22.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 190/29


REGULAMENTUL (UE) NR. 621/2010 AL CONSILIULUI

din 3 iunie 2010

privind alocarea posibilităților de pescuit în temeiul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Insulele Solomon

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 26 septembrie 2009 a fost parafat un nou acord de parteneriat în domeniul pescuitului între Uniunea Europeană și Insulele Solomon (denumit în continuare „acordul de parteneriat în domeniul pescuitului”).

(2)

La data de 3 iunie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/397/UE (1) privind semnarea și aplicarea provizorie a noului acord de parteneriat în domeniul pescuitului.

(3)

Ar trebui definită metoda de alocare a posibilităților de pescuit între statele membre pe durata noului acord de parteneriat în domeniul pescuitului, precum și pentru perioada aplicării sale provizorii.

(4)

Prezentul regulament ar trebui să între în vigoare în ziua următoare datei publicării sale și să se aplice începând cu 9 octombrie 2009,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Posibilitățile de pescuit stabilite în protocolul la Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Insulele Solomon sunt alocate statelor membre după cum urmează:

—   Toniere frigorifice cu plasă pungă:

Spania

:

75 % din posibilitățile de pescuit disponibile

Franța

:

25 % din posibilitățile de pescuit disponibile

(2)   În cazul în care cererile de autorizație de pescuit din partea statelor membre menționate la alineatul (1) nu epuizează posibilitățile de pescuit stabilite prin protocol, Comisia poate lua în considerare cereri de autorizații de pescuit din partea oricărui alt stat membru.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului și din protocol, se aplică Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 privind autorizațiile pentru activitățile de pescuit ale navelor de pescuit comunitare în afara apelor comunitare și accesul navelor țărilor terțe în apele comunitare (2).

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 9 octombrie 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 3 iunie 2010.

Pentru Consiliu

Președintele

A. PÉREZ RUBALCABA


(1)  A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.

(2)  JO L 286, 29.10.2008, p. 33.