21.4.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 101/14


REGULAMENTUL (CE) NR. 323/2009 AL COMISIEI

din 20 aprilie 2009

de înregistrare a unor denumiri în registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Wielkopolsky ser smażony (IGP), Budapesti téliszalámi (IGP)]

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 7 alineatul (4) primul paragraf,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 și în aplicarea articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, cererea de înregistrare a denumirii „Wielkopolsky ser smażony” depusă de Polonia și cererea de înregistrare a denumirii „Budapesti téliszalámi” depusă de Ungaria au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2).

(2)

Deoarece nicio declarație de opoziție nu a fost notificată Comisiei în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, aceste denumiri trebuie, așadar, înregistrate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se înregistrează denumirile care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 aprilie 2009.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 93, 31.3.2006, p. 12.

(2)  JO C 202, 8.8.2008, p. 23 (Wielkopolsky ser smażony), JO C 206, 13.8.2008, p. 16 (Budapesti téliszalámi).


ANEXĂ

Produse agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la tratat:

Clasa 1.2.   Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.)

UNGARIA

Budapesti téliszalámi (IGP)

Clasa 1.3.   Brânzeturi

POLONIA

Wielkopolsky ser smażony (IGP)