22.1.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 17/50

(1)

Prin scrisoarea din 1 februarie 2008, înregistrată ca primită de Comisie în aceeași zi, Italia a notificat Comisiei ajutorul de stat C 20/08 (fost N 62/08). Prin scrisoarea înregistrată ca primită de Comisie la 18 martie 2008, Italia a furnizat Comisiei informații suplimentare.

(2)

Prin scrisoarea din 30 aprilie 2008, Comisia a informat Italia că a luat decizia de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE cu privire la ajutor. Decizia a fost notificată Italiei la 7 mai 2008.

(3)

Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutor.

(4)

Prin mesajul electronic din 4 iunie 2008, înregistrat ca primit de Comisie în ziua respectivă (adică înainte de expirarea termenului limită de prezentare a observațiilor Italiei, prevăzut în decizia de inițiere a procedurii), Italia a solicitat prelungirea termenului de prezentare a observațiilor cu o lună. Prin scrisoarea din 9 iunie 2008, Comisia a aprobat solicitarea și a prelungit termenul limită de prezentare a observațiilor până la data de 7 iulie 2008. Italia și-a prezentat în cele din urmă observațiile prin scrisoarea din 7 iulie 2008, înregistrată ca primită de Comisie în aceeași zi (adică înainte de expirarea termenului limită prelungit).

(5)

Șantierul naval italian Cantiere Navale De Poli s.p.a. (în continuare, „De Poli”), care a pretins a fi parte interesată, și-a prezentat observațiile prin scrisoarea din 17 septembrie 2008, înregistrată ca primită de Comisie la 17 septembrie 2008. De Poli este un șantier naval italian cu sediul în Veneția-Pellestrina. Potrivit informațiilor din notificare, acesta este unul dintre cele două șantiere care ar putea beneficia de ajutorul de stat în baza schemei menționate la considerentul 6 de mai jos, dacă ajutorul notificat este aprobat. Cu toate acestea, perioada în care părțile interesate își puteau prezenta observațiile a expirat la o lună de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a deciziei de inițiere a procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE, respectiv, la 7 iulie 2008. Observațiile șantierului naval De Poli au fost prezentate după terminarea acestei perioade. De Poli susține că a aflat cu întârziere de decizia Comisiei de inițiere a procedurii și de observațiile Italiei cu privire la această decizie.

(6)

Articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE obligă Comisia să notifice părțile vizate în vederea prezentării observațiilor lor. Cu toate acestea, articolul menționat nu obligă Comisia să notifice părțile interesate în mod individual, dar să se asigure că toate părțile potențial interesate au posibilitatea de a-și prezenta observațiile. Publicarea unui aviz în Jurnalul Oficial este o metodă adecvată de a informa toate părțile vizate cu privire la inițierea unei proceduri (3). Prin urmare, trebuie să se considere că De Poli a fost informat în mod corespunzător cu privire la inițierea procedurii și la termenul limită impus pentru prezentarea observațiilor prin publicarea menționată mai sus. Totuși, De Poli nu a respectat termenul prevăzut de prezentare a observațiilor stabilit la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (4) (în continuare, „regulamentul procedural”). Comisia reține că De Poli nu a solicitat o prelungire a termenului de prezentare a observațiilor, nici nu a menționat un motiv anume pentru care observațiile sale ar trebui luate în considerare, deși au fost prezentate după expirarea termenului limită. În consecință, Comisia nu va ține seama de observațiile tardive ale șantierului naval De Poli.

(7)

Prin scrisoarea C(2004) 1807 final din 19 mai 2004, Comisia a decis să nu formuleze obiecții față de schema italiană de ajutor de stat privind un mecanism temporar de protecție a sectorului construcțiilor navale (5) (în continuare, „schema”). Comisia a considerat că schema este compatibilă cu piața comună deoarece respectă dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1177/2002 al Consiliului din 27 iunie 2002 privind un mecanism temporar pentru protecția sectorului construcțiilor navale (6), modificat prin Regulamentul (CE) nr. 502/2004 al Consiliului (7) (în continuare, „regulamentul TDM”).

(8)

Schemei notificate Comisiei și aprobate de aceasta i-a fost alocat un buget de 10 milioane de euro.

(9)

Italia a informat Comisia că intenționează să aloce alte 10 milioane de euro la bugetul schemei.

(10)

Comisia a inițiat procedura de investigație formală în temeiul articolului 88 alineatul (2) din Tratatul CE, deoarece avea îndoieli cu privire la compatibilitatea ajutorului notificat cu piața comună, din motivele enumerate mai jos.

(11)

Având în vedere articolul 1 litera (c) din regulamentul procedural și articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (8) (în continuare, „regulamentul de punere în aplicare”), Comisia a considerat că majorarea bugetară notificată constituie o modificare a schemei și, prin urmare, un nou ajutor trebuie notificat Comisiei în temeiul articolului 88 alineatul (3) din Tratatul CE. Comisia a considerat, de asemenea, că evaluarea compatibilității ajutorului notificat cu piața comună trebuie să se bazeze pe normele aflate în prezent în vigoare. Regulamentul TDM nu mai este în vigoare începând cu 31 martie 2005 și, prin urmare, nu mai constituie un temei juridic pentru aprobarea ajutorului.

(12)

Comisia a observat, de asemenea, că ajutorul nu pare să fie compatibil cu piața comună, indiferent de dispozițiile relevante privind ajutorul de stat luate în considerare.

(13)

Italia a contestat motivele de îndoială ale Comisiei și a prezentat următoarele observații.

(14)

În primul rând, Italia contestă opinia Comisiei potrivit căreia măsura notificată reprezintă un nou ajutor. Italia argumentează că, în urma unei interpretări corecte a articolului 4 din regulamentul de punere în aplicare, clasificarea drept nou ajutor trebuie rezervată majorărilor bugetelor alocate schemelor de ajutor aprobate care sunt însoțite de o prelungire a termenelor în care societățile comerciale pot avea acces la beneficiile relevante, cu efecte denaturante asupra concurenței. Italia susține că această situație nu se aplică în mod evident în cazul de față, care vizează finalizarea inițiativelor pentru care s-a depus o solicitare formală în perioada în care regulamentul TDM era încă în vigoare. În acest sens, Italia argumentează, de asemenea, că articolul 4 din regulamentul de punere în aplicare reprezintă o dispoziție procedurală de stabilire a procedurilor pentru notificarea anumitor modificări ale ajutorului existent, care nu are nimic în comun cu evaluarea compatibilității, și, prin urmare, Comisia nu se poate baza pe acest articol în evaluarea compatibilității ajutorului de stat propus.

(15)

Italia aduce apoi observații cu privire la opinia Comisiei conform căreia regulamentul TDM nu mai reprezintă un temei juridic pentru compatibilitatea ajutorului notificat. Primul argument al Italiei este că această poziție este în contradicție cu poziția adoptată în regulamentul TDM, care, deși trebuia să se aplice până la data de 31 martie 2004 (fiind prelungită ulterior până la data de 31 martie 2005), avea drept temei juridic Regulamentul (CE) nr. 1540/98 al Consiliului din 29 iunie 1998 de stabilire de noi reguli referitoare la ajutoarele acordate în domeniul construcțiilor navale (9) (în continuare, „regulamentul privind construcțiile navale”), care trebuia să expire deja la data de 31 decembrie 2003.

(16)

În plus, Italia consideră că nu este clar de ce regulamentul TDM nu poate justifica „actualizarea” bugetului aferent schemei de ajutor, din moment ce aceasta este o simplă operațiune financiară menită să acorde același tratament constructorilor navali care au depus solicitări de finanțare în conformitate cu regulamentul TDM în perioada când acesta era în vigoare, dar care nu au putut beneficia de ajutor din cauza deficitului bugetar, cu cel aplicat constructorilor navali care au beneficiat deja de ajutor, în baza principiului general al tratamentului echitabil. Italia susține că, deși actualizarea resurselor privind politicile publice concepută să corecteze efectele previziunilor de timp sau de cost care s-au dovedit a fi nepotrivite presupune majorarea ajutorului inițial, aceasta nu reprezintă un nou ajutor sau este compatibilă în baza temeiului juridic care a justificat ajutorul inițial. Pe scurt, din perspectiva Italiei, situația în cauză se rezumă la soluționarea cazurilor de solicitări de ajutor de pe lista de așteptare, care se referă la contractele încheiate înainte de 31 martie 2005, fără ca aceasta să presupună o extindere a schemei, o lărgire a domeniului său de aplicare sau o modificare a structurii sale fundamentale. În sprijinul acestei opinii, Italia invocă principiile generale ale tratamentului echitabil, necesitatea de a acorda atenția cuvenită așteptărilor legitime ale beneficiarilor și jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile în cauzele 223/85 (10) și C-364/90 (11).

(17)

În fine, Italia argumentează că ajutorul notificat nu ar contraveni unei decizii a Organizației Mondiale a Comerțului prin care se constată că regulamentul TDM nu respectă normele OMC.

(18)

Având în vedere că măsura are caracter pur bugetar, compatibilitatea acesteia cu piața comună trebuie evaluată în raport cu măsurile pe care intenționează să le finanțeze, respectiv, să le acorde ajutor în cadrul schemei. Din motivele precizate în scrisoarea Comisiei din 19 mai 2004 menționată mai sus, schema reprezintă ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE.

(19)

În conformitate cu dispozițiile articolului 1 litera (c) din regulamentul procedural și ale articolului 4 din regulamentul de punere în aplicare, majorările bugetului unei scheme de ajutor aprobate reprezintă un nou ajutor dacă acestea depășesc 20 % din bugetul inițial. În cazul de față, majorarea notificată corespunde unui procent de 100 % din bugetul inițial și trebuie evaluată, în consecință, ca un nou ajutor, în conformitate cu dispozițiile articolului 87 din Tratatul CE.

(20)

Obiecțiile formulate de Italia în legătură cu aceasta nu schimbă evaluarea Comisiei.

(21)

În ceea ce privește conceptul de ajutor nou, care intră sub incidența obligației de notificare în temeiul articolului 88 alineatul (3) din Tratatul CE, Comisia aplică definițiile stabilite la articolul 1 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Una dintre noțiunile definite ca „ajutor nou” la articolul 1 litera (c) din regulamentul menționat este cea de „modificări ale ajutorului existent”.

(22)

Articolul 4 din regulamentul de punere în aplicare menționează, de asemenea, că „modificarea unui ajutor existent înseamnă orice schimbare în afară de modificarea cu caracter pur formal sau administrativ care nu poate afecta evaluarea compatibilității măsurii de ajutor cu piața comună”, inclusiv majorări ale bugetului alocat unei scheme de ajutor autorizate care depășesc 20 %. În acest sens, Comisia notează că articolul 4 din regulamentul de punere în aplicare nu reprezintă un temei juridic pentru evaluarea compatibilității unui ajutor nou și că nici nu s-a bazat pe articolul în cauză în acest scop, contrar afirmațiilor Italiei (a se vedea considerentul 13); dimpotrivă, acest articol clarifică modul în care Comisia ar trebui să aplice articolul 1 litera (c) din regulamentul procedural cu privire la conceptul de „ajutor nou”. Comisia menționează, de asemenea, că argumentul Italiei potrivit căruia măsura reprezintă o simplă „actualizare” a costurilor care s-au dovedit a fi nepotrivite, ceea ce nu modifică structura fundamentală a schemei, nu aduce atingere faptului că majorarea bugetară actuală reprezintă o modificare a ajutorului existent și constituie, în consecință, un ajutor nou, în conformitate cu articolul 1 litera (c) din regulamentul procedural și cu articolul 4 din regulamentul de punere în aplicare.

(23)

În mod asemănător, Comisia nu poate accepta argumentul Italiei potrivit căruia, în urma unei interpretări corecte a articolului 4 din regulamentul de punere în aplicare, clasificarea drept ajutor nou ar trebui să fie rezervată majorărilor bugetelor alocate schemelor de ajutor aprobate care sunt însoțite de o prelungire a termenului în care societățile comerciale pot avea acces la beneficiile relevante, cu efecte denaturante asupra concurenței. Comisia subliniază că majorările bugetului alocat unei scheme aprobate (cu excepția celor marginale de mai puțin de 20 %) sunt de natură a avea un impact asupra concurenței, întrucât permit statelor membre să acorde un ajutor mai mare decât cel aprobat inițial. Această modificare a efectelor schemei asupra concurenței obligă Comisia să efectueze o nouă evaluare a compatibilității acesteia cu piața comună. Rezultă că o majorare bugetară de proporțiile celei notificate de Italia nu poate fi considerată a avea un caracter pur formal sau administrativ sau de asemenea natură încât să nu afecteze evaluarea compatibilității ajutorului cu piața comună.

(24)

Prin urmare, Comisia confirmă că măsura notificată trebuie să fie evaluată ca ajutor de stat nou, în temeiul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE.

(25)

Cu privire la prima observație făcută de Italia în acest sens, Comisia subliniază în primul rând că temeiul juridic pentru adoptarea regulamentului TDM nu a fost regulamentul privind construcțiile navale, ci Tratatul CE, în special articolul 87 alineatul (3) litera (e) și articolele 93 și 133. În plus, Comisia nu vede nicio contradicție între poziția adoptată în situația de față și faptul că regulamentul TDM a făcut referire, în cazul unora din dispozițiile sale, la regulamentul privind construcțiile navale. Aceasta reprezintă o simplă chestiune de tehnică legislativă, prin care, pentru a se evita repetiția, regulamentul TDM nu a reiterat anumite definiții sau norme prevăzute deja în regulamentul privind construcțiile navale, ci pur și simplu a integrat conținutul acestor dispoziții prin trimiteri la acestea. Intenția nu a fost ca aplicarea regulamentului TDM cu privire la aceste aspecte să depindă de valabilitatea continuă a regulamentului privind construcțiile navale, ci de a crea dispoziții noi, autonome în regulamentul TDM cu un conținut asemănător dispozițiilor din regulamentul privind construcțiile navale la care făceau referire. Acest aspect nu contravine sub nicio formă opiniei Comisiei asupra cazului de față potrivit căreia un act al instituțiilor comunitare trebuie să aibă un temei juridic aflat în vigoare la data la care este adoptat actul respectiv.

(26)

După cum s-a menționat în decizia Comisiei din 30 aprilie 2008 de deschidere a procedurii de investigație formală, regulamentul TDM nu mai este în vigoare și, prin urmare, nu poate servi drept temei juridic pentru evaluarea noului ajutor. Din motivele precizate în decizia de inițiere a procedurii de investigare [alineatele (9) și (10)], ajutorul notificat nu este compatibil cu piața comună în temeiul Cadrului pentru ajutoarele de stat în domeniul construcțiilor navale (12) și nici nu pare a fi compatibil cu piața comună în baza oricăror alte dispoziții aplicabile cu privire la ajutorul de stat. Comisia remarcă, de asemenea, că Italia nu a propus niciun temei juridic alternativ pentru evaluarea compatibilității ajutorului, ci a susținut că acesta nu reprezintă un „ajutor nou”, argument pe care, așa cum s-a explicat în considerentele 18-22, Comisia nu îl poate accepta.

(27)

În mod asemănător, Comisia nu poate accepta argumentele Italiei cu privire la principiile juridice generale ale așteptărilor legitime și al tratamentului echitabil.

(28)

Potrivit Italiei, constructorii navali care au solicitat ajutor în cadrul schemei în perioada în care regulamentul TDM era încă în vigoare și care au îndeplinit condițiile de eligibilitate pentru acordarea ajutorului, dar nu au beneficiat de acesta din cauza unei lipse a resurselor bugetare, au așteptări legitime în ceea ce privește primirea ajutorului; ea susține, de asemenea, că în baza principiului general al protecției așteptărilor legitime (precum și din considerente de tratament echitabil cu constructorii navali care au beneficiat de ajutor din fondurile disponibile), aceștia sunt îndreptățiți să primească ajutorul, indiferent dacă regulamentul TDM se mai află sau nu în vigoare.

(29)

În conformitate cu jurisprudența consacrată, dreptul de a se baza pe principiul protecției așteptărilor legitime se extinde asupra oricărei persoane aflate într-o situație din care reiese în mod clar că autoritățile comunitare, prin furnizarea unor asigurări precise, l-au determinat să nutrească așteptări legitime. Cu toate acestea, o persoană nu poate invoca încălcarea acestui principiu decât dacă i s-au furnizat asigurări precise din partea autorităților (13).

(30)

În cazul de față, Comisia consideră că beneficiarii potențiali ai schemei ar putea invoca așteptarea legitimă ca orice ajutor acordat în condițiile schemei aprobate de Comisie, inclusiv limitarea bugetară la 10 milioane de euro, să fie legal. Cu toate acestea, argumentele aduse de Italia se referă la așteptarea de a beneficia de ajutor ulterior expirării schemei și, în special, de a beneficia de subvenții care depășesc bugetul aprobat, respectiv, o așteptare de a primi un nou ajutor de stat. O societate comercială nu poate nutri, în principiu, așteptări legitime de a beneficia de un ajutor care nu a fost aprobat de către Comisie în conformitate cu procedura prevăzută în Tratatul CE (14). Din același motiv, aceasta nu poate invoca principiul general al tratamentului echitabil pentru a solicita tratament egal cu cel aplicat beneficiarilor unui ajutor aprobat.

(31)

Italia citează, de asemenea, jurisprudența, care, în opinia sa, reflectă aplicarea principiului „accessorium sequitur principale” (decizia cu privire la problema principală se aplică și problemelor conexe) și susține deducția potrivit căreia, chiar dacă actualizarea resurselor privind politicile publice, concepută să corecteze efectele previziunilor de timp sau de cost care s-au dovedit a fi nepotrivite presupune o majorare a ajutorului inițial, aceasta nu reprezintă un ajutor nou sau este compatibilă cu temeiul juridic care a justificat ajutorul inițial.

(32)

Cu toate acestea, jurisprudența invocată nu susține poziția Italiei.

(33)

În hotărârea din cauza C 223/85, instanța a constatat că lipsa unei reacții, într-un termen rezonabil, din partea Comisiei în legătură cu faptul că ajutorul era conceput să acopere costurile suplimentare ale unei operațiuni care beneficiase de ajutor autorizat i-a furnizat beneficiarului așteptări legitime că ajutorul nu va întâmpina obiecții. Cu toate acestea, Comisia nu vede cum ar putea acest precedent fundamenta opinia Italiei potrivit căreia actualizarea bugetului aferent schemei nu reprezintă un ajutor nou sau, alternativ, este compatibilă în conformitate cu temeiul juridic care a justificat ajutorul inițial, respectiv regulamentul TDM. Dimpotrivă, Comisia reține că, în hotărârea în cauză, instanța nu a pus sub nicio formă la îndoială faptul că „ajutorul... menit să acopere costurile suplimentare ale unei operațiuni care beneficiase de un ajutor autorizat” necesita aprobarea Comisiei în temeiul articolului 87 alineatul (1) (la acea dată, 93) din Tratatul CE.

(34)

În plus, Italia nu a demonstrat că în cazul de față Comisia nu a reacționat în timp util. Dimpotrivă, mai degrabă Italia nu a comunicat majorarea bugetară a schemei în perioada în care regulamentul TDM era încă în vigoare.

(35)

Nici cauza C-364/90 nu susține opinia Italiei. În fragmentul din hotărârea la care face referire Italia, instanța se limitează la a constata că, în ceea ce privește Comisia, aceasta nu a justificat în mod corespunzător o decizie negativă cu privire la ajutorul de stat și subliniază că anumite documente prezentate în faza precontencioasă au fost suficient de clare pentru ca aceleași argumente să fie admisibile în procedura în fața instanței. Comisia nu consideră că aceste aspecte pur procedurale pot conferi autoritate opiniei Italiei potrivit căreia majorarea bugetului schemei ar trebui aprobată în baza regulamentului TDM, ca o chestiune ce intră sub incidența dreptului material. În fine, în ceea ce privește observația Italiei potrivit căreia ajutorul notificat nu contravine unei decizii a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) prin care s-a constatat că dispozițiile regulamentului TDM nu respectă normele OMC, Comisia a notat deja în deciziile anterioare că, în conformitate cu jurisprudența consacrată a Curții de Justiție, legislația comunitară trebuie interpretată, în măsura posibilului, în lumina dreptului internațional, inclusiv obligațiile CE față de OMC (15). Prin urmare, regulamentul TDM trebuie, de asemenea, interpretat în lumina obligațiilor internaționale ale Comunității (16).

(36)

În acest context, Comisia reamintește acțiunea Coreei de contestare a compatibilității regulamentului TDM cu normele OMC. La 22 aprilie 2005, un grup de experți a emis un raport a cărui concluzie era că regulamentul TDM și mai multe scheme naționale TDM — existente la momentul în care Coreea a inițiat litigiul cu OMC — încălcau articolul 23 alineatul (1) din Înțelegerea privind regulile și procedurile de soluționare a litigiilor (DSU) (17). La 20 iunie 2005, Organul de soluționare a litigiilor (OSL) al OMC a adoptat raportul grupului de experți, care recomanda alinierea de către Comunitate a regulamentului TDM și a schemelor naționale TDM la obligațiile sale care decurg din acordurile cu OMC (18). La 20 iulie 2005, Comunitatea a informat OSL că normele sale erau, în acel moment, în conformitate cu decizia și recomandările OSL, dat fiind că regulamentul TDM expirase la 31 martie 2005, iar statele membre nu mai puteau acorda ajutoare de funcționare în temeiul acestui regulament.

(37)

Raportul grupului de experți și hotărârea prin care OSL a adoptat raportul în cauză au condamnat regulamentul TDM per se pentru încălcarea normelor OMC și au solicitat Comunității să înceteze aplicarea acestuia. Obligația Comunității de a pune în aplicare decizia OSL se aplică și deciziilor viitoare de acordare a noilor ajutoare în temeiul regulamentului TDM (19). Comunitatea s-a angajat să nu mai aplice regulamentul pentru acordarea de noi ajutoare, informând OSL că normele sale erau, în acel moment, în conformitate cu decizia și recomandările OSL, dat fiind că regulamentul TDM expirase la 31 martie 2005, iar statele membre nu mai puteau acorda deci ajutoare de funcționare în temeiul regulamentului respectiv. În consecință, aprobarea ajutorului actual ar conduce la o încălcare a angajamentelor internaționale ale Comunității.

(38)

Din motivele menționate mai sus, Comisia constată că ajutorul de stat notificat este incompatibil cu piața comună,