27.4.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 105/10


REGULAMENTUL (UE) NR. 357/2010 AL COMISIEI

din 23 aprilie 2010

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 185/2010 din 4 martie 2010 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2008 privind norme comune în domeniul securității aviației civile și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2320/2002 (1), în special articolul 4 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 820/2008 al Comisiei din 8 august 2008 de stabilire a măsurilor de aplicare pentru implementarea standardelor de bază comune privind securitatea aviației (2) conține proceduri de securitate pentru livrarea de lichide și pentru pungile cu sigiliu. Cu toate acestea, regulamentul va fi abrogat începând cu 29 aprilie 2010.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 185/2010 al Comisiei din 4 martie 2010 de stabilire a măsurilor de implementare a standardelor de bază comune privind securitatea aviației (3) va înlocui Regulamentul (CE) nr. 820/2008. Regulamentul (UE) nr. 185/2010 nu conține proceduri de securitate pentru livrarea de lichide și pentru pungile cu sigiliu.

(3)

În scopul protejării intereselor aviației civile împotriva actelor de intervenție ilicită care pun în pericol securitatea aviației civile, procedurile de securitate pentru livrarea de lichide, aerosoli, geluri și pungi cu sigiliu vândute în zona aeroportuară a UE vor trebui menținute. În consecință, este necesară includerea lor în Regulamentul (UE) nr. 185/2010.

(4)

Regulamentul (UE) nr. 185/2010 se aplică începând cu 29 aprilie 2010. Intrarea în vigoare a prezentului regulament este, prin urmare, urgentă, deoarece el trebuie aplicat începând cu aceeași dată.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 185/2010 trebuie modificat în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru securitatea aviației civile instituit prin articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 300/2008,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 185/2010 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Regulamentul se aplică de la 29 aprilie 2010.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 aprilie 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 97, 9.4.2008, p. 72.

(2)  JO L 221, 19.8.2008, p. 8.

(3)  JO L 55, 5.3.2010, p. 1.


ANEXĂ

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 185/2010 se modifică după cum urmează:

1.

La punctul 8, se adaugă următorul punct 8.3:

„8.3   MĂSURI SUPLIMENTARE DE SECURITATE PENTRU FURNIZAREA LICHIDELOR, AEROSOLILOR, GELURILOR ȘI A PUNGILOR CU SIGILIU LA BORDUL AERONAVEI

1.

Pungile cu sigiliu care sunt destinate uzului la bordul aeronavei vor fi livrate într-un ambalaj cu sigiliu, într-o zonă de operațiuni aeriene sau într-o zonă de securitate cu acces restricționat.

2.

După prima recepție într-o zonă de operațiuni aeriene sau într-o zonă de securitate cu acces restricționat și până la momentul vânzării în aeronavă, lichidele, aerosolii, gelurile și pungile cu sigiliu trebuie protejate împotriva oricăror intervenții neautorizate.

3.

Dispoziții detaliate pentru măsurile suplimentare de securitate pentru furnizarea lichidelor, aerosolilor, gelurilor și a pungilor cu sigiliu sunt stabilite într-o decizie separată.”

2.

La punctul 9, se adaugă următorul punct 9.3:

„9.3   MĂSURI SUPLIMENTARE DE SECURITATE PENTRU FURNIZAREA LICHIDELOR, AEROSOLILOR, GELURILOR ȘI A PUNGILOR CU SIGILIU

1.

Pungile cu sigiliu vor fi livrate într-un ambalaj cu sigiliu, într-o zonă de operațiuni aeriene sau într-o zonă de securitate cu acces restricționat.

2.

După prima recepție într-o zonă de operațiuni aeriene și până la momentul vânzării de către punctul de vânzare, lichidele, aerosolii, gelurile și pungile cu sigiliu trebuie protejate împotriva oricăror intervenții neautorizate.

3.

Dispoziții detaliate pentru măsurile de securitate suplimentare pentru furnizarea lichidelor, aerosolilor, gelurilor și a pungilor transparente sunt stabilite într-o decizie separată.”