30.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 313/1


DECIZIA CONSILIULUI

din 22 noiembrie 2010

privind încheierea unui al doilea Protocol adițional la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană

(2010/726/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 217 coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) și alineatul (8),

având în vedere Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria și a României, în special articolul 4 alineatul (3),

având în vedere Actul de aderare a Republicii Bulgaria și a României, în special articolul 6 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul conform al Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

Al doilea Protocol adițional la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte, a fost semnat în numele Comunității Europene și al statelor membre ale acesteia la data de 24 iulie 2007.

(2)

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană, succedând acesteia.

(3)

Al doilea Protocol adițional ar trebui încheiat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Al doilea Protocol adițional la Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană (2), se aprobă prin prezenta decizie în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia.

Articolul 2

Președintele Consiliului, în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia, efectuează notificarea prevăzută la articolul 10 din al doilea Protocol adițional.

Articolul 3

Președintele Consiliului, în numele Uniunii, efectuează următoarea notificare:

„Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană, succedând acesteia, și începând cu data respectivă exercită toate drepturile și își asumă toate obligațiile Comunității Europene. Referirile la «Comunitatea Europeană» în textul protocolului se citesc, după caz, ca referiri la «Uniunea Europeană».”

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 22 noiembrie 2010.

Pentru Consiliu

Președintele

C. ASHTON


(1)   JO C 263 E, 16.10.2008, p. 149.

(2)  Al doilea Protocol adițional a fost publicat în JO L 251, 26.9.2007, p. 2 împreună cu decizia privind semnarea. Procesul-verbal de rectificare la al doilea Protocol adițional în versiunea în limba spaniolă a fost publicat în JO L 255, 23.9.2008, p. 34.