4.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 202/3


REGULAMENTUL (CE) NR. 701/2009 AL COMISIEI

din 3 august 2009

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1182/2008 de stabilire în avans a valorii ajutorului pentru depozitarea privată a untului pentru anul 2009

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1), în special articolul 43 literele (a) și (d) coroborat cu articolul 4,

întrucât:

(1)

Prețurile produselor lactate pe piața mondială au scăzut drastic ca urmare a creșterii ofertei la nivel mondial și a scăderii cererii în contextul crizei economice și financiare. Prețurile produselor lactate pe piața comunitară s-au diminuat semnificativ. Ca urmare a efectului combinat al măsurilor de piață luate de la începutul acestui an, prețurile comunitare s-au stabilizat în jurul nivelului prețurilor de sprijin. Este esențial ca astfel de măsuri de sprijinire a pieței, precum depozitarea privată, să fie aplicate în continuare, atât timp cât este necesar, pentru a se evita o mai mare deteriorare a prețurilor și perturbarea pieței comunitare.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei (2) stabilește normele comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole.

(3)

Articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1182/2008 al Comisiei din 28 noiembrie 2008 de stabilire în avans a valorii ajutorului pentru depozitarea privată a untului pentru anul 2009 (3) prevede că perioada de intrare în depozitare contractuală pentru unt se încheie la 15 august 2009.

(4)

Având în vedere situația curentă și cea previzibilă a pieței, este necesară acordarea în continuare a ajutorului pentru depozitarea privată a untului care a intrat în depozitare contractuală între 15 august 2009 și 28 februarie 2010.

(5)

Pentru a evita excesul de ofertă pe piață, retragerea din depozit a produselor care au intrat după 15 august 2009 ar trebui să se efectueze numai începând cu 16 august 2010, iar perioada de depozitare contractuală ar trebui să fie de maximum 365 de zile.

(6)

Din motive de eficiență și de simplificare administrativă, ținând seama de situația specială a depozitării untului, controalele prevăzute la articolul 36 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 ar trebui efectuate cu privire la cel puțin o jumătate din numărul de contracte. Prin urmare, ar trebui introdusă o derogare de la articolul respectiv.

(7)

Ținând seama de lungimea perioadei de depozitare în conformitate cu măsura prelungită, plata în avans prevăzută la articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 ar trebui adaptată în cazul produselor depozitate după 15 august 2009.

(8)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1182/2008 ar trebui modificat în consecință.

(9)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1182/2008 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Prezentul regulament stabilește acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a untului sărat și nesărat, în conformitate cu articolul 28 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, pentru untul care a intrat în depozitare contractuală până la 28 februarie 2010.”

2.

La articolul 4, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Intrarea în depozitare contractuală se efectuează:

(a)

între 1 ianuarie și 15 august 2009; sau

(b)

între 16 august 2009 și 28 februarie 2010.

(3)   Retragerea din depozit se poate efectua numai:

(a)

începând cu 16 august 2009, în cazul produselor care au intrat în depozitare contractuală în perioada menționată la alineatul (2) litera (a);

(b)

începând cu 16 august 2010, în cazul produselor care au intrat în depozitare contractuală în perioada menționată la alineatul (2) litera (b).

(4)   Depozitarea contractuală se încheie:

(a)

în ziua precedentă datei retragerii din depozit sau cel târziu în ultima zi a lunii februarie din anul următor anului de intrare în depozitare, pentru produsele care au intrat în depozitare contractuală în perioada menționată la alineatul (2) litera (a);

(b)

în ziua precedentă datei retragerii din depozit, pentru produsele care au intrat în depozitare contractuală în perioada menționată la alineatul (2) litera (b).

(5)   Ajutorul poate fi acordat numai dacă perioada de depozitare contractuală durează:

(a)

între 90 și 227 de zile, pentru produsele depozitate în perioada menționată la alineatul (2) litera (a);

(b)

maximum 365 de zile, pentru produsele depozitate în perioada menționată la alineatul (2) litera (b).”

3.

La articolul 6 se introduc următoarele alineate:

„(3)   Prin derogare de la articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, plata în avans pentru untul care a intrat în depozitare contractuală în timpul perioadei menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament nu depășește valoarea ajutorului aferent unei perioade de depozitare de 168 de zile.

(4)   Prin derogare de la articolul 36 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, la finalul perioadei de depozitare contractuale, autoritatea de control verifică, pe parcursul întregii perioade de retragere din august 2009 și până în februarie 2010, prin eșantionare, greutatea și identificarea untului din depozit, în cazul a cel puțin o jumătate din numărul de contracte.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 3 august 2009.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 223, 21.8.2008, p. 3.

(3)  JO L 319, 29.11.2008, p. 49.