31.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 199/26


DECIZIA CONSILIULUI

din 13 iulie 2010

privind existența unui deficit excesiv în Bulgaria

(2010/422/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 126 alineatul (6) coroborat cu articolul 126 alineatul (13),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere observațiile prezentate de Bulgaria,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 126 alineatul (1) din tratat, statele membre trebuie să evite deficitele publice excesive.

(2)

Pactul de stabilitate și creștere are la bază obiectivul unor finanțe publice solide ca mijloc de consolidare a condițiilor pentru stabilitatea prețurilor și pentru o creștere susținută și durabilă, care să contribuie la crearea de locuri de muncă.

(3)

Procedura de deficit excesiv (PDE) prevăzută la articolul 126 din tratat, clarificată prin Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv (1) (care face parte din Pactul de stabilitate și creștere) prevede adoptarea unei decizii privind existența unui deficit excesiv. Protocolul privind procedura de deficit excesiv anexat la tratat prevede dispoziții suplimentare referitoare la punerea în aplicare a PDE. Regulamentul (CE) nr. 479/2009 al Consiliului (2) prevede norme și definiții detaliate de aplicare a dispozițiilor protocolului menționat.

(4)

Reforma din 2005 a Pactului de stabilitate și creștere a căutat să-i întărească eficacitatea și bazele economice, precum și să protejeze sustenabilitatea finanțelor publice pe termen lung. Ea a avut ca obiectiv garantarea faptului că situația economică și bugetară este pe deplin luată în considerare în toate etapele PDE. Astfel, Pactul de stabilitate și creștere constituie cadrul care sprijină politicile guvernamentale pentru o revenire rapidă la poziții bugetare solide ținând cont de situația economică.

(5)

Articolul 126 alineatul (5) din tratat impune Comisiei să adreseze Consiliului un aviz în cazul în care Comisia consideră că într-un stat membru există sau poate să apară un deficit excesiv. Luând în considerare raportul său întocmit în conformitate cu articolul 126 alineatul (3) din tratat și având în vedere avizul emis de Comitetul economic și financiar în conformitate cu articolul 126 alineatul (4), Comisia a concluzionat că în Bulgaria există un deficit excesiv. Prin urmare, la 6 iulie 2010, Comisia a transmis Consiliului un aviz în acest sens cu privire la Bulgaria (3).

(6)

Articolul 126 alineatul (6) din tratat prevede faptul că Consiliul ar trebui să ia în considerare orice eventuale observații ale statului membru în cauză, înainte de a decide, pe baza unei evaluări globale, dacă există sau nu un deficit excesiv. În cazul Bulgariei, evaluarea globală conduce la concluziile expuse în cele ce urmează.

(7)

Conform datelor comunicate de autoritățile bulgare în aprilie 2010, deficitul public al Bulgariei a atins 3,9 % din PIB în 2009, depășind astfel valoarea de referință de 3 % din PIB. Deficitul nu s-a situat aproape de valoarea de referință de 3 % din PIB, însă depășirea valorii de referință poate fi calificată drept excepțională, în sensul dispozițiilor tratatului și ale Pactului de stabilitate și creștere. Aceasta se datorează mai exact încetinirii semnificative a activității economice în sensul dispozițiilor tratatului și ale Pactului de stabilitate și creștere, ca urmare a faptului că economia bulgară a fost grav afectată de criza economică și financiară mondială, precum și a faptului că creșterea anuală negativă a PIB-ului a atins nivelul de 5 % în 2009. Potrivit previziunilor serviciilor Comisiei din primăvara anului 2010, deficitul public urmează să scadă sub valoarea de referință încă din 2010, odată cu stabilizarea economiei și ca urmare a măsurilor de consolidare fiscală luate de guvern. Pe baza țintei de deficit modificate pentru 2010 (3,8 % din PIB conform notificării autorităților bulgare din 22 iunie 2010), care depășește semnificativ nivelul de 2,8 % din PIB din previziunile serviciilor Comisiei din primăvară, este posibil ca nerespectarea valorii de referință să nu rămână temporară. Criteriul deficitului prevăzut de tratat nu este îndeplinit.

(8)

Conform datelor comunicate în aprilie 2010 de către autoritățile bulgare, datoria publică brută se situează cu mult sub valoarea de referință de 60 % din PIB, atingând 14,8 % din PIB în 2009. Previziunile serviciilor Comisiei din primăvara anului 2010 estimează că rata datoriei va crește în perioada 2010-2011, însă va rămâne sub 19 % din PIB. Într-o notificare transmisă la 22 iunie 2010, autoritățile bulgare au revizuit datoria prevăzută pentru 2010, la 15,3 % din PIB. Criteriul datoriei din tratat este îndeplinit.

(9)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97, „factorii relevanți” pot fi luați în considerare în etapele premergătoare deciziei Consiliului privind existența unui deficit excesiv adoptată în conformitate cu articolul 126 alineatul (6) numai dacă este îndeplinită pe deplin dubla condiție ca deficitul să rămână apropiat de valoarea de referință și ca depășirea valorii de referință să fie temporară. Această dublă condiție nu este îndeplinită în cazul Bulgariei. Prin urmare, factorii relevanți nu sunt luați în considerare în etapele care conduc la adoptarea prezentei decizii,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În urma unei evaluări globale rezultă că în Bulgaria există un deficit excesiv.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Bulgaria.

Adoptată la Bruxelles, 13 iulie 2010.

Pentru Consiliu

Președintele

S. VANACKERE


(1)  JO L 209, 2.8.1997, p. 6.

(2)  JO L 145, 10.6.2009, p. 1.

(3)  Toate documentele privind PDE pentru Bulgaria pot fi consultate la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/economy_finance/sgp/deficit/countries/index_en.htm