|
9.6.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 144/13 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 476/2009 AL COMISIEI
din 5 iunie 2009
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
|
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
|
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
|
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a tabelului menționat anterior. |
|
(4) |
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament. |
|
(5) |
Comitetul Codului Vamal nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat anterior.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 5 iunie 2009.
Pentru Comisie
László KOVÁCS
Membru al Comisiei
ANEXĂ
|
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Cod NC) |
Motive |
||||||
|
(1) |
(2) |
(3) |
||||||
|
Un echipament alcătuit din următoarele componente:
Prima componentă cântărește aproximativ 3,6 kg. Greutatea totală a echipamentului este de aproximativ 32 kg. Echipamentul este utilizat pentru operațiunile desfășurate sub apă și care includ capturarea de imagini și transferul acestora prin cablu dispozitivului de afișare sau dispozitivului de control. El este operațional până la o adâncime de aproximativ 90 m. |
8525 80 19 |
Clasificarea se stabilește pe baza regulii generale 1, a regulii generale 3 litera (b) și a regulii generale 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 4 la secțiunea XVI, precum și pe baza textului codurilor NC 8525 , 8525 80 și 8525 80 19 . Caracterul esențial al componentei, care este o cameră de televiziune (de la codul NC 8525 80 19 ) montată pe un vehicul submersibil, este furnizat de cameră și nu de vehicul, care doar transportă camera pe o distanță limitată. În consecință, această componentă trebuie clasificată, atunci când se prezintă separat, la codul NC 8525 80 19 . Deoarece componentele individuale sunt interconectate, iar echipamentul este format dintr-o serie de componente individuale destinate să asigure împreună o funcție bine determinată cuprinsă într-una din pozițiile de la capitolul 84 sau 85, este aplicabilă nota 4 la secțiunea XVI. Funcția echipamentului este aceea de a captura imagini fără a le stoca. În consecință, ansamblul echipamentului trebuie clasificat la codul NC 8525 80 19 , drept cameră de televiziune. |