|
14.1.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 9/9 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 28/2010 AL COMISIEI
din 13 ianuarie 2010
de stabilire a coeficientului de atribuire care urmează să fie aplicat cererilor de licențe de import depuse în perioada cuprinsă între 1 și 8 ianuarie 2010 în cadrul contingentului tarifar deschis prin Regulamentul (CE) nr. 955/2005 pentru orezul originar din Egipt
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 955/2005 al Comisiei (3) a deschis un contingent tarifar anual pentru importul a 5 605 tone de orez având codul NC 1006 , originar din Egipt (număr de ordine 09.4097). |
|
(2) |
Din comunicarea efectuată în conformitate cu articolul 5 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 955/2005 rezultă că cererile depuse de la 1 ianuarie 2010, ora 13.00, până la 8 ianuarie 2010, ora 13.00, ora Bruxelles-ului, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din respectivul regulament, vizează cantități superioare celor disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate. |
|
(3) |
Este necesar, de asemenea, să se suspende depunerea de noi cereri de licențe de import în temeiul Regulamentului (CE) nr. 955/2005 până la sfârșitul perioadei contingentare în curs, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din respectivul regulament. |
|
(4) |
Pentru a se garanta o gestionare eficace a procedurii de eliberare a licențelor de import, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat după publicare, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Ca urmare a cererilor de licențe de import de orez originar din Egipt din cadrul contingentului deschis prin Regulamentul (CE) nr. 955/2005, depuse de la 1 ianuarie 2010 începând cu ora 13.00 până la 8 ianuarie 2010, ora 13.00, ora Bruxelles-ului, se eliberează licențe pentru cantitățile solicitate, la care se aplică un coeficient de atribuire de 8,623076 %.
(2) Depunerea de noi cereri de licențe de import se suspendă începând de vineri, 8 ianuarie 2010, ora 13.00, ora Bruxelles-ului, până la sfârșitul perioadei contingentare în curs.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 13 ianuarie 2010.
Pentru Comisie, în numele Președintelui,
Jean-Luc DEMARTY
Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală
(1) JO L 299, 16.11.2007, p. 1.