 

 

 

 

 

 

0280990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0290000

(ix)

Alge

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

0,5

0,05 (5)

0,05 (5)

 

0,01 (5)

0300000

3.

LEGUME PĂSTĂI

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

1

0,05 (5)

 

0,1 (5)

0,01 (5)

0300010

Fasole

 

 

 

 

 

0,2

 

 

0300020

Linte

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0300030

Mazăre

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0300040

Lupin

 

 

 

 

 

0,2

 

 

0300990

Altele

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0400000

4.

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

0,05 (5)

0,005 (5)

0,05 (5)

 

0,05 (5)

 

0,1 (5)

0,01 (5)

0401000

(i)

Semințe oleaginoase

 

 

 

 

 

 

 

 

0401010

Semințe de in

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401020

Arahide

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401030

Semințe de mac

 

 

 

0,5

 

0,05 (5)

 

 

0401040

Semințe de susan

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401050

Semințe de floarea-soarelui

 

 

 

0,5

 

0,05 (5)

 

 

0401060

Semințe de rapiță

 

 

 

0,2

 

0,5

 

 

0401070

Boabe de soia

 

 

 

0,1

 

0,1

 

 

0401080

Semințe de muștar

 

 

 

0,1

 

0,2

 

 

0401090

Semințe de bumbac

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401100

Semințe de dovleac

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401110

Șofrănel

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401120

Limba mielului

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401130

Camelină

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401140

Cânepă

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401150

Ricin

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0401990

Altele

 

 

 

0,1

 

0,05 (5)

 

 

0402000

(ii)

Fructe oleaginoase

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

0402010

Măsline pentru ulei

 

 

 

1

 

 

 

 

0402020

Nuci de palmier

 

 

 

0,1

 

 

 

 

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

 

 

 

0,1

 

 

 

 

0402040

Kapok

 

 

 

0,1

 

 

 

 

0402990

Altele

 

 

 

0,1

 

 

 

 

0500000

5.

CEREALE

0,05 (5)

0,005 (5)

 

 

0,05 (5)

 

 

0,01 (5)

0500010

Orz

 

 

0,05 (5)

0,5

 

2

0,1 (5)

 

0500020

Hrișcă

 

 

0,05 (5)

0,2

 

0,2

0,1 (5)

 

0500030

Porumb

 

 

0,1

0,2

 

0,2

0,1 (5)

 

0500040

Mei

 

 

0,05 (5)

0,2

 

0,2

0,1 (5)

 

0500050

Ovăz

 

 

0,05 (5)

0,5

 

2

0,1 (5)

 

0500060

Orez

 

 

0,05 (5)

0,2

 

2

1

 

0500070

Secară

 

 

0,05 (5)

0,5

 

0,2

0,1 (5)

 

0500080

Sorg

 

 

0,05 (5)

0,2

 

0,2

0,1 (5)

 

0500090

Grâu

 

 

0,2

0,5

 

0,2

0,1 (5)

 

0500990

Altele

 

 

0,05 (5)

0,2

 

0,2

0,1 (5)

 

0600000

6.

CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

0,05 (5)

0,005 (5)

 

 

 

 

0,1 (5)

0,02 (5)

0610000

(i)

Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0620000

(ii)

Boabe de cafea

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

0,1

 

 

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

 

 

 

5

2

50

 

 

0631000

(a)

Flori

 

 

0,05 (5)

 

 

 

 

 

0631010

Flori de mușețel

 

 

 

 

 

 

 

 

0631020

Flori de hibiscus

 

 

 

 

 

 

 

 

0631030

Petale de trandafir

 

 

 

 

 

 

 

 

0631040

Flori de iasomie

 

 

 

 

 

 

 

 

0631050

Tei pucios

 

 

 

 

 

 

 

 

0631990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0632000

(b)

Frunze

 

 

0,05 (5)

 

 

 

 

 

0632010

Frunze de căpșun

 

 

 

 

 

 

 

 

0632020

Frunze de rooibos

 

 

 

 

 

 

 

 

0632030

Maté

 

 

 

 

 

 

 

 

0632990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0633000

(c)

Rădăcini

 

 

1

 

 

 

 

 

0633010

Rădăcină de valeriană

 

 

 

 

 

 

 

 

0633020

Rădăcină de ginseng

 

 

 

 

 

 

 

 

0633990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0639000

(d)

Alte infuzii

 

 

0,05 (5)

 

 

 

 

 

0640000

(iv)

Cacao (boabe fermentate)

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0650000

(v)

Roșcove

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0700000

7.

HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

50

0,01 (5)

0,05 (5)

4

0,05 (5)

30

0,1 (5)

0,02 (5)

0800000

8.

CONDIMENTE

0,05 (5)

0,005 (5)

 

 

 

 

0,1 (5)

0,02 (5)

0810000

(i)

Semințe

 

 

0,05 (5)

5

 

 

 

 

0810010

Anason

 

 

 

 

0,05 (5)

2

 

 

0810020

Chimen negru

 

 

 

 

0,2

2

 

 

0810030

Semințe de țelină

 

 

 

 

0,05 (5)

1

 

 

0810040

Semințe de coriandru

 

 

 

 

0,2

2

 

 

0810040

Semințe de chimen

 

 

 

 

0,05 (5)

1

 

 

0810060

Semințe de mărar

 

 

 

 

0,05 (5)

1

 

 

0810070

Semințe de fenicul

 

 

 

 

0,05 (5)

2

 

 

0810080

Schinduf

 

 

 

 

0,05 (5)

1

 

 

0810090

Nucșoară

 

 

 

 

0,05 (5)

1

 

 

0810990

Altele

 

 

 

 

0,05 (5)

1

 

 

0820000

(ii)

Fructe și bace

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

1

 

 

0820010

Piper de Jamaica

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0820020

Piper de anason (piper de Sichuan)

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0820030

Chimen

 

 

 

 

0,5

 

 

 

0820040

Cardamom

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0820050

Fructe de ienupăr

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0820060

Piper, negru și alb

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0820070

Păstăi de vanilie

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0820080

Tamarin

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0820990

Altele

 

 

 

 

0,05 (5)

 

 

 

0830000

(iii)

Scoarță

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

1

 

 

0830010

Scorțișoară

 

 

 

 

 

 

 

 

0830990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 

 

1

0,05 (5)

0,05 (5)

1

 

 

0840010

Lemn-dulce

 

 

 

 

 

 

 

 

0840020

Ghimbir

 

 

 

 

 

 

 

 

0840030

Curcuma (șofran de India)

 

 

 

 

 

 

 

 

0840040

Hrean

 

 

 

 

 

 

 

 

0840990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0850000

(v)

Muguri

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

1

 

 

0850010

Cuișoare

 

 

 

 

 

 

 

 

0850020

Capere

 

 

 

 

 

 

 

 

0850990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0860000

(vi)

Stigmate de flori

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

1

 

 

0860010

Șofran

 

 

 

 

 

 

 

 

0860990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

1

 

 

0870010

Nucșoară

 

 

 

 

 

 

 

 

0870990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,05 (5)

 

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,1 (5)

0,01 (5)

0900010

Sfeclă de zahăr

 

0,05

 

0,5

 

 

 

 

0900020

Trestie de zahăr

 

0,005 (5)

 

0,05 (5)

 

 

 

 

0900030

Rădăcini de cicoare

 

0,005 (5)

 

0,05 (5)

 

 

 

 

0900990

Altele

 

0,005 (5)

 

0,05 (5)

 

 

 

 

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

0,05 (5)

 

0,05 (5)

0,05 (5)

0,05 (5)

 

 

0,01 (5)

1010000

(i)

Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

 

 

 

 

 

0,1

 

 

1011000

(a)

Porcine

 

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1011010

Carne

 

0,02

 

 

 

 

 

 

1011020

Carne fără grăsime sau macră

 

0,1

 

 

 

 

 

 

1011030

Ficat

 

0,02

 

 

 

 

 

 

1011040

Rinichi

 

0,02

 

 

 

 

 

 

1011050

Organe comestibile

 

0,02

 

 

 

 

 

 

1011990

Altele

 

0,02

 

 

 

 

 

 

1012000

(b)

Bovine

 

 

 

 

 

 

 

 

1012010

Carne

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1012020

Grăsime

 

0,5

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1012030

Ficat

 

0,1

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1012040

Rinichi

 

0,02

 

 

 

 

0,2

 

1012050

Organe comestibile

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1012990

Altele

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1013000

(c)

Ovine

 

 

 

 

 

 

 

 

1013010

Carne

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1013020

Grăsime

 

0,5

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1013030

Ficat

 

0,1

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1013040

Rinichi

 

0,02

 

 

 

 

0,2

 

1013050

Organe comestibile

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1013990

Altele

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1014000

(d)

Caprine

 

 

 

 

 

 

 

 

1014010

Carne

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1014020

Grăsime

 

0,5

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1014030

Ficat

 

0,1

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1014040

Rinichi

 

0,02

 

 

 

 

0,2

 

1014050

Organe comestibile

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1014990

Altele

 

0,02

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini sau catâri

 

0,01

 

 

 

 

 

 

1015010

Carne

 

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1015020

Grăsime

 

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1015030

Ficat

 

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1015040

Rinichi

 

 

 

 

 

 

0,2

 

1015050

Organe comestibile

 

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1015990

Altele

 

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1016000

(f)

Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

 

 

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1016010

Carne

 

0,01

 

 

 

 

 

 

1016020

Grăsime

 

0,01

 

 

 

 

 

 

1016030

Ficat

 

0,02

 

 

 

 

 

 

1016040

Rinichi

 

0,01

 

 

 

 

 

 

1016050

Organe comestibile

 

0,01

 

 

 

 

 

 

1016990

Altele

 

0,01

 

 

 

 

 

 

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie

 

0,01

 

 

 

 

0,05 (5)

 

1017010

Carne

 

 

 

 

 

 

 

 

1017020

Grăsime

 

 

 

 

 

 

 

 

1017030

Ficat

 

 

 

 

 

 

 

 

1017040

Rinichi

 

 

 

 

 

 

 

 

1017050

Organe comestibile

 

 

 

 

 

 

 

 

1017990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

1020000

(ii)

Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

 

0,005 (5)

 

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

1020010

Bovine

 

 

 

 

 

 

 

 

1020020

Ovine

 

 

 

 

 

 

 

 

1020030

Caprine

 

 

 

 

 

 

 

 

1020040

Cai

 

 

 

 

 

 

 

 

1020990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

1030000

(iii)

Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

 

0,02

 

 

 

0,1

0,05 (5)

 

1030010

Pui

 

 

 

 

 

 

 

 

1030020

Rață

 

 

 

 

 

 

 

 

1030030

Gâscă

 

 

 

 

 

 

 

 

1030040

Prepeliță

 

 

 

 

 

 

 

 

1030990

Altele

 

 

 

 

 

 

 

 

1040000

(iv)

Miere

 

0,01

 

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

1050000

(v)

Amfibieni și reptile

 

0,01

 

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

1060000

(vi)

Melci

 

0,01

 

 

 

0,05 (5)

0,05 (5)

 

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre

 

0,01

 

 

 

0,1

0,05 (5)

 

(L)

=

liposolubil”.

(ii)

Se adaugă următoarele coloane referitoare la amisulbrom, ametoctradin și bixafen:

Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (6)

Ametoctradin

Amisulbrom

Bixafen

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

0100000

1.

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

 

 

0,01 (7)

0110000

(i)

Fructe citrice

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0110010

Grepfruturi

 

 

 

0110020

Portocale

 

 

 

0110030

Lămâi

 

 

 

0110040

Lămâi verzi „lime”

 

 

 

0110050

Mandarine

 

 

 

0110990

Altele

 

 

 

0120000

(ii)

Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0120010

Migdale

 

 

 

0120020

Nuci de Brazilia

 

 

 

0120030

Anacard

 

 

 

0120040

Castane

 

 

 

0120050

Nuci de cocos

 

 

 

0120060

Alune

 

 

 

0120070

Nuci macadamia

 

 

 

0120080

Nuci de Pecan

 

 

 

0120090

Semințe de pin

 

 

 

0120100

Fistic

 

 

 

0120110

Nuci comune

 

 

 

0120990

Altele

 

 

 

0130000

(iii)

Fructe sămânțoase

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0130010

Mere

 

 

 

0130020

Pere

 

 

 

0130030

Gutui

 

 

 

0130040

Moșmoni

 

 

 

0130050

Moșmoni japonezi

 

 

 

0130990

Altele

 

 

 

0140000

(iv)

Fructe sâmburoase

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0140010

Caise

 

 

 

0140020

Cireșe

 

 

 

0140030

Piersici

 

 

 

0140040

Prune

 

 

 

0140990

Altele

 

 

 

0150000

(v)

Bace și fructe mici

 

 

 

0151000

(a)

Struguri de masă și de vin

5

0,3

 

0151010

Struguri de masă

 

 

 

0151020

Struguri de vin

 

 

 

0152000

(b)

Căpșuni

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0153000

(c)

Fructe de rug

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0153010

Mure

 

 

 

0153020

Mure de câmp

 

 

 

0153030

Zmeură

 

 

 

0153990

Altele

 

 

 

0154000

(d)

Alte bace și fructe mici

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0154010

Afine

 

 

 

0154020

Merișoare

 

 

 

0154030

Coacăze (roșii, albe sau negre)

 

 

 

0154040

Agrișe

 

 

 

0154050

Măceș

 

 

 

0154060

Dud

 

 

 

0154070

Păducel spaniol

 

 

 

0154080

Boabe de soc

 

 

 

0154990

Altele

 

 

 

0160000

(vi)

Fructe diverse

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0161000

(a)

Cu coajă comestibilă

 

 

 

0161010

Curmale

 

 

 

0161020

Smochine

 

 

 

0161030

Măsline de masă

 

 

 

0161040

Kumquat

 

 

 

0161050

Carambola

 

 

 

0161060

Kaki

 

 

 

0161070

Prună de Java

 

 

 

0161990

Altele

 

 

 

0162000

(b)

Cu coajă necomestibilă, mici

 

 

 

0162010

Kiwi

 

 

 

0162020

Litchi

 

 

 

0162030

Fructele pasiunii

 

 

 

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

 

 

 

0162050

Fructul Chrysophyllum cainito

 

 

 

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia)

 

 

 

0162990

Altele

 

 

 

0163000

(c)

Cu coajă necomestibilă, mari

 

 

 

0163010

Avocado

 

 

 

0163020

Banane

 

 

 

0163030

Mango

 

 

 

0163040

Papaia

 

 

 

0163050

Rodii

 

 

 

0163060

Fructe de Annona cherimola

 

 

 

0163070

Guave

 

 

 

0163080

Ananas

 

 

 

0163090

Fructul arborelui de pâine

 

 

 

0163100

Durian

 

 

 

0163110

Soursop

 

 

 

0163990

Altele

 

 

 

0200000

2.

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

 

0,01 (7)

0,01 (7)

0210000

(i)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0,01 (7)

 

 

0211000

(a)

Cartofi

 

 

 

0212000

(b)

Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

 

 

 

0212010

Manioc

 

 

 

0212020

Batate

 

 

 

0212030

Igname

 

 

 

0212040

Arorut

 

 

 

0212990

Altele

 

 

 

0213000

(c)

Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

 

 

 

0213010

Sfecle

 

 

 

0213020

Morcovi

 

 

 

0213030

Țeline de rădăcină

 

 

 

0213040

Hrean

 

 

 

0213050

Topinamburi

 

 

 

0213060

Păstârnaci

 

 

 

0213070

Pătrunjel rădăcină

 

 

 

0213080

Ridichi

 

 

 

0213090

Barba-caprei

 

 

 

0213100

Gulie furajeră

 

 

 

0213110

Napi

 

 

 

0213990

Altele

 

 

 

0220000

(ii)

Legume bulboase

0,01 (7)

 

 

0220010

Usturoi

 

 

 

0220020

Ceapă

 

 

 

0220030

Ceapă eșalotă

 

 

 

0220040

Ceapă verde

 

 

 

0220990

Altele

 

 

 

0230000

(iii)

Legume fructoase

 

 

 

0231000

(a)

Solanacee

 

 

 

0231010

Tomate

2

 

 

0231020

Ardei

2

 

 

0231030

Vinete

0,01 (7)

 

 

0231040

Bame

0,01 (7)

 

 

0231990

Altele

0,01 (7)

 

 

0232000

(b)

Cucurbitacee cu coaja comestibilă

 

 

 

0232010

Castraveți

0,5

 

 

0232020

Cornișoni

0,01 (7)

 

 

0232030

Dovleci

0,5

 

 

0232990

Altele

0,01 (7)

 

 

0233000

(c)

Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

1

 

 

0233010

Pepeni galbeni

 

 

 

0233020

Dovleci

 

 

 

0233030

Pepeni verzi

 

 

 

0233990

Altele

 

 

 

0234000

(d)

Porumb zaharat

0,01 (7)

 

 

0239000

(e)

Alte legume fructoase

0,01 (7)

 

 

0240000

(iv)

Brasicacee

0,01 (7)

 

 

0241000

(a)

Varză cu inflorescență

 

 

 

0241010

Broccoli

 

 

 

0241020

Conopidă

 

 

 

0241990

Altele

 

 

 

0242000

(b)

Varză cu căpățână

 

 

 

0242010

Varză de Bruxelles

 

 

 

0242020

Varză cu căpățână

 

 

 

0242990

Altele

 

 

 

0243000

(c)

Varză pentru frunze

 

 

 

0243010

Varză chinezească

 

 

 

0243020

Varză fără căpățână

 

 

 

0243990

Altele

 

 

 

0244000

(d)

Gulii

 

 

 

0250000

(v)

Legume cu frunze și plante aromatice

 

 

 

0251000

(a)

Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

 

 

 

0251010

Fetică

50

 

 

0251020

Lăptucă

20

 

 

0251030

Scarolă (cicoare cu frunze întregi)

0,01 (7)

 

 

0251040

Creson

0,01 (7)

 

 

0251050

Barbarea verna

0,01 (7)

 

 

0251060

Rucolă

0,01 (7)

 

 

0251070

Muștar vânăt

0,01 (7)

 

 

0251080

Frunze și lăstari de Brassica, spp.

0,01 (7)

 

 

0251990

Altele

0,01 (7)

 

 

0252000

(b)

Spanac și similare (frunze)

0,01 (7)

 

 

0252010

Spanac

 

 

 

0252020

Iarbă-grasă

 

 

 

0252030

Sfeclă pentru pețiol și frunze

 

 

 

0252990

Altele

 

 

 

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie

0,01 (7)

 

 

0254000

(d)

Năsturel

0,01 (7)

 

 

0255000

(e)

Cicoare witloof

0,01 (7)

 

 

0256000

(f)

Plante aromatice

0,01 (7)

 

 

0256010

Asmățui

 

 

 

0256020

Arpagic

 

 

 

0256030

Frunze de țelină

 

 

 

0256040

Pătrunjel

 

 

 

0256050

Salvie

 

 

 

0256060

Rozmarin

 

 

 

0256070

Cimbru

 

 

 

0256080

Busuioc

 

 

 

0256090

Frunze de dafin

 

 

 

0256100

Tarhon

 

 

 

0256990

Altele

 

 

 

0260000

(vi)

Leguminoase (proaspete)

0,01 (7)

 

 

0260010

Fasole (păstăi)

 

 

 

0260020

Fasole (boabe)

 

 

 

0260030

Mazăre (păstăi)

 

 

 

0260040

Mazăre (boabe)

 

 

 

0260050

Linte

 

 

 

0260990

Altele

 

 

 

0270000

(vii)

Legume cu tulpină (proaspete)

0,01 (7)

 

 

0270010

Sparanghel

 

 

 

0270020

Cardon

 

 

 

0270030

Țelină

 

 

 

0270040

Fenicul

 

 

 

0270050

Anghinare

 

 

 

0270060

Praz

 

 

 

0270070

Rubarbă

 

 

 

0270080

Lăstari de bambus

 

 

 

0270090

Miez de palmier

 

 

 

0270990

Altele

 

 

 

0280000

(viii)

Ciuperci

0,01 (7)

 

 

0280010

Ciuperci de cultură

 

 

 

0280020

Ciuperci sălbatice

 

 

 

0280990

Altele

 

 

 

0290000

(ix)

Alge

0,01 (7)

 

 

0300000

3.

LEGUME PĂSTĂI

0,01 (7)

0,01 (7)

0,01 (7)

0300010

Fasole

 

 

 

0300020

Linte

 

 

 

0300030

Mazăre

 

 

 

0300040

Lupin

 

 

 

0300990

Altele

 

 

 

0400000

4.

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

0,01 (7)

0,01 (7)

0,01 (7)

0401000

(i)

Semințe oleaginoase

 

 

 

0401010

Semințe de in

 

 

 

0401020

Arahide

 

 

 

0401030

Semințe de mac

 

 

 

0401040

Semințe de susan

 

 

 

0401050

Semințe de floarea-soarelui

 

 

 

0401060

Semințe de rapiță

 

 

 

0401070

Boabe de soia

 

 

 

0401080

Semințe de muștar

 

 

 

0401090

Semințe de bumbac

 

 

 

0401100

Semințe de dovleac

 

 

 

0401110

Șofrănel

 

 

 

0401120

Limba mielului

 

 

 

0401130

Camelină

 

 

 

0401140

Cânepă

 

 

 

0401150

Ricin

 

 

 

0401990

Altele

 

 

 

0402000

(ii)

Fructe oleaginoase

 

 

 

0402010

Măsline pentru ulei

 

 

 

0402020

Nuci de palmier

 

 

 

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

 

 

 

0402040

Kapok

 

 

 

0402990

Altele

 

 

 

0500000

5.

CEREALE

0,01 (7)

0,01 (7)

 

0500010

Orz

 

 

0,5

0500020

Hrișcă

 

 

0,01 (7)

0500030

Porumb

 

 

0,01 (7)

0500040

Mei

 

 

0,01 (7)

0500050

Ovăz

 

 

0,5

0500060

Orez

 

 

0,01 (7)

0500070

Secară

 

 

0,05

0500080

Sorg

 

 

0,01 (7)

0500090

Grâu

 

 

0,05

0500990

Altele

 

 

0,01 (7)

0600000

6.

CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

0,01 (7)

0,01 (7)

0,01 (7)

0610000

(i)

Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

 

 

 

0620000

(ii)

Boabe de cafea

 

 

 

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

 

 

 

0631000

(a)

Flori

 

 

 

0631010

Flori de mușețel

 

 

 

0631020

Flori de hibiscus

 

 

 

0631030

Petale de trandafir

 

 

 

0631040

Flori de iasomie

 

 

 

0631050

Tei pucios

 

 

 

0631990

Altele

 

 

 

0632000

(b)

Frunze

 

 

 

0632010

Frunze de căpșun

 

 

 

0632020

Frunze de rooibos

 

 

 

0632030

Maté

 

 

 

0632990

Altele

 

 

 

0633000

(c)

Rădăcini

 

 

 

0633010

Rădăcină de valeriană

 

 

 

0633020

Rădăcină de ginseng

 

 

 

0633990

Altele

 

 

 

0639000

(d)

Alte infuzii

 

 

 

0640000

(iv)

Cacao (boabe fermentate)

 

 

 

0650000

(v)

Roșcove

 

 

 

0700000

7.

HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

0,01 (7)

0,01 (7)

0,01 (7)

0800000

8.

CONDIMENTE

0,01 (7)

0,01 (7)

0,01 (7)

0810000

(i)

Semințe

 

 

 

0810010

Anason

 

 

 

0810020

Chimen negru

 

 

 

0810030

Semințe de țelină

 

 

 

0810040

Semințe de coriandru

 

 

 

0810040

Semințe de chimen

 

 

 

0810060

Semințe de mărar

 

 

 

0810070

Semințe de fenicul

 

 

 

0810080

Schinduf

 

 

 

0810090

Nucșoară

 

 

 

0810990

Altele

 

 

 

0820000

(ii)

Fructe și bace

 

 

 

0820010

Piper de Jamaica

 

 

 

0820020

Piper de anason (piper de Sichuan)

 

 

 

0820030

Chimen

 

 

 

0820040

Cardamom

 

 

 

0820050

Fructe de ienupăr

 

 

 

0820060

Piper, negru și alb

 

 

 

0820070

Păstăi de vanilie

 

 

 

0820080

Tamarin

 

 

 

0820990

Altele

 

 

 

0830000

(iii)

Scoarță

 

 

 

0830010

Scorțișoară

 

 

 

0830990

Altele

 

 

 

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

 

 

 

0840010

Lemn-dulce

 

 

 

0840020

Ghimbir

 

 

 

0840030

Curcuma (șofran de India)

 

 

 

0840040

Hrean

 

 

 

0840990

Altele

 

 

 

0850000

(v)

Muguri

 

 

 

0850010

Cuișoare

 

 

 

0850020

Capere

 

 

 

0850990

Altele

 

 

 

0860000

(vi)

Stigmate de flori

 

 

 

0860010

Șofran

 

 

 

0860990

Altele

 

 

 

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

 

 

 

0870010

Nucșoară

 

 

 

0870990

Altele

 

 

 

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,01 (7)

0,01 (7)

0,01 (7)

0900010

Sfeclă de zahăr

 

 

 

0900020

Trestie de zahăr

 

 

 

0900030

Rădăcini de cicoare

 

 

 

0900990

Altele

 

 

 

1000000

10.

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

0,01 (7)

0,01 (7)

 

1010000

(i)

Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale; proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri; alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

 

 

 

1011000

(a)

Porcine

 

 

 

1011010

Carne

 

 

 

1011020

Carne fără grăsime sau macră

 

 

 

1011030

Ficat

 

 

 

1011040

Rinichi

 

 

 

1011050

Organe comestibile

 

 

 

1011990

Altele

 

 

 

1012000

(b)

Bovine

 

 

 

1012010

Carne

 

 

0,15

1012020

Grăsime

 

 

0,4

1012030

Ficat

 

 

1,5

1012040

Rinichi

 

 

0,3

1012050

Organe comestibile

 

 

0,02 (7)

1012990

Altele

 

 

0,02 (7)

1013000

(c)

Ovine

 

 

 

1013010

Carne

 

 

0,15

1013020

Grăsime

 

 

0,4

1013030

Ficat

 

 

1,5

1013040

Rinichi

 

 

0,3

1013050

Organe comestibile

 

 

0,02 (7)

1013990

Altele

 

 

0,02 (7)

1014000

(d)

Caprine

 

 

 

1014010

Carne

 

 

0,15

1014020

Grăsime

 

 

0,4

1014030

Ficat

 

 

1,5

1014040

Rinichi

 

 

0,3

1014050

Organe comestibile

 

 

0,02 (7)

1014990

Altele

 

 

0,02 (7)

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini sau catâri

 

 

0,02 (7)

1015010

Carne

 

 

 

1015020

Grăsime

 

 

 

1015030

Ficat

 

 

 

1015040

Rinichi

 

 

 

1015050

Organe comestibile

 

 

 

1015990

Altele

 

 

 

1016000

(f)

Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

 

 

0,02 (7)

1016010

Carne

 

 

 

1016020

Grăsime

 

 

 

1016030

Ficat

 

 

 

1016040

Rinichi

 

 

 

1016050

Organe comestibile

 

 

 

1016990

Altele

 

 

 

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie

 

 

0,02 (7)

1017010

Carne

 

 

 

1017020

Grăsime

 

 

 

1017030

Ficat

 

 

 

1017040

Rinichi

 

 

 

1017050

Organe comestibile

 

 

 

1017990

Altele

 

 

 

1020000

(ii)

Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

 

 

 

1020010

Bovine

 

 

0,04

1020020

Ovine

 

 

0,04

1020030

Caprine

 

 

0,04

1020040

Cai

 

 

0,02 (7)

1020990

Altele

 

 

0,02 (7)

1030000

(iii)

Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate; ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

 

 

0,02 (7)

1030010

Pui

 

 

 

1030020

Rață

 

 

 

1030030

Gâscă

 

 

 

1030040

Prepeliță

 

 

 

1030990

Altele

 

 

 

1040000

(iv)

Miere

 

 

0,02 (7)

1050000

(v)

Amfibieni și reptile

 

 

0,02 (7)

1060000

(vi)

Melci

 

 

0,02 (7)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre

 

 

0,02 (7)

(b)

în partea B, coloanele pentru piraclostrobin și acibenzolar-S-metil se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (8)

Acetamiprid (R)

Acibenzolar-s-metil (sumă de acibenzolar-s-metil și acid acibenzolar (CGA 210007) exprimată în acibenzolar-s-metil)

Imazalil

Prohexadion (prohexadion și sărurile acestuia, exprimate în prohexadion)

Piraclostrobin (L)

Tiacloprid (L)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

0130040

Moșmoni

0,1

0,02 (9)

5

0,05 (9)

0,3

0,3

0130050

Moșmoni japonezi

0,1

0,02 (9)

5

0,05 (9)

0,3

0,3

0154050

Măceș

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

3

1

0154060

Dud

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

3

1

0154070

Păducel spaniol

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

3

1

0154080

Boabe de soc

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

3

1

0161050

Carambola

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0161060

Kaki

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0161070

Prună de Java

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0162040

Smochine indiene (limba soacrei)

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0162050

Fructul Chrysophyllum cainito

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0162060

Plaqueminier (kaki de Virginia)

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0163060

Fructe de Annona cherimola

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0163070

Guave

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0163090

Fructul arborelui de pâine

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0163100

Durian

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0163110

Soursop

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0212040

Arorut

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0251050

Barbarea verna

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

2

2

0251070

Muștar vânăt

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

2

2

0252020

Iarbă-grasă

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

2

0,02 (9)

0253000

(c)

Frunze de viță-de-vie

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0256050

Salvie

3

0,3

0,05  (9)

0,05 (9)

2

5

0256060

Rozmarin

3

0,3

0,05  (9)

0,05 (9)

2

5

0256070

Cimbru

3

0,3

0,05  (9)

0,05 (9)

2

5

0256080

Busuioc

3

0,3

0,05  (9)

0,05 (9)

2

5

0256090

Frunze de dafin

3

0,3

0,05  (9)

0,05 (9)

2

5

0256100

Tarhon

3

0,3

0,05  (9)

0,05 (9)

2

5

0270080

Lăstari de bambus

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0270090

Miez de palmier

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0290000

(ix)

Alge

0,01 (9)

0,02  (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0401110

Șofrănel

0,01 (9)

0,05 (9)

0,05  (9)

0,1 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0401120

Limba mielului

0,01 (9)

0,05 (9)

0,05  (9)

0,1 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0401130

Camelină

0,01 (9)

0,05 (9)

0,05  (9)

0,1 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0401150

Ricin

0,01 (9)

0,05 (9)

0,05  (9)

0,1 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0402020

Nuci de palmier

0,01 (9)

0,05 (9)

0,05  (9)

0,1 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0,01 (9)

0,05 (9)

0,05  (9)

0,1 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0402040

Kapok

0,01 (9)

0,05 (9)

0,05  (9)

0,1 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0620000

(ii)

Boabe de cafea

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,2

0,05 (9)

0630000

(iii)

Infuzii (uscate)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

 

0631000

(a)

Flori

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0631010

Flori de mușețel

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0631020

Flori de hibiscus

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0631030

Petale de trandafir

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0631040

Flori de iasomie

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0631050

Tei pucios

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0631990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0632000

(b)

Frunze

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

50

0632010

Frunze de căpșun

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

50

0632020

Frunze de rooibos

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

50

0632030

Maté

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

50

0632990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

50

0633000

(c)

Rădăcini

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0633010

Rădăcină de valeriană

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0633020

Rădăcină de ginseng

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0633990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0639000

(d)

Alte infuzii

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0640000

(iv)

Cacao (boabe fermentate)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0650000

(v)

Roșcove

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0800000

8.

CONDIMENTE

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810000

(i)

Semințe

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810010

Anason

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810020

Chimen negru

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810030

Semințe de țelină

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810040

Semințe de coriandru

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810050

Semințe de chimen

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810060

Semințe de mărar

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810070

Semințe de fenicul

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810080

Schinduf

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810090

Nucșoară

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0810990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820000

(ii)

Fructe și bace

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820010

Piper de Jamaica

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820020

Piper de anason (piper de Sichuan)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820030

Chimen

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820040

Cardamom

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820050

Fructe de ienupăr

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820060

Piper, negru și alb

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820070

Păstăi de vanilie

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820080

Tamarin

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0820990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0830000

(iii)

Scoarță

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0830010

Scorțișoară

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0830990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0840000

(iv)

Rădăcini sau rizomi

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0840010

Lemn-dulce

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0840020

Ghimbir

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0840030

Curcuma (șofran de India)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0840040

Hrean

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0840990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0850000

(v)

Muguri

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0850010

Cuișoare

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0850020

Capere

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0850990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0860000

(vi)

Stigmate de flori

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0860010

Șofran

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0860990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0870000

(vii)

Tegumente accesorii

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0870010

Nucșoară

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0870990

Altele

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1 (9)

0,1 (9)

0,05 (9)

0,1

0900000

9.

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0900010

Sfeclă de zahăr

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0900020

Trestie de zahăr

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0900030

Rădăcini de cicoare

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

0900990

Altele

0,01 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,02 (9)

0,02 (9)

1015000

(e)

Animale din specia cabaline, asini sau catâri

 

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

 

1015010

Carne

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,05

1015020

Grăsime

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,05

1015030

Ficat

0,1

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,3

1015040

Rinichi

0,2

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,3

1015050

Organe comestibile

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1015990

Altele

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1017000

(g)

Alte animale de crescătorie

 

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

 

1017010

Carne

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,05

1017020

Grăsime

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,05

1017030

Ficat

0,1

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,3

1017040

Rinichi

0,2

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,3

1017050

Organe comestibile

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1017990

Altele

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1030020

Rață

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1030030

Gâscă

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1030040

Prepeliță

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1030990

Altele

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1040000

(iv)

Miere

0,05  (9)

0,02  (9)

0,05  (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,2

1050000

(v)

Amfibieni și reptile

0,05  (9)

0,02  (9)

0,05  (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1060000

(vi)

Melci

0,05  (9)

0,02  (9)

0,05  (9)

0,05  (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

1070000

(vii)

Alte produse derivate din animale terestre

0,05 (9)

0,02 (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,05 (9)

0,01 (9)

(L)

=

liposolubil

(R)

=

definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

Acetamiprid - cod 1000000: Acetamiprid și metabolitul IM-2-1.”


(1)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(2)  Indică limita inferioară de detectare analitică.

(3)  Combinația pesticid-cod pentru care se aplică CMR stabilite în annexa III partea B.

(L)

=

liposolubil

(R)

=

definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

Acetamiprid - cod 1000000: Acetamiprid și metabolitul IM-2-1”.

(4)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(5)  Indică limita inferioară de detectare analitică.

(L)

=

liposolubil”.

(6)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(7)  Indică limita inferioară de detectare analitică.

Reziduuri pentru produse de origine animală: sumă de bixafen și desmetil bixafen exprimată ca bixafen.”

(8)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

(9)  Indică limita inferioară de detectare analitică.

(L)

=

liposolubil

(R)

=

definiția reziduului diferă în cazul următoarelor combinații pesticid-număr de cod:

Acetamiprid - cod 1000000: Acetamiprid și metabolitul IM-2-1.”