7.4.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 87/6


DECIZIA NR. 284/2010/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 25 martie 2010

de modificare a Deciziei nr. 1672/2006/CE de stabilire a Programului comunitar pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială – Progress

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 19 alineatul (2), articolul 149 și articolul 153 alineatul (2) litera (a),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),

întrucât:

(1)

La 3 iunie 2009, Comisia a adoptat o comunicare intitulată „Un angajament comun pentru ocuparea forței de muncă”, cu scopul de a consolida cooperarea între Uniunea Europeană și statele membre, precum și între partenerii sociali din UE în privința a trei priorități-cheie: menținerea nivelului ocupării forței de muncă, crearea de locuri de muncă și promovarea mobilității; îmbunătățirea competențelor și satisfacerea nevoilor piețelor forței de muncă; și creșterea accesului la piața locurilor de muncă.

(2)

În cadrul unei inițiative comune cu instituțiile financiare internaționale, în special cu grupul Băncii Europene de Investiții, Comisia a propus un nou instrument european de microfinanțare în favoarea ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale, pentru a contribui la dezvoltarea microîntreprinderilor și a economiei sociale, oferind astfel șomerilor șansa unui nou început și facilitând accesul la antreprenoriat al unora dintre grupurile cele mai defavorizate din Europa, inclusiv al femeilor și al tinerilor.

(3)

În conformitate cu Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 încheiat între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (4), ar trebui să aibe loc reafectarea unor fonduri din Programul comunitar pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială – Progress, stabilit prin Decizia nr. 1672/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) pentru a finanța noul instrument european de microfinanțare în favoarea ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale instituit prin Decizia nr. 283/2010/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6).

(4)

În urma examinării tuturor opțiunilor, rezultă că suma de 60 de milioane EUR din cadrul programului Progress ar trebui reafectată noului instrument european de microfinanțare Progress.

(5)

Decizia nr. 1672/2006/CE ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Articolul 17 alineatul (1) din Decizia nr. 1672/2006/CE se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a activităților Uniunii menționate în prezenta decizie pentru perioada de la 1 ianuarie 2007 la 31 decembrie 2013 este stabilit la 683 250 000 EUR.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 25 martie 2010.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Președintele

D. LÓPEZ GARRIDO


(1)  JO C 318, 23.12.2009, p. 84.

(2)  Avizul emis la 7 octombrie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Poziția Parlamentului European din 11 februarie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 8 martie 2010.

(4)  JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

(5)  JO L 315, 15.11.2006, p. 1.

(6)  A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.