6.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 113/4


REGULAMENTUL (UE) NR. 383/2010 AL COMISIEI

din 5 mai 2010

de refuzare a autorizării unei mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, alta decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (1), în special articolul 18 alineatul (5),

întrucât:

(1)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunile de sănătate înscrise pe produsele alimentare sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt autorizate de Comisie în conformitate cu regulamentul respectiv și incluse într-o listă a mențiunilor permise.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede, de asemenea, că cererile de autorizare a mențiunilor de sănătate pot fi trimise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente a unui stat membru. Autoritatea națională competentă trimite cererile valabile mai departe Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), denumită în continuare „autoritatea”.

(3)

După primirea unei cereri, autoritatea informează fără întârziere celelalte state membre și Comisia și emite un aviz cu privire la mențiunea de sănătate în cauză.

(4)

Comisia ia o decizie cu privire la autorizarea mențiunilor de sănătate, ținând cont de avizul emis de autoritate.

(5)

Ca urmare a unei cereri din partea ELVIR S.A.S., transmisă la data de 5 iunie 2008 în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, autoritatea a fost invitată să formuleze un aviz cu privire la o mențiune de sănătate privind efectele unui produs pe bază de lapte, bogat în fibre și proteine, în ceea ce privește reducerea senzației de foame (întrebarea nr. EFSA-Q-2008-396) (2). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: „Acest produs reduce senzația de foame”.

(6)

La 19 decembrie 2008, Comisia și statele membre au primit avizul științific al autorității. În avizul și în clarificarea ulterioară a autorității, aceasta din urmă concluzionează că datele furnizate nu permit stabilirea unei relații cauză-efect între consumul produsului pe bază de lapte, bogat în fibre și proteine și reducerea senzației de foame, care să fie utilă din punct de vedere nutrițional sau fiziologic în ceea ce privește efectul său asupra aportului energetic alimentar. Ținând cont de aceste elemente, Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală a concluzionat, în reuniunea sa din data de 27 aprilie 2009, că mențiunea de sănătate ar trebui să fie supusă unei noi examinări și, la 24 iunie 2009, Comisia a prezentat autorității o cerere de informații mai ample cu privire la un anumit număr de elemente privind cererea introdusă.

(7)

La 22 iulie 2009, Comisia și statele membre au primit răspunsul autorității, în care este clarificat faptul că efectul observat nu poate fi atribuit exclusiv produsului alimentar testat, având în vedere lipsa de informații a studiilor în ceea ce privește condițiile dietetice. În consecință, mențiunea de sănătate respectivă nu poate fi considerată conformă cu cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și nu ar trebui autorizată.

(8)

La stabilirea măsurilor prevăzute în prezentul regulament au fost luate în considerare comentariile solicitanților și ale publicului, primite de Comisie în temeiul articolului 16 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.

(9)

Mențiunile de sănătate vizate la articolul 13 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 sunt supuse măsurilor tranzitorii prevăzute la articolul 28 alineatul (6) din regulamentul respectiv numai dacă ele îndeplinesc condițiile menționate în acesta din urmă, printre care și cea conform căreia cererile referitoare la mențiuni de sănătate care nu au făcut obiectul unei evaluări și al unei autorizări într-un stat membru trebuie să fi fost prezentate înainte de 19 ianuarie 2008. Întrucât cererea de autorizare a mențiunii de sănătate care face obiectul prezentului regulament nu a fost prezentată înainte de această dată, ea nu poate beneficia de perioada de tranziție prevăzută la articolul 28 alineatul (6) din regulamentul respectiv.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mențiunea de sănătate prezentată în anexa la prezentul regulament nu se include în lista comunitară a mențiunilor permise prevăzută la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 mai 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 404, 30.12.2006, p. 9.

(2)   The EFSA Journal (2008) 894, 1-9.


ANEXĂ

Mențiune de sănătate respinsă

Cerere – Dispoziții relevante din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006

Nutrient, substanță, aliment sau categorie de alimente

Mențiune

Trimitere la avizul EFSA

Articolul 13 alineatul (5) – mențiune de sănătate bazată pe dovezi științifice recent stabilite și/sau care includ o cerere de protecție a datelor care țin de proprietate

Produs pe bază de lapte, bogat în fibre și proteine

Acest produs reduce senzația de foame

Q-2008-396