16.10.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 271/10


REGULAMENTUL (CE) NR. 966/2009 AL COMISIEI

din 15 octombrie 2009

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 657/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește acordarea de ajutoare comunitare pentru furnizarea laptelui și a anumitor produse lactate elevilor din instituțiile școlare

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1), în special articolul 102 coroborat cu articolul 4,

întrucât:

(1)

Experiența a demonstrat că anumite produse care figurează în prezent în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 657/2008 al Comisiei (2) nu sunt disponibile pe piața din mai multe state membre.

(2)

Lista produselor trebuie extinsă pentru a se asigura că se poate utiliza, în statele membre, o gamă mai largă de produse eligibile pentru ajutor. Pentru că extinderea listei produselor eligibile nu atrage după sine o modificare a parametrilor de stabilire a cuantumului ajutorului, cuantumul ajutorului pentru produsele din categoria II trebuie să rămână neschimbat.

(3)

Experiența a demonstrat, de asemenea, că definițiile pentru brânză și îndulcitori nu sunt complete; în consecință, aceste definiții trebuie modificate.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 657/2008 trebuie modificat în consecință.

(5)

Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole nu a emis niciun aviz în termenul stabilit de președinte,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 657/2008 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 octombrie 2009.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)   JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)   JO L 183, 11.7.2008, p. 17.


ANEXĂ

„ANEXA I

LISTA PRODUSELOR ELIGIBILE PENTRU AJUTOR COMUNITAR

Categoria I

(a)

lapte tratat termic (1);

(b)

lapte tratat termic cu ciocolată, cu suc de fructe (2) sau aromatizat, care conține cel puțin 90 % din greutate lapte indicat la litera (a) și maximum 7 % adaos de zahăr (3) și/sau miere;

(c)

produse din lapte fermentat cu sau fără suc de fructe (2), aromatizate sau nearomatizate, care conțin cel puțin 90 % din greutate lapte indicat la litera (a) și maximum 7 % adaos de zahăr (3) și/sau miere.

Categoria II

Produse din lapte, fermentat sau nu, aromatizate sau nearomatizate, cu fructe (4), care conțin cel puțin 75 % din greutate lapte indicat la categoria I litera (a) și maximum 7 % adaos de zahăr (5) și/sau miere.

Categoria III

Brânzeturi proaspete și procesate, care conțin cel mult 10 % ingrediente care nu provin din lapte (6).

Categoria IV

Brânză Grana Padano și brânză Parmigiano Reggiano.

Categoria V

Brânzeturi care conțin cel mult 10 % ingrediente care nu provin din lapte și care nu se încadrează la categoriile III și IV (6).


(1)  Inclusiv băuturi pe bază de lapte fără lactoză.

(2)  Sucul de fructe se adaugă în conformitate cu Directiva 2001/112/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman.

(3)  În sensul prezentei categorii, prin zahăr se înțeleg produsele având codurile NC 1701 și 1702 . În produsele din această categorie, îndulcitorii se utilizează în conformitate cu Directiva 94/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 1994 privind îndulcitorii care trebuie utilizați în produsele alimentare.

(4)  În sensul prezentei categorii, produsele din lapte cu fructe conțin întotdeauna fructe, pulpă de fructe, piure de fructe sau suc de fructe. În sensul prezentei categorii, prin fructe se înțeleg produsele înregistrate la capitolul 8 din Nomenclatura combinată. Sucul de fructe, pulpa de fructe și piureul de fructe se adaugă în conformitate cu Directiva 2001/112/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman.

(5)  În sensul prezentei categorii, prin zahăr se înțeleg produsele având codurile NC 1701 și 1702 . Zahărul adăugat fructelor se include în adaosul maxim de zahăr de 7 %. În produsele din această categorie, îndulcitorii se utilizează în conformitate cu Directiva 94/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 1994 privind îndulcitorii care trebuie utilizați în produsele alimentare.

(6)  Produsele din această categorie sunt în conformitate cu cerințele prevăzute la punctul II din anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.