16.2.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 41/8 |
DECIZIA COMISIEI
din 18 decembrie 2009
de adoptare a unui program comunitar multianual pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului pentru perioada 2011-2013
[notificată cu numărul C(2009) 10121]
(2010/93/UE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 199/2008 al Consiliului din 25 februarie 2008 privind instituirea unui cadru comunitar pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului (1), în special articolul 3 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
În temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 199/2008, programul comunitar multianual pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului se stabilește pentru perioade de câte trei ani. Prin urmare, este necesar să se stabilească programul comunitar multianual pentru perioada 2011-2013. |
(2) |
Comunicarea Comisiei din 5 februarie 2009 privind planul de acțiune al Comunității Europene pentru conservarea și gestionarea resurselor de rechini (2) a recomandat să se colecteze date cantitative și biologice detaliate și fiabile privind pescuitul comercial care presupune capturi de chondrichtyeni (denumite în continuare „rechini”). În plus, se sugerează monitorizarea regulată a capturilor de specii de rechin realizate prin pescuitul recreativ. |
(3) |
Pe baza comunicării menționate, Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a recomandat ca datele privind pescuitul comercial și recreativ să fie incluse pe lista activităților de pescuit pe regiune și pe lista variabilelor biologice pentru care urmează a fi colectate date. |
(4) |
Programul comunitar multianual pentru perioada 2011-2013 trebuie, prin urmare, să prevadă colectarea, gestionarea și utilizarea de date suplimentare cu privire la rechini, pe lângă datele deja solicitate în perioada de programare 2009-2010 prin Decizia 2008/949/CE a Comisiei (3). |
(5) |
Din motive de certitudine juridică, Decizia 2008/949/CE trebuie abrogată începând cu 1 ianuarie 2011. |
(6) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a sectorului pescuitului și acvaculturii, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Programul comunitar multianual pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului pentru perioada 2011-2013, menționat la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 199/2008, figurează în anexă.
Articolul 2
Decizia 2008/949/CE se abrogă de la 1 ianuarie 2011.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 2009.
Pentru Comisie
Joe BORG
Membru al Comisiei
(2) COM(2009) 40 final.
(3) JO L 346, 23.12.2008, p. 37.
ANEXĂ
PROGRAMUL COMUNITAR MULTIANUAL
CAPITOLUL I
Obiect și definiții
1. |
În sensul prezentului program comunitar, se aplică următoarele definiții: (a) nave active: nave care sunt angajate într-o operațiune de pescuit (mai mult de 0 zile) pe durata unui an calendaristic. O navă care nu a efectuat operațiuni de pescuit pe durata unui an este considerată „inactivă”; (b) eșantionare simultană: eșantionarea tuturor speciilor sau a unui ansamblu predefinit de specii, simultan, din capturile sau debarcările unei nave; (c) zile pe mare: orice perioadă neîntreruptă de 24 de ore (sau o parte a acesteia) pe durata căreia o navă este prezentă într-o zonă și este absentă din port; (d) segment de flotă: un grup de nave din aceeași clasă de lungime (LOA) și cu aceleași unelte de pescuit predominante pe parcursul anului, conform apendicelui III. Navele pot desfășura activități de pescuit diferite pe durata perioadei de referință, dar nu pot fi clasificate decât într-un singur segment de flotă; (e) zile de pescuit: fiecare zi este atribuită zonei pentru care s-a alocat cel mai mult timp pentru pescuit pe parcursul zilei pe mare respective. Cu toate acestea, în ceea ce privește uneltele fixe, în cazul în care nicio operațiune nu s-a desfășurat de pe navă în cursul unei zile în care cel puțin o unealtă (fixă) a rămas în larg, acea zi este asociată zonei în care a fost plasat ultima dată un echipament de pescuit pe durata acelei campanii de pescuit; (f) campanie de pescuit: orice cursă a unei nave de pescuit de la o locație la țărm până la un loc de debarcare, cu excepția curselor care nu sunt efectuate în vederea pescuitului (o cursă a unei nave de pescuit de la o locație la o locație la țărm pe parcursul căreia nu se desfășoară nicio activitate de pescuit, iar toate uneltele aflate la bord sunt împachetate și arimate în siguranță și nu sunt disponibile pentru utilizare imediată); (g) tehnică de pescuit: un grup de operațiuni de pescuit care vizează specii similare (sau grupuri de specii similare), care utilizează unelte similare, pe parcursul aceleiași perioade a anului și/sau în aceeași zonă și care se caracterizează prin metode de exploatare similare; (h) populație de nave: toate navele din registrul flotei de pescuit comunitare, astfel cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 26/2004 al Comisiei (1); (i) specii selecționate: specii relevante din punctul de vedere al gestionării pentru care se face o solicitare din partea unui organism științific internațional sau a unei organizații regionale în domeniul gestionării pescuitului; (j) timp de imersiune: timpul calculat din momentul în care fiecare unitate individuală a unei unelte de pescuit a fost instalată până la momentul în care aceeași unitate începe să fie retrasă. |
2. |
Pentru termenii următori se aplică definițiile Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (www.fao.org/fi/glossary/default.asp) și ale CSTEP: specii anadrome, specii catadrome, capturi, cefalopode, crustacee, specii de adâncime, pești demersali, specii demersale, metode de exploatare, pești cu înotătoare, specii de apă dulce, unelte, debarcări, capturi aruncate înapoi în apă, pești pelagici de talie mare, moluște, alte activități în afara pescuitului, pești pelagici, pești pelagici de talie mică, specii țintă. |
CAPITOLUL II
Conținut și metodologie
A. CONȚINUTUL PROGRAMULUI COMUNITAR
Programul comunitar cuprinde următoarele module:
1. |
Modulul de evaluare a sectorului pescuitului: Programul de colectare de date pentru sectorul pescuitului conține următoarele secțiuni:
|
2. |
Modulul de evaluare a situației economice a sectoarelor acvaculturii și industriei prelucrătoare:
|
3. |
Modulul de evaluare a efectelor sectorului pescuitului asupra ecosistemului marin. |
4. |
Modulul pentru gestionarea și utilizarea datelor care intră sub incidența cadrului de colectare a datelor. |
B. NIVELURI DE PRECIZIE ȘI INTENSITĂȚI DE EȘANTIONARE
1. |
În cazul în care nu este posibil să se stabilească obiective cantitative pentru programele de eșantionare, atât în ceea ce privește nivelurile de precizie, cât și mărimea eșantioanelor, se efectuează studii statistice pilot. Aceste studii pilot evaluează amploarea problemei și apreciază utilitatea efectuării unor studii viitoare mai detaliate, precum și raportul cost-eficacitate al unor asemenea studii detaliate. |
2. |
În cazul în care se pot stabili obiective cantitative, acestea pot fi precizate fie în mod direct, prin mărimea eșantioanelor sau a ratelor de eșantionare, fie prin definirea nivelurilor de precizie și de încredere care trebuie atinse. |
3. |
În cazul în care se face trimitere la mărimea unui eșantion sau la rata de eșantionare în cadrul unei populații în sens statistic, strategiile de eșantionare sunt cel puțin la fel de eficace ca și eșantionarea aleatorie simplă. Aceste strategii de eșantionare sunt descrise în programele naționale corespondente. |
4. |
În cazul în care se face trimitere la nivelul de precizie/încredere, se aplică următoarea distincție: (a) nivelul 1: nivel care permite estimarea unui parametru fie cu o precizie de plus sau minus 40 % la un nivel de încredere de 95 %, fie cu un coeficient de variație (CV) de 20 %, utilizat ca aproximare; (b) nivelul 2: nivel care permite estimarea unui parametru fie cu o precizie de plus sau minus 25 % la un nivel de încredere de 95 %, fie cu un coeficient de variație (CV) de 12,5 %, utilizat ca aproximare; (c) nivelul 3: nivel care permite estimarea unui parametru fie cu o precizie de plus sau minus 5 % la un nivel de încredere de 95 %, fie cu un coeficient de variație (CV) de 2,5 %, utilizat ca aproximare. |
CAPITOLUL III
Modulul de evaluare a sectorului pescuitului
A. COLECTAREA VARIABILELOR ECONOMICE
1. Variabile
1. |
Variabilele care se colectează sunt enumerate în apendicele VI. Toate variabilele economice trebuie colectate anual cu excepția celor care au fost identificate ca variabile transversale, astfel cum sunt definite în apendicele VIII, precum și a celor identificate în vederea măsurării efectelor pescuitului asupra ecosistemului marin, astfel cum sunt definite în apendicele XIII, care trebuie colectate la niveluri mai mari de dezagregare. Populația o constituie toate navele care figurează în registrul flotei de pescuit comunitare la data de 1 ianuarie. Toate variabilele economice trebuie colectate pentru navele active. Pentru fiecare navă pentru care se colectează variabilele economice definite în apendicele VI trebuie colectate și variabilele transversale corespunzătoare definite în apendicele VIII. |
2. |
Pentru navele inactive se colectează doar valoarea capitalului (apendicele VI), flota (apendicele VI) și capacitatea (apendicele VIII). |
3. |
Monedele naționale se convertesc în euro pe baza ratelor medii anuale de schimb ale Băncii Centrale Europene (BCE). |
2. Niveluri de dezagregare
1. |
Variabilele economice se raportează pentru fiecare segment de flotă (apendicele III) și supraregiune (apendicele II). Se definesc șase clase de lungime [pe baza măsurării „lungimii totale” (LOA)]. Statele membre pot detalia însă în continuare clasele de lungime, dacă este cazul. |
2. |
Criteriile de dominanță se utilizează pentru a se repartiza fiecare navă unui segment, pe baza numărului de zile de pescuit efectuate cu fiecare unealtă. Dacă o unealtă de pescuit este utilizat mai mult decât toate celelalte la un loc (o navă alocă mai mult de 50 % din timpul său de pescuit pescuitului cu unealta respectivă), nava este repartizată acelui segment. În caz contrar, nava este repartizată segmentului de flotă următor:
|
3. |
În cazul în care o navă operează în mai multe supraregiuni, astfel cum sunt definite în apendicele II, statele membre trebuie să precizeze în programul național propriu supraregiunea căreia i-a fost repartizată nava respectivă. |
4. |
În cazul în care un segment de flotă are mai puțin de 10 nave:
|
3. Strategia de eșantionare
1. |
Statele membre își descriu metodologiile utilizate pentru estimarea fiecărei variabile economice, inclusiv aspectele legate de calitate, în programele lor naționale. |
2. |
Statele membre asigură coerența și comparabilitatea tuturor variabilelor economice atunci când acestea provin din diferite surse (de exemplu studii, registrul flotei, jurnale de bord, note de vânzare). |
4. Niveluri de precizie
1. |
Statele membre prezintă în raportul anual informații privind calitatea (acuratețea și precizia) estimărilor. |
B. COLECTAREA VARIABILELOR BIOLOGICE
B1. Variabile aferente tehnicii de pescuit
1. Variabile
1. |
Eșantionarea trebuie să se realizeze în vederea evaluării distribuției trimestriale pe lungime a speciilor din capturi și a volumului trimestrial al capturilor aruncate înapoi în apă. Datele se colectează pe tehnici de pescuit definite la nivelul 6 al matricei din apendicele IV (de la 1 la 5) și pentru stocurile din lista din apendicele VII. |
2. |
Acolo unde este cazul, trebuie desfășurate programe suplimentare de eșantionare biologică a debarcărilor nesortate, pentru a se estima:
|
2. Nivel de dezagregare
1. |
În vederea optimizării programelor de eșantionare, tehnicile de pescuit stabilite în apendicele IV (de la 1 la 5) pot fi fuzionate. Atunci când sunt fuzionate tehnicile de pescuit (fuzionare verticală), se furnizează probe statistice privind omogenitatea tehnicilor de pescuit combinate. Fuzionarea celulelor învecinate care corespund segmentelor de flotă ale navelor (fuziune orizontală) trebuie susținută prin probe statistice. Astfel de fuzionări orizontale se efectuează în principal prin gruparea claselor de lungime (LOA) învecinate, independent de tehnicile dominante de pescuit, atunci când se dovedește necesar pentru a se face distincția între diversele moduri de exploatare. Acordul regional privind fuzionările se obține în cadrul reuniunilor de coordonare regională corespunzătoare și se aprobă de către CSTEP. |
2. |
La nivel național, o tehnică de pescuit definită la nivelul 6 al matricei din apendicele IV (de la 1 la 5) poate fi detaliată ulterior pe mai multe straturi mai precise, de exemplu operând o distincție între diversele specii țintă. O asemenea stratificare ulterioară se efectuează cu respectarea următoarelor două principii:
|
3. |
Unitățile spațiale pentru eșantionarea pe tehnici de pescuit sunt definite la nivelul 3 din apendicele I pentru toate regiunile, cu excepția următoarelor:
|
4. |
În scopul colectării și agregării datelor, unități de eșantionare spațială pot fi grupate pe regiuni astfel cum se menționează la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 665/2008 al Comisiei (2) cu acordul participanților la reuniunile de coordonare regională corespunzătoare. |
5. |
În ceea ce privește parametrii menționați la capitolul III secțiunea B/B1 1 punctul 2 se furnizează trimestrial date care să corespundă matricei activității de pescuit a flotei descrisă în apendicele IV (de la 1 la 5). |
3. Strategia de eșantionare
1. |
Pentru debarcări:
|
2. |
Pentru capturile aruncate înapoi în apă:
|
3. |
Pentru pescuitul recreativ:
|
4. Niveluri de precizie
1. |
Pentru debarcări:
|
2. |
Pentru capturile aruncate înapoi în apă:
|
3. |
Pentru pescuitul recreativ:
|
5. Reguli de exceptare
1. |
Dacă statele membre nu pot atinge nivelurile de precizie menționate în capitolul III secțiunea B/B1/4 punctul 2 literele (a) și (b) și punctul 3 literele (a) și (b) sau dacă le pot atinge numai în schimbul unor costuri excesive, ele pot obține, pe baza unei recomandări a CSTEP, o derogare din partea Comisiei pentru reducerea nivelului de precizie, a frecvenței eșantionării sau pentru implementarea unui studiu pilot, cu condiția ca această solicitare să fie bine documentată și fundamentată științific. |
B2. Variabilele privind stocurile
1. Variabile
1. |
Pentru stocurile enumerate în apendicele VII, trebuie să se colecteze următoarele variabile:
|
2. |
Colectarea tuturor informațiilor individuale menționate la alineatul (1) se asociază cu informațiile corespunzătoare privind stratul temporal și spațial. |
3. |
Pentru stocurile de somon sălbatic din râurile de referință, definite de ICES, care se varsă în marea Baltică III b-d, trebuie să se colecteze următoarele variabile:
|
2. Nivel de dezagregare
1. |
Nivelurile necesare de dezagregare, precum și periodicitatea colectării pentru toate variabilele și intensitățile de eșantionare pe vârste sunt precizate în apendicele VII. Pentru strategiile de eșantionare și intensitățile de eșantionare, se aplică regulile stabilite în capitolul II secțiunea B (Niveluri de precizie și intensități de eșantionare). |
3. Strategia de eșantionare
1. |
Ori de câte ori este posibil, trebuie să se efectueze o determinare a vârstei pentru capturile comerciale în vederea estimării distribuției de vârstă pe specii și, acolo unde este cazul, a parametrilor de creștere. Dacă acest lucru nu este posibil, statele membre prezintă o justificare în acest sens în programele lor naționale. |
2. |
Dacă cooperarea dintre statele membre garantează nivelul necesar de precizie în cazul estimărilor globale ale parametrilor enumerați în apendicele VII, fiecare stat membru se asigură că propria contribuție la setul comun de date este suficientă pentru atingerea respectivului nivel de precizie. |
4. Niveluri de precizie
1. |
Pentru stocurile de specii la care vârsta indivizilor poate fi determinată, greutățile și lungimile medii corespunzătoare fiecărei vârste se estimează la nivelul de precizie 3, până la o vârstă pentru care totalul debarcărilor pentru vârstele luate în considerare reprezintă cel puțin 90 % din debarcările naționale pentru stocul respectiv. |
2. |
Pentru stocurile la care vârsta indivizilor nu poate fi determinată, dar pentru care este posibil să se estimeze o curbă de creștere, greutatea și lungimea medie pentru fiecare pseudovârstă (de exemplu dedusă din curba de creștere) se estimează la nivelul de precizie 2, până la o vârstă pentru care totalul debarcărilor pentru clasele de vârstă luate în considerare reprezintă cel puțin 90 % din debarcările naționale pentru stocul respectiv. |
3. |
În ceea ce privește maturitatea, fertilitatea și raportul dintre sexe, este posibil să se ia în considerare, la alegere, vârsta sau lungimea, cu condiția ca statele membre care realizează eșantionarea biologică respectivă să fi convenit următoarele:
|
5. Reguli de exceptare
1. |
Programul național al unui stat membru poate să excludă estimarea variabilelor privind stocurile pentru stocurile pentru care TAC-urile și cotele au fost stabilite cu respectarea condițiilor următoare:
|
2. |
În cazul în care este îndeplinită condiția menționată la punctul anterior 1 litera (a), dar nu și condiția menționată la punctul 1 litera (b), statele membre respective pot stabili un program coordonat care să vizeze realizarea, pentru debarcările comune, a unei scheme comune de eșantionare sau statele membre își pot stabili, în mod individual, alte scheme naționale de eșantionare care să conducă la același nivel de precizie. |
3. |
Dacă este necesar, programele naționale pot fi adaptate până la data de 1 februarie a fiecărui an pentru a se ține seama de schimbul de cote dintre statele membre: |
4. |
În ceea ce privește stocurile pentru care nu au fost stabilite nicio TAC și nicio cotă și care sunt situate în afara Mării Mediterane, se aplică aceleași reguli fixate la punctul 5.1 pe baza mediei debarcărilor din cei trei ani precedenți și cu referire la totalul debarcărilor comunitare dintr-un anumit stoc; |
5. |
În ceea ce privește stocurile din Marea Mediterană, se ține seama de debarcările după greutate ale unui stat membru mediteraneean pentru o specie, reprezentând sub 10 % din totalul debarcărilor la nivel comunitar din Marea Mediterană sau sub 200 de tone, cu excepția tonului roșu. |
C. COLECTAREA VARIABILELOR TRANSVERSALE
1. Variabile
1. |
Variabilele care se colectează sunt enumerate în apendicele VIII. Datele se furnizează conform calendarului stabilit în respectivul apendice. |
2. |
Pot apărea unele decalaje de timp între furnizarea datelor privind segmentarea flotei și a celor privind efortul de pescuit. |
2. Nivel de dezagregare
1. |
Nivelul de dezagregare este precizat în apendicele VIII, conform criteriilor stabilite în apendicele V. |
2. |
Gradul de agregare corespunde nivelului maxim de dezagregare solicitat. O grupare de celule în cadrul acestei scheme poate fi realizată cu condiția să existe o analiză statistică corespunzătoare care să demonstreze oportunitatea acesteia. Asemenea fuziuni trebuie aprobate în cadrul reuniunii de coordonare regională corespunzătoare. |
3. Strategia de eșantionare
1. |
Ori de câte ori este posibil, datele transversale se colectează în mod exhaustiv. Când acest lucru nu este posibil, statele membre precizează în programele lor naționale procedurile de eșantionare. |
4. Niveluri de precizie
1. |
Statele membre includ în raportul lor anual informații privind calitatea (acuratețea și precizia) datelor. |
D. STUDII DE CERCETARE PE MARE
1. |
Sunt vizate toate studiile menționate în lista din apendicele IX. |
2. |
Statele membre garantează în cadrul programelor lor naționale continuitatea, la nivel de concepție, cu studiile anterioare. |
3. |
Fără a aduce atingere punctelor 1 și 2, statele membre pot să propună o modificare a efortului depus pentru studiu sau a planului de eșantionare, cu condiția ca aceasta să nu influențeze în sens negativ calitatea rezultatelor. Comisia acceptă modificările doar dacă acestea au fost aprobate de către CSTEP. |
CAPITOLUL IV
Modulul de evaluare a situației economice a sectoarelor acvaculturii și industriei prelucrătoare
A. COLECTAREA DATELOR ECONOMICE PRIVIND SECTORUL ACVACULTURII
1. Variabile
1. |
Toate variabilele din lista din apendicele X se colectează anual la nivel de segment conform segmentării stabilite în apendicele XI. |
2. |
Unitatea statistică este întreprinderea, definită ca fiind cea mai mică entitate juridică din punct de vedere contabil. |
3. |
Populația este reprezentată de întreprinderile a căror activitate principală corespunde definiției date de EUROSTAT la codul NACE 05.02: Piscicultură. |
4. |
Monedele naționale se convertesc în euro pe baza ratelor medii anuale de schimb ale Băncii Centrale Europene (BCE). |
2. Nivel de dezagregare
1. |
Datele se segmentează pe specii și tehnici de acvacultură, după cum se menționează în apendicele XI. Statele membre pot realiza segmentări ulterioare în funcție de mărimea întreprinderii sau de alte criterii pertinente, dacă este necesar. |
2. |
Colectarea datelor pentru speciile de pește de apă dulce nu este obligatorie. Dacă aceste date sunt însă colectate, statele membre utilizează segmentarea stabilită în apendicele XI. |
3. Strategia de eșantionare
1. |
Statele membre își descriu metodologiile utilizate pentru estimarea fiecărei variabile economice, inclusiv aspectele legate de calitate, în programele lor naționale. |
2. |
Statele membre asigură coerența și comparabilitatea tuturor variabilelor economice atunci când acestea provin din surse diferite (de exemplu chestionare, conturi financiare). |
4. Niveluri de precizie
1. |
Statele membre includ în raportul anual informații privind calitatea (acuratețea și precizia) estimărilor. |
B. COLECTAREA DATELOR ECONOMICE PRIVIND INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE
1. Variabile
1. |
Toate variabilele din lista din apendicele XII se colectează anual pentru populație. |
2. |
Populația este reprezentată de întreprinderile a căror activitate principală corespunde definiției date de EUROSTAT la codul NACE 15.20: Prelucrarea și conservarea peștelui și a produselor din pește. |
3. |
Cu titlu orientativ, se utilizează în plus, ca mijloc de verificare încrucișată și de identificare a întreprinderilor clasificate la codul NACE 15.20, codurile naționale aplicate de statele membre în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 852/2004 (4), (CE) nr. 853/2004 (5) și (CE) nr. 854/2004 (6) ale Parlamentului European și ale Consiliului. |
4. |
Monedele naționale se convertesc în euro pe baza ratelor medii anuale de schimb ale Băncii Centrale Europene (BCE). |
2. Nivel de dezagregare
1. |
Unitatea statistică pentru colectarea de date este întreprinderea, definită ca fiind cea mai mică entitate juridică din punct de vedere contabil. |
2. |
Pentru întreprinderile care desfășoară activități de prelucrare a peștelui, dar aceasta nu reprezintă activitatea lor principală, este obligatorie colectarea, în primul an al fiecărei perioade de programare, a datelor următoare:
|
3. Strategia de eșantionare
1. |
Statele membre își descriu metodologiile utilizate pentru estimarea fiecărei variabile economice, inclusiv aspectele legate de calitate, în programele lor naționale. |
2. |
Statele membre asigură coerența și comparabilitatea tuturor variabilelor economice atunci când acestea provin din surse diferite (de exemplu chestionare, conturi financiare). |
4. Niveluri de precizie
1. |
Statele membre includ în raportul anual informații privind calitatea (acuratețea și precizia) estimărilor. |
CAPITOLUL V
Modulul de evaluare a efectelor sectorului pescuitului asupra ecosistemului marin
1. Variabile
1. |
Pentru a permite calcularea indicatorilor din lista din apendicele XII, datele specificate în acest apendice se colectează anual, cu excepția acelora pentru care se precizează că trebuie să fie colectate niveluri mai ridicate de dezagregare. |
2. |
Datele specificate în apendicele XIII se colectează la nivel național pentru a li se da utilizatorilor finali posibilitatea de a calcula indicatorii la scara geografică relevantă, conform precizărilor din apendicele II. |
2. Nivel de dezagregare
1. |
Se aplică nivelul de dezagregare stabilit în instrucțiunile din apendicele XIII. |
3. Strategia de eșantionare
1. |
Statele membre aplică recomandările stabilite în instrucțiunile din apendicele XIII. |
4. Niveluri de precizie
1. |
Statele membre aplică recomandările stabilite în instrucțiunile din apendicele XIII. |
CAPITOLUL VI
Modulul pentru gestionarea și utilizarea datelor care intră sub incidența cadrului de colectare a datelor
A. GESTIONAREA DATELOR
1. |
În ceea ce privește datele care intră sub incidența prezentului program comunitar, prezenta secțiune se referă la dezvoltarea bazelor de date, la introducerea (stocarea) datelor, la controlul calității datelor și la validarea acestora, precum și la prelucrarea datelor primare în date detaliate sau agregate, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 199/2008. |
2. |
Ea include procesul de transformare a datelor socioeconomice primare în metadatele menționate la articolul 13 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 199/2008. |
3. |
Statele membre garantează că, la cererea Comisiei, pot fi furnizate informațiile privind procesul de transformare menționat la alineatul (2). |
B. UTILIZAREA DATELOR
1. |
Prezenta secțiune se referă la producerea de seturi de date și la utilizarea lor în vederea fundamentării analizei științifice care să servească drept bază de consultanță pentru gestionarea sectorului pescuitului, conform articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 199/2008. |
2. |
Ea include estimări ale parametrilor biologici (vârstă, greutate, sex, maturitate și fertilitate) pentru stocurile enumerate în apendicele VII, pregătirea de seturi de date pentru evaluarea stocurilor și modelarea bioeconomică, precum și analiza științifică corespunzătoare. |
(2) JO L 186, 15.7.2008, p. 3.
(3) JO L 358, 31.12.2002, p. 59.
(4) JO L 139, 30.4.2004, p. 1.
(5) JO L 139, 30.4.2004, p. 55.
(6) JO L 139, 30.4.2004, p. 206.
Apendicele I
Stratificare geografică pe organizații regionale în domeniul gestionării pescuitului
|
ICES |
NAFO |
ICCAT |
CGPM |
CCAMLR |
CTOI |
Altele |
Nivelul 1 |
Zona |
Zona |
Zonă FAO |
Zona de exemplu 37 Marea Mediterană și Marea Neagră |
Zona de exemplu 48 |
Zonă FAO |
Zonă FAO |
Nivelul 2 |
Subzona de exemplu 27.IV Marea Nordului |
Subzona de exemplu 21.2 Labrador |
Subzonă FAO |
Subzona de exemplu 37.1 Vestică |
Subzona de exemplu 48.1 Peninsula Antarctică |
Subzonă FAO |
Subzonă FAO |
Nivelul 3 |
Diviziunea de exemplu 27.IV c |
Diviziunea de exemplu 21.2 H |
Diviziunea 5° × 5° |
Diviziunea de exemplu 37.1.2 Golful Lion |
Diviziunea de exemplu 58.5.1 Insulele Kerguelen |
Diviziunea 5° × 5° |
Diviziunea 5° × 5° |
Nivelul 4 |
Subdiviziunea de exemplu 27.III.c.22 |
|
|
GSA de exemplu GSA 1 |
|
|
|
Nivelul 5 |
Dreptunghi 30′ × 1° |
Dreptunghi |
Dreptunghi 1° × 1° |
|
Dreptunghi 30′ × 1° |
Dreptunghi 1° × 1° |
Dreptunghi 1° × 1° |
Apendicele II
Stratificare geografică pe regiuni
|
Subregiune/Zonă de pescuit (1) |
Regiune |
Supraregiune |
Nivel |
1 |
2 |
3 |
|
Grupări de unități spațiale la nivelul 4 așa cum sunt stabilite în apendicele I (subdiviziunea ICES) |
Marea Baltică (zonele ICES III b-d) |
Marea Baltică (zonele ICES III b-d), Marea Nordului (zonele ICES IIIa, IV și VIId) și zona arctică de est (zonele ICES I și II) și Atlanticul de Nord (zonele ICES V-XIV și zonele NAFO) |
|
Grupări de unități spațiale la nivelul 3 așa cum sunt stabilite în apendicele I (diviziunea ICES) |
Marea Nordului (zonele ICES IIIa, IV și VIId) și zona arctică de est (zonele ICES I și II) |
|
|
Grupări de unități spațiale la nivelul 3 așa cum au fost stabilite în apendicele I (diviziunea ICES/NAFO) |
Atlanticul de Nord (zonele ICES V-XIV și zonele NAFO) |
|
|
Grupări de unități spațiale la nivelul 4 așa cum sunt stabilite în apendicele I (GSA) |
Marea Mediterană și Marea Neagră |
Marea Mediterană și Marea Neagră |
|
Subzonele de eșantionare ale ORGP (cu excepția CGPM) |
Alte regiuni unde activitățile de pescuit sunt efectuate de către nave UE și sunt gestionate de ORGP-uri la care Comunitatea este parte contractantă sau are statut de observator (de exemplu ICCAT, CTOI, CECAF…) |
Alte regiuni |
(1) Subregiunile sau zonele de pescuit sunt stabilite de statele membre pentru prima perioadă de programare (2009-2010); acestea pot fi redefinite în cadrul reuniunilor de coordonare regională și pot fi aprobate de CSTEP, dacă este cazul. Acest nivel trebuie să corespundă diviziunilor geografice existente.
Apendicele III
Segmentarea flotei pe regiune
|
Clase de lungime (LOA) (1) |
||||||
|
0-< 10 m 0-< 6 m |
10-< 12 m 6-< 12 m |
12-< 18 m |
18-< 24 m |
24-< 40 m |
40 m sau mai mari |
|
Nave active |
|||||||
Care utilizează unelte active |
Traule laterale |
|
|
|
|
|
|
Traule demersale și/sau năvoade demersale |
|
|
|
|
|
|
|
Traule pelagice |
|
|
|
|
|
|
|
Plase-pungă |
|
|
|
|
|
|
|
Drage |
|
|
|
|
|
|
|
Nave care utilizează alte tipuri de unelte active |
|
|
|
|
|
|
|
Nave care utilizează numai unelte „active” polivalente |
|
|
|
|
|
|
|
Care utilizează unelte fixe |
Nave care utilizează cârlige |
|
|
|
|
||
Nave care utilizează plase în derivă și/sau fixe |
|
|
|
|
|||
Nave care utilizează vârșe și/sau capcane |
|
|
|
|
|||
Nave care utilizează alte tipuri de unelte fixe |
|
|
|
|
|||
Nave care utilizează numai unelte „fixe” polivalente |
|
|
|
|
|||
Care utilizează unelte polivalente |
Nave care utilizează și unelte active și unelte fixe |
|
|
|
|
|
|
Nave inactive |
|
|
|
|
|
|
(1) Pentru navele din Marea Mediterană și din Marea Neagră a căror lungime este sub 12 metri, categoriile de lungime sunt 0-< 6, 6-< 12 metri. Pentru toate celelalte regiuni, categoriile de lungime sunt stabilite ca fiind 0-< 10, 10-< 12 metri.
(2) Navele cu o lungime mai mică de 12 metri care utilizează unelte fixe în Marea Mediterană și în Marea Neagră pot fi dezagregate pe tip de unelte.
Apendicele IV
Activitate de pescuit (tehnică de pescuit) pe regiune
1. Marea Baltică (subdiviziunile ICES 22-32)
Nivelul 1 |
Nivelul 2 |
Nivelul 3 |
Nivelul 4 |
Nivelul 5 |
Nivelul 6 |
Clase de lungime LOA (m) |
|||||
Activitate |
Clase de unelte de pescuit |
Grupe de unelte de pescuit |
Tipul uneltei de pescuit |
Grupul țintă (1) |
Dimensiunea ochiului de plasă și alte dispozitive de selecție |
<10 |
10-<12 |
12-<18 |
18-<24 |
24-<40 |
40&+ |
Activitatea de pescuit |
Traule |
Traule de fund |
Traul de fund cu panouri [OTB] |
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul cu panouri cu modalități multiple de manevrare [OTT] |
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul de fund cu tractare dublă [PTB] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traule pelagice |
Traul de adâncime medie cu panouri [OTM] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul de adâncime medie cu tractare dublă [PTM] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Cârlige și undițe |
Undițe |
Undițe și lansete [LHP] [LHM] |
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
||
Paragate |
Paragate în derivă [LLD] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||
Specii anadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Paragate fixe [LLS] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii anadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii catadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Capcane |
Capcane |
Vârșe și capcane [FPO] (3) |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii anadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii catadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Mreje [FYK] (3) |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii anadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii catadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Vintire neacoperite stabile [FPN] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii anadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii catadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Plase |
Plase |
Setcă cu sirec [GTR] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Setcă fixă [GNS] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii anadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii catadrome |
|
|
|
|
|
|
|||||
Năvoade |
Plase înconjurătoare |
Plasă-pungă [PS] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||
Năvoade |
Plasă de dragaj |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||
Specii de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|||||
Năvod ancorat |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Năvod cu tractare dublă [SPR] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvod de plajă și de barcă |
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
||||
Informații lipsă privind activitatea de pescuit |
Informații lipsă privind activitatea de pescuit |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Alte activități în afară de pescuit |
Alte activități în afară de pescuit |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Inactive |
Inactive |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Pescuitul recreativ |
Numai pentru următoarele specii: somon, cod, anghile, rechini |
Nu se aplică |
Toate clasele de nave (dacă există) combinate |
Observație:
Dacă este cazul, se efectuează studii pilot în vederea instituirii de protocoale pentru monitorizarea pescuitului anghilelor în apele interioare.
2. Marea Nordului (zonele ICES IIIa, IV și VIId) și zona arctică de est (zonele ICES I și II)
Nivelul 1 |
Nivelul 2 |
Nivelul 3 |
Nivelul 4 |
Nivelul 5 |
Nivelul 6 |
Clase de lungime LOA (m) |
|||||
Activitate |
Clase de unelte de pescuit |
Grupe de unelte de pescuit |
Tipul uneltei de pescuit |
Grupul țintă (4) |
Dimensiunea ochiului de plasă și alte dispozitive de selecție |
<10 |
10-<12 |
12-<18 |
18-<24 |
24-<40 |
40 &+ |
Activitatea de pescuit |
Dragă |
Drage |
Dragă remorcată de barcă [DRB] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
|
Dragă mecanizată/care funcționează prin aspirare [HMD] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
||||
Traule |
Traule de fund |
Traul de fund cu panouri [OTB] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Crustacee și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Cefalopode și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești demersali și specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul cu panouri cu modalități multiple de manevrare [OTT] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
||||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
|||||
Crustacee și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul de fund cu tractare dublă [PTB] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul lateral [TBB] |
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Crustacee și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traule pelagice |
Traul de adâncime medie cu panouri [OTM] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul de adâncime medie cu tractare dublă [PTM] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Cârlige și undițe |
Undițe |
Undițe și lansete [LHP] [LHM] |
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
||
Paragate |
Paragate fixe [LLS] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||
Capcane |
Capcane (6) |
Vârșe și capcane [FPO] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
|||||
Mreje [FYK] |
Specii catadrome |
|
|
|
|
|
|
||||
Plase |
Plase |
Setcă cu sirec [GTR] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||
Setcă fixă [GNS] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Plasă în derivă [GND] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Năvoade |
Plase înconjurătoare |
Plasă-pungă [PS] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||
Năvoade |
Plasă de dragaj |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||
Năvod ancorat |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvod cu tractare dublă [SPR] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvod de plajă și de barcă |
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
||||
Alte unelte de pescuit |
Alte unelte de pescuit |
Pescuitul puietului de anghilă |
Puiet de anghilă |
|
|
|
|
|
|
||
Diverse (precizați) |
Diverse (precizați) |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
Alte activități în afară de pescuit |
Alte activități în afară de pescuit |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Inactive |
Inactive |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Pescuitul recreativ |
Numai pentru următoarele specii: cod, anghile, rechini |
Nu se aplică |
Toate clasele de nave (dacă există) combinate |
Observație:
Dacă este cazul, se efectuează studii pilot în vederea instituirii de protocoale pentru monitorizarea pescuitului anghilelor în apele interioare.
3. Atlanticul de Nord (zonele ICES V-XIV și zonele NAFO)
Nivelul 1 |
Nivelul 2 |
Nivelul 3 |
Nivelul 4 |
Nivelul 5 |
Nivelul 6 |
Clase de lungime LOA (m) |
|||||
Activitate |
Clase de unelte de pescuit |
Grupe de unelte de pescuit |
Tipul uneltei de pescuit |
Grupul țintă (7) |
Dimensiunea ochiului de plasă și alte dispozitive de selecție |
<10 |
10-<12 |
12-<18 |
18-<24 |
24-<40 |
40&+ |
Activitatea de pescuit |
Drage |
Drage |
Dragă remorcată de barcă [DRB] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
|
Dragă mecanizată/care funcționează prin aspirare [HMD] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
||||
Traule |
Traule de fund |
Traul de fund cu panouri [OTB] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Crustacee și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Cefalopode și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești demersali și specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul cu panouri cu modalități multiple de manevrare [OTT] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
||||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
|||||
Crustacee și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul de fund cu tractare dublă [PTB] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul lateral [TBB] |
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Crustacee și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Cefalopode și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traule pelagice |
Traul de adâncime medie cu panouri [OTM] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul de adâncime medie cu tractare dublă [PTM] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Cârlige și undițe |
Undițe |
Undițe și lansete [LHP] [LHM] |
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
||
Cefalopode |
|
|
|
|
|
|
|||||
Undițe tractate [LTL] |
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
||||
Paragate |
Paragate în derivă [LLD] |
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
|||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
|||||
Paragate fixe [LLS] |
Specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Capcane |
Capcane (9) |
Vârșe și capcane [FPO] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
|||||
Mreje [FYK] |
Specii catadrome |
|
|
|
|
|
|
||||
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
|||||
Vintire neacoperite stabile [FPN] |
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
||||
Plase |
Plase |
Setcă cu sirec [GTR] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||
Setcă fixă [GNS] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|||||
Specii de adâncime |
|
|
|
|
|
|
|||||
Plasă în derivă [GND] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Năvoade |
Plase înconjurătoare |
Plasă-pungă [PS] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
|||||
Năvoade |
Plasă de dragaj |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||
Năvod ancorat |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvod cu tractare dublă [SPR] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvod de plajă și de barcă |
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
||||
Alte unelte de pescuit |
Alte unelte de pescuit |
Pescuitul puietului de anghilă |
Puiet de anghilă |
|
|
|
|
|
|
||
Diverse (precizați) |
Diverse (precizați) |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
Alte activități în afară de pescuit |
Alte activități în afară de pescuit |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Inactive |
Inactive |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Pescuitul recreativ |
Numai pentru următoarele specii: somon, lavrac, rechini, anghile (numai pentru zonele ICES) |
Nu se aplică |
Toate clasele de nave (dacă există) combinate |
Observație:
Dacă este cazul, se efectuează studii pilot în vederea instituirii de protocoale pentru monitorizarea pescuitului anghilelor în apele interioare.
4. Marea Mediterană și Marea Neagră
Nivelul 1 |
Nivelul 2 |
Nivelul 3 |
Nivelul 4 |
Nivelul 5 |
Nivelul 6 |
Clase de lungime LOA (m) |
|||||
Activitate |
Clase de unelte de pescuit |
Grupe de unelte de pescuit |
Tipul uneltei de pescuit |
Grupul țintă (10) |
Dimensiunea ochiului de plasă și alte dispozitive de selecție |
<6 |
6-<12 |
12-<18 |
18-<24 |
24-<40 |
40 &+ |
Activitatea de pescuit |
Drage |
Drage |
Dragă remorcată de barcă [DRB] |
Moluște |
|
|
|
|
|
|
|
Traule |
Traule de fund |
Traul de fund cu panouri [OTB] |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||
Specii de ape adânci |
|
|
|
|
|
|
|||||
Pești demersali și specii de ape adânci (12) |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul cu panouri cu modalități multiple de manevrare [OTT] |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||||
Traul de fund cu tractare dublă [PTB] |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||||
Traul lateral [TBB] |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||||
Traule pelagice |
Traul de adâncime medie cu panouri [OTM] |
Pești pelagici și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||
Traul pelagic cu tractare dublă [PTM] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||||
Cârlige și undițe |
Undițe |
Undițe și lansete [LHP] [LHM] |
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
||
Cefalopode |
|
|
|
|
|
|
|||||
Undițe tractate [LTL] |
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
||||
Paragate |
Paragate în derivă [LLD] |
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
|||
Paragate fixe [LLS] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Capcane |
Capcane cu trapă (13) |
Vârșe și capcane [FPO] |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||
Mreje [FYK] |
Specii catadrome |
|
|
|
|
|
|
||||
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
|||||
Vintire neacoperite stabile [FPN] |
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
||||
Plase |
Plase |
Setcă cu sirec [GTR] |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||
Setcă fixă [GNS] |
Pești pelagici de talie mică și de talie mare |
|
|
|
|
|
|
||||
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
|||||
Plasă în derivă [GND] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Năvoade |
Plase înconjurătoare |
Plasă-pungă [PS] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
|||||
Plase lampara [LA] |
Pești pelagici de talie mică și de talie mare |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvoade |
Plasă de dragaj |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
|||
Năvod ancorat |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvod cu tractare dublă [SPR] |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvod de plajă și de barcă |
Specii demersale |
|
|
|
|
|
|
||||
Alte unelte de pescuit |
Alte unelte de pescuit |
Pescuitul puietului de anghilă |
Puiet de anghilă |
|
|
|
|
|
|
||
Diverse (precizați) |
Diverse (precizați) |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
Alte activități în afară de pescuit |
Alte activități în afară de pescuit |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Inactive |
Inactive |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Pescuitul recreativ |
Numai pentru următoarele specii: ton roșu, anghile, rechini |
Nu se aplică |
Toate clasele de nave (dacă există) combinate |
Observație:
Dacă este cazul, se efectuează studii pilot în vederea instituirii de protocoale pentru monitorizarea pescuitului anghilelor în apele interioare.
5. Alte regiuni unde activitățile de pescuit sunt efectuate de către nave UE și sunt gestionate de organizații regionale de gestionare a pescuitului la care Comunitatea este parte contractantă sau are statut de observator (de exemplu ICCAT, CTOI, CECAF …)
Nivelul 1 |
Nivelul 2 |
Nivelul 3 |
Nivelul 4 |
Nivelul 5 |
Nivelul 6 |
Clase de lungime LOA (m) |
|||||
Activitate |
Clase de unelte de pescuit |
Grupe de unelte de pescuit |
Tipul uneltei de pescuit |
Grupul țintă (14) |
Dimensiunea ochiului de plasă și alte dispozitive de selecție |
<10 |
10-<12 |
12-<18 |
18-<24 |
24-<40 |
40&+ |
Activitatea de pescuit |
Traule |
Traule de fund |
Traul de fund cu panouri [OTB] |
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
|
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Cefalopode și pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Traul cu panouri cu modalități multiple de manevrare [OTT] |
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
||||
Traule pelagice |
Traul de adâncime medie cu panouri [OTM] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
|||
Cârlige și undițe |
Undițe |
Undițe și lansete [LHP] [LHM] |
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
||
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
|||||
Paragate |
Paragate în derivă [LLD] |
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
|||
Paragate fixe [LLS] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Capcane |
Capcane |
Vârșe și capcane [FPO] |
Crustacee |
|
|
|
|
|
|
||
Pești cu înotătoare |
|
|
|
|
|
|
|||||
Plase |
Plase |
Setcă cu sirec [GTR] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||
Setcă fixă [GNS] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Plasă în derivă [GND] |
Pești demersali |
|
|
|
|
|
|
||||
Năvoade |
Plase înconjurătoare |
Plasă-pungă [PS] |
Pești pelagici de talie mică |
|
|
|
|
|
|
||
Pești pelagici de talie mare |
|
|
|
|
|
|
|||||
Diverse (specificați) |
Diverse (specificați) |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
Alte activități în afară de pescuit |
Alte activități în afară de pescuit |
|
|
|
|
|
|
|
|||
Inactive |
Inactive |
|
|
|
|
|
|
|
(1) Partea reținută din captură trebuie să fie clasificată după grupul țintă (crustacee, pești demersali etc.) la nivel de campanie de pescuit sau la nivel de operațiune de pescuit, atunci când este posibil, și sortată în funcție de greutate sau în funcție de valoarea totală în cazul speciilor valoroase (de exemplu langustine, creveți). Grupul țintă care vine pe prima poziție trebuie să fie considerat grupul țintă care trebuie să fie raportat în matrice.
(2) Conform definițiilor din Regulamentele (CE) nr. 88/98 (JO L 9, 15.1.1998, p. 1) și (CE) nr. 2187/2005 (JO L 349, 31.12.2005, p. 1) ale Consiliului.
(3) Inclusiv anghilele din unitățile de gestionare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 al Consiliului (JO L 248, 22.9.2007, p. 17).
(4) Partea reținută din captură trebuie clasificată după grupul țintă (crustacee, cefalopode, pești demersali etc.) la nivel de campanie de pescuit sau la nivel de operațiune de pescuit, dacă este posibil, și sortată în funcție de greutate sau în funcție de valoarea totală în cazul speciilor valoroase (de exemplu langustine, specii de ton). Grupul țintă care vine pe prima poziție trebuie să fie considerat grupul țintă care trebuie să fie raportat în matrice.
(5) Conform definițiilor din Regulamentele (CEE) nr. 1899/85 (JO L 179, 11.7.1985, p. 2), (CEE) nr. 1638/87 (JO L 153, 13.6.1987, p. 7), (CE) nr. 850/98 (JO L 125, 27.4.1998, p. 1) ale Consiliului, (CE) nr. 2056/2001 (JO L 277, 20.10.2001, p. 13), (CE) nr. 494/2002 (JO L 77, 20.3.2002, p. 8) ale Comisiei și (CE) nr. 40/2008 al Consiliului (JO L 19, 23.1.2008, p. 1).
(6) Inclusiv anghilele din unitățile de gestionare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1100/2007.
(7) Partea reținută din captură trebuie clasificată după grupul țintă (crustacee, cefalopode, pești demersali etc.) la nivel de campanie de pescuit sau la nivel de operațiune de pescuit, dacă este posibil, și sortată în funcție de greutate sau în funcție de valoarea totală în cazul speciilor valoroase (de exemplu langustine, specii de ton). Grupul țintă care vine pe prima poziție trebuie să fie considerat grupul țintă care trebuie să fie raportat în matrice.
(8) Conform definițiilor din Regulamentul (CE) nr. 850/98, Regulamentul (CE) nr. 2549/2000 al Consiliului (JO L 292, 21.11.2000, p. 5), Regulamentele (CE) nr. 2056/2001 și (CE) nr. 494/2002, Regulamentul (CE) nr. 1386/2007 al Consiliului (JO L 318, 5.12.2007, p. 1) și Regulamentul (CE) nr. 40/2008.
(9) Inclusiv anghilele din unitățile de gestionare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1100/2007.
(10) Partea reținută din captură trebuie clasificată după grupul țintă (crustacee, cefalopode, pești demersali etc.) la nivel de campanie de pescuit sau la nivel de operațiune de pescuit, dacă este posibil, și sortată în funcție de greutate sau în funcție de valoarea totală în cazul speciilor valoroase (de exemplu langustine, specii de ton). Grupul țintă care vine pe prima poziție trebuie să fie considerat grupul țintă care trebuie să fie raportat în matrice.
(11) Conform definiției din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului (JO L 409, 30.12.2006, p. 11).
(12) Care se referă numai la speciile de crevete roșu Aristaeomorpha foliacea și Aristeus antennatus, specii care nu sunt incluse în definiția speciilor de adâncime din Regulamentul (CE) 2347/2002 al Consiliului (JO L 351, 28.12.2002, p. 6).
(13) Inclusiv anghilele din unitățile de gestionare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1100/2007.
(14) Partea reținută din captură trebuie să fie clasificată după grupul țintă (crustacee, cefalopode, pești demersali etc.) la nivel de campanie de pescuit sau la nivel de operațiune de pescuit, atunci când este posibil, și sortată în funcție de greutate sau în funcție de valoarea totală în cazul speciilor valoroase (de exemplu langustine, specii de ton). Grupul țintă care vine pe prima poziție trebuie să fie considerat grupul țintă care trebuie să fie raportat în matrice.
(15) Conform definițiilor din Regulamentele (CE) nr. 600/2004 (JO L 97, 1.4.2004, p. 1), (CE) nr. 830/2004 (JO L 127, 29.4.2004, p. 31), (CE) nr. 115/2006 (JO L 21, 25.1.2006, p. 1), (CE) nr. 563/2006 (JO L 105, 13.4.2006, p. 33), (CE) nr. 764/2006 (JO L 141, 29.5.2006, p. 1), (CE) nr. 805/2006 (JO L 151, 6.6.2006, p. 1), (CE) nr. 1562/2006 (JO L 290, 20.10.2006, p. 1), (CE) nr. 1563/2006 (JO L 290, 20.10.2006, p. 6), (CE) nr. 1801/2006 (JO L 343, 8.12.2006, p. 1), (CE) nr. 2027/2006 (JO L 414, 30.12.2006, p. 1), (CE) nr. 450/2007 (JO L 109, 26.4.2007, p. 1), (CE) nr. 753/2007 (JO L 172, 30.6.2007, p. 1), (CE) nr. 893/2007 (JO L 205, 7.8.2007, p. 1), (CE) nr. 894/2007 (JO L 205, 7.8.2007, p. 35), (CE) nr. 1386/2007 (JO L 318, 5.12.2007, p. 1), (CE) nr. 1446/2007 (JO L 331, 17.12.2007, p. 1), (CE) nr. 31/2008 (JO L 15, 18.1.2008, p. 1), (CE) nr. 241/2008 (JO L 75, 18.3.2008, p. 49) și (CE) nr. 242/2008 (JO L 75, 18.3.2008, p. 51) ale Consiliului.
Apendicele V
Niveluri de dezagregare utilizate pentru colectarea datelor
|
Subregiuni sau locuri de pescuit |
Regiuni |
Supraregiuni |
|
1 |
2 |
3 |
||
Tehnică de pescuit*segment de flotă (celulă) |
A |
A1 |
A2 |
A3 |
Tehnică de pescuit |
B |
B1 |
B2 |
B3 |
Segment de flotă |
C |
C1 |
C2 |
C3 |
Observație: Având în vedere că locul unde se desfășoară activitatea de pescuit s-ar putea referi la subregiuni, regiuni sau supraregiuni, apendicele prezintă diferitele niveluri pentru colectarea de date (sau niveluri de dezagregare). |
Apendicele VI
Lista variabilelor economice
Grupă de variabile |
Variabilă |
Specificație pentru colectarea de date (1) |
Unitate |
Definiție Statisticile structurale de întreprindere Regulamentul (CE) nr. 2700/98 al Comisiei (2) |
Orientări |
||||||
Venit |
Valoarea brută a debarcărilor |
Transversal |
EUR |
12 11 0 cu excepția alineatului (4) |
|
||||||
Venituri provenite din concesionarea cotelor sau a altor drepturi de pescuit |
|
EUR |
12 11 0 cu excepția alineatului (4) |
|
|||||||
Subvenții directe (3) |
|
EUR |
12 11 0 cu excepția alineatului (4) |
|
|||||||
Alte venituri (4) |
|
EUR |
12 11 0 cu excepția alineatului (4) |
|
|||||||
Costuri cu personalul |
Remunerațiile echipajului (5) |
|
EUR |
13 31 0 |
|
||||||
Valoarea imputată pentru muncă nesalariată (6) |
|
EUR |
13 32 0 |
|
|||||||
EUR |
|
|
|||||||||
Costuri cu energia |
Costurile cu energia (7) |
|
EUR |
20 11 0 (13 11 0) |
|
||||||
Costuri cu reparațiile și întreținerea |
Costuri cu reparațiile și întreținere (8) |
|
EUR |
(13 11 0) |
SEC (9) 3.70. e) (1) (2) |
||||||
Alte costuri operaționale |
Costuri variabile (10) |
|
EUR |
(13 11 0) |
|
||||||
Costuri nevariabile (11) |
|
EUR |
(13 11 0) |
|
|||||||
Plăți de concesionare/închiriere a cotelor sau a altor drepturi de pescuit |
|
EUR |
(13 11 0) |
|
|||||||
Costuri de capital |
Amortizare anuală (12) |
|
EUR |
|
SEC 6.02.- 6.05. |
||||||
Valoarea capitalului |
Valoarea capitalului fizic: valoare de înlocuire amortizată (13) |
|
EUR |
|
SEC 7.09- 7.24 |
||||||
Valoarea capitalului fizic: valoare istorică amortizată (13) |
|
EUR |
|
SEC 7.09- 7.24 |
|||||||
Valoarea cotelor și a altor drepturi de pescuit (14) |
|
EUR |
|
SEC 7.09- 7.24 |
|||||||
Investiții |
Investiții în capitalul fizic (15) |
|
EUR |
15 11 0 |
SEC 3.102.- 3.111. |
||||||
Situație financiară |
Coeficient datorii/active (16) |
|
% |
|
|
||||||
Ocuparea forței de muncă |
Echipaj angajat (17) |
|
Număr |
16 11 0; 16 13 0; 16 13 1; 16 13 2 16 13 5; 16 14 0 16 15 0 |
SEC 11.32- 11.34 |
||||||
ENI național (18) |
|
Număr |
16 11 0; 16 13 0 16 13 1; 16 13 2 16 13 5; 16 14 0 16 15 0 |
SEC 11.32- 11.34 |
|||||||
ENI armonizat (19) |
|
Număr |
16 11 0; 16 13 0 16 13 1; 16 13 2 16 13 5; 16 14 0 16 15 0 |
SEC 11.32- 11.34 |
|||||||
Flotă |
Număr |
Transversal |
Număr |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
||||||
LOA medie |
Transversal |
Metri |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
|||||||
Tonajul mediu al navei |
Transversal |
GT |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
|||||||
Puterea medie a navei |
Transversal |
kW |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
|||||||
Vârsta medie |
Transversal |
Ani |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
|||||||
Efort |
Zile pe mare |
Transversal |
Zile |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
||||||
Consumul de energie |
|
Litri |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
|||||||
Număr de întreprinderi/unități în domeniul pescuitului |
Număr de întreprinderi/unități în domeniul pescuitului (20) |
Pe categorii de dimensiune:
|
Număr |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
||||||
Valoarea producției pe specii |
Valoarea debarcărilor pe specii |
Transversal |
EUR |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
||||||
Preț mediu pe specii (21) |
Transversal |
Euro/kg |
Nu se aplică |
Nu se aplică |
(1) Variabilele economice se colectează anual la nivelul C3 (apendicele V), cu excepția celor care au fost identificate ca fiind variabile transversale și care trebuie să fie colectate la niveluri mai ridicate de dezagregare (astfel cum sunt definite în apendicele VIII) și de periodicitate.
(2) JO L 344, 18.12.1998, p. 49.
(3) Include plăți directe, de exemplu compensații pentru încetarea activității de pescuit, rambursări sau taxe pe combustibil ori plăți compensatorii de sume forfetare similare. Exclude plățile de beneficii sociale, subvențiile indirecte, de exemplu taxe reduse pe resurse precum combustibilul, subvenții pentru investiții.
(4) Include alte venituri provenite din utilizarea navei, de exemplu pescuitul recreativ, turismul, taxa pentru platforma de foraj, etc. și, de asemenea, plăți pentru asigurarea contra distrugerii/pierderii uneltelor de pescuit/navei.
(5) Include cheltuielile cu asigurările sociale.
(6) De exemplu, munca prestată de proprietarul navei. Metodologia aleasă ar trebui explicată de către statele membre în programele naționale ale acestora.
(7) Exceptând uleiul lubrifiant. Defalcat pe tipuri, dacă este posibil (benzină, motorină, biocombustibil etc.).
(8) Valoarea brută a costurilor cu întreținerea și reparațiile navei și ale uneltelor de pescuit.
(9) SEC se referă la Sistemul european de conturi 1995 [Regulamentul (CE) nr. 2223/96 al Consiliului, Regulamentul (CE) nr. 1267/2003 al Parlamerntului European și al Consiliului, Manualul Eurostat SEC 1995].
(10) Include toate resursele achiziționate (bunuri și servicii) legate de efortul de pescuit și/sau captură/debarcări.
(11) Include resursele achiziționate care nu sunt legate de efort și/sau captură/debarcări (inclusiv echipamentul închiriat).
(12) Estimată în conformitate cu [metodologia inventarului permanent propusă în raportul de evaluare a capitalului care figurează în studiul FISH/2005/03: IREPA Onlus Co-ordinator, 2006. Evaluation of the capital value, investments and capital costs in the fisheries sector Study No FISH/2005/03, 203 p.]. Datele și procedurile de estimare trebuie să fie explicate în programul național.
(13) Valoarea navei, de exemplu corpul navei, motorul, întregul echipamentul de bord și uneltele de pescuit. Estimată în conformitate cu [metodologia inventarului permanent propusă în raportul de evaluare a capitalului care figurează în studiul FISH/2005/03: IREPA Onlus Co-ordinator, 2006. Evaluation of the capital value, investments and capital costs in the fisheries sector Study No FISH/2005/03, 203 p.]. Datele și procedurile de estimare trebuie să fie explicate în programul național.
(14) Acolo unde este cazul. Metodologia utilizată pentru estimare trebuie să fie explicată în programul național.
(15) Îmbunătățiri aduse navei/uneltelor de pescuit existente pe parcursul anului respectiv.
(16) % datorii legată de valoarea totală a capitalului (astfel cum a fost definită anterior).
(17) Număr de posturi la bordul navei, egal cu numărul mediu de persoane care lucrează pe navă și sunt remunerate. Aceasta include atât echipajul temporar, cât și echipajul care lucrează în ture [a se vedea raportul asupra studiului FISH/2005/14, LEI WAGENINGENUR Co-ordinator, 2006. Calculation of labour including full-time equivalent (FTE) in fisheries Study No FISH/2005/14, 142 p.].
(18) Posturi echivalente normă întreagă (ENI) pe baza nivelului național de referință pentru ore lucrătoare ENI ale membrilor echipajului la bordul navei (exclusiv timpul de odihnă) și ore lucrătoare la mal. Dacă numărul de ore lucrătoare pe an pe membru al echipajului depășește nivelul de referință, ENI pe membru al echipajului este egal cu 1. Dacă nu, ENI este egal cu raportul dintre orele lucrate și nivelul de referință. [Metodologia trebuie să fie conformă cu studiul FISH/2005/14, LEI WAGENINGENUR Co-ordinator, 2006. Calculation of labour including full-time equivalent (FTE) in fisheries Study No FISH/2005/14, 142 p., modificat prin raportul SGECA 07-01 (15-19 ianuarie 2007, Salerno, 21 de pagini + anexe) și trebuie explicat în programele naționale.
(19) Posturi echivalente normă întreagă pe baza unui prag de 2 000 de ore ENI, utilizându-se metodologia menționată la nota 18.
(20) Situația la 1 ianuarie astfel cum este descrisă în registrul de flotă. Coproprietatea (care implică mai mult de o persoană) trebuie să fie considerată ca o singură unitate.
(21) Prețuri în euro pe kilogram de pește viu.
Apendicele VII
Lista variabilelor biologice cu specificațiile speciilor eșantionate
(A = anual; T = trienal)
Specii (Română) |
Specii (Latină) |
Zonă/Stoc |
Specii grupa ( (1)) |
Vârsta nr./1 000 t |
Greutate |
Sex |
Maturitate |
Fertilitate |
Zonele ICES I, II |
||||||||
Anghilă |
Anguilla anguilla |
I, II |
G1 |
T |
T |
T |
|
|
Ierosme |
Brosme brosme |
I, II |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Rechin pelerin |
Cetorhinus maximus |
I, II |
G1 |
|
|
|
|
|
Hering atlantico-scandinav |
Clupea harengus |
I, II, V |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Dipturus oxcyrinchus |
Dipturus oxyrinchus |
II |
G1 |
|
|
|
|
|
Sagri negru |
Etmopterus spinax |
II |
G1 |
|
|
|
|
|
Cod |
Gadus morhua |
I, II |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Rechin-pisică |
Galeus melastomus |
II |
G1 |
|
|
|
|
|
Capelin |
Mallotus villosus |
I, II |
G2 |
|
|
|
|
|
Eglefin |
Melanogrammus aeglefinus |
I, II |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Putasu |
Micromesistius poutassou |
I-IX, XII, XIV |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Crevete nordic |
Pandalus borealis |
I, II |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Cod negru |
Pollachius virens |
I, II |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Raja brachyura |
Raja brachyura |
I, II |
G1 |
|
|
|
|
|
Vatos |
Raja clavata |
I, II |
G1 |
|
|
|
|
|
Raja naevus |
Raja naevus |
I, II |
G1 |
|
|
|
|
|
Pisică-de-mare stelată |
Raja radiata |
I, II |
G1 |
|
|
|
|
|
Halibut negru |
Reinhardtius hippoglossoides |
I, II |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
|
Somon |
Salmo salar |
I, II |
G1 |
250 |
T |
T |
T |
|
Macrou |
Scomber scombrus |
II, IIIa, IV, V, VI, VII, VIII, IX |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Sebastă de mare |
Sebastes marinus. |
I, II |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Sebastă de adânc |
Sebastes mentella. |
I, II |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Squatina squatina |
Squatina squatina |
toate zonele |
|
|
|
|
|
|
Stavrid negru |
Trachurus trachurus |
IIa, IVa, Vb, VIa, VIIa-c, e-k, VIIIabde |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
|
Skagerrak și Kattegat – zona ICES IIIa |
||||||||
Uvă |
Ammodytidae |
IIIa |
G2 |
50 |
|
|
|
|
Anghilă |
Anguilla anguilla |
IIIa |
G1 |
T |
T |
T |
|
|
Rechin pelerin |
Cetorhinus maximus |
IIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Hering |
Clupea harengus |
IV, VIId, IIIa/22-24, IIIa |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Grenadier de piatră |
Coryphaenoides rupestris |
IIIa |
G2 |
100 |
T |
T |
T |
|
Rândunică-de-mare cenușie |
Eutrigla gurnardus |
IIIa |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Cod |
Gadus morhua |
IV, VIId, IIIaN |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Cod |
Gadus morhua |
IIIaS |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Cambulă cenușie |
Glyptocephalus cynoglossus |
IIIa |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Limandă |
Limanda limanda |
IIIa |
G2 |
125 |
|
|
|
|
Eglefin |
Melanogrammus aeglefinus |
IV, IIIa |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Merlan |
Merlangius merlangus |
IIIa |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Merluciu |
Merluccius merluccius |
IIIa, IV, VI, VII, VIIIab |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Putasu |
Micromesistius poutassou |
I-IX, XII, XIV |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Langustină |
Nephrops norvegicus |
unitate funcțională |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Crevete nordic |
Pandalus borealis |
IIIa, IVa est |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Cambulă de Baltica |
Pleuronectes platessa |
IIIa |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Cod negru |
Pollachius virens |
IV, IIIa, VI |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Calcan-mare |
Psetta maxima |
toate zonele |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Specii de vulpi-de-mare |
Rajidae (3) |
IIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Macrou |
Scomber scombrus |
II, IIIa, IV, V, VI, VII, VIII, IX |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Calcan-neted |
Scophthalmus rhombus |
IIIa |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Rechin leopard |
Scyliorhinus canicula |
IIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Specii de rechin |
Shark-like selachii (3) |
IIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Limbă-de-mare |
Solea solea |
IIIa, 22 |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Șprot |
Sprattus sprattus |
IIIa |
G1 |
500 |
Y |
Y |
Y |
|
Merluciu norvegian |
Trisopterus esmarki |
IV, IIIa |
G2 |
25 |
|
|
|
|
Marea Baltică – subdiviziunile ICES 22-32 |
||||||||
Anghilă |
Anguilla anguilla |
IIIb-d |
G1 |
T |
T |
T |
|
|
Hering |
Clupea harengus |
32/30/31/Golful Riga |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Păstrăv argintiu |
Coregonus lavaretus |
IIId |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Știucă |
Esox lucius |
IIId |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Cod |
Gadus morhua |
22-24/25-32 |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Limandă |
Limanda limanda |
22-32 |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Biban |
Perca fluviatilis |
IIId |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Cambulă |
Platichtys flesus |
22-32 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Cambulă de Baltica |
Pleuronectes platessa |
22-32 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Calcan-mare |
Psetta maxima |
22-32 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Somon |
Salmo salar |
22-31/32 |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Păstrăv de mare |
Salmo trutta |
22-32 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Șalău |
Sander lucioperca |
IIId |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Calcan-neted |
Scophthalmus rhombus |
22-32 |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Limbă-de-mare |
Solea solea |
22 |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Șprot |
Sprattus sprattus |
22-32 |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
|
Marea Nordului și partea de est a Canalului Mânecii – zonele ICES IV, VIId |
||||||||
Uvă |
Ammodytidae |
IV |
G2 |
25 |
|
|
|
|
Specii de anarhicatide |
Anarhichas spp. |
IV |
G2 |
250 |
|
|
|
|
Anghilă |
Anguilla anguilla |
IV, VIId |
G1 |
T |
T |
T |
|
|
Argentine |
Argentina spp. |
IV |
G2 |
50 |
|
|
|
|
Rândunică-de-mare roșie |
Aspitrigla cuculus |
IV |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Ierosme |
Brosme brosme |
IV, IIIa |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Rechin catifelat |
Centrophorus squamosus |
IV |
G1 |
|
|
|
|
|
Câine-de-mare negru |
Centroscyllium fabricii |
VIId |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin portughez |
Centroscymnus coelolepis |
VII |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin negru |
Centroscymnus crepidater |
VIId |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin pelerin |
Cetorhinus maximus |
IV, VIId |
G1 |
|
|
|
|
|
Hering |
Clupea harengus |
IV, VIId, IIIa |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Crevete cenușiu |
Crangon crangon |
IV, VIId |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin focă |
Dalatias licha |
VIId |
G1 |
|
|
|
|
|
Pisică-de-mare |
Dasyatis pastinaca |
VIId |
G1 |
|
|
|
|
|
Câine-de-mare abisal |
Deania calcea |
VIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Lavrac |
Dicentrarchus labrax |
IV, VIId |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Sagri negru |
Etmopterus spinax |
IV, VIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Rândunică-de-mare cenușie |
Eutrigla gurnardus |
IV |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Cod |
Gadus morhua |
IV, VIId, IIIa |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Rechin-pisică |
Galeus melastomus |
VIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Cambulă cenușie |
Glyptocephalus cynoglossus |
IV |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Scorpie de mare |
Helicolenus dactylopterus |
IV |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Lepidorhombus boscii |
Lepidorhombus boscii |
IV, VIId |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Cardină albă |
Lepidorhombus whiffiagonis |
IV, VIId |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Leucoraja circularis |
Leucoraja circularis |
VIId |
G1 |
|
|
|
|
|
Limandă |
Limanda limanda |
IV, VIId |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Pește pescar cu burta neagră |
Lophius budegassa |
IV, VIId |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Pește pescar |
Lophius piscatorius |
IIIa, IV, VI |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Macrourus berglax |
Macrourus berglax |
IV, IIIa |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Eglefin |
Melanogrammus aeglefinus |
IV, IIIa |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Merlan |
Merlangius merlangus |
IV, VIId |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Merluciu |
Merluccius merluccius |
IIIa, IV, VI, VII, VIIIab |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Putasu |
Micromesistius poutassou |
I-IX, XII, XIV |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Limbă-roșie |
Microstomus kitt |
IV, VIId |
G2 |
100 |
T |
T |
T |
|
Mihalț-de-mare albastru |
Molva dypterygia |
IV, IIIa |
G1 |
125 |
T |
T |
T |
|
Mihalț-de-mare |
Molva molva |
IV, IIIa |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Barbun |
Mullus barbatus |
IV, VIId |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Barbun vărgat |
Mullus surmuletus |
IV, VIId |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Specii de mustel |
Mustelus spp. (3) |
VIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Langustină |
Nephrops norvegicus |
toate unitățile funcționale |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Crevete nordic |
Pandalus borealis |
IIIa, IVa est/IVa/IV |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Scoică |
Pecten maximus |
VIId |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Merlucius alb |
Phycis blennoides |
IV |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Mostelă |
Phycis phycis |
IV |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Cambulă |
Platichthys flesus |
IV |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Cambulă de Baltica |
Pleuronectes platessa |
IV |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
|
Cambulă de Baltica |
Pleuronectes platessa |
VIId |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Cod negru |
Pollachius virens |
IV, IIIa, VI |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Calcan-mare |
Psetta maxima |
IV, VIId |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Raja brachyura |
Raja brachyura |
IV |
G1 |
|
|
|
|
|
Vatos |
Raja clavata |
IV, VIId |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Vulpe de mare |
Raja montagui |
IV, VIId |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Raja naevus |
Raja naevus |
IV, VIId |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Pisică-de-mare stelată |
Raja radiata |
IV, VIId |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Raide |
Rajidae (3) |
IV, VIId |
G1 |
|
|
|
|
|
Halibut negru |
Reinhardtius hippoglossoides |
IV |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Somon |
Salmo salar |
IV |
G1 |
250 |
T |
T |
T |
|
Macrou |
Scomber scombrus |
II, IIIa, IV, V, VI, VII, VIII, IX |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Calcan-neted |
Scophthalmus rhombus |
IV, VIId |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Rechin leopard |
Scyliorhinus canicula |
IV, VIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Sebastă |
Sebastes mentella. |
IV |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Rechin de apă adâncă |
Shark-like Selachii (3) |
IV |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin mic |
Shark-like Selachii (3) |
IV, VIId |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Limbă-de-mare |
Solea solea |
IV |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Limbă-de-mare |
Solea solea |
VIId |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Șprot |
Sprattus sprattus |
IV/VIIde |
G1 |
50 |
T |
T |
T |
|
Câine-de-mare |
Squalus acanthias |
IV, VIId |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Squatina squatina |
Squatina squatina |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Squatina squatina |
Squatina squatina |
VIIa |
G1 |
|
|
|
|
|
Stavrid negru |
Trachurus trachurus. |
IIa, IVa, Vb, VIa, VIIa-c, e-k, VIIIabde/IIIa, IVbc, VIId |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
T |
Rândunică-de-mare |
Trigla lucerna |
IV |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Merluciu norvegian |
Trisopterus esmarki |
IV, IIIa |
G2 |
25 |
|
|
|
|
Zeus |
Zeus faber |
IV, VIId |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Atlanticul de Nord-Est și partea de vest a Canalului Mânecii – zonele ICES V, VI, VII (cu excepția d), VIII, IX, X, XII, XIV |
||||||||
Alepocephalus bairdii |
Alepocephalus bairdii |
VI, XII |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Uvă |
Ammodytidae |
VIa |
G2 |
25 |
|
|
|
|
Anghilă |
Anguilla anguilla |
toate zonele |
G1 |
T |
T |
T |
|
|
Specii de anarhicatide |
Aphanopus spp. |
toate zonele |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
|
Argentine |
Argentina spp. |
toate zonele |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Culbin |
Argyrosomus regius |
toate zonele |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Rândunică-de-mare roșie |
Aspitrigla cuculus |
toate zonele |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Specii de beryx |
Beryx spp. |
toate zonele, cu excepția X și IXa |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
|
Specii de beryx |
Beryx spp. |
IXa și X |
G1 |
125 |
T |
T |
T |
|
Crab comun |
Cancer pagurus |
toate zonele |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Sagri |
Centrophorus granulosus |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin catifelat |
Centrophorus squamosus |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Câine-de-mare negru |
Centroscyllium fabricii |
V, VI, VII, XII |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin portughez |
Centroscymnus coelolepis |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin negru |
Centroscymnus crepidater |
V, VI, VII, IX, X, XII |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin pelerin |
Cetorhinus maximus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Hering |
Clupea harengus |
VIa/VIaN/ VIa S, VIIbc/VIIa/VIIj |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Anghilă mare |
Conger conger |
toate zonele, cu excepția X |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
|
Anghilă mare |
Conger conger |
X |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Grenadier de piatră |
Coryphaenoides rupestris |
toate zonele |
G1 |
100 |
Y |
Y |
Y |
|
Rechin focă |
Dalatias licha |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pisică-de-mare |
Dasyatis pastinaca |
VII, VIII |
G1 |
|
|
|
|
|
Câine-de-mare abisal |
Deania calcea |
V, VI, VII, IX, X, XII |
G1 |
|
|
|
|
|
Lavrac |
Dicentrarchus labrax |
toate zonele, cu excepția IX |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Lavrac |
Dicentrarchus labrax |
IX |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Limbă-de-mare punctată |
Dicologoglosa cuneata |
VIIIc, IX |
G2 |
100 |
|
|
|
|
Vulpe neagră |
Dipturus batis |
V, VI, VII, VIII |
G1 |
|
|
|
|
|
Dipturus oxcyrinchus |
Dipturus oxyrinchus |
V, VI, VII, VIII |
G1 |
|
|
|
|
|
Hamsii |
Engraulis encrasicolus |
IXa (numai Cádiz) |
G1 |
125 |
T |
T |
T |
T |
Hamsii |
Engraulis encrasicolus |
VIII |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
Y |
Sagri negru |
Etmopterus spinax |
VI, VII, VIII |
G1 |
|
|
|
|
|
Rândunică-de-mare cenușie |
Eutrigla gurnardus |
VIId,e |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Cod |
Gadus morhua |
Va/Vb/VIa/VIb/VIIa/VIIe-k |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Rechin-pisică |
Galeus melastomus |
VI, VII, VIII, IX, X |
G1 |
|
|
|
|
|
Cambulă cenușie |
Glyptocephalus cynoglossus |
VI, VII |
G2 |
50 |
|
|
|
|
Scorpie de mare |
Helicolenus dactylopterus |
toate zonele |
G2 |
100 |
|
|
|
|
Homar |
Homarus gammarus |
toate zonele |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Pește pion portocaliu |
Hoplostethus atlanticus |
toate zonele |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
|
Rechin mako |
Isurus oxyrinchus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechinul scrumbiilor |
Lamna nasus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pește teacă |
Lepidopus caudatus |
IXa |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Lepidorhombus boscii |
Lepidorhombus boscii |
VIIIc, IXa |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Cardină albă |
Lepidorhombus whiffiagonis |
VI/VII, VIIIabd/VIIIc, IXa |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Leucoraja circularis |
Leucoraja circularis |
VI, VII, VIII |
G1 |
|
|
|
|
|
Leucoraja fullonica |
Leucoraja fullonica |
V, VI, VII, VIII |
G1 |
|
|
|
|
|
Limandă |
Limanda limanda |
VIIe/VIIa,f-h |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Calmar |
Loligo vulgaris |
toate zonele, cu excepția VIIIc, IXa |
G2 |
|
|
|
|
|
Calmar |
Loligo vulgaris |
VIIIc, IXa |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Pește pescar cu burta neagră |
Lophius budegassa |
IV, VI/VIIb-k, VIIIabd |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Pește pescar cu burta neagră |
Lophius budegassa |
VIIIc, IXa |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Pește pescar |
Lophius piscatorious |
IV, VI/VIIb-k, VIIIabd |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Pește pescar |
Lophius piscatorious |
VIIIc, IXa |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Capelin |
Mallotus villosus |
XIV |
G2 |
50 |
|
|
|
|
Eglefin |
Melanogrammus aeglefinus |
Va/Vb |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Eglefin |
Melanogrammus aeglefinus |
VIa/VIb/VIIa/VIIb-k |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Merlan |
Merlangius merlangus |
VIII/IX, X |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
|
Merlan |
Merlangius merlangus |
Vb/VIa/VIb/VIIa/VIIe-k |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Merluciu |
Merluccius merluccius |
IIIa, IV, VI, VII, VIIIab/VIIIc, IXa |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Limbă-de-mare punctată |
Microchirus variegatus |
toate zonele |
G2 |
50 |
|
|
|
|
Putasu |
Micromesistius poutassou |
I-IX, XII, XIV |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Limbă-roșie |
Microstomus kitt |
toate zonele |
G2 |
100 |
T |
T |
T |
|
Mihalț-de-mare albastru |
Molva dypterygia |
toate zonele, cu excepția X |
G1 |
125 |
T |
T |
T |
|
Mihalț-de-mare albastru |
Molva dypterygia |
X |
G1 |
125 |
T |
T |
T |
|
Mihalț-de-mare |
Molva molva |
toate zonele |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Barbun vărgat |
Mullus surmuletus |
toate zonele |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Mustelus asterias |
Mustelus asterias |
VI, VII, VIII, IX |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin cu bot scurt |
Mustelus mustelus |
VI, VII, VIII, IX |
G1 |
|
|
|
|
|
Mustelus punctulatus |
Mustelus punctulatus |
VI, VII, VIII, IX |
G1 |
|
|
|
|
|
Vultur de mare |
Myliobatis aquila |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Langustină |
Nephrops norvegicus |
unitatea funcțională VI |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Langustină |
Nephrops norvegicus |
unitatea funcțională VII |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Langustină |
Nephrops norvegicus |
unitățile funcționale VIII, IX |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Caracatiță |
Octopus vulgaris |
toate zonele, cu excepția VIIIc, IXa |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Caracatiță |
Octopus vulgaris |
VIIIc, IXa |
G2 |
|
|
|
|
|
Doradă |
Pagellus bogaraveo |
IXa, X |
G1 |
250 |
T |
T |
T |
|
Specii de crevete |
Pandalus spp. |
toate zonele |
G2 |
|
|
|
|
|
Crangonide |
Parapenaeus longirostris |
IXa |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Merlucius alb |
Phycis blennoides |
toate zonele |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Mostelă |
Phycis phycis |
toate zonele |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Cambulă de Baltica |
Pleuronectes platessa |
VIIa/VIIe/VIIfg |
G1 |
100 |
Y |
Y |
Y |
|
Cambulă de Baltica |
Pleuronectes platessa |
VIIbc/VIIh-k/VIII, IX, X |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
|
Polac |
Pollachius pollachius |
toate zonele, cu excepția IX, X |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
|
Polac |
Pollachius pollachius |
IX, X |
G2 |
500 |
T |
T |
T |
|
Cod negru |
Pollachius virens |
Va/Vb/IV, IIIa, VI |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Cod negru |
Pollachius virens |
VII, VIII |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Meru cenușiu |
Polyprion americanus |
X |
G2 |
125 |
|
|
|
|
Rechin albastru |
Prionace glauca |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Calcan-mare |
Psetta maxima |
toate zonele |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Pteroplatytrygon violacea |
Pteroplatytrygon violacea |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Vulpe-de-mare albă |
Raja alba |
IX |
G1 |
|
|
|
|
|
Raja brachyura |
Raja brachyura |
VII, IX |
G1 |
|
|
|
|
|
Vatos |
Raja clavata |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Raja microocellata |
Raja microocellata |
VII, IX |
G1 |
|
|
|
|
|
Vulpe-de-mare |
Raja miraletus |
IX |
G1 |
|
|
|
|
|
Vulpe-de-mare |
Raja montagui |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Raja naevus |
Raja naevus |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Pisică-de-mare stelată |
Raja radiata |
V |
G1 |
|
|
|
|
|
Raide |
Rajidae (3) |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Halibut negru |
Reinhardtius hippoglossoides |
V, XIV/VI |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Somon |
Salmo salar |
toate zonele |
G1 |
250 |
|
|
|
|
Sardină marocană |
Sardina pilchardus |
VIIIabd/VIIIc, IXa |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
T |
Macrou spaniol |
Scomber japonicus |
VIII, IX |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
|
Macrou |
Scomber scombrus |
II, IIIa, IV, V, VI, VII, VIII, IX |
G1 |
25 |
Y |
Y |
Y |
T |
Calcan-neted |
Scophthalmus rhombus |
toate zonele |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Sebastă aurie |
Sebastes marinus |
Subzonele ICES V, VI, XII, XIV & NAFO SA 2 + (Div. 1F + 3K) |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Sebastă de adânc |
Sebastes mentella |
Subzonele ICES V, VI, XII, XIV & NAFO SA 2 + (Div. 1F + 3K) |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Sepii |
Sepia officinalis |
toate zonele |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Limbă-de-mare |
Solea solea |
VIIa/VIIfg |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Limbă-de-mare |
Solea solea |
VIIbc/VIIhjk/IXa/VIIIc |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Limbă-de-mare |
Solea solea |
VIIe |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Limbă-de-mare |
Solea solea |
VIIIab |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Dorade |
Sparidae |
toate zonele |
G2 |
50 |
|
|
|
|
Câine-de-mare |
Squalus acanthias |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin-înger |
Squatina squatina |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pește-torpilă |
Torpedo marmorata |
VIII |
G1 |
|
|
|
|
|
Stavrid mediteraneean |
Trachurus mediterraneus |
VIII, IX |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
|
Trachurus picturatus |
Trachurus picturatus |
X |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
|
Stavrid |
Trachurus trachurus |
IIa, IVa, Vb, VIa, VIIa-c, e-k, VIIIabde/X |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
T |
Stavrid |
Trachurus trachurus |
VIIIc, IXa |
G2 |
25 |
T |
T |
T |
T |
Specii de merluciu |
Trisopterus spp. |
toate zonele |
G2 |
25 |
|
|
|
|
Zeus |
Zeus faber |
toate zonele |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Marea Mediterană și Marea Neagră |
||||||||
Alopias superciliosus |
Alopias superciliosus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin-vulpe |
Alopias vulpinus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Anghilă |
Anguilla anguilla |
toate zonele |
G1 |
T |
T |
T |
|
|
Aristeomorpha foliacea |
Aristeomorpha foliacea |
toate zonele |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Crevete roșu |
Aristeus antennatus |
toate zonele |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Hupa |
Boops boops |
1.3, 2.1, 2.2, 3.1, 3.2 |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin gri |
Carcharhinus plumbeus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Carcharias taurus |
Carcharias taurus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Centrophorus granulosus |
Centrophorus granulosus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin pelerin |
Cetorhinus maximus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pești din familia Coryphaenidae |
Coryphaena equiselis |
toate zonele |
G2 |
|
|
|
|
|
Pești din familia Coryphaenidae |
Coryphaena hippurus |
toate zonele |
G2 |
500 (4) |
T |
T |
T |
|
Rechin foca |
Dalatias licha |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Lavrac |
Dicentrarchus labrax |
toate zonele |
G2 |
100 |
T |
T |
T |
|
Vulpe neagră |
Dipturus batis |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Dipturus oxcyrinchus |
Dipturus oxyrinchus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Eledone |
Eledone cirrosa |
1.1, 1.3, 2.1, 2.2, 3.1 |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Eledone |
Eledone moschata |
1.3, 2.1, 2.2, 3.1 |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Hamsii |
Engraulis encrasicolus |
toate zonele |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
|
Hamsii |
Engraulis encrasicolus |
Marea Neagră |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Sagri negru |
Etmopterus spinax |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rândunică-de-mare cenușie |
Eutrigla gurnardus |
2.2, 3.1 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Rechin |
Galeorhinus galeus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin-pisică |
Galeus melastomus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Gymnura altavela |
Gymnura altavela |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Heptranchias perlo |
Heptranchias perlo |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Hexanchus griseus |
Hexanchus griseus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Calamar |
Illex spp., Todarodes spp. |
toate zonele |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Istioforide |
Istiophoridae |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin mako |
Isurus oxyrinchus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechinul scrumbiilor |
Lamna nasus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Leucoraja circularis |
Leucoraja circularis |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Calcan de Malta |
Leucoraja melitensis |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Calmar |
Loligo vulgaris |
toate zonele |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Pește pescar cu burta neagră |
Lophius budegassa |
1.1, 1.2, 1.3, 2.2, 3.1 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Pește pescar |
Lophius piscatorius |
1.1, 1.2, 1.3, 2.2, 3.1 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Merluciu |
Merluccius merluccius |
toate zonele |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Putasu |
Micromesistius poutassou |
1.1, 3.1 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Chefal |
Mugilidae |
1.3, 2.1, 2.2, 3.1 |
G2 |
|
|
|
|
|
Barbun |
Mullus barbatus |
toate zonele |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Barbun vărgat |
Mullus surmuletus |
toate zonele |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Mustelus asterias |
Mustelus asterias |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin cu bot scurt |
Mustelus mustelus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Mustelus punctulatus |
Mustelus punctulatus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Vultur de mare |
Myliobatis aquila |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Langustină |
Nephrops norvegicus |
toate zonele |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Caracatiță |
Octopus vulgaris |
toate zonele |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Odontaspis ferox |
Odontaspis ferox |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Porc-de-mare |
Oxynotus centrina |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Sparid |
Pagellus erythrinus |
toate zonele |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Crangonide |
Parapenaeus longirostris |
toate zonele |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Crevete |
Penaeus kerathurus |
3.1 |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin albastru |
Prionace glauca |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pristis pectinata |
Pristis pectinata |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pește-fierăstrău |
Pristis pristis |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Calcan-mare |
Psetta maxima |
Marea Neagră |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Pteroplatytrygon violacea |
Pteroplatytrygon violacea |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pisică-de-mare stelată |
Raja asterias |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Vatos |
Raja clavata |
1.3, 2.1, 2.2, 3.1 |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Vulpe-de-mare |
Raja miraletus |
1.3, 2.1, 2.2, 3.1 |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Pisica-de-mare ondulată |
Raja undulata |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rhinobatos cemiculus |
Rhinobatos cemiculus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rhinobatos rhinobatos |
Rhinobatos rhinobatos |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Vulpe-de-mare albă |
Rostroraja alba |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Lacherdă |
Sarda sarda |
toate zonele |
G2 |
50 (4) |
T |
T |
T |
|
Sardină marocană |
Sardina pilchardus |
toate zonele |
G1 |
50 |
Y |
Y |
Y |
|
Macrou |
Scomber spp. |
toate zonele |
G2 |
50 |
T |
T |
T |
|
Rechin leopard |
Scyliorhinus canicula |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin roșu |
Scyliorhinus stellaris |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Sepii |
Sepia officinalis |
toate zonele |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Specii de rechin |
Shark-like Selachii (3) |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Limbă-de-mare |
Solea vulgaris |
1.2, 2.1, 3.1 |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Doradă |
Sparus aurata |
1.2, 3.1 |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin ciocan |
Sphyrna lewini |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Sphyrna mokarran |
Sphyrna mokarran |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Sphyrna tudes |
Sphyrna tudes |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rechin ciocan |
Sphyrna zygaena |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Specii de smarizi |
Spicara smaris |
2.1, 3.1, 3.2 |
G2 |
100 |
T |
T |
T |
|
Șprot |
Sprattus sprattus |
Marea Neagră |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Câine-de-mare cu spini |
Squalus acanthias |
Marea Neagră |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Câine-de-mare |
Squalus acanthias |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Câine-de-mare |
Squalus blainvillei |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Squatina aculeata |
Squatina aculeata |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Squatina oculata |
Squatina oculata |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Squatina squatina |
Squatina squatina |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Crevete mantis |
Squilla mantis |
1.3, 2.1, 2.2 |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Albacora |
Thunnus alalunga |
toate zonele |
G2 |
125 (4) |
T |
T |
T |
|
Ton roșu |
Thunnus thynnus |
toate zonele |
G1 |
125 (4) |
T |
T |
T |
|
Pește-torpilă |
Torpedo marmorata |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Stavrid mediteraneean |
Trachurus mediterraneus |
toate zonele |
G2 |
100 |
T |
T |
T |
|
Stavrid mediteraneean |
Trachurus mediterraneus |
Marea Neagră |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Stavrid |
Trachurus trachurus |
toate zonele |
G2 |
100 |
T |
T |
T |
|
Stavrid |
Trachurus trachurus |
Marea Neagră |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rândunică-de-mare |
Trigla lucerna |
1.3, 2.2, 3.1 |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Scoici marine |
Veneridae |
2.1, 2.2 |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Pește-spadă |
Xiphias gladius |
toate zonele |
G1 |
125 (4) |
T |
T |
T |
|
Zone NAFO |
||||||||
Cod |
Gadus morhua |
2J 3KL |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Cod |
Gadus morhua |
3M |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Cod |
Gadus morhua |
3NO |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Cod |
Gadus morhua |
3Ps |
G2 |
125 |
T |
T |
T |
|
Cod |
Gadus morhua |
SA 1 |
G1 |
125 |
Y |
Y |
Y |
|
Cambulă cenușie |
Glyptocephalus cynoglossus |
3NO |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Cambulă americană |
Hippoglossoides platessoides |
3LNO |
G1 |
100 |
Y |
Y |
Y |
|
Cambulă americană |
Hippoglossoides platessoides |
3M |
G1 |
100 |
T |
T |
T |
|
Limandă cu coada galbenă |
Limanda ferruginea |
3LNO |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Grenadier |
Macrouridae |
SA 2 + 3 |
G2 |
250 |
T |
T |
T |
|
Specii de crevete |
Pandalus spp. |
3L |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Specii de crevete |
Pandalus spp. |
3M |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Specii de vulpi-de-mare |
Raja spp. |
SA 3 |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Halibut negru |
Reinhardtius hippoglossoides |
3KLMNO |
G1 |
200 |
Y |
Y |
Y |
|
Halibut negru |
Reinhardtius hippoglossoides |
SA 1 |
G1 |
200 |
Y |
Y |
Y |
|
Somon |
Salmo salar |
ICES subzona XIV & NAFO subzona 1 |
G1 |
500 |
Y |
Y |
Y |
|
Sebastă |
Sebastes mentella. |
SA 1 |
G1 |
250 |
Y |
Y |
Y |
|
Sebastă |
Sebastes spp. |
3LN |
G1 |
|
|
|
|
|
Sebastă |
Sebastes spp. |
3M |
G1 |
50 |
|
|
|
|
Sebastă |
Sebastes spp. |
3O |
G1 |
|
|
|
|
|
Specii cu migrare extinsă din Oceanele Atlantic, Indian și Pacific |
||||||||
Melvă |
Auxis rochei |
|
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin tigru |
Carcharhinus falciformis |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Ton mic |
Euthynnus alleteratus |
|
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Istioforide |
Istiophoridae |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin mako |
Isurus oxyrinchus |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Ton dungat |
Katsuwonus pelamis |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rechinul scrumbiilor |
Lamna nasus |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Rechin albastru |
Prionace glauca |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Lacherdă |
Sarda sarda |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Specii de rechin |
Shark-like Selachii (3) |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Alte specii de rechini |
Squaliformes (3) |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Albacora |
Thunnus alalunga |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Ton cu aripioare galbene |
Thunnus albacares |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Ton obez |
Thunnus obesus |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Ton roșu |
Thunnus thynnus |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Pește spadă |
Xiphias gladius |
|
G1 |
|
T |
T |
T |
|
CECAF FAO 34 |
||||||||
Sabie neagră |
Aphanopus carbo |
Madeira |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Hamsii |
Engraulis encrasicolus |
Maroc |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Farfantepenaeus notialis |
Farfantepenaeus notialis |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Pește sabie cu coadă |
Lepidopus caudatus |
Mauritania |
G2 |
|
|
|
|
|
Calmar |
Loligo vulgaris |
toate zonele |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Merluciu |
Merluccius spp. |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Caracatiță |
Octopus vulgaris |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Crangonide |
Parapenaeus longirostris |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Pristis pectinata |
Pristis pectinata |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pește-fierăstrău |
Pristis pristis |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Pteroplatytrygon violacea |
Pteroplatytrygon violacea |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Raide |
Rajidae (3) |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rhinobatos cemiculus |
Rhinobatos cemiculus |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Rhinobatos rhinobatos |
Rhinobatos rhinobatos |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Sardină marocană |
Sardina pilchardus |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Sardinelă rotundă |
Sardinella aurita |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Sardinelă plată |
Sardinella maderensis |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Macrou spaniol |
Scomber japonicus |
Madeira |
G1 |
|
|
|
|
|
Macrou spaniol |
Scomber japonicus |
toate zonele, cu excepția Madeirei |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Sepii |
Sepia hierredda |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Sepii |
Sepia officinalis |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
Specii de rechin |
Shark-like Selachii (3) |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Squatina aculeata |
Squatina aculeata |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Squatina oculata |
Squatina oculata |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Squatina squatina |
Squatina squatina |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Stavrid |
Trachurus spp. |
toate zonele |
G1 |
|
T |
T |
T |
|
WECAF |
||||||||
Biban de mare |
Lutjanus purpureus |
Guyana Franceză ZEE (zonă economică exclusivă) |
G2 |
|
T |
T |
T |
|
Crevete |
Penaeus subtilis |
Guyana Franceză ZEE (zonă economică exclusivă) |
G1 |
|
Y |
Y |
Y |
|
Raide |
Rajidae (3) |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
Specii de rechin |
Shark-like Selachii (3) |
toate zonele |
G1 |
|
|
|
|
|
(1) A se vedea capitolul III secțiunea B/B1/3 punctul 1 litera (f).
(2) Analiza vârstei pentru anghilă (Anguilla anguilla) se stabilește la un minim de 5 indivizi per intervale de cm lungime. Un minim de 100 de indivizi este analizat pe fiecare unitate de management astfel cum se specifică în Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 pentru anghila galbenă și argintie, în mod separat.
(3) Urmează a fi definită pentru fiecare specie în funcție de datele privind debarcarea, studiile sau capturile.
(4) Vârsta se analizează la fiecare trei ani (primul an începând în 2009) și se realizează împreună cu estimările privind greutatea, maturitatea și sexul.
Apendicele VIII
Lista variabilelor transversale cu specificațiile eșantionării
Denumirea rubricii |
Variabilă |
Specificație |
Unitate |
Unealtă (nivelul 2 în matrice) |
Nivel de dezagregare (1) |
Perioada de referință |
Capacitate |
||||||
|
Numărul de nave |
|
|
|
C3 |
Anual |
|
GT, kW, vârsta navei (2) |
|
|
|
C3 |
Anual |
Efort |
||||||
|
Numărul de nave |
|
|
|
B1 |
Lunar |
|
Zile pe mare |
A se vedea definiția din capitolul I |
Zile |
Toate uneltele |
B1 și C3 |
Lunar |
|
Ore de pescuit (3) |
|
Ore |
Drage și traule |
A1 (4) |
Lunar |
|
Zile de pescuit: |
A se vedea definiția din capitolul I |
Zile |
Toate uneltele |
Toate celulele (4) |
Lunar |
|
kW * zile de pescuit |
|
|
Drage și traule |
Toate celulele (4) |
Lunar |
|
GT * zile de pescuit |
|
|
Drage și traule |
Toate celulele (4) |
Lunar |
|
Număr de campanii (3) |
|
Număr |
Toate uneltele |
Toate celulele (4) |
Lunar |
|
Număr de platforme (3) |
|
Număr |
Multi-platforme (nivel 4) |
A1 (4) |
Lunar |
|
Număr de operațiuni de pescuit (3) |
|
Număr |
Plase-pungă |
A1 (4) |
Lunar |
|
Număr de plase, lungime (3) |
|
Număr/metri |
Plase |
A1 (4) |
Lunar |
|
Număr de cârlige, număr de paragate (3) |
|
Număr |
Cârlige și undițe |
A1 (4) |
Lunar |
|
Număr de vârșe, capcane (3) |
|
Număr |
Capcane |
A1 (4) |
Lunar |
|
Timp de imersiune (3) |
|
Ore |
Toate uneltele fixe |
A1 (4) |
Lunar |
Debarcări |
||||||
|
Valoarea totală a debarcărilor și per specii comerciale (5) |
|
EUR |
|
B1 și C1 |
Lunar |
|
Greutatea totală în viu a debarcărilor și per specii |
|
Tone |
|
A1 (4) |
Lunar |
|
Prețuri per specii comerciale (6) |
|
EUR/kg |
|
B2 și C2 |
Lunar, anual |
|
Factor de conversie per specii |
|
|
|
|
Actualizare anuală |
(1) Nivelurile de dezagregare se referă la apendicele V [NB: referința pentru tehnica sau activitatea de pescuit se regăsește la nivelul 6 al apendicelui IV (1-5)].
(2) Conform definițiilor din Regulamentul (CE) nr. 26/2004.
(3) Unele ajustări ar putea fi propuse în cadrul reuniunilor de coordonare regională.
(4) Pentru unele variabile, nivelul de dezagregare al lui A este suficient deoarece … si (exemplu: ore de pescuit), pentru altele, … și (de exemplu, zile de pescuit, unde se pot aplica două sau mai multe tehnici de pescuit pe durata aceleiași zi de pescuit și care sunt socotite mai mult de o dată ).
(5) Dacă nu este posibilă alocarea directă a debarcărilor unei campanii la tehnicile de pescuit, atunci această alocare ar trebui făcută pe baza regulilor aprobate de CSTEP.
(6) Dacă este posibil, datele privind prețurile ar trebui colectate la nivelul A1 (a se vedea apendicele V) pentru a putea calcula imediat valoarea debarcărilor la același nivel.
Apendicele IX
Lista studiilor de cercetare pe mare
Numele anchetei |
Abreviere |
Zona |
Perioada |
Specii țintă principale etc. |
Efortul de monitorizare |
Zile (maximum) |
|||||
Marea Baltică (zonele ICES III b-d) |
|||||
Baltic International Trawl Survey |
BITS Q1 BITS Q4 |
IIIaS, IIIb-d |
I și al IV-lea trimestru |
Cod și alte specii demersale |
160 |
Baltic International Acoustic Survey (Autumn) |
BIAS |
IIIa, IIIb-d |
septembrie-octombrie |
Hering și șprot |
115 |
Gulf of Riga Acoustic Herring Survey |
GRAHS |
IIId |
al III-lea trimestru |
Hering |
10 |
Sprat Acoustic Survey |
SPRAS |
IIId |
mai |
Șprot și hering |
60 |
Rügen Herring Larvae Survey |
RHLS |
IIId |
martie-iunie |
Hering |
50 |
Marea Nordului (zonele ICES IIIa, IV și VIId) și zona arctică de est (zonele ICES I și II) |
|||||
International Bottom Trawl Survey |
IBTS Q1 IBTS Q3 |
IIIa, IV |
I și al III-lea trimestru |
Eglefin, cod, cod negru, hering, șprot, merlan, macrou, merluciu norvegian |
315 |
North Sea Beam Trawl Survey |
BTS |
IVb, IVc, VIId |
al III-lea trimestru |
Cambulă de Baltica, limbă-de-mare comună |
65 |
Demersal Young Fish Survey |
DYFS |
Coasts of NS |
al III-lea și al IV-lea trimestru |
Cambulă de Baltica, limbă-de-mare comună, crevete brun |
145 |
Sole Net Survey |
SNS |
IVb, IVc |
al III-lea trimestru |
Limbă-de-mare, Cambulă de Baltica |
20 |
North Sea Sandeels Survey |
NSSS |
IVa, IVb |
al IV-lea trimestru |
Specii de uvă |
15 |
International Ecosystem Survey in the Nordic Seas |
ASH |
IIa |
mai |
Hering, putasu |
35 |
Redfish Survey in the Norwegian Sea and adjacent waters |
REDNOR |
II |
august-septembrie |
Sebastă |
35 |
Mackerel egg Survey (Triennial) |
NSMEGS |
IV |
mai-iulie |
Producția de icre de macrou |
15 |
Herring Larvae survey |
IHLS |
IV, VIId |
I și al III-lea trimestru |
Herring, Sprat Larvae |
45 |
NS Herring Acoustic Survey |
NHAS |
IIIa, IV, VIa |
iunie-iulie |
Herring, Sprat |
105 |
Nephrops TVsurvey (FU 3&4) |
NTV3&4 |
IIIA |
al II-lea sau al III-lea trimestru |
Langustină |
15 |
Nephrops TVsurvey (FU 6) |
NTV6 |
IVb |
luna septembrie |
Langustină |
10 |
Nephrops TVsurvey (FU 7) |
NTV7 |
IVa |
al II-lea sau al III-lea trimestru |
Langustină |
20 |
Nephrops TVsurvey (FU 8) |
NTV8 |
IVb |
al II-lea sau al III-lea trimestru |
Langustină |
10 |
Nephrops TVsurvey (FU 9) |
NTV9 |
IVa |
al II-lea sau al III-lea trimestru |
Langustină |
10 |
Atlanticul de Nord (zonele ICES V-XIV și zonele NAFO) |
|||||
International Redfish Trawl and Acoustic Survey (Biennial) |
REDTAS |
Va, XII, XIV; NAFO SA 1-3 |
iunie/iulie |
Sebastă |
30 |
Flemish Cap Groundfish survey |
FCGS |
3M |
luna iulie |
Specii demersale |
35 |
Greenland Groundfish survey |
GGS |
XIV, NAFO SA1 |
octombrie/noiembrie |
Cod, sebastă și alte specii demersale |
55 |
3LNO Groundfish survey |
PLATUXA |
3LNO |
al II-lea și al III-lea trimestru |
Specii demersale |
55 |
Western IBTS 4th quarter (including Porcupine survey) |
IBTS Q4 |
VIa, VII, VIII, IXa |
al IV-lea trimestru |
Specii demersale |
215 |
Scottish Western IBTS |
IBTS Q1 |
VIa, VIIa |
luna martie |
Gadoid, hering, macrou |
25 |
ISBCBTS September |
ISBCBTS |
VIIa f g |
luna septembrie |
Limbă-de-mare, Cambulă de Baltica |
25 |
WCBTS |
VIIe BTS |
VIIe |
luna octombrie |
Limbă-de-mare comună, cambulă de Baltica, limandă mică |
10 |
Blue whiting survey |
|
VI, VII |
I și al II-lea trimestru |
Putasu |
45 |
International Mackerel and Horse Mackerel Egg Survey (Triennial) |
MEGS |
VIa, VII, VIII, IXa |
ianuarie-iulie |
Macrou, producția de icre de stavrid negru |
310 |
Sardine, Anchovy Horse Mackerel Acoustic Survey |
|
VIII, IX |
martie-aprilie-mai |
Indice de abundență pentru sardină marocană, hamsie, stavrid negru |
95 |
Sardine DEPM (Triennial) |
|
VIIIc, IXa |
al II-lea și al IV-lea trimestru |
Sardină SSB și uzul UFES |
135 |
Spawning/Pre spawning Herring acoustic survey |
|
VIa, VIIa-g |
iulie, septembrie, noiembrie, martie, ianuarie |
Hering, șprot |
155 |
Biomass of Anchovy |
BIOMAN |
VIII |
mai |
Hamsie SSB (DEP) |
25 |
Nephrops UWTV survey (offshore) |
UWTV (FU 11-13) |
VIa |
al II-lea sau al III-lea trimestru |
Langustină |
20 |
Nephrops UWTV Irish Sea |
UWTV (FU 15) |
VIIa |
august |
Langustină |
10 |
Nephrops UWTV survey Aran Grounds |
UWTV (FU 17) |
VIIb |
luna iunie |
Langustină |
10 |
Nephrops UWTV survey Celtic Sea |
UWTV (FU 20-22) |
VIIg ,h, j |
luna iulie |
Langustină |
10 |
Nephrops TV Survey Offshore Portugal |
UWTV (FU 28-29) |
IXa |
luna iunie |
Langustină |
20 |
Marea Mediterană și Marea Neagră |
|||||
Mediterranean International bottom trawl survey |
MEDITS |
37(1, 2, 3.1, 3.2) |
al II-lea și al III-lea trimestru |
Specii demersale |
410 |
Pan-Mediterranean pelagic survey |
MEDIAS |
37(1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 3.1) |
al II-lea, al III-lea și al IV-lea trimestru |
Pești pelagici de talie mică |
185 |
Bottom Trawl Survey |
|
Marea Neagră |
al II-lea și al IV-lea trimestru |
Calcan-mare |
40 |
Pelagic Trawl Survey |
|
Marea Neagră |
al II-lea și al IV-lea trimestru |
Șprot și merlan |
40 |
Apendicele X
Lista variabilelor economice pentru sectorul acvaculturii
Grupă de variabile |
Variabilã |
Specificație |
Unitate |
Definiție Statisticile structurale de întreprindere Regulamentul (CE) nr. 2700/98 |
Orientări |
||||||
Venit |
Cifră de afaceri |
Per specii |
EUR |
12 11 0 |
|
||||||
Subvenții (1) |
|
EUR |
|
|
|||||||
Alte venituri |
|
EUR |
|
|
|||||||
Costuri cu personalul |
Remunerații (2) |
|
EUR |
13 31 0 |
|
||||||
Valoarea imputată pentru muncă nesalariată (3) |
|
EUR |
|
|
|||||||
Costuri cu energia |
Costuri cu energia |
|
EUR |
20 11 0 |
|
||||||
Cheltuieli cu materiile prime |
Cheltuieli cu creșterea peștilor |
|
EUR |
|
SBS (13 11 0) |
||||||
Costuri cu furajele |
|
EUR |
|
SBS (13 11 0) |
|||||||
Costuri cu reparațiile și întreținerea |
Reparații și întreținere |
|
EUR |
|
SBS (13 11 0) |
||||||
Alte costuri operaționale |
Alte costuri operaționale (4) |
|
EUR |
|
SBS (13 11 0) |
||||||
Costuri de capital (5) |
Amortizarea capitalului |
|
EUR |
|
SEC (6) 6.02.-6.05. |
||||||
Costuri financiare, nete (7) |
|
EUR |
|
|
|||||||
Costuri extraordinare, nete |
Costuri extraordinare, nete |
|
EUR |
|
|
||||||
Valoarea capitalului (8) |
Valoarea totală a activelor |
|
EUR EUR |
43 30 0 |
SEC 7.09.-7.24. |
||||||
Investiții |
Investiții nete (9) |
|
EUR EUR |
15 11 0 15 21 0 |
SEC 3.102.-3.111. |
||||||
Datorii (10) |
Datorie |
|
EUR |
|
|
||||||
Volumul materiilor prime (11) |
Populația de pești |
|
Tone |
|
|
||||||
Hrană pentru pești |
|
Tone |
|
|
|||||||
Volumul vânzărilor (12) |
Volumul vânzărilor |
Per specii |
Tone (13) |
|
|
||||||
Ocuparea forței de muncă |
Numărul de persoane angajate |
Pe sexe |
Număr |
16 11 0 |
|
||||||
ENI național (14) |
Pe sexe (15) |
Număr |
16 14 0 |
|
|||||||
Număr de întreprinderi |
Număr de întreprinderi |
Pe categorii de mărime în care numărul persoanelor angajate este: (SBS 16.11.0) este:
|
Număr |
11 11 0 |
|
(1) Include plăți directe, de exemplu compensații pentru încetarea comercializării, restituiri de taxe privind carburanții sau plăți compensatorii de sume forfetare similare; exclude plăți legate de beneficii sociale și subvenții indirecte, de exemplu taxe reduse asupra carburanților sau subvenții pentru investiții.
(2) Include costuri cu asigurările sociale.
(3) Metodologia aleasă ar trebui explicată de statele membre în programele naționale ale acestora.
(4) Cheltuielile cu ambalajul sunt incluse în alte costuri operaționale.
(5) Metodologia aleasă ar trebui explicată de statele membre în programele naționale ale acestora.
(6) SEC se referă la Sistemul european de conturi 1995 [Regulamentele (CE) nr. 2223/96, (CE) nr. 1267/2003, Manualul Eurostat SEC 1995].
(7) Costuri legate de dobânzile aferente capitalului; dobânzile aferente obligațiunilor naționale de stat pe 5 ani pot fi folosite ca substitut pentru costurile financiare.
(8) La sfârșitul anului.
(9) Cumpărarea și vânzarea de active de-a lungul anului.
(10) La sfârșitul anului fiscal.
(11) Variabila pentru volumul materiilor prime trebuie să corespundă cu variabila pentru cheltuielile cu materiile prime.
(12) Variabila pentru volumul producției trebuie să corespundă cu variabila pentru valoarea cifrei de afaceri.
(13) Factorii de conversie din numere în tone trebuie specificați în programul național.
(14) ENI național este echivalentul normă întreagă estimat pe baza unui prag național.
(15) Opțional.
Apendicele XI
Segmentarea sectorială care urmează a fi aplicată în vederea colectării datelor din acvacultură
|
Tehnici în piscicultură (1) |
Tehnici în conchiliocultură (1) |
||||||
Ferme pe uscat |
Cuști |
|||||||
Centre de reproducere artificială și pepiniere (2) |
Cultură |
Întreprinderi combinate (3) |
Cuști (4) |
Plute |
Paragate |
Fundul mării (5) |
Altele |
|
Somon |
|
|
|
|
|
|
|
|
Păstrăv |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lavrac și dorade |
|
|
|
|
|
|
|
|
Crap |
|
|
|
|
|
|
|
|
Alți pești de apă dulce |
|
|
|
|
|
|
|
|
Alți pești marini |
|
|
|
|
|
|
|
|
Midie |
|
|
|
|
|
|
|
|
Stridie |
|
|
|
|
|
|
|
|
Scoici marine |
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte crustacee |
|
|
|
|
|
|
|
|
(1) Întreprinderile ar trebui clasificate în funcție de tehnica piscicolă principală utilizată.
(2) Centrele de reproducere artificială și pepinierele sunt definite ca spații de reproducere artificială, incubație și creștere în prima perioadă de viață a animalelor acvatice. Din rațiuni de ordin statistic, incubatoarele se limitează la producerea ouălor fecundate. Se consideră că stadiile ulterioare de puiet din viața animalelor acvatice se vor produce în crescătorii. Când centrele de reproducere artificială și pepinierele sunt asociate îndeaproape, statisticile vizează numai ultimele stadii de puiet [COM(2006) 864].
(3) „Întreprinderi combinate” înseamnă întreprinderi care utilizează centrele de reproducere artificială, peipinierele și tehnicile de cultură.
(4) Cuștile sunt definite ca structuri cu plasă, deschise sau închise, cu ochiuri sau orice alt material poros care permite interschimbul natural de apă. Aceste structuri pot fi flotante, suspendate sau fixate pe substrat, într-un mod care permite circulația liberă a apei [COM(2006) 864].
(5) Tehnicile „de fund” sunt folosite în conchiliocultură în zonele intertidale (direct pe pământ sau suspendate).
Apendicele XII
Lista variabilelor economice pentru sectorul industriei prelucrătoare
Grupă de variabile |
Variabilã |
Specificație |
Unitate |
Definiție Statisticile structurale de întreprindere Regulamentul (CE) nr. 2700/98 |
Orientări |
||||||||
Venit |
Cifră de afaceri |
|
EUR |
12 11 0 |
|
||||||||
Subvenții (1) |
|
EUR |
|
|
|||||||||
Alte venituri |
|
EUR |
|
|
|||||||||
Costuri cu personalul |
Remunerațiile personalului (2) |
|
EUR |
13 31 0 |
|
||||||||
Valoarea imputată pentru muncă nesalariată (3) |
|
EUR |
|
|
|||||||||
Costuri cu energia |
Costuri cu energia |
|
EUR |
20 11 0 |
SBS 13 11 0 |
||||||||
Cheltuieli cu materiile prime |
Achiziționarea de pește și alte materii prime pentru producție |
|
EUR |
|
SBS 13 11 0 |
||||||||
Alte costuri operaționale |
Alte costuri operaționale (4) |
|
EUR |
|
SBS 13 11 0 |
||||||||
Costuri de capital (5) |
Amortizarea capitalului |
|
EUR |
|
SEC (6) 6.02.-6.05. |
||||||||
Costuri financiare, nete (7) |
|
EUR |
|
|
|||||||||
Costuri extraordinare, nete |
Costuri extraordinare, nete |
|
EUR |
|
|
||||||||
Valoarea capitalului (8) |
Valoarea totală a activelor |
|
EUR |
43 30 0 |
ESA 7.09.-7.24. |
||||||||
Investiții nete |
Investiții nete (9) |
|
EUR |
15 11 0 15 21 0 |
SEC 3.102.-3.111. |
||||||||
Datorii (10) |
Datorie |
|
EUR |
|
|
||||||||
Ocuparea forței de muncă |
Numărul de persoane angajate |
Pe sexe |
Număr |
16 11 0 |
|
||||||||
ENI Național (11) |
Pe sexe (12) |
Număr |
16 14 0 |
|
|||||||||
Număr de întreprinderi |
Număr de întreprinderi |
Pe categorii de mărime în care numărul persoanelor angajate (16.11.0) este:
|
Număr |
11 11 0 |
|
(1) Include plăți directe. Exclude plăți legate de beneficii sociale și subvenții indirecte.
(2) Include costuri cu asigurările sociale.
(3) Metodologia aleasă ar trebui explicată de statele membre în programele naționale ale acestora.
(4) Cheltuielile cu ambalajul sunt incluse în alte costuri operaționale.
(5) Metodologia aleasă ar trebui explicată în programul național.
(6) SEC se referă la Sistemul european de conturi 1995 [Regulamentele (CE) nr. 2223/96, (CE) nr. 1267/2003, Manualul Eurostat SEC 1995].
(7) Cheltuieli legate de dobânzile aferente capitalului; dobânzile aferente obligațiunilor naționale de stat pe 5 ani pot fi folosite ca substitut pentru costurile financiare.
(8) Valoarea totală acumulată a tuturor investițiilor nete ale întreprinderii la sfârșitul anului.
(9) Cumpărarea și vânzarea de active de-a lungul anului.
(10) La sfârșitul anului.
(11) Metodologia ar trebui să fie cea discutată în raportul asupra studiului FISH/2005/14, LEI WAGENINGENUR Co-ordinator, 2006. Calculation of labour including full-time equivalent (FTE) in fisheries Study No FISH/2005/14, 142 p.
(12) Opțional.
Apendicele XIII
Definirea indicatorilor de mediu pentru măsurarea efectelor pescuitului asupra ecosistemului marin
Specificația codului |
Indicator (1) |
Definiție |
Date necesare |
Nivel de precizie |
1 |
Stadiul de conservare al speciei de pești |
Indicatorul de biodiversitate ce trebuie folosit pentru sintetizarea, evaluarea și raportarea tendințelor privind biodiversitatea speciilor vulnerabile de pești. |
Specii, lungime și abundență în studiile independente de cercetare asupra pescuitului privind regiunile marine relevante. O raportare exactă a acestor indicatori necesită ca toate speciile care contribuie la aceștia să fie identificate în mod consecvent și fiabil. Capturile care fac obiectul studiilor trebuie clasificate în întregime (și nu sub-eșantionate) pentru a se asigura că toți indivizii fiecărei specii care contribuie la indicator sunt înregistrați, deși sub-eșantionarea este permisă în cazul măsurătorilor de lungime, bine justificate. |
Studiul de cercetare trebuie să acopere cea mai mare proporție de regiuni marine, pe cea mai mare durată de timp disponibilă. Indicatorul este unul specific studiilor. Metodele utilizate necesită desfășurarea de studii anuale, în cadrul aceleiași zone, folosind un echipament standard. |
2 |
Proporția de pești mari |
Indicator pentru proporția de pești mari după greutatea în grup, ce reflectă structura pe dimensiuni și pe cea a ciclului biologic al comunității de pești. |
||
3 |
Lungimea totală medie a peștilor |
Indicator pentru structura ciclului biologic al comunității de pești. |
||
4 |
Dimensiunea la maturitate a speciilor de pești exploatate |
Indicator al „efectelor genetice” potențiale asupra unei populații. |
Măsurători individuale privind vârsta, lungimea, sexul și maturitatea în studiul/studiile independent(e) de cercetare asupra pescuitului privind regiunile marine relevante. |
Cel puțin 100 de indivizi pe categorie de vârstă, dar un număr mai mare va îmbunătăți puterea acestui indicator. |
5 |
Distribuția activităților de pescuit |
Indicator privind întinderea spațială a activităților de pescuit. Ar trebui raportat împreună cu indicatorul privind „Agregarea activităților de pescuit”. |
Date privind poziția și înregistrarea navei, pe baza VMS. Disponibile în termen de două luni de la primirea raportului privind poziționarea, toate pozițiile fiind legate de nivelul 6 din clasificarea tehnicilor de pescuit [a se vedea apendicele IV (1-5)]. Aceasta nu include navele mai mici de 15 m. |
Preferință pentru rapoarte de poziționare la fiecare jumătate de oră. |
6 |
Agregarea activităților de pescuit |
Indicator privind nivelul de agregare al activităților de pescuit. Ar trebui raportat împreună cu indicatorul privind „Distribuția activităților de pescuit”. |
||
7 |
Zone neafectate de uneltele mobile de pescuit de fund |
Indicator pentru zona fundului mării care nu a fost afectată de uneltele mobile de pescuit de fund pe parcursul anului anterior. Răspunde schimbărilor în distribuția activităților de pescuit pe fundul mării în urma controalelor capturilor, a eforturilor de pescuit sau a măsurătorilor tehnice (inclusiv ZMP stabilite pentru a sprijini legislația privind conservarea) și dezvoltării oricăror alte activități umane care implică activități de pescuit (de exemplu parcuri eoliene). |
||
8 |
Rate de aruncare înapoi în apă a speciilor exploatate comercial |
Indicatorul ratei de aruncare înapoi în apă a speciilor exploatate comercial în funcție de debarcări. |
Specii, lungime și abundență a capturilor și a capturilor aruncate înapoi în apă, pe baza jurnalelor de bord respective și a vizitelor de observare, procesate separat. Date legate de nivelul 6 din clasificarea tehnicilor de pescuit [a se vedea apendicele IV (1-5)]. |
Astfel cum se specifică în prezentul program comunitar în ceea ce privește capturile aruncate înapoi în apă. |
9 |
Randamentul energetic al capturilor de pește |
Indicator al relației dintre consumul de combustibil și valoarea capturii debarcate. Indicatorul va furniza informații referitoare la tendințele privind randamentul energetic în cazul diferitelor activități de pescuit. |
Valoarea debarcărilor și costul combustibilului. Valoare calculată ca rezultat al debarcărilor pe specii și prețuri. Costul combustibilului astfel cum este definit în prezentul program comunitar. Indicatorul trebuie calculat pentru fiecare tehnică de pescuit pe baza nivelului 6 din clasificarea tehnicilor de pescuit [a se vedea apendicele IV (1-5)] pe regiune, trimestru și an. |
Astfel cum se specifică în prezentul program comunitar. |
(1) A se vedea Documentul de lucru al serviciilor Comisiei (SEC 2008/449) pentru specificarea și calcularea indicatorilor.