23.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 344/29


REGULAMENTUL (UE) NR. 1281/2009 AL COMISIEI

din 22 decembrie 2009

de stabilire a prețurilor comunitare de vânzare a produselor piscicole enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului pentru sezonul de pescuit 2010

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură (1), în special articolul 25 alineatele (1) și (6),

întrucât:

(1)

Înainte de începerea sezonului de pescuit se stabilește, pentru fiecare dintre produsele menționate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 104/2000, un preț UE de vânzare, la un nivel de cel puțin 70 %, dar nu mai mare de 90 %, din prețul orientativ.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1212/2009 al Consiliului (2) stabilește prețurile orientative ale tuturor produselor în cauză pentru sezonul de pescuit 2010.

(3)

Prețurile pieței variază considerabil în funcție de specie și de modul de prezentare a produselor, în special în cazul calmarilor și al merluciului.

(4)

Prin urmare, trebuie fixați factori de conversie pentru diferitele specii și moduri de prezentare a produselor congelate debarcate în UE, în vederea stabilirii nivelului prețului care declanșează măsura de intervenție prevăzută la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 104/2000.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a produselor piscicole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prețurile UE de vânzare, menționate la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 104/2000, aplicabile în cursul sezonului de pescuit 2010 pentru produsele enumerate în anexa II la regulamentul respectiv, forma de prezentare și factorii de conversie aferenți sunt stabiliți în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2010.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 2009.

Pentru Comisie

José Manuel BARROSO

Președintele


(1)   JO L 17, 21.1.2000, p. 22.

(2)   JO L 327, 12.12.2009, p. 1.


ANEXĂ

Prețuri de vânzare și factori de conversie

Specie

Prezentare

Factor de conversie

Nivel de intervenție

Preț de vânzare

(EUR/tonă)

Halibut negru

(Reinhardtius hippoglossoides)

Întreg sau eviscerat, cu sau fără cap

1,0

0,85

1 629

Merluciu

(Merluccius spp.)

Întreg sau eviscerat, cu sau fără cap

1,0

0,85

1 027

Fileuri individuale

 

 

 

cu piele

1,0

0,85

1 261

fără piele

1,1

0,85

1 387

Doradă

(Dentex dentex și Pagellus spp.)

Întreagă sau eviscerată, cu sau fără cap

1,0

0,85

1 268

Pește-spadă

(Xiphias gladius)

Întreg sau eviscerat, cu sau fără cap

1,0

0,85

3 398

Creveți Penaeidae

Congelați

 

 

 

(a)

Parapenaeus Longirostris

 

1,0

0,85

3 461

(b)

Alte Penaeidae

 

1,0

0,85

6 847

Sepii

(Sepia officinalis, Rossia macrosoma și Sepiola rondeletti)

Congelate

1,0

0,85

1 628

Specii de calmar (Loligo spp.)

(a)

Loligo patagonica

Întreg, necurățat

1,00

0,85

1 002

Curățat

1,20

0,85

1 203

(b)

Loligo vulgaris

Întreg, necurățat

2,50

0,85

2 505

Curățat

2,90

0,85

2 906

Caracatiță

(Octopus spp.)

Congelată

1,00

0,85

1 837

Illex argentinus

Întreg, necurățat

1,00

0,80

685

Tub

1,70

0,80

1 164

Forme de prezentare comercială:

Întreg, necurățat

:

produs care nu a suferit niciun tratament

Curățat

:

produs care a fost cel puțin eviscerat

Tub

:

corp de calmar care a fost cel puțin eviscerat, iar capul a fost îndepărtat