|
19.6.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 154/27 |
DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 16 iunie 2010
referitoare la mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară
(2010/340/UE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (1), în special punctul 28,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare (2), în special articolul 8 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, precum și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii. |
|
(2) |
Domeniul de aplicare a FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009, pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor concediați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale. |
|
(3) |
Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 milioane EUR. |
|
(4) |
Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 prevede că 0,35 % din suma maximă anuală poate fi alocată pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei, în fiecare an. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea unei sume de 1 110 000 EUR. |
|
(5) |
În consecință, FEG ar trebui mobilizat pentru a asigura asistență tehnică, la inițiativa Comisiei, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru alocarea sumei de 1 110 000 EUR sub formă de credite de angajament și credite de plată.
Articolul 2
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Strasbourg, 16 iunie 2010.
Pentru Parlamentul European
Președintele
J. BUZEK
Pentru Consiliu
Președintele
D. LÓPEZ GARRIDO