(1)

Asumarea cu imprudență și în mod excesiv a unor riscuri în sectorul bancar a condus la prăbușirea unor instituții financiare și la probleme sistemice atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel global. Întrucât cauzele asumării acestor riscuri sunt numeroase și complexe, autoritățile de supraveghere și reglementare, inclusiv G20 și Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni (CSBE), au ajuns de comun acord la concluzia că structurile de remunerare necorespunzătoare ale unor instituții financiare au constituit unul dintre factorii determinanți. Politicile de remunerare care oferă stimulente pentru asumarea de riscuri care depășesc nivelul general de risc tolerat de instituția respectivă pot submina administrarea solidă și eficace a riscurilor și pot exacerba comportamentele care implică asumarea în mod excesiv de riscuri. Principiile cu privire la practicile solide de remunerare (principiile CSF), convenite și aprobate la nivel internațional de către Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF), prezintă, așadar, o importanță deosebită.

(2)

Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate și desfășurarea activității instituțiilor de credit (4) impune instituțiilor de credit să dispună de un cadru general, strategii, procese și mecanisme de administrare a riscurilor la care sunt expuse. În temeiul Directivei 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind adecvarea capitalului societăților de investiții și al instituțiilor de credit (5), respectiva cerință se aplică societăților de investiții în sensul Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (6). Directiva 2006/48/CE solicită autorităților competente să reexamineze acele cadru general, strategii, procese și mecanisme și să determine dacă fondurile proprii deținute de respectivele instituții de credit sau societăți de investiții asigură o administrare și o acoperire solidă a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă instituția sau societatea. Acest tip de supraveghere este desfășurată pe o bază consolidată în ceea ce privește grupurile bancare și include holdinguri financiare și instituții financiare afiliate din toate jurisdicțiile.

(3)

În scopul contracarării impactului potențial negativ al structurilor de remunerare concepute deficitar asupra administrării solide a riscurilor și asupra controlului comportamentului care implică asumarea de riscuri de către persoanele fizice, cerințele Directivei 2006/48/CE ar trebui completate printr-o obligație expresă pentru instituțiile de credit și societățile de investiții de a stabili și de a menține politici și practici de remunerare compatibile cu o administrare eficace a riscurilor, pentru acele categorii de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului lor de risc. Aceste categorii de personal ar trebui să includă cel puțin membrii organelor cu funcție de conducere, personalul cu competențe pentru asumarea de riscuri, personalul funcțiilor sistemului de control intern și orice angajat a cărui remunerație totală, inclusiv beneficii discreționare de tipul pensiilor, îl plasează în aceeași categorie de remunerație cu cea a membrilor organelor cu funcție de conducere și a personalului cu competențe pentru asumarea de riscuri.

(4)

Deoarece asumarea cu imprudență și în mod excesiv a unor riscuri poate submina soliditatea financiară a instituțiilor de credit sau a societăților de investiții și poate destabiliza sistemul bancar, este important ca noua obligație referitoare la politicile și practicile de remunerare să fie implementată în mod coerent și să acopere toate aspectele legate de remunerare, inclusiv salariile, beneficiile discreționare de tipul pensiilor și orice beneficii similare. În contextul respectiv, beneficii discreționare de tipul pensiilor ar trebui să însemne plăți discreționare garantate de o instituție de credit sau o societate de investiții unui angajat în mod individual, plătibile cu titlu de contribuție la pensie sau în anticiparea pensionării și care pot fi asimilate remunerației variabile. Prin urmare, ar trebui specificate principii clare privind o remunerație solidă pentru a garanta faptul că structura de remunerare nu încurajează asumarea excesivă de riscuri de către personal sau hazardul moral și că aceasta corespunde apetitului la risc, valorilor și intereselor pe termen lung ale instituției de credit sau ale societății de investiții. Remunerația ar trebui să corespundă rolului sectorului financiar ca mecanism prin intermediul căruia resursele financiare sunt alocate în cadrul economiei în mod eficient. În special, principiile ar trebui să asigure că modul în care sunt concepute politicile privind remunerația variabilă garantează faptul că stimulentele corespund intereselor pe termen lung ale instituției de credit sau ale societății de investiții și că metodele de plată consolidează baza de capital a acestora. Componentele bazate pe performanță ale remunerației ar trebui să contribuie și la întărirea echității din cadrul structurilor de remunerare ale instituției de credit sau ale societății de investiții. Aceste principii ar trebui să recunoască faptul că instituțiile de credit și societățile de investiții pot aplica aceste dispoziții în mod diferit, în funcție de mărimea lor, de organizarea internă și de natura, extinderea și complexitatea activităților lor și, în special, faptul că ar putea fi disproporționată respectarea tuturor principiilor, în cazul societăților de investiții menționate la articolul 20 alineatele (2) și (3) din Directiva 2006/49/CE. În vederea garantării faptului că definirea politicilor de remunerare este integrată în administrarea riscurilor instituției de credit sau ale societății de investiții, structura de conducere a fiecărei instituții de credit sau societăți de investiții, în exercitarea funcției sale de supraveghere, ar trebui să adopte și să revizuiască periodic principiile care urmează a fi aplicate. În acest context, ar fi posibil, după caz și în funcție de legislația internă privind societățile comerciale, ca structura de conducere, în funcția sa de supraveghere, să fie înțeleasă ca și Consiliul de supraveghere.

(5)

Instituțiilor de credit și societăților de investiții semnificative din punctul de vedere al mărimii, al organizării interne și al naturii, extinderii și complexității activităților lor ar trebui să li se impună să instituie un comitet de remunerare, care să constituie parte integrantă din structura de guvernanță și din organizarea lor.

(6)

Până la 1 aprilie 2013, Comisia ar trebui să revizuiască principiile politicii de remunerare, acordând o atenție deosebită eficienței, implementării și aplicării acestora și ținând seama de evoluțiile de la nivel internațional, inclusiv de orice altă propunere a CSF și de punerea în aplicare a principiilor CSF în alte jurisdicții, inclusiv legătura dintre modul în care sunt concepute remunerațiile variabile și practicile de asumare a unor riscuri excesive.

(7)

Politica de remunerare ar trebui să aibă drept scop alinierea obiectivelor personale ale personalului la interesele pe termen lung ale instituției de credit sau ale firmei de investiții respective. Evaluarea componentelor remunerării care sunt corelate cu performanța ar trebui să se bazeze pe performanța pe termen lung și să ia în calcul riscurile rămase neacoperite asociate cu performanța respectivă. Evaluarea performanței ar trebui realizată într-un cadru multianual, de cel puțin trei până la cinci ani, pentru a garanta că procesul de evaluare se bazează pe performanța pe termen lung, iar plata efectivă a componentelor care sunt bazate pe performanță ale remunerației se face pe întreaga durată a ciclului de afaceri al instituției de credit sau al societății de investiții. Pentru a alinia stimulentele într-o măsură și mai mare, o parte substanțială din remunerația variabilă a tuturor angajaților vizați de aceste cerințe ar trebui să consiste în acțiuni, în instrumente ale instituției de credit sau ale societății de investiții legate de acțiuni, în funcție de structura juridică a instituției sau a societății în cauză, sau, în cazul unei instituții de credit necotate la bursă, în alte instrumente echivalente altele decât cele în numerar, iar, acolo unde este cazul, în alte instrumente financiare pe termen lung care reflectă în mod adecvat calitatea creditului instituției. Ar trebui să fie posibil pentru aceste instrumente să includă un instrument de capital care, în cazul în care instituția este afectată de probleme financiare grave, este convertit în capital social sau depreciat prin alte mijloace. În cazul în care instituția de credit în cauză nu emite instrumente financiare pe termen lung, ar trebui să i se permită emiterea părții substanțiale din remunerația variabilă sub formă de acțiuni, de instrumente legate de acțiuni și de alte instrumente echivalente altele decât cele în numerar. Statele membre sau autoritățile competente ale acestora ar trebui să poată limita tipurile acestor instrumente sau modul în care acestea sunt concepute sau să poată interzice anumite instrumente, după caz.

(8)

Pentru a reduce la minimum stimulentele care încurajează asumarea excesivă de riscuri, remunerația variabilă ar trebui să constituie o proporție echilibrată din valoarea remunerației totale. Este esențial ca salariul fix al unui angajat să reprezinte un procentaj suficient de mare din totalul remunerației pentru a permite aplicarea unei politici cât se poate de flexibile în raport cu remunerația variabilă, care să includă posibilitatea de a nu plăti nicio componentă a remunerației variabile. Pentru a asigura practici de remunerare coerente în întregul sector, ar trebui să se stabilească o serie de cerințe clare. Remunerația variabilă garantată nu este compatibilă cu administrarea solidă a riscurilor sau cu principiul remunerării în funcție de performanță și ar trebui, ca regulă generală, interzisă.

(9)

O parte substanțială a componentei remunerației variabile, de exemplu de la 40 % la 60 %, ar trebui amânată pentru o perioadă de timp corespunzătoare. Această parte ar trebui să crească în mod semnificativ cu nivelul ierarhic și/sau de răspundere al persoanei remunerate. În plus, o parte substanțială a componentei remunerației variabile ar trebui să consiste în acțiuni, în instrumente ale instituției de credit sau ale societății de investiții legate de acțiuni, în funcție de structura juridică a instituției de credit sau a societății de investiții în cauză, sau, în cazul unei instituții de credit sau al unei societăți de investiții necotate la bursă, în alte instrumente echivalente altele decât cele în numerar, iar, acolo unde este cazul, în alte instrumente financiare pe termen lung care reflectă în mod adecvat calitatea creditului instituției de credit sau al societății de investiții. În acest context, principiul proporționalității este extrem de important, întrucât este posibil să nu fie tot timpul potrivit să se aplice aceste cerințe în contextul instituțiilor de credit mici și al societăților de investiții. Având în vedere restricțiile care limitează suma remunerației variabile ce poate fi plătită în numerar și în avans, suma remunerației variabile care poate fi plătită în numerar sau într-un echivalent al numerarului ce nu este supusă amânării ar trebui limitată pentru a alinia și mai mult obiectivele personale ale angajaților cu interesele pe termen lung ale instituției de credit de investiții.

(10)

Instituțiile de credit și societățile de investiții ar trebui să se asigure că remunerația variabilă totală nu le limitează capacitatea de a-și consolida baza de capital. Măsura în care este necesară o consolidare a capitalului ar trebui să depindă de situația curentă a poziției capitalului instituției de credit sau a societății de investiții. În contextul respectiv, autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să fie abilitate să limiteze remunerația variabilă, printre altele, ca procent din venitul total net, atunci când aceasta nu este compatibilă cu menținerea unei baze solide de capital.

(11)

Instituțiile de credit și societățile de investiții ar trebui să solicite personalului lor să se angajeze să nu utilizeze strategii personale de acoperire împotriva riscurilor sau mijloace de asigurare pentru a submina efectele alinierii la riscuri încorporate în aranjamentele lor de remunerare.

(12)

În ceea ce privește entitățile care beneficiază de intervenția excepțională a statului, ar trebui să fie prioritare dezvoltarea bazei de capital a acestor instituții și recuperarea asistenței acordate de contribuabili. Toate plățile sub formă de remunerație variabilă ar trebui să reflecte aceste priorități.

(13)

Principiile referitoare la politicile de remunerare solide prevăzute în Recomandarea Comisiei din 30 aprilie 2009 privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare (7) sunt conforme cu principiile stabilite în prezenta directivă și complementare acestora.

(14)

Dispozițiile referitoare la remunerare nu ar trebui să aducă atingere exercitării pe deplin a drepturilor fundamentale garantate de tratate, în special articolului 153 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), principiilor generale de drept național în materia contractelor și în raporturile de muncă, legislației privind drepturile și participarea acționarilor și responsabilitățile generale ale organelor administrative și de supraveghere din cadrul instituțiilor vizate, precum și drepturilor, acolo unde este cazul, ale partenerilor sociali de a încheia și aplica acorduri colective în conformitate cu legislația și cutuma naționale.

(15)

În vederea garantării aplicării rapide și eficace, autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să fie abilitate să impună sau să aplice sancțiuni ori măsuri financiare sau nefinanciare pentru încălcarea unei cerințe prevăzute de Directiva 2006/48/CE, inclusiv cerința de a avea politici de remunerare compatibile cu o administrare solidă și eficientă a riscurilor. Măsurile și sancțiunile respective ar trebui să fie eficiente, proporționale și disuasive. În vederea asigurării coerenței și a condițiilor de concurență egale, Comisia ar trebui să examineze, adoptarea și aplicarea de către statele membre a acestor măsuri și sancțiuni în mod cumulat, axându-se pe coerența acestora pe tot teritoriul Uniunii.

(16)

În scopul garantării unei supravegheri prudențiale eficace a riscurilor reprezentate de structuri de remunerare inadecvate, politicile și practicile de remunerare adoptate de instituțiile de credit și societățile de investiții ar trebui să fie incluse în domeniul supravegherii prudențiale, în cadrul Directivei 2006/48/CE. În cursul acestei supravegheri, autoritățile de supraveghere ar trebui să evalueze dacă este posibil ca politicile și practicile menționate să încurajeze asumarea excesivă de riscuri de către personalul în cauză. În plus, CSBE ar trebui să asigure existența unor ghiduri pentru evaluarea competenței persoanelor care asigură în mod efectiv conducerea unei instituții de credit.

(17)

Cartea verde a Comisiei din 2 iunie 2010 privind guvernanța corporativă în instituțiile financiare și politicile de remunerare scoate în evidență o serie de lacune prezente în guvernanța corporativă din instituțiile de credit și din societățile de investiții, care ar trebui soluționate. Printre soluțiile identificate, Comisia menționează necesitatea unei consolidări semnificative a cerințelor față de persoanele care dirijează efectiv activitatea instituțiilor de credit, persoane care ar trebui să aibă o reputație suficient de bună și o experiență corespunzătoare, fiind necesară și o evaluare a acestor persoane în ceea ce privește competența pentru îndeplinirea activităților profesionale. Cartea verde subliniază, de asemenea, necesitatea îmbunătățirii participării acționarilor la procesul de aprobare a politicilor de remunerare. Parlamentul European și Consiliul iau act de intenția Comisiei, ca măsură ulterioară, de a prezenta propuneri legislative, după caz, cu privire la aspectele respective.

(18)

Pentru a îmbunătăți în și mai mare măsură transparența practicilor de remunerare aplicate de instituțiile de credit și de societățile de investiții, autoritățile competente din statele membre ar trebui să colecteze informații privind remunerarea pentru a evalua comparativ tendințele de referință în materie de remunerare, în funcție de categoriile de informații cantitative pe care respectivele instituții de credit sau societăți de investiții trebuie să le facă publice în temeiul prezentei directive. Autoritățile competente ar trebui să pună la dispoziția CSBE astfel de informații pentru a-i permite să desfășoare evaluări similare la nivelul Uniunii.

(19)

Pentru a promova convergența practicilor de supraveghere în evaluarea politicilor și practicilor de remunerare și pentru a facilita colectarea de informații și aplicarea consecventă a principiilor de remunerare în sectorul bancar, CSBE ar trebui să elaboreze ghiduri cu privire la politicile de remunerare solide în sectorul bancar. Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare ar trebui să ofere asistență la elaborarea acestor ghiduri în măsura în care ele se aplică și politicilor de remunerare în cazul persoanelor implicate în furnizarea de servicii de investiții și în desfășurarea activităților de investiții de către instituțiile de credit și de către societățile de investiții, în sensul Directivei 2004/39/CE. CSBE ar trebui să efectueze consultări publice deschise cu privire la standardele tehnice și să analizeze eventualele costuri și beneficii aferente. Comisia ar trebui poată să prezinte propuneri legislative prin care să se încredințeze autorității europene de supraveghere din sectorul bancar și, după caz, autorității europene de supraveghere în materie de piețe și valori imobiliare, înființate în temeiul procesului Larosière privind supravegherea financiară, elaborarea de proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare pentru a facilita colectarea de informații și punerea consecventă în aplicare a principiilor privind remunerarea în sectorul bancar, care urmează să fie adoptate de Comisie.

(20)

Deoarece politicile de remunerare și sistemele de stimulente concepute deficitar pot spori până la un nivel inacceptabil riscurile la care sunt expuse instituțiile de credit și societățile de investiții, ar trebui luate măsuri prompte de remediere și, dacă este necesar, măsuri corective adecvate. Prin urmare, este necesar să se asigure că autoritățile competente au competența de a impune entităților relevante măsuri calitative sau cantitative destinate să soluționeze problemele identificate în ceea ce privește politicile de remunerare în cadrul evaluării supravegherii prudențiale (pilonul 2). Măsurile calitative de care dispun autoritățile competente includ cerința reducerii de către instituțiile de credit sau societățile de investiții a riscurilor inerente activităților, produselor sau sistemelor acestora, inclusiv introducerea de modificări în structurile de remunerare sau înghețarea componentelor variabile ale remunerațiilor în măsura în care acestea nu sunt compatibile cu o administrare eficace a riscurilor. Măsurile cantitative includ cerința de a deține fonduri proprii suplimentare.

(21)

Structurile de guvernanță corespunzătoare, transparența și publicarea sunt esențiale pentru existența unor politici de remunerare solide. În vederea garantării transparenței adecvate pe piață a structurilor de remunerare și a riscurilor asociate acestora, instituțiile de credit și societățile de investiții ar trebui să prezinte informații detaliate referitoare la politicile și practicile lor de remunerare și, din motive de confidențialitate, sumele cumulate pentru membrii personalului ai căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției de credit sau al societății de investiții. Informațiile în cauză ar trebui să fie puse la dispoziția tuturor părților interesate (acționari, salariați și publicul larg). Totuși, această obligație nu ar trebui să aducă atingere Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (8).

(22)

Pentru a garanta deplina lor eficacitate și pentru a evita un eventual efect de discriminare în aplicarea lor, dispozițiile privind remunerarea prevăzute de prezenta directivă ar trebui să se aplice remunerației datorate în baza contractelor încheiate înainte de data punerii efective în aplicare a acestora în fiecare stat membru și acordate sau plătite după acea dată. În plus, pentru a proteja obiectivele urmărite de prezenta directivă, în special cel privind administrarea eficace a riscurilor, în ceea ce privește perioadele care se caracterizează încă printr-un grad înalt de instabilitate financiară și pentru a evita orice risc de sustragere de la respectarea dispozițiilor referitoare la remunerare prevăzute de prezenta directivă în perioada premergătoare punerii lor în aplicare, este necesar ca respectivele dispoziții să fie aplicate remunerației acordate, dar încă neplătite, înainte de data punerii efective în aplicare a acestora în fiecare stat membru, pentru serviciile furnizate în 2010.

(23)

Analiza riscurilor la care pot fi expuse instituțiile de credit ar trebui să aibă ca rezultat adoptarea unor măsuri de supraveghere eficace. Este necesară așadar o mai mare convergență pentru a sprijini deciziile comune ale supraveghetorilor și a asigura condiții concurențiale echivalente în cadrul Uniunii.

(24)

Instituțiile de credit care investesc în resecuritizări sunt obligate potrivit Directivei 2006/48/CE să depună diligența necesară și în ceea ce privește securitizările suport și expunerile care nu derivă din securitizări și care stau la baza celor dintâi. Instituțiile de credit ar trebui să evalueze dacă expunerile în contextul unui program de titluri pe termen scurt garantate cu active constituie expuneri din resecuritizare, inclusiv cele în contextul programelor care dobândesc tranșe de rang ridicat de portofolii distincte de împrumuturi integrale, în condițiile în care niciunul dintre aceste împrumuturi nu constituie o expunere din securitizare sau din resecuritizare, iar primul nivel de protecție pentru fiecare investiție este asigurat de vânzătorul împrumuturilor. În situația din urmă, mecanismele de trezorerie specifice portofoliului nu ar trebui, în general, să fie considerate expuneri din resecuritizare, deoarece reprezintă o tranșă a unui singur portofoliu de active (adică, portofoliul aplicabil de împrumuturi integrale) care nu conține expuneri din securitizare. În schimb, îmbunătățirea creditului la nivelul întregului program, care să acopere numai o parte din pierderile peste protecția asigurată de vânzător în cadrul diverselor portofolii, ar constitui în general o segmentare a riscului unui portofoliu de active multiple conținând cel puțin o expunere din securitizare, și ar constitui, prin urmare, o expunere din resecuritizare. Cu toate acestea, dacă un astfel de program se finanțează în întregime printr-o singură categorie de titluri pe termen scurt și dacă fie îmbunătățirea creditului la nivelul întregului program nu constituie o resecuritizare, fie titlul este sprijinit în întregime de către instituția de credit sponsor, astfel încât investitorul în titluri pe termen scurt rămâne expus efectiv la riscul de nerambursare de către sponsor în locul riscului prezentat de portofoliile sau de activele subiacente, atunci respectivele titluri pe termen scurt nu ar trebui considerate, în general, expuneri din resecuritizare.

(25)

Dispozițiile referitoare la evaluarea prudentă din Directiva 2006/49/CE ar trebui să se aplice tuturor instrumentelor evaluate la valoarea justă, indiferent dacă fac parte din portofoliul de tranzacționare sau din cel netranzacționabil al instituțiilor. Ar trebui clarificat faptul că, acolo unde aplicarea evaluării prudente va duce la o valoare contabilă mai mică decât valoarea recunoscută în realitate în contabilitate, valoarea absolută reprezentând diferența ar trebui dedusă din fondurile proprii.

(26)

Instituțiile ar trebui să poate alege între a aplica o cerință de capital sau a deduce din fondurile proprii acele poziții din securitizare cărora li se aplică o pondere de risc de 1 250 % în temeiul prezentei directive, indiferent dacă pozițiile se află în portofoliul de tranzacționare sau în cel netranzacționabil.

(27)

Cerințele de capital pentru riscurile de decontare ar trebui să se aplice, de asemenea, portofoliului netranzacționabil.

(28)

Instituțiile inițiatoare sau sponsor nu ar trebui să se poată sustrage interdicției de a furniza sprijin implicit prin utilizarea portofoliilor de tranzacționare în acest scop.

(29)

Fără a aduce atingere informațiilor prevăzute explicit de prezenta directivă, scopul cerințelor privind publicarea de informații ar trebui să fie acela de a oferi participanților la piață informații corecte și complete privind profilul de risc al fiecărei instituții. Instituțiile ar trebui, prin urmare, să aibă obligația de a publica informații suplimentare care nu sunt menționate explicit în prezenta directivă, atunci când publicarea este necesară pentru atingerea acestui scop.

(30)

Pentru a asigura punerea coerentă în aplicare a Directivei 2006/48/CE în întreaga Uniune, Comisia și CSBE au înființat în 2006 un grup de lucru [Grupul pentru transpunerea directivei privind cerințele de capital (Capital Requirements Directive Transposition Group - CRDTG)], căruia i-a fost încredințată sarcina de a discuta și de a soluționa chestiunile legate de punerea în aplicare a directivei respective. Conform CRDTG, anume dispoziții de natură tehnică ale Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE ar trebui detaliate suplimentar. În consecință, este necesară menționarea dispozițiilor respective.

(31)

În cazul în care o evaluare externă a creditului pentru o poziție din securitizare include efectul de protecție a creditului furnizată de însăși instituția investitoare, instituția nu ar trebui să aibă posibilitatea de a beneficia de ponderea de risc mai redusă rezultată în urma protecției respective. Acest lucru nu ar trebui să ducă la deducerea din capital a securitizării dacă există alte modalități de a determina ponderea de risc în conformitate cu riscul real al poziției, fără a lua în calcul această protecție a creditului.

(32)

În domeniul securitizării, cerințele de publicare de informații de către instituții ar trebui sporite considerabil. Acestea ar trebui să țină seama îndeosebi de riscurile pozițiilor din securitizare din portofoliul de tranzacționare. De asemenea, pentru a asigura un grad de transparență adecvat în ceea ce privește natura activităților de securitizare ale unei instituții, informațiile publicate ar trebui să reflecte măsura în care instituția sponsorizează instrumente financiare securitizate și implicarea anumitor entități afiliate, întrucât părțile puternic înrudite pot prezenta riscuri permanente pentru instituția în cauză.

(33)

Cerințele de capital pentru riscul specific pentru pozițiile din securitizare ar trebui aliniate cerințelor de capital pentru portofoliul bancar deoarece acestea din urmă oferă un tratament mai diferențiat și mai sensibil la riscuri al pozițiilor din securitizare.

(34)

Date fiind performanțele lor recente scăzute, standardele cu privire la modelele interne de calculare a cerințelor de capital pentru riscul de piață ar trebui să fie întărite. În special, ar trebui completată surprinderea de către acestea a riscurilor în ceea ce privește riscurile de credit aferente portofoliului de tranzacționare. Pe lângă aceasta, cerințele de capital ar trebui să includă o componentă adaptată la condiții de criză pentru a întări cerințele de capital având în vedere deteriorarea condițiilor de pe piață și în scopul reducerii posibilității de apariție a caracterului prociclic. Instituțiile ar trebui să efectueze și simulări de criză în sens invers (reverse stress tests) pentru a examina scenariile care ar putea periclita viabilitatea instituțiilor, cu excepția cazului în care instituțiile pot dovedi că astfel de simulări nu sunt necesare. Date fiind dificultățile recente de tratare a pozițiilor din securitizare folosind abordările bazate pe modele interne, ar trebui limitată posibilitatea instituțiilor de a modela riscurile aferente securitizării din portofoliul de tranzacționare și ar trebui impusă o cerință de capital standardizată pentru pozițiile din securitizare din portofoliul de tranzacționare.

(35)

Prezenta directivă stabilește excepții limitate pentru anumite activități de tranzacționare pe bază de corelație, în conformitate cu care autoritatea de supraveghere poate permite unei instituții să calculeze o cerință de capital pentru riscul global, sub rezerva unor cerințe minime stricte. În aceste cazuri, instituția ar trebui să aibă obligația de a supune aceste activități unei cerințe de capital egale cu valoarea cea mai ridicată dintre cerința de capital în conformitate cu această metodă elaborată la nivel intern și 8 % din cerința de capital pentru riscul specific în conformitate cu metoda de măsurare standardizată. Instituția nu ar trebui să aibă obligația de a supune aceste expuneri la cerința de capital pentru riscul adițional, ci ar trebui să le integreze atât în nivelul valorii la risc, cât și în cel al valorii la risc în situație de criză.

(36)

Articolul 152 din Directiva 2006/48/CE impune anumitor instituții de credit să dețină fonduri proprii cel puțin egale cu anumite valori minime specificate pentru cele trei perioade de douăsprezece luni cuprinse între 31 decembrie 2006 și 31 decembrie 2009. Având în vedere situația actuală din sectorul bancar și prelungirea dispozițiilor tranzitorii privind capitalul minim adoptate de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, această cerință ar trebui reînnoită pentru o perioadă limitată până la 31 decembrie 2011.

(37)

Pentru a nu descuraja instituțiile de credit să treacă la abordarea bazată pe ratinguri interne (abordarea IRB) sau la abordările de evaluare avansate pentru calcularea cerințelor de capital pe parcursul perioadei de tranziție din cauza unor costuri de punere în aplicare nerezonabile și disproporționate, instituțiilor de credit care au trecut la IRB sau la abordările de evaluare avansate începând cu 1 ianuarie 2010 și care, prin urmare, și-au calculat anterior cerințele de capital pe baza altor abordări mai puțin sofisticate, ar trebui să li se poată permite, sub rezerva aprobării autorității de supraveghere, să utilizeze respectivele abordări mai puțin sofisticate drept bază pentru calcularea pragului tranzitoriu. Autoritățile competente ar trebui să își monitorizeze îndeaproape piețele, să asigure un mediu concurențial echitabil pe toate piețele lor și segmentele lor de piață și să evite denaturări pe piața internă.

(38)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o legiferare mai bună (9), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Uniunii, propriile tabele care să ilustreze, în măsura posibilului, corespondența existentă între prezenta directivă și măsurile de transpunere, și să le facă publice.

(39)

Dispozițiile prezentei directive constituie etape ale procesului de reformă inițiat ca răspuns la criza financiară. În conformitate cu concluziile G-20, ale CSF și ale Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară, ar putea fi necesare reforme suplimentare, inclusiv constituirea de rezerve anticiclice și „provizioane dinamice”, motivele pe care se bazează calcularea cerințelor de capital în conformitate cu Directiva 2006/48/CE și măsuri care să completeze cerințele bazate pe riscuri impuse instituțiilor de credit pentru a contribui la limitarea dezvoltării efectului de levier din sistemul bancar. Pentru a garanta o supraveghere democratică adecvată a procesului, Parlamentul European și Consiliul ar trebui să fie implicate în timp util și în mod efectiv.

(40)

Comisia ar trebui să examineze aplicarea Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE pentru a garanta că dispozițiile acestora se aplică într-un mod echitabil care nu duce la discriminarea între instituțiile de credit pe baza structurii juridice sau a formei lor de proprietate.

(41)

Comisia ar trebui să fie competentă să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește adaptările tehnice la Directiva 2006/48/CE pentru clarificarea definițiilor pentru a asigura aplicarea uniformă a directivei respective ori pentru a lua în considerare evoluțiile de pe piețele financiare; pentru alinierea terminologiei și a definițiilor-cadru în concordanță cu legislația ulterioară relevantă; pentru a îmbogăți conținutul sau pentru a adapta terminologia aferente listei de activități, sub rezerva recunoașterii reciproce în temeiul respectivei directive, pentru a lua în considerare evoluțiile de pe piețele financiare; pentru adaptarea domeniilor în care autoritățile competente trebuie să facă schimb de informații; pentru a adapta dispozițiile respectivei directive în ceea ce privește fondurile proprii ca urmare a evoluției standardelor contabile sau a legislații Uniunii și având în vedere convergența practicilor prudențiale; pentru a extinde lista claselor de expuneri, în sensul abordării standardizate sau al abordării IRB, astfel încât să se țină seama de evoluțiile de pe piețele financiare; pentru a adapta anumite valori relevante pentru respectivele clase de expunere astfel încât să se țină seama de efectele inflației; pentru a adapta lista și clasificarea elementelor din afara bilanțului; precum și pentru a adapta dispozițiile specifice și criteriile tehnice referitoare la tratarea riscului de credit al contrapartidei, organizarea și tratarea riscurilor, abordarea standardizată și abordarea IRB, diminuarea riscului de credit, securitizare, riscul operațional, verificarea și evaluarea efectuate de autoritățile competente și obligația de publicare, ca urmare a evoluțiilor de pe piețele financiare sau a standardelor contabile sau a legislației Uniunii și având în vedere convergența practicilor prudențiale. De asemenea, Comisia ar trebui să fie competentă să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 TFUE privitoare la măsuri pentru a preciza amploarea modificărilor bruște și neașteptate ale ratelor dobânzilor relevante în scopul controlului și evaluării efectuate de autoritățile competente, în temeiul Directivei 2006/48/CE a riscurilor aferente ratei dobânzii care decurg din activitățile din afara portofoliului de tranzacționare; pentru a dispune o reducere temporară a nivelului minim al fondurilor proprii ori ponderea riscurilor precizate conform respectivei directive pentru a lua în considerare împrejurări particulare; pentru a clarifica exonerarea anumitor expuneri de la aplicarea dispozițiilor respectivei directive în cea ce privește expunerile mari; precum și pentru a adapta criteriile de evaluare de către supraveghetori a eligibilității unui potențial achizitor al unei instituții de credit și soliditatea financiară a oricărui proiect de achiziții, în temeiul directivei menționate.

(42)

De asemenea, Comisia ar trebui să fie competentă să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 TFUE privitoare la adaptările de ordin tehnic la Directiva 2006/49/CE necesare pentru clarificarea definițiilor cu scopul de a asigura aplicarea uniformă a respectivei directive sau pentru a lua în considerare evoluțiile de pe piețele financiare; pentru ajustarea sumelor aferente cerinței de capital prevăzute de anumite dispoziții din directiva respectivă și sumele specifice relevante pentru calcularea cerinței de capital aferente portofoliului de tranzacționare pentru a lua în considerare evoluțiile din domeniul economic și monetar; pentru ajustarea categoriilor de societăți de investiții care se califică în vederea anumitor derogări de la cerințele privind nivelul minim al fondurilor proprii pentru a lua în considerare evoluțiile de pe piețele financiare; pentru precizarea cerinței referitoare la firmele de investiții de a deține fonduri proprii echivalente cu o pătrime din cheltuielile sale de exploatare fixe din anul precedent în vederea asigurării aplicării uniforme a directivei respective; pentru alinierea terminologiei și definițiile în concordanță cu legislația ulterioară relevantă; pentru ajustarea dispozițiilor tehnice din respectiva directivă referitoare la calcularea cerinței de capital pentru diferitele clase de riscuri și expuneri mari, la utilizarea modelelor interne pentru calcularea cerinței de capital și la tranzacționare pentru a lua în considerare evoluțiile de pe piețele financiare sau cele în domeniul cuantificării riscului ori al standardelor de contabilitate, sau din legislația Uniunii, precum și cele care urmăresc convergența practicilor prudențiale; și pentru a lua în considerare rezultatele revizuirii diverselor aspecte incluse în domeniul de aplicare al Directivei 2004/39/CE.

(43)

În această situație, Parlamentul European și Consiliul ar trebui să dispună de o perioadă de trei luni de la data notificării pentru a se opune actului delegat. La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, acest termen ar trebui, de asemenea, să poată fi prelungit cu trei luni. Parlamentul European și Consiliul ar trebui să aibă posibilitatea de a informa celelalte instituții că au decis să nu formuleze obiecțiuni. Această aprobare rapidă a actelor delegate este în mod special adecvată în situația în care se impune respectarea unor termene, ca de exemplu atunci când actul de bază stabilește un calendar de adoptare a actelor delegate de către Comisie.

(44)

În Declarația 39 cu privire la articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007, Conferința a luat act de intenția Comisiei de a consulta în continuare experții desemnați de statele membre pentru elaborarea proiectelor sale de acte delegate în domeniul serviciilor financiare, în conformitate cu practicile consacrate.

(45)

Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume solicitarea ca instituțiile de credit și întreprinderile de investiții să stabilească politici de renumerare compatibile cu administrarea eficientă a riscurilor și adaptarea unor cerințe de capital, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecință, având în vedere amploarea și efectele acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate lua măsuri în acest sens, în conformitate cu principiul subsidiarității consacrat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, enunțat în articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(46)

Prin urmare, Directiva 2006/48/CE și Directiva 2006/49/CE ar trebui să fie modificate corespunzător,

1.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

2.

La articolul 11 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

„Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni asigură existența unor ghiduri pentru evaluarea competențelor persoanelor care gestionează în mod efectiv activitatea unei instituții de credit.”

3.

Articolul 22 se modifică după cum urmează:

4.

La articolul 54 se adaugă următorul paragraf:

„În sensul primului paragraf, statele membre se asigură că autoritățile lor competente sunt abilitate să impună sau să aplice sancțiuni financiare și nefinanciare sau alte măsuri. Aceste sancțiuni sau măsuri sunt eficace, proporționale și disuasive.”

5.

La articolul 57 primul paragraf, litera (r) se înlocuiește cu următorul text:

6.

La articolul 64 se adaugă următorul alineat:

7.

La articolul 66, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

8.

La articolul 75, literele (b) și (c) se înlocuiesc cu următoarele:

9.

La articolul 101, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

10.

Articolul 136 se modifică după cum urmează:

11.

La articolul 145, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

12.

Denumirea titlului VI se înlocuiește cu următorul text:

„ ACTE DELEGATE ȘI COMPETENȚE DE EXECUTARE ”.

13.

Articolul 150 se modifică după cum urmează:

14.

La articolul 151, alineatele (2) și (3) se elimină.

15.

Se introduc următoarele articole:

16.

La articolul 152, se introduc următoarele alineate:

17.

La articolul 154, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

18.

La articolul 156, după al treilea paragraf se introduc următoarele paragrafe:

„Până la 1 aprilie 2013, Comisia efectuează o analiză și prezintă un raport cu privire la dispozițiile referitoare la remunerare, inclusiv cele stabilite în anexele V și XII, acordând o atenție specială eficienței, punerii în aplicare și aplicării efective a acestora, ținând seama de evoluțiile de la nivel internațional. Această analiză identifică orice lacune care rezultă din aplicarea principiului proporționalității în cazul acestor dispoziții. Comisia prezintă raportul său Parlamentului European și Consiliului, însoțit de eventuale propuneri.

Pentru a garanta consecvență și condiții concurențiale echitabile, Comisia analizează punerea în aplicare a articolului 54 în ceea ce privește coerența dintre sancțiunile și măsurile stabilite și aplicate în întreaga Uniune și, acolo unde este cazul, prezintă propuneri.

Analiza efectuată periodic de către Comisie privind aplicarea prezentei directive garantează că modul de aplicare a acesteia nu duce la discriminare între instituțiile de credit pe baza structurii juridice sau a formei lor de proprietate.

În vederea garantării consecvenței în abordarea prudențială față de capital, Comisia examinează pertinența trimiterilor de la punctul 23 litera (o) subpunctul (ii) din anexa V la instrumentele menționate la articolul 66 alineatul (1a) litera (a), de îndată ce întreprinde o revizuire a definiției instrumentelor de capital conform articolelor 56-67.”

19.

Se introduce următorul articol:

20.

Anexele se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta directivă.

1.

La articolul 3 alineatul (1) primul paragraf, se adaugă următoarea literă:

2.

La articolul 17 alineatul (1) primul paragraf, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Atunci când o instituție calculează valoarea ponderată la risc a expunerilor în sensul anexei II la prezenta directivă în conformitate cu articolele 84-89 din Directiva 2006/48/CE, se aplică următoarele condiții pentru calculul prevăzut la anexa VII partea 1 punctul 36 din Directiva 2006/48/CE:”.

3.

La articolul 18 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

4.

Titlul secțiunii 2 din capitolul VIII se înlocuiește cu următorul text:

„Acte delegate și competențe de executare”.

5.

La articolul 41, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

6.

La articolul 42, alineatul (2) se elimină.

7.

Se introduc următoarele articole:

8.

Articolul 47 se înlocuiește cu următorul text:

„Până la 30 decembrie 2011 sau până la o dată mai recentă specificată de autoritățile competente de la caz la caz, instituțiile care au primit o recunoaștere a modelului de risc specific înainte de 1 ianuarie 2007 în conformitate cu anexa V punctul 1, pot aplica pe baza acestei recunoașteri existente punctele 4 și 8 din anexa VIII la Directiva 93/6/CEE astfel cum se aplicau înainte de 1 ianuarie 2007.”

9.

Anexele se modifică în conformitate cu anexa II la prezenta directivă.