|
9.3.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 58/8 |
DECIZIA 2010/145/PESC A CONSILIULUI
din 8 martie 2010
de reînnoire a măsurilor stabilite în sprijinul punerii efective în aplicare a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPII)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
întrucât:
|
(1) |
La 16 aprilie 2003, Consiliul a adoptat Poziția comună 2003/280/PESC de sprijinire a punerii efective în aplicare a mandatului TPII (1). |
|
(2) |
La 30 martie 2004, Consiliul a adoptat Poziția comună 2004/293/PESC privind reînnoirea măsurilor stabilite în sprijinul punerii efective în aplicare a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPII) (2). |
|
(3) |
Poziția comună 2004/293/PESC a fost prelungită ultima dată prin Poziția comună 2009/164/PESC din 26 februarie 2009 de reînnoire a măsurilor stabilite în sprijinul punerii efective în aplicare a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (TPII) (3) până la 16 martie 2010. |
|
(4) |
Anumite persoane acuzate de TPII continuă să se afle în libertate și s-a dovedit că acestea sunt ajutate în eforturile lor de a continua să se sustragă justiției. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în Poziția comună 2004/293/PESC ar trebui să fie reînnoite pentru încă 12 luni, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a împiedica intrarea sau deplasarea în tranzit pe teritoriul lor a persoanelor menționate în lista din anexă, care desfășoară activități menite să ajute persoane aflate în libertate să se sustragă în continuare justiției, deși au comis crimele de care au fost acuzate de către TPII, sau care, de altfel, acționează într-un mod care ar putea împiedica TPII să își îndeplinească în mod corespunzător mandatul.
(2) Un stat membru nu este obligat, în temeiul alineatului (1), să refuze propriilor resortisanți accesul pe teritoriul său.
(3) Alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere cazurilor în care un stat membru se supune unei obligații de drept internațional, și anume:
|
(a) |
în calitate de țară gazdă a unei organizații internaționale interguvernamentale; |
|
(b) |
în calitate de țară gazdă a unei conferințe internaționale convocate de Organizația Națiunilor Unite sau desfășurate sub auspiciile acesteia; |
|
(c) |
în temeiul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități; sau |
|
(d) |
în temeiul Tratatului de Conciliere din 1929 (Pactul Lateran) încheiat de Sfântul Scaun (Statul Cetății Vaticanului) și Italia. |
(4) Se consideră că alineatul (3) se aplică de asemenea în cazul în care un stat membru este țară gazdă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
(5) Consiliul este informat în mod corespunzător în toate cazurile în care un stat membru acordă o derogare în temeiul alineatelor (3) sau (4).
(6) Statele membre pot face derogări de la măsurile menționate la alineatul (1), în cazul în care deplasarea unei persoane este justificată din motive umanitare urgente sau în cazul în care persoana respectivă se deplasează pentru a participa la reuniuni interguvernamentale, inclusiv la reuniuni a căror inițiativă aparține Uniunii Europene sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură în acel moment președinția OSCE, în cazul în care la aceste reuniuni se poartă un dialog politic care vizează direct sprijinirea TPII în îndeplinirea mandatului său.
(7) Orice stat membru care dorește să acorde derogări în sensul alineatului (6) informează în scris Consiliul cu privire la aceasta. Se consideră că derogarea este acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului se opun în scris în patruzeci și opt de ore de la primirea comunicării în cauză. În cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului se opun, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide acordarea derogării propuse.
(8) În cazul în care, în aplicarea alineatelor (3), (4), (6) și (7), un stat membru autorizează persoanele menționate în anexă să intre sau să se deplaseze în tranzit pe teritoriul său, această autorizație se limitează la obiectivul pentru care a fost acordată și la persoanele în cauză.
Articolul 2
Consiliul, hotărând la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate sau a unui stat membru, modifică în măsura în care este necesar lista din anexă.
Articolul 3
Pentru ca dispozițiile menționate anterior să aibă cel mai mare impact posibil, Uniunea încurajează statele terțe să adopte măsuri restrictive analoge celor prevăzute de prezenta decizie.
Articolul 4
(1) Prezenta decizie produce efecte de la data adoptării. Aceasta expiră la 16 martie 2011.
(2) Prezenta decizie este revizuită în mod constant. Aceasta este reînnoită sau modificată, după caz, în cazul în care Consiliul consideră că obiectivele definite de aceasta nu au fost îndeplinite.
Articolul 5
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 8 martie 2010.
Pentru Consiliu
Președintele
C. CORBACHO
(1) JO L 101, 23.4.2003, p. 22.
ANEXĂ
1. BILBIJA, Milorad
Fiul lui Svetko BILBIJA
Data și locul nașterii: 13.8.1956, Sanski Most, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 3715730
Carte de identitate nr.: 03GCD9986
Cod numeric personal: 1308956163305
Alias:
Adresă: Brace Pantica 7, Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
2. BJELICA, Milovan
Data și locul nașterii: 19.10.1958, Rogatica, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 0000148, eliberat la 26.7.1998 la Srpsko Sarajevo (anulat)
Carte de identitate nr.: 03ETA0150
Cod numeric personal: 1910958130007
Alias: Cicko
Adresă: Societatea CENTREK, Pale, Bosnia și Herțegovina
3. ECIM (EĆIM), Ljuban
Data și locul nașterii: 6.1.1964, Sviljanac, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 0144290, eliberat la 21.11.1998 la Banja Luka (anulat)
Carte de identitate nr.: 03GCE3530
Cod numeric personal: 0601964100083
Alias:
Adresă: Ulica Stevana Mokranjca 26, Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
4. HADZIC (HADŽIĆ), Goranka
Fiica lui: Branko și Milena HADZIC (HADŽIĆ)
Data și locul nașterii: 18.6.1962, localitatea Vinkovci, Croația
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.: 1806962308218 (JMBG), Carte de identitate nr. 569934/03
Alias:
Adresă: Aranj Janosa 9, Novi Sad, Serbia
Relația cu persoane acuzate de crime de război: sora lui Goran HADZIC (HADŽIĆ)
5. HADZIC (HADŽIĆ), Ivana
Fiica lui: Goran și Zivka HADZIC (HADŽIĆ)
Data și locul nașterii: 25.2.1983, Vukovar, Croația
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Alias:
Adresă: Aranj Janosa 9, Novi Sad, Serbia
Relația cu persoane acuzate de crime de război: fiica lui Goran HADZIC (HADŽIĆ)
6. HADZIC (HADŽIĆ), Srecko (Srećko)
Fiul lui: Goran și Zivka HADZIC (HADŽIĆ)
Data și locul nașterii: 8.10.1987, Vukovar, Croația
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Alias:
Adresă: Aranj Janosa 9, Novi Sad, Serbia
Relația cu persoane acuzate de crime de război: fiul lui Goran HADZIC (HADŽIĆ)
7. HADZIC (HADŽIĆ), Zivka (Živka)
Fiica lui: Branislav NUDIC (NUDIĆ)
Data și locul nașterii: 9.6.1957, Vinkovci, Croația
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Alias:
Adresă: Aranj Janosa 9, Novi Sad, Serbia
Relația cu persoane acuzate de crime de război: soția lui Goran HADZIC (HADŽIĆ)
8. JOVICIC (JOVIČIĆ), Predrag
Fiul lui Desmir JOVICIC (JOVIČIĆ)
Data și locul nașterii: 1.3.1963, Pale, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 4363551
Carte de identitate nr.: 03DYA0852
Cod numeric personal: 0103963173133
Alias:
Adresă: Milana Simovica 23, Pale, Bosnia și Herțegovina
9. KESEROVIC (KESEROVIĆ), Dragomir
Fiul lui Slavko
Data și locul nașterii: 8.6.1957, Piskavica/Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 4191306
Carte de identitate nr.: 04GCH5156
Cod numeric personal: 0806957100028
Alias:
Adresă:
10. KIJAC, Dragan
Data și locul nașterii: 6.10.1955, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Cod numeric personal:
Alias:
Adresă:
11. KOJIC (KOJIĆ), Radomir
Fiul lui Milanko și Zlatana
Data și locul nașterii: 23.11.1950, Bijela Voda, Sokolac, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 4742002. Eliberat în 2002 la Sarajevo. Expirat în 2007
Carte de identitate nr.: 03DYA1935. Eliberată la 7.7.2003 în Sarajevo
Cod numeric personal: 2311950173133
Alias: Mineur sau Ratko
Adresă: Trifka Grabeza 115, Pale, sau Hotel KRISTAL, Jahorina, Bosnia și Herțegovina
12. KOVAC (KOVAČ), Tomislav
Fiul lui Vaso
Data și locul nașterii: 4.12.1959, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Cod numeric personal: 0412959171315
Alias: Tomo
Adresă: Bijela, Muntenegru; și Pale, Bosnia și Herțegovina
13. KUJUNDZIC (KUJUNDŽIĆ), Predrag
Fiul lui Vasilija
Data și locul nașterii: 30.1.1961, Suho Pole, Doboj, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.: 03GFB1318
Cod numeric personal: 3001961120044
Alias: Predo
Adresă: Doboj, Bosnia și Herțegovina
14. LUKOVIC (LUKOVIĆ), Milorad Ulemek
Data și locul nașterii: 15.5.1968, Belgrad, Serbia
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Cod numeric personal:
Alias: Legija [identitate falsă IVANIC, Zeljko (IVANIĆ, Željko)]
Adresă: încarcerat (închisoarea locală Belgrad, Bacvanska 14, Belgrad)
15. MALIS (MALIŠ), Milomir
Fiul lui Dejan MALIS (MALIŠ)
Data și locul nașterii: 3.8.1966, Bjelice
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Cod numeric personal: 0308966131572
Alias:
Adresă: Vojvode Putnika, Foca, Bosnia și Herțegovina
16. MANDIC (MANDIĆ), Momcilo (Momčilo)
Data și locul nașterii: 1.5.1954, Kalinovik, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 0121391. Eliberat la 12.5.1999 la Srpsko Sarajevo, Bosnia și Herțegovina (anulat)
Carte de identitate nr.:
Cod numeric personal: 0105954171511
Alias: Momo
Adresă: încarcerat
17. MARIC (MARIĆ), Milorad
Fiul lui Vinko MARIC (MARIĆ)
Data și locul nașterii: 9.9.1957, Visoko, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 4587936
Carte de identitate nr.: 04GKB5268
Cod numeric personal: 0909957171778
Alias:
Adresă: Vuka Karadzica 148, Zvornik, Bosnia și Herțegovina
18. MICEVIC (MIĆEVIĆ), Jelenko
Fiul lui Luka și Desanka, nume înainte de căsătorie: SIMIC (SIMIĆ)
Data și locul nașterii: 8.8.1947, Borci, lângă Konjic, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 4166874
Carte de identitate nr.: 03BIA3452
Cod numeric personal: 0808947710266
Alias: Filaret
Adresă: Mănăstirea Milesevo, Serbia
19. MLADIC (MLADIĆ), Biljana [numele anterior căsătoriei: STOJCEVSKA (STOJČEVSKA)]
Fiica lui: Strahilo STOJCEVSKI (STOJČEVSKI) și Svetlinka STOJCEVSKA (STOJČEVSKA)
Data și locul nașterii: 30.5.1972, Skopje, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.: 3005972455086 (JMBG)
Alias:
Adresă: înregistrată la Blagoja Parovica 117a, Belgrad, dar locuiește la Vidikovacki venac 83, Belgrad, Serbia
Relația cu persoane acuzate de crime de război: nora lui Ratko MLADIC (MLADIĆ)
20. MLADIC (MLADIĆ), Bosiljka [numele anterior căsătoriei: JEGDIC (JEGDIĆ)]
Fiica lui Petar JEGDIC (JEGDIĆ)
Data și locul nașterii: 20.7.1947, Okrugljaca, localitatea Virovitica, Croația
Carte de identitate nr.: 2007947455100 (JMBG)
Carte de identitate: T77619, eliberată la 31.5.1992 de SUP Belgrad
Adresă: Blagoja Parovica 117a, Belgrad, Serbia
Relația cu persoane acuzate de crime de război: soția lui Ratko MLADIC (MLADIĆ)
21. MLADIC (MLADIĆ), Darko
Fiul lui: Ratko și Bosiljka MLADIC (MLADIĆ)
Data și locul nașterii: 19.8.1969, Skopje, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
Pașaport nr.: pașaport Serbia și Muntenegru nr. 003220335, eliberat la 26.2.2002
Carte de identitate nr.: 1908969450106 (JMBG); carte de identitate personală B112059, eliberată la 8.4.1994 de SUP Belgrad
Alias:
Adresă: Vidikovacki venac 83, Belgrad, Serbia
Relația cu persoane acuzate de crime de război: fiul lui Ratko MLADIC (MLADIĆ)
22. NINKOVIC (NINKOVIĆ), Milan
Fiul lui Simo
Data și locul nașterii: 15.6.1943, Doboj, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 3944452
Carte de identitate nr.: 04GFE3783
Cod numeric personal: 1506943120018
Alias:
Adresă:
23. OSTOJIC (OSTOJIĆ), Velibor
Fiul lui Jozo
Data și locul nașterii: 8.8.1945, Celebici, Foca, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Cod numeric personal:
Alias:
Adresă:
24. OSTOJIC (OSTOJIĆ), Zoran
Fiul lui Mico OSTOJIC (OSTOJIĆ)
Data și locul nașterii: 29.3.1961, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.: 04BSF6085
Cod numeric personal: 2903961172656
Alias:
Adresă: Malta 25, Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
25. PAVLOVIC (PAVLOVIĆ), Petko
Fiul lui Milovan PAVLOVIC (PAVLOVIĆ)
Data și locul nașterii: 6.6.1957, Ratkovici, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 4588517
Carte de identitate nr.: 03GKA9274
Cod numeric personal: 0606957183137
Alias:
Adresă: Vuka Karadjica 148, Zvornik, Bosnia și Herțegovina
26. POPOVIC (POPOVIĆ), Cedomir (Čedomir)
Fiul lui Radomir POPOVIC (POPOVIĆ)
Data și locul nașterii: 24.3.1950, Petrovici
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.: 04FAA3580
Cod numeric personal: 2403950151018
Alias:
Adresă: Crnogorska 36, Bileca, Bosnia și Herțegovina
27. PUHALO, Branislav
Fiul lui Djuro
Data și locul nașterii: 30.8.1963, Foca, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Cod numeric personal: 3008963171929
Alias:
Adresă:
28. RADOVIC (RADOVIĆ), Nade
Fiul lui Milorad RADOVIC (RADOVIĆ)
Data și locul nașterii: 26.1.1951, Foca, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: pașaport vechi nr. 0123256 (anulat)
Carte de identitate nr.: 03GJA2918
Cod numeric personal: 2601951131548
Alias:
Adresă: Stepe Stepanovica 12, Foca/Srbinje, Bosnia și Herțegovina
29. RATIC (RATIĆ), Branko
Data și locul nașterii: 26.11.1957, MIHALJEVCI SLAVONSKA POZEGA, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 0442022. Eliberat la 17.9.1999 la Banja Luka
Carte de identitate nr.: 03GCA8959
Cod numeric personal: 2611957173132
Alias:
Adresă: Ulica Krfska 42, Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
30. ROGULJIC (ROGULJIĆ), Slavko
Data și locul nașterii: 15.5.1952, SRPSKA CRNJA HETIN, Serbia
Pașapoarte expirate nr.: 3747158, eliberat la 12.4.2002 la Banja Luka, expirat la 12.4.2007, și nr. 0020222, eliberat la 25.8.1988 la Banja Luka, expirat la 25.8.2003
Carte de identitate nr.: 04EFA1053
Cod numeric personal: 1505952103022
Alias:
Adresă: 21 Vojvode Misica, Laktasi, Bosnia și Herțegovina
31. SAROVIC (ŠAROVIĆ), Mirko
Data și locul nașterii: 16.9.1956, Rusanovici-Rogatica, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 4363471. Eliberat la Istocno Sarajevo. Data expirării: 8.10.2008
Carte de identitate nr.: 04PEA4585
Cod numeric personal: 1609956172657
Alias:
Adresă: Bjelopoljska 42, 71216 Srpsko Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
32. SKOCAJIC (SKOČAJIĆ), Mrksa (Mrkša)
Fiul lui Dejan SKOCAJIC (SKOČAJIĆ)
Data și locul nașterii: 5.8.1953, Blagaj, Bosnia și Herțegovina
Pașaport nr.: 3681597
Carte de identitate nr.: 04GDB9950
Cod numeric personal: 0508953150038
Alias:
Adresă: Brigada Trebinjskih, Trebinje, Bosnia și Herțegovina
33. VRACAR (VRAČAR), Milenko
Data și locul nașterii: 15.5.1956, Nisavici, Prijedor, Bosnia și Herțegovina
Pașapoarte expirate: nr. 3865548, eliberat la 29.8.2002 la Banja Luka, expirat la 29.8.2007, și nr. 0280280, eliberat la 4.12.1999 la Banja Luka, expirat la 4.12.2004, și nr. 0062130, eliberat la 16.9.1998 la Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
Carte de identitate nr.: 03GCE6934
Cod numeric personal: 1505956160012
Alias:
Adresă: Save Ljuboje 14, Banja Luka, Bosnia și Herțegovina
34. ZOGOVIC (ZOGOVIĆ), Milan
Fiul lui Jovan
Data și locul nașterii: 7.10.1939, Dobrusa
Pașaport nr.:
Carte de identitate nr.:
Cod numeric personal:
Alias:
Adresă: