23.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 341/27


DECIZIA 2010/799/PESC A CONSILIULUI

din 13 decembrie 2010

de sprijinire a unui proces de consolidare a încrederii care să ducă la instituirea unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu, pentru susținerea punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 26 alineatul (2),

întrucât:

(1)

UE pune în aplicare în mod activ Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă și măsurile enumerate în capitolul III din aceasta, precum eficientizarea multilateralismului și promovarea unui mediu internațional și regional stabil.

(2)

UE este angajată față de sistemul de tratate multilaterale, care asigură temeiul juridic și normativ pentru toate eforturile de neproliferare. Politica UE este de a continua punerea în aplicare și universalizarea normelor existente în materie de dezarmare și neproliferare. UE va acorda asistență țărilor terțe în îndeplinirea obligațiilor ce le revin în temeiul convențiilor și regimurilor multilaterale.

(3)

Promovarea unui mediu internațional și regional stabil reprezintă o condiție pentru combaterea proliferării armelor de distrugere în masă. În acest scop, UE va favoriza acordurile regionale de securitate și procesele regionale vizând controlul armamentului și dezarmarea.

(4)

Asigurările de natură pozitivă și negativă în materie de securitate pot juca un rol important: acestea pot reprezenta atât un stimulent pentru a se renunța la achiziționarea de arme de distrugere în masă, cât și un factor disuasiv. UE va promova examinarea în continuare a asigurărilor în materie de securitate.

(5)

Proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă o amenințare la nivel global, care necesită o abordare globală. Cu toate acestea, întrucât securitatea în Europa este strâns legată de securitatea și stabilitatea din bazinul mediteraneean și din Orientul Mijlociu, UE consideră că este de datoria sa să contribuie la securitatea și stabilitatea din această regiune.

(6)

Declarația comună a reuniunii la nivel înalt pentru Mediterana desfășurată la Paris la 13 iulie 2008, care a instituit Uniunea pentru Mediterana, a reafirmat aspirația comună de instaurare a păcii, precum și a securității regionale, astfel cum se prevede în Declarația de la Barcelona adoptată în cadrul Conferinței euro-mediteraneene de la 27-28 noiembrie 1995, care, între altele, promovează securitatea regională, acționând în favoarea neproliferării nucleare, chimice și biologice prin aderarea la o combinație de regimuri internaționale și regionale de neproliferare și de acorduri în materie de control al armamentului și de dezarmare, precum Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), Convenția privind armele chimice, Convenția privind armele biologice și cu toxine, Tratatul de interzicere totală a experiențelor nucleare și/sau acorduri regionale de tipul zonelor fără arme, incluzând regimurile de verificare aferente, și prin respectarea acestora, precum și îndeplinind cu bună-credință angajamentele luate în cadrul convențiilor privind controlul armamentului, dezarmarea și neproliferarea.

(7)

Părțile la Uniunea pentru Mediterana vor urmări instituirea în Orientul Mijlociu a unei zone fără arme de distrugere în masă – nucleare, chimice și biologice – și fără vectorii acestora, care să poată fi verificată în mod reciproc și eficace. Mai mult, părțile vor examina pașii practici de întreprins, între altele, pentru a preveni proliferarea armelor nucleare, chimice și biologice, precum și acumularea excesivă de arme convenționale.

(8)

Acordurile de asociere euro-mediteraneene dintre UE și partenerii mediteraneeni prevăd instituirea unui dialog politic periodic, care să consolideze securitatea și stabilitatea la nivel regional și să acopere toate subiectele de interes comun, în special pacea, securitatea, democrația și dezvoltarea regională.

(9)

La 19-20 iunie 2008, UE a organizat la Paris un seminar privind „Securitatea în Orientul Mijlociu, neproliferarea armelor de distrugere în masă și dezarmarea”, care a reunit reprezentanți ai statelor din regiune și ai statelor membre ale UE, precum și reprezentanți ai mediului academic și agenții naționale din domeniul energiei nucleare. Participanții au încurajat UE să promoveze continuarea dezbaterii în cadrul diverselor foruri și să avanseze în mod progresiv către un format mai formal care să includă discuții între funcționari guvernamentali, valorificându-se cadrul de la Barcelona – însă în contextul unui format mai deschis din punct de vedere geografic.

(10)

Conferința de revizuire a TNP din 2010 a subliniat importanța unui proces care să ducă la punerea în aplicare deplină a Rezoluției din 1995 privind Orientul Mijlociu („rezoluția din 1995”). În acest scop, conferința a aprobat următoarele măsuri de ordin practic, cuprinzând, printre altele, examinarea tuturor ofertelor care vizează susținerea punerii în aplicare a rezoluției din 1995, inclusiv oferta UE de a găzdui un seminar situat în continuarea celui organizat în iunie 2008.

(11)

De asemenea, Conferința de revizuire a TNP din 2010 a recunoscut rolul important deținut de societatea civilă în ceea ce privește contribuirea la punerea în aplicare a rezoluției din 1995 și a încurajat toate eforturile în acest sens.

(12)

Cea de a 20-a sesiune a Consiliului mixt și a reuniunii ministeriale UE-CCG, desfășurată la Luxemburg la 14 iunie 2010, a salutat rezultatul de succes al Conferinței de revizuire a TNP din 2010. Cele două părți și-au reiterat sprijinul pentru instituirea unei zone fără niciun fel de arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu, incluzând regiunea Golfului,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Pentru a se oferi continuitate seminarului UE din 2008 privind „Securitatea în Orientul Mijlociu, neproliferarea armelor de distrugere în masă și dezarmarea”, UE susține activități cu scopul de a promova următoarele obiective:

încurajarea dialogului regional de natură politică și privind securitatea în cadrul societăților civile și al guvernelor, și în special în rândul experților, al funcționarilor și al persoanelor din mediul academic;

identificarea măsurilor de consolidare a încrederii care ar putea reprezenta pași practici în perspectiva unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu;

încurajarea discuției privind universalizarea și punerea în aplicare a tratatelor și a altor instrumente internaționale relevante pentru a preveni proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora;

discutarea chestiunilor privind utilizările pașnice ale energiei nucleare și cooperarea internațională și regională în această privință.

(2)   În acest context, proiectele care urmează să fie susținute de către Uniunea Europeană cuprind următoarele activități specifice:

(a)

furnizarea de mijloace pentru organizarea unui eveniment în continuitatea seminarului UE din 2008 privind „Securitatea în Orientul Mijlociu, neproliferarea armelor de distrugere în masă și dezarmarea”;

(b)

furnizarea de mijloace pentru pregătirea documentelor de referință cu privire la subiectele abordate în cadrul seminarului ulterior.

În anexă figurează o descriere detaliată a proiectelor.

Articolul 2

(1)   Responsabilitatea pentru punerea în aplicare a prezentei decizii îi revine Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).

(2)   Punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (2) este asigurată de Consorțiul UE pentru neproliferare, care îndeplinește această sarcină sub responsabilitatea ÎR. În acest scop, ÎR încheie acordurile necesare cu Consorțiul UE pentru neproliferare.

Articolul 3

(1)   Suma de referință financiară pentru punerea în aplicare a proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (2) este de 347 700 EUR.

(2)   Cheltuielile finanțate din suma prevăzută la alineatul (1) sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului Uniunii.

(3)   Comisia supraveghează gestionarea corectă a cheltuielilor menționate la alineatul (1). În acest scop, aceasta încheie un acord de finanțare cu Consorțiul UE pentru neproliferare. Acordul prevede obligația Consorțiului UE pentru neproliferare de a asigura vizibilitatea contribuției UE, corespunzătoare dimensiunii acesteia.

(4)   Comisia depune eforturi în vederea încheierii acordului de finanțare menționat la alineatul (3) în cel mai scurt timp posibil după intrarea în vigoare a prezentei decizii. Aceasta informează Consiliul cu privire la orice dificultăți care intervin în cursul acestui proces și cu privire la data încheierii acordului.

Articolul 4

(1)   ÎR raportează Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei decizii, pe baza unor rapoarte periodice pregătite de Consorțiul UE pentru neproliferare. Aceste rapoarte stau la baza evaluării efectuate de Consiliu.

(2)   Comisia furnizează informații cu privire la aspectele financiare ale proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (2).

Articolul 5

(1)   Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

(2)   Prezenta decizie expiră după 18 luni de la data încheierii acordurilor de finanțare menționate la articolul 3 alineatul (3). Cu toate acestea, aceasta expiră după șase luni de la intrarea sa în vigoare în cazul în care niciun acord de finanțare nu a fost încheiat în termenul respectiv.

Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 2010.

Pentru Consiliu

Președintele

C. ASHTON


ANEXĂ

Proiecte de sprijinire a unui proces de consolidare a încrederii care să ducă la instituirea unei zone fără arme de distrugere în masă Și fără vectorii acestora în orientul mijlociu, pentru susȚinerea punerii în aplicare a strategiei ue împotriva proliferării armelor de distrugere în masă

1.   Obiective

În cadrul Declarației de la Barcelona adoptată de Conferința euro-mediteraneană de la 27-28 noiembrie 1995, UE împreună cu partenerii săi mediteraneeni au convenit să urmărească instituirea unei zone a Orientului Mijlociu fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora, care să poată fi verificată în mod eficace. În 2008, Declarația comună a reuniunii la nivel înalt pentru Mediterana desfășurată la Paris a confirmat faptul că UE este pregătită să examineze și să acționeze în vederea identificării unor măsuri de ordin practic pentru pregătirea unui teren adecvat pentru punerea deplină în aplicare a Rezoluției din 1995 privind Orientul Mijlociu („rezoluția din 1995”) a Conferinței de revizuire a TNP și crearea unei astfel de zone. Astfel de măsuri de ordin practic au fost examinate în timpul seminarului UE privind „Securitatea în Orientul Mijlociu, neproliferarea armelor de distrugere în masă și dezarmarea”, desfășurat în iunie 2008 la Paris.

În opinia UE, măsurile de ordin practic ar trebui, printre altele, să promoveze aderarea universală la toate acordurile și instrumentele multilaterale din domeniul neproliferării și al controlului armamentului și al dezarmării, precum Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), Convenția privind armele chimice, Convenția privind armele biologice și cu toxine, Tratatul de interzicere totală a experiențelor nucleare, Codul de conduită de la Haga împotriva proliferării rachetelor balistice, precum și la acordurile de garanții generalizate ale AIEA împreună cu protocolul adițional la acestea, precum și respectarea acestora. Începerea negocierilor cu privire la Tratatul privind încetarea producției de material de fisiune ar reprezenta o altă etapă crucială în acest context. Astfel de măsuri ar constitui o măsură importantă de consolidare a încrederii la nivel regional în vederea instituirii unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora, care să poată fi verificată.

UE dorește să continue și să intensifice dialogul politic și de securitate dintre partenerii relevanți din Uniunea pentru Mediterana și toate celelalte țări din Orientul Mijlociu cu privire la chestiuni legate de instituirea unei zone fără arme de distrugere în masă. UE consideră că elaborarea și punerea în aplicare a unor măsuri concrete de consolidare a încrederii ar putea facilita progresele către o zonă fără arme de distrugere în masă. Aceste măsuri de consolidare a încrederii ar putea consta, între altele, în proiecte la scară mică în domeniul științific și cel al societății civile unde sunt posibile progrese, precum și în seminare de formare pentru diplomați și militari și în „vizite” de consolidare a încrederii în țările din regiune.

În acest context de interes crescând pentru dezvoltarea utilizărilor pașnice ale energiei nucleare în regiune, ar trebui de asemenea făcute eforturi pentru a garanta că dezvoltarea modalităților pașnice de utilizare are loc în conformitate cu cele mai bune standarde de siguranță, securitate și neproliferare. Problema modalităților de consolidare a cooperării nucleare pașnice ar trebui explorată atât în termeni generali, cât și în ceea ce privește anumite aspecte specifice, de exemplu prin intermediul dezvoltării la nivel regional a instalațiilor nucleare multinaționale.

UE consideră că aceste obiective ar putea să avanseze, printre altele, prin intermediul organizării unui seminar ulterior privind „Securitatea în Orientul Mijlociu, neproliferarea armelor de distrugere în masă și dezarmarea”, la care să participe toate părțile implicate. Respectivul seminar ar putea permite desfășurarea unei discuții structurate, axată pe cerințele care ar putea duce, în viitor, la instituirea unei zone a Orientului Mijlociu fără arme nucleare și toate celelalte arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora, care să poată fi verificată în mod eficace. Ar fi necesar ca acțiunile pregătitoare ale seminarului să se desfășoare în strânsă coordonare cu toate părțile relevante.

UE continuă să sprijine deciziile și rezoluția privind Orientul Mijlociu adoptate cu ocazia Conferinței de revizuire și prelungire a TNP din 1995, precum și documentele finale ale Conferinței de revizuire a TNP din 2000, respectiv ale Conferinței de revizuire a TNP din 2010. Conferința din 2010 de revizuire a TNP a aprobat un număr de măsuri de ordin practic, care cuprind examinarea tuturor ofertelor vizând susținerea punerii în aplicare a rezoluției din 1995, inclusiv oferta UE de a găzdui un seminar ulterior, situat în continuarea celui organizat în iunie 2008. Mai mult, conferința a recunoscut importanța rolului jucat de societatea civilă în ceea ce privește contribuția la punerea în aplicare a rezoluției din 1995.

UE dorește să sprijine obiectivele sus-menționate, după cum urmează:

prin organizarea unui eveniment situat în continuarea seminarului UE din 2008 privind „Securitatea în Orientul Mijlociu, neproliferarea armelor de distrugere în masă și dezarmarea”;

prin furnizarea de mijloace pentru pregătirea documentelor de referință cu privire la subiectele abordate în cadrul seminarului ulterior.

2.   Descrierea proiectelor

2.1.   Proiect: Seminar de sprijinire a unui proces de consolidare a încrederii care să ducă la instituirea unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu

2.1.1.   Scopul proiectului

Proiectul:

(a)

va reprezenta un eveniment situat în continuarea seminarului UE privind „Securitatea în Orientul Mijlociu, neproliferarea armelor de distrugere în masă și dezarmarea”, care s-a desfășurat la Paris în perioada 19-20 iunie 2008;

(b)

va aduce în discuție chestiuni legate de securitatea regională în Orientul Mijlociu, inclusiv proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora, precum și chestiuni convenționale;

(c)

va explora posibilele măsuri de consolidare a încrederii care să faciliteze procesul de instituire a unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu, inclusiv prin valorificarea experienței acumulate în cadrul zonelor de acest fel existente;

(d)

va aduce în discuție posibilitățile de universalizare și de punere în aplicare a tratatelor și a altor instrumente internaționale de neproliferare și dezarmare;

(e)

va analiza perspectivele de cooperare nucleară pașnică și activitățile de asistență conexe, inclusiv prin valorificarea experienței Euratom.

2.1.2.   Rezultatele proiectului

Proiectul:

(a)

va aprofunda dialogul și va genera încredere în cadrul societății civile și în rândul administrațiilor, pentru a se înregistra progrese suplimentare în sprijinul securității regionale și al instituirii unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu;

(b)

va spori înțelegerea reciprocă a aspectelor care influențează peisajul de securitate regională, inclusiv a proliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora, precum și a chestiunilor convenționale;

(c)

va crește gradul de sensibilizare, cunoaștere și înțelegere a măsurilor de ordin practic necesare pentru instituirea în Orientul Mijlociu a unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora;

(d)

va contribui la eforturile de universalizare și de punere în aplicare a tratatelor și a altor instrumente internaționale de neproliferare și dezarmare;

(e)

va facilita cooperarea internațională și regională cu privire la utilizările pașnice ale energiei nucleare în conformitate cu cele mai bune standarde de siguranță, securitate și neproliferare nucleare.

2.1.3.   Descrierea proiectului

Proiectul prevede organizarea unui seminar care va dura maximum două zile și se va desfășura de preferință la Bruxelles sau în regiunea mediteraneană.

Printre participanți se vor număra reprezentanți ai instituțiilor UE relevante, ai statelor membre ale UE, ai tuturor țărilor din Orientul Mijlociu, ai statelor care dețin arme nucleare, ai organizațiilor internaționale relevante, precum și experți din mediul academic. La seminar se așteaptă participarea a aproximativ 100 de reprezentanți.

Experții din medii academice vor conduce discuțiile din cadrul seminarului. Având în vedere caracterul delicat al subiectelor care urmează să fie abordate, discuțiile se vor desfășura conform regulii „Chatham House”, pentru a permite o dezbatere mai informală și mai deschisă, fără a se identifica sursa informațiilor primite în cadrul unei reuniuni.

Vor fi acoperite cheltuielile de deplasare, cazare și diurnă ale participanților și ale vorbitorilor invitați. Decizia Consiliului prevede, de asemenea, mijloacele financiare pentru acoperirea tuturor celorlalte costuri, care includ echipamentul de conferință, dejunurile, cinele, pauzele de cafea, traducerea documentelor și interpretarea de conferință.

Consorțiul UE pentru neproliferare, în consultare cu reprezentantul ÎR și cu statele membre ale UE, va invita participanții la seminar.

Seminarul se va desfășura în 2011. Consorțiul UE pentru neproliferare va pregăti un raport aferent seminarului; acesta va fi adresat reprezentantului ÎR. Raportul poate fi pus la dispoziția organismelor relevante din UE, tuturor țărilor din Orientul Mijlociu, altor țări interesate, precum și organizațiilor internaționale competente.

2.2.   Proiect: Documente de referință

2.2.1.   Scopul proiectului

Proiectul:

(a)

va furniza până la opt documente de referință cu privire la subiecte abordate de seminarul de sprijinire a unui proces de consolidare a încrederii care să ducă la instituirea unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu;

(b)

va furniza instrumente pentru înțelegerea peisajului de securitate regională, inclusiv a proliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora, precum și a chestiunilor convenționale;

(c)

va identifica posibile măsuri de consolidare a încrederii care ar putea reprezenta pași practici în direcția perspectivei unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu;

(d)

va identifica modalități de înregistrare a unor noi progrese în ceea ce privește universalizarea și punerea în aplicare a tratatelor internaționale în materie de neproliferare și de dezarmare, precum și ale altor instrumente;

(e)

va identifica perspective pentru cooperarea nucleară pașnică în contextul politicii energetice a țărilor și al necesităților acestora.

2.2.2.   Rezultatele proiectului

Proiectul:

(a)

va prezenta idei și propuneri în cadrul seminarului de sprijinire a unui proces de consolidare a încrederii care să ducă la instituirea unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu și va contribui la desfășurarea unei discuții structurate și axate pe toate chestiunile pertinente;

(b)

va spori gradul de sensibilizare, cunoaștere și înțelegere, de către societățile civile și administrații, a chestiunilor legate de o zonă fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora și de securitatea regională în Orientul Mijlociu;

(c)

va furniza guvernelor și organizațiilor internaționale opțiuni politice și/sau de politică operațională pentru a facilita procesul de instituire a unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora și de securitate regională în Orientul Mijlociu.

2.2.3.   Descrierea proiectului

Proiectul prevede pregătirea a până la opt documente de referință a câte 10-15 pagini (5 000-7 000 de cuvinte). Consorțiul UE pentru neproliferare va elabora sau va dispune redactarea documentelor de referință, care nu reprezintă neapărat opiniile instituțiilor UE și ale statelor membre ale UE.

Documentele de referință vor aborda subiectele discutate în cadrul seminarului de sprijinire a unui proces de consolidare a încrederii care să ducă la instituirea unei zone fără arme de distrugere în masă și fără vectorii acestora în Orientul Mijlociu. Fiecare document va prezenta opțiuni politice și/sau de politică operațională.

Documentele de referință vor fi prezentate participanților la seminar, organismelor relevante din UE și din statele membre ale UE, tuturor țărilor din Orientul Mijlociu, altor țări interesate, precum și organizațiilor internaționale competente. Documentele de referință ar putea fi publicate pe site-ul Consorțiului UE pentru neproliferare.

Documentele de referință ar putea fi compilate în cadrul unui volum în vederea unei publicări unice, ulterioară seminarului.

3.   Durata

Durata totală a punerii în aplicare a proiectelor este estimată la 18 luni.

4.   Beneficiarii

Beneficiarii acestui proiect sunt:

(a)

țările din Orientul Mijlociu;

(b)

alte țări interesate;

(d)

organizațiile internaționale relevante;

(e)

societatea civilă.

5.   Aspectele procedurale, coordonarea și comitetul director

Comitetul director va fi alcătuit dintr-un reprezentant al ÎR și un reprezentant al entității de punere în aplicare pentru fiecare proiect specific. Comitetul director va revizui periodic punerea în aplicare a deciziei Consiliului, cel puțin o dată la șase luni, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare.

6.   Entitățile de punere în aplicare

Punerea în aplicare la nivel tehnic a prezentei decizii a Consiliului va fi încredințată Consorțiului UE pentru neproliferare.

Consorțiul UE pentru neproliferare va îndeplini această sarcină sub responsabilitatea ÎR. În desfășurarea activităților sale, Consorțiul va coopera cu ÎR, cu statele membre ale UE și cu alte state participante și organizații internaționale, după caz.