30.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 257/7


REGULAMENTUL (CE) NR. 910/2009 AL COMISIEI

din 29 septembrie 2009

privind autorizarea unei noi utilizări a preparatului de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 ca aditiv pentru hrana cailor (titularul autorizației Lallemand SAS)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor pentru hrana animalelor, precum și criteriile și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

Prezentul regulament autorizează o nouă utilizare a preparatului de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 ca aditiv pentru hrana cailor.

(3)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a preparatului prezentat în anexa la prezentul regulament. Cererea a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a efectuat evaluarea riscului în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Cererea se referă la autorizarea unei noi utilizări a preparatului de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 ca aditiv pentru hrana cailor, în vederea clasificării în categoria de aditivi „aditivi zootehnici”.

(6)

Utilizarea preparatului respectiv a fost autorizată pentru zece ani pentru capre și oi de lapte prin Regulamentul (CE) nr. 226/2007 al Comisiei (2) și pentru zece ani pentru miei prin Regulamentul (CE) nr. 1293/2008 al Comisiei (3).

(7)

Au fost prezentate noi date pentru susținerea cererii de autorizare pentru hrana cailor. În avizele sale din 12 septembrie 2006 (4) și 1 aprilie 2009 (5), autoritatea a concluzionat că preparatul de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 nu prezintă efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății oamenilor sau asupra mediului și că utilizarea preparatului poate avea un efect benefic semnificativ asupra digestiei fibrelor. Autoritatea nu a considerat necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. De asemenea, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului pentru hrana animalelor, prezentat de laboratorul comunitar de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(8)

Evaluarea preparatului respectiv arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, conform dispozițiilor din anexa la prezentul regulament.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Preparatul menționat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupului funcțional „promotori de digestibilitate”, este autorizat ca aditiv pentru hrana animalelor în condițiile prevăzute în anexă.

Articolul 2

Prezentul regulamentul intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 septembrie 2009.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)  JO L 64, 2.3.2007, p. 26.

(3)  JO L 340, 19.12.2008, p. 38.

(4)  The EFSA Journal (2006) 385, p. 1.

(5)  The EFSA Journal (2009) 1040, p. 1.


ANEXĂ

Număr de identificare al aditivului

Numele titularului autorizației

Aditiv

Compoziție, formulă chimică, descriere, metodă de analiză

Specia sau categoria de animale

Vârstă maximă

Conținut minim

Conținut maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

UFC/kg de furaj complet cu un conținut de umiditate de 12 %

Categoria aditivilor zootehnici. Grup funcțional: promotori de digestibilitate

4a1711

LALLEMAND SAS

Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077

 

Compoziția aditivului:

 

Formă solidă:

Preparatul de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 conține celule viabile uscate cu o concentrație minimă garantată de 2 × 1010 UFC/g.

 

Formă acoperită:

Preparatul de Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 conține celule viabile uscate cu o concentrație minimă garantată de 1 × 1010 UFC/g.

 

Caracterizarea substanței active:

Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077: 80 % de celule viabile uscate și 14 % de celule neviabile.

 

Metoda de analiză (1):

Metoda turnării pe placă și identificarea moleculară (PCR).

Cai

3,0 × 109

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecurilor se menționează temperatura de depozitare, durata de conservare și stabilitatea la granulare.

2.

Forma acoperită, destinată exclusiv includerii prin intermediul unui furaj granulat.

3.

Dacă produsul este manipulat sau amestecat într-un spațiu închis, utilizatorii trebuie să poarte ochelari și măști de protecție în timpul procesului de amestecare, dacă mixerele nu sunt echipate cu un sistem de evacuare.

20.10.2019


(1)  Detalii privind metodele de analiză sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului comunitar de referință: www.irmm.jrc.be/crl-feed-additives