DIRECTIVA 2009/138/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 25 noiembrie 2009

privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II)

(reformare)

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 47 alineatul (2) și articolul 55,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

după consultarea Comitetului Regiunilor,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CUPRINS

TITLUL I

NORME GENERALE PRIVIND ACCESUL LA ACTIVITATE ȘI DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DE ASIGURARE ȘI DE REASIGURARE

CAPITOLUL I

Obiectul, domeniul de aplicare și definiții

Secţiunea 1

Obiectul și domeniul de aplicare

Articolul 1

Obiectul

Prezenta directivă stabilește norme privind următoarele:

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta directivă se aplică întreprinderilor de asigurare directă de viață și generală care sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau care doresc să se stabilească acolo.

De asemenea, se aplică întreprinderilor de reasigurare care desfășoară numai activități de reasigurare și care sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau care doresc să se stabilească într-un stat membru, cu excepția titlului IV.

(2)   În ceea ce privește asigurările generale, prezenta directivă se aplică activităților de asigurare generală din clasele enumerate în anexa I partea A. În sensul alineatului (1) primul paragraf, asigurarea generală include activitatea care reprezintă asistență furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor, absențelor de la domiciliu sau de la locul de reședință obișnuită ale acestora. Această activitate constă, în schimbul plății prealabile a unei prime, în luarea angajamentului de a ajuta imediat beneficiarul unui contract de asistență în cazul în care acesta se găsește în dificultate ca urmare a unui eveniment întâmplător, în cazurile și în condițiile prevăzute de contract.

Ajutorul poate consta în servicii în numerar sau în natură. Serviciile în natură pot fi, de asemenea, furnizate prin utilizarea personalului sau a materialului corespunzător prestatorului.

Activitatea de asistență nu cuprinde serviciile de administrare sau de menținere, serviciile post-vânzare sau simpla indicație sau prevedere a unui ajutor în calitate de intermediar.

(3)   În ceea ce privește asigurarea de viață, prezenta directivă se aplică:

Secţiunea 2

Excluderi din domeniul de aplicare

Subsecțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 3

Sisteme legale

Fără a se aduce atingere articolului 2 alineatul (3) litera (c), prezenta directivă nu se aplică asigurărilor care fac parte dintr-un sistem legal de asigurări sociale.

Articolul 4

Excludere din domeniul de aplicare datorită dimensiunii

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 3 și 5-10, prezenta directivă nu se aplică unei întreprinderi de asigurare care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(2)   Dacă oricare dintre valorile stabilite la alineatul (1) este depășită timp de trei ani consecutivi, prezenta directivă se aplică începând cu cel de-al patrulea an.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1), prezenta directivă se aplică tuturor întreprinderilor de asigurare care solicită să fie autorizate să desfășoare activități de asigurare și reasigurare și al căror venit anual din primele brute subscrise sau ale căror rezerve tehnice înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și din vehiculele investiționale, urmează, potrivit previziunilor, să depășească oricare dintre cuantumurile prevăzute la alineatul (1) în următorii cinci ani.

(4)   Prezenta directivă nu se mai aplică întreprinderilor de asigurare în cazul cărora autoritatea de supraveghere a verificat că îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

Alineatul (1) din prezentul articol nu se aplică atât timp cât întreprinderea de asigurare în cauză desfășoară activități în conformitate cu articolele 145-149.

(5)   Alineatele (1) și (4) nu împiedică o întreprindere să solicite autorizarea sau să continue să fie autorizată în conformitate cu prezenta directivă.

Subsecțiunea 2

Asigurarea generală

Articolul 5

Operațiuni

În ceea ce privește asigurarea generală, prezenta directivă nu se aplică următoarelor operațiuni:

Articolul 6

Asistență

(1)   Prezenta directivă nu se aplică activității de asistență care îndeplinește toate condițiile următoare:

(2)   În cazurile menționate la alineatul (1) litera (b) punctele (i) și (ii), condiția ca accidentul sau defecțiunea să fi survenit pe teritoriul statului membru al furnizorului garanției nu se aplică în cazul în care beneficiarul este un membru al organismului care furnizează garanția iar depanarea sau transportarea vehiculului se efectuează pe baza simplei prezentări a carnetului de membru, fără plata vreunei prime suplimentare, de către un organism similar din țara în cauză pe baza unui acord de reciprocitate sau, în cazul Irlandei și al Regatului Unit, în cazul în care operațiunile de asistență sunt realizate de către un același organism care operează în ambele state.

(3)   Prezenta directivă nu se aplică în cazul operațiunilor menționate la alineatul (1) litera (b) punctul (iii), dacă accidentul sau defecțiunea a survenit pe teritoriul Irlandei sau, în ceea ce privește Regatul Unit, pe teritoriul Irlandei de Nord, iar vehiculul, însoțit eventual de șofer și pasageri, este transportat până la domiciliul, punctul de plecare sau destinația de origine a acestora în interiorul unuia sau altuia dintre aceste teritorii.

(4)   Prezenta directivă nu se aplică operațiunilor de asistență efectuate de Automobil Club-ul Marelui Ducat al Luxemburgului în cazul în care accidentul sau defecțiunea care afectează un vehicul rutier a avut loc în afara teritoriului Marelui Ducat al Luxemburgului și asistența constă în transportarea vehiculului implicat în acel accident sau care a suferit defecțiunea, însoțit eventual de șofer și pasageri, până la domiciliul lor.

Articolul 7

Întreprinderi mutuale

Prezenta directivă nu se aplică întreprinderilor mutuale care desfășoară activități de asigurare generală și care au încheiat cu alte întreprinderi mutuale o convenție care implică reasigurarea integrală a polițelor de asigurare pe care le-au emis sau substituirea întreprinderii cesionare cu întreprinderea cedentă pentru executarea obligațiilor rezultate din contractele menționate anterior. În acest caz, întreprinderea cesionară se conformează normelor prezentei directive.

Articolul 8

Instituții

Prezenta directiva nu se aplică următoarelor organisme care desfășoară activități de asigurare generală, cu excepția cazului modificării statutului lor sau a legislației aplicabile în ceea ce privește competența:

Subsecțiunea 3

Asigurarea de viață

Articolul 9

Operațiuni și activități

În ceea ce privește asigurările de viață, prezenta directivă nu se aplică următoarelor operațiuni și activități:

Articolul 10

Organizații, întreprinderi și instituții

În ceea ce privește asigurările de viață, prezenta directivă nu se aplică următoarelor organizații, întreprinderi și instituții:

Subsecțiunea 4

Reasigurarea

Articolul 11

Reasigurarea

În ceea ce privește reasigurarea, prezenta directivă nu se aplică activității de reasigurare desfășurate sau garantate integral de guvernul unui stat membru care acționează, din motive legate de un interes public important, în calitate de reasigurător de ultimă instanță, inclusiv în cazul în care acest rol devine necesar din cauza unei situații de pe piață în care este imposibil să se obțină o acoperire comercială adecvată.

Articolul 12

Întreprinderi de reasigurare care își încetează activitatea

(1)   Întreprinderile de reasigurare care, până la 10 decembrie 2007, au încetat să subscrie noi contracte de reasigurare și se limitează la administrarea portofoliului existent în vederea încetării activității nu intră sub incidența prezentei directive.

(2)   Statele membre întocmesc o listă cu întreprinderile de reasigurare în cauză și o transmit tuturor celorlalte state membre.

Secţiunea 3

Definiții

Articolul 13

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

CAPITOLUL II

Accesul la activitate

Articolul 14

Principiul autorizării

(1)   Accesul la activitatea de asigurare directă sau de reasigurare care face obiectul prezentei directive este condiționată de emiterea unei autorizații prealabile.

(2)   Autorizația menționată la alineatul (1) se obține de la autoritățile de supraveghere din statul membru de origine de către următoarele întreprinderi:

Articolul 15

Domeniul de aplicare a autorizației

(1)   O autorizație acordată în temeiul articolului 14 este valabilă pe întreg teritoriul Comunității. Aceasta permite întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să își desfășoare activitatea în acel loc, autorizația respectivă acoperind, de asemenea, dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii.

(2)   Sub rezerva articolului 14, autorizația se acordă pentru o anumită clasă de asigurări directe enumerate în anexa I partea A sau în anexa II. Autorizația acoperă întreaga clasă, cu excepția cazului în care solicitantul dorește să acopere numai o parte dintre riscurile care aparțin clasei în cauză.

Riscurile cuprinse într-o clasă de asigurare nu pot fi clasificate într-o altă clasă de asigurare, cu excepția cazurilor menționate la articolul 16.

Autorizația poate fi acordată pentru două sau mai multe clase, în cazul în care legislația națională a unui stat membru permite desfășurarea simultană a activităților din clasele în cauză.

(3)   În ceea ce privește asigurarea generală, fiecare stat membru are libertatea de a acorda autorizația pentru grupele de clase de asigurare menționate în anexa I partea B.

Autoritățile de supraveghere pot limita autorizația solicitată pentru una dintre clase la operațiunile stabilite în planul de afaceri menționat la articolul 23.

(4)   Întreprinderile aflate sub incidența prezentei directive pot practica activitatea de asistență menționată la articolul 6 numai în cazul în care au primit autorizația pentru clasa 18 din anexa I partea A, fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (1). În acest caz, prezenta directivă se aplică acestor operațiuni.

(5)   În ceea ce privește reasigurarea, autorizația se acordă pentru activitatea de reasigurare generală, activitatea de reasigurare de viață sau orice tip de activitate de reasigurare.

Cererea de autorizare se analizează ținându-se seama de planul de afaceri care trebuie prezentat în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (c) și de respectarea condițiilor de autorizare stabilite de statul membru de la care se solicită autorizația.

Articolul 16

Riscuri auxiliare

(1)   Întreprinderea de asigurare care a obținut o autorizație pentru un risc principal dintr-o clasă de asigurare sau dintr-o grupă de clase de asigurare stabilită în anexa I, poate asigura și riscurile cuprinse într-o altă clasă de asigurare, fără a fi necesară obținerea unei autorizații pentru aceste riscuri, cu condiția ca riscurile să îndeplinească toate condițiile următoare:

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), riscurile cuprinse în clasele 14, 15 și 17 prevăzute în anexa I partea A nu pot fi considerate drept riscuri auxiliare pentru alte clase de asigurare.

Cu toate acestea, asigurarea de protecție juridică, prevăzută în clasa 17, poate fi considerată drept un risc auxiliar clasei 18, în cazul în care sunt întrunite condițiile prevăzute la alineatul (1) și oricare dintre condițiile următoare:

Articolul 17

Forma juridică a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare

(1)   Statul membru de origine impune oricărei întreprinderi care solicită autorizarea în temeiul articolului 14 să adopte una dintre formele juridice prevăzute în anexa III.

(2)   Statele membre pot constitui întreprinderi de drept public, cu condiția ca respectivele entități să aibă drept obiect de activitate operațiunile de asigurare sau de reasigurare, în condiții echivalente cu cele în care funcționează întreprinderile de drept privat.

(3)   Comisia poate adopta măsuri de punere în aplicare privind extinderea listei formelor prevăzute în anexa III.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Articolul 18

Condiții de autorizare

(1)   Statul membru de origine impune oricărei întreprinderi care solicită autorizația:

(2)   Întreprinderea de asigurare care solicită autorizația pentru extinderea activităților la alte clase de asigurare sau extinderea unei autorizații care include numai o parte din riscurile unei clase de asigurare trebuie să prezinte un plan de afaceri în conformitate cu articolul 23.

În plus, întreprinderea trebuie să prezinte dovada că dispune de fondurile proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim prevăzute la articolul 100 primul paragraf și la articolul 128.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2), o întreprindere de asigurare care desfășoară activități de asigurare de viață și care solicită autorizarea în vederea extinderii activității sale la riscurile incluse în clasa 1 sau 2 din anexa I partea A, în conformitate cu articolul 73, demonstrează că:

(4)   Fără a aduce atingere alineatului (2), o întreprindere de asigurare care desfășoară activități de asigurare generală pentru riscurile incluse în clasa 1 sau 2 din anexa I partea A și care solicită autorizarea în vederea extinderii activității sale la riscurile de asigurare de viață, în conformitate cu articolul 73, demonstrează că:

Articolul 19

Legături strânse

În cazul în care există legături strânse între întreprinderea de asigurare sau întreprinderea de reasigurare și alte persoane fizice sau juridice, autoritățile de supraveghere nu acordă autorizația decât în cazul în care respectivele legături nu împiedică buna desfășurare a misiunii lor de supraveghere.

Autoritățile de supraveghere refuză autorizația în cazul în care actele cu putere de lege și actele administrative dintr-o țară terță de care aparțin una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are legături strânse sau anumite dificultăți legate de aplicarea acestor acte împiedică buna desfășurare a misiunii lor de supraveghere.

Autoritățile de supraveghere impun întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să le furnizeze informațiile de care au nevoie pentru a se asigura de respectarea permanentă a condițiilor prevăzute la primul paragraf.

Articolul 20

Sediul central al întreprinderilor de asigurare și al întreprinderilor de reasigurare

Statele membre impun întreprinderilor de asigurare și de reasigurare ca sediile lor centrale să fie situate în același stat membru ca și sediul lor social.

Articolul 21

Condiții privind polițele și nivelul primelor

(1)   Statele membre nu impun aprobarea prealabilă sau notificări sistematice cu privire la condițiile de asigurare generale și speciale, nivelul primelor, bazele tehnice folosite în special la calcularea nivelului primelor și rezervelor tehnice sau la formulare și alte documente tipărite pe care o întreprindere intenționează să le folosească în interacțiunile sale cu deținătorii polițelor de asigurare sau cu întreprinderile cedente sau retrocedente.

Cu toate acestea, pentru asigurarea de viață și în scopul exclusiv de verificare a respectării dispozițiilor de drept intern referitoare la principiile actuariale, statul membru de origine poate impune o notificare sistematică privind bazele tehnice utilizate la calcularea nivelului primelor și rezervelor tehnice. Cerința respectivă nu constituie o condiție prealabilă pentru autorizarea unei întreprinderi de asigurare de viață.

(2)   Statele membre nu mențin și nu introduc notificarea prealabilă sau aprobarea majorărilor de tarife propuse, decât ca element al unui sistem general de control al prețurilor.

(3)   Statele membre pot verifica întreprinderile care solicită sau care au obținut autorizația pentru clasa 18 din anexa I partea A în ceea ce privește mijloacele directe sau indirecte privind personalul și materialele, inclusiv calificarea echipelor medicale și calitatea echipamentelor de care dispun pentru a face față angajamentelor din acea clasă de asigurare.

(4)   Statele membre pot să mențină sau să introducă acte cu putere de lege sau acte administrative care să prevadă aprobarea actului constitutiv și a statutului și comunicarea oricărui document necesar exercitării normale a supravegherii.

Articolul 22

Nevoi economice ale pieței

Statele membre nu impun ca o cerere de autorizație să fie examinată în funcție de nevoile economice ale pieței.

Articolul 23

Planul de afaceri

(1)   Planul de afaceri menționat la articolul 18 alineatul (1) litera (c) conține indicații sau justificări privind următoarele elemente:

(2)   Pe lângă elementele stabilite la alineatul (1), pentru primele trei exerciții financiare planul conține următoarele:

Articolul 24

Acționari și asociați care dețin o participație calificată

(1)   Autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine nu acordă unei întreprinderi autorizația de inițiere a activității de asigurare sau de reasigurare înainte de a fi obținut comunicarea identității acționarilor sau a asociaților, direcți sau indirecți, persoane fizice sau juridice, care dețin o participație calificată în respectiva întreprindere, precum și comunicarea cuantumului respectivei participații.

Aceste autorități refuză autorizația în cazul în care, ținând seama de necesitatea de a garanta o administrare corectă și prudentă a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, nu sunt mulțumite de calitatea acționarilor sau a asociaților.

(2)   În sensul alineatului (1), se ține seama de drepturile de vot menționate la articolele 9 și 10 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (31), precum și de condițiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) și (5) din directiva respectivă.

Statele membre nu țin seama de drepturile de vot sau acțiunile pe care le pot deține societăți de investiții sau instituții de credit ca urmare a subscrierii de instrumente financiare și/sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute în secțiunea A punctul 6 din anexa I la Directiva 2004/39/CE, cu condiția ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activității emitentului, pe de o parte, și cedate în termen de un an de la data achiziției, pe de altă parte.

Articolul 25

Refuzul autorizației

Orice decizie de refuz trebuie motivată în mod precis și notificată întreprinderii în cauză.

Fiecare stat membru prevede dreptul de a apela la instanță în cazul în care se refuză acordarea autorizației.

Aceeași posibilitate este prevăzută și pentru cazul în care autoritățile de supraveghere nu s-au pronunțat în ceea ce privește cererea de autorizare în termen de șase luni de la data primirii acesteia.

Articolul 26

Consultarea prealabilă a autorităților celorlalte state membre

(1)   Autoritățile de supraveghere din orice stat membru interesat sunt consultate înainte de acordarea autorizației unei întreprinderi care este:

(2)   Autoritățile unui stat membru implicat care sunt responsabile pentru supravegherea instituțiilor de credit sau a întreprinderilor de investiții sunt consultate înainte de acordarea unei autorizații unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare care este:

(3)   Autoritățile menționate la alineatele (1) și (2) se consultă, în special, în scopul evaluării calității acționarilor, precum și a cerințelor de competență și onorabilitate pentru toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care dețin alte funcții-cheie, asociate la gestionarea altei întreprinderi din același grup.

Respectivele autorități își comunică orice informații privind calitatea acționarilor și cerințele de competență și onorabilitate pentru toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care dețin alte funcții-cheie, în măsura în care aceste informații prezintă interes pentru celelalte autorități competente interesate pentru eliberarea unei autorizații sau pentru controlul continuu al respectării condițiilor de desfășurare a activității.

CAPITOLUL III

Autorități de supraveghere și norme generale

Articolul 27

Obiectivul principal al supravegherii

Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere dispun de mijloacele necesare și dețin expertiza, capacitatea și competențele necesare pentru atingerea principalului obiectiv al supravegherii, și anume protejarea deținătorilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor.

Articolul 28

Stabilitatea financiară și prociclicitatea

Fără a aduce atingere principalului obiectiv al supravegherii, prevăzut la articolul 27, statele membre garantează că, în exercitarea sarcinilor lor generale, autoritățile de supraveghere iau în considerare în mod adecvat impactul potențial al deciziilor lor asupra stabilității sistemelor financiare în cauză din Uniunea Europeană, în special în situații de urgență, ținând seama de informațiile disponibile la momentul respectiv.

În perioadele de perturbări excepționale ale piețelor financiare, autoritățile de supraveghere țin seama de posibilele efecte prociclice ale acțiunilor lor.

Articolul 29

Principiile generale ale supravegherii

(1)   Supravegherea se bazează pe o abordare prospectivă în funcție de riscuri. Aceasta include verificarea în mod continuu a desfășurării corespunzătoare a activității de asigurare sau de reasigurare și a respectării dispozițiilor de supraveghere de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare.

(2)   Supravegherea întreprinderilor de asigurare și reasigurare constă într-o combinație adecvată de activități la distanță și controale la sediu.

(3)   Statele membre se asigură că cerințele stabilite în prezenta directivă sunt aplicate proporțional cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activității unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare.

(4)   Comisia se asigură că normele de aplicare respectă principiul proporționalității, garantând astfel aplicarea proporțională a prezentei directive, în special în cazul întreprinderilor de asigurare mici.

Articolul 30

Autoritățile de supraveghere și sfera supravegherii

(1)   Supravegherea financiară a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, inclusiv a activităților pe care le desfășoară prin intermediul sucursalelor sau în regim de libertate de a presta servicii, ține exclusiv de competența statului membru de origine.

(2)   Supravegherea financiară prevăzută la alineatul (1) include verificarea, pentru ansamblul activităților întreprinderii de asigurare și de reasigurare, a solvabilității acesteia, a constituirii rezervelor sale tehnice, a activelor sale și a fondurilor proprii eligibile, în conformitate cu normele sau cu practicile adoptate în statul membru de origine în temeiul dispozițiilor adoptate la nivel comunitar.

În cazul în care întreprinderile de asigurare în cauză sunt autorizate să acopere riscurile incluse în clasa 18 din anexa I partea A, supravegherea se extinde, de asemenea, la controlul mijloacelor tehnice de care dispun întreprinderile de asigurare pentru a efectua operațiunile de asistență pe care se angajează să le efectueze, în măsura în care legislația statului membru de origine prevede un control al acestor mijloace.

(3)   În cazul în care autoritățile de supraveghere din statul membru în care este situat riscul sau din statul membru al angajamentului sau, în cazul unei societăți de reasigurare, autoritățile de reglementare din statul membru gazdă sunt îndreptățite să considere că activitățile unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare i-ar putea afecta soliditatea financiară, acestea informează autoritățile de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii respective.

Autoritățile de supraveghere din statul membru de origine stabilesc dacă întreprinderea îndeplinește principiile prudențiale stabilite de prezenta directivă.

Articolul 31

Transparență și răspundere

(1)   Autoritățile de supraveghere își duc la îndeplinire sarcinile în mod transparent și responsabil, respectând principiul protecției informațiilor confidențiale.

(2)   Statele membre se asigură că sunt publicate următoarele informații:

Publicarea informațiilor prevăzute la primul paragraf este suficientă pentru a permite o comparație între abordările adoptate în materie de supraveghere de către autoritățile de supraveghere ale diferitelor state membre.

Publicarea se face într-un format comun, informațiile fiind actualizate regulat. Informațiile menționate la primul paragraf literele (a)-(e) sunt disponibile în fiecare stat membru la o adresă electronică unică.

(3)   Statele membre prevăd proceduri transparente pentru numirea și destituirea membrilor organelor de conducere și de administrare ale propriilor autorități de supraveghere.

(4)   Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare referitoare la alineatul (2) prin care se precizează aspectele-cheie care trebuie să facă obiectul publicării datelor statistice agregate, precum și formatul, structura, cuprinsul și data publicării informațiilor.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Articolul 32

Interdicția de a refuza contracte de reasigurare sau de retrocesiune

(1)   Statul membru de origine al unei întreprinderi de asigurare nu poate refuza un contract de reasigurare încheiat cu o întreprindere de reasigurare sau cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu articolul 14 din motive direct legate de soliditatea financiară a respectivei întreprinderi de reasigurare sau a respectivei întreprinderi de asigurare.

(2)   Statul membru de origine al întreprinderii de reasigurare nu poate refuza un contract de retrocesiune încheiat de o întreprindere de reasigurare cu o altă întreprindere de reasigurare sau cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu articolul 14 din motive legate direct de soliditatea financiară a respectivei întreprinderi de reasigurare sau a respectivei întreprinderi de asigurare.

Articolul 33

Supravegherea sucursalelor stabilite într-un alt stat membru

Statele membre prevăd că, în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată într-un alt stat membru își desfășoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine pot, după ce au informat autoritățile de supraveghere ale statului membru gazdă în cauză, să procedeze chiar ele sau prin intermediul unor persoane desemnate în acest scop la verificarea la fața locului a informațiilor necesare pentru a asigura supravegherea financiară a întreprinderii.

Autoritățile statului membru gazdă în cauză pot participa la aceste verificări.

Articolul 34

Competențe de supraveghere generale

(1)   Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere au competența de a lua măsuri preventive și corective pentru a garanta că întreprinderile de asigurare și de reasigurare respectă actele cu putere de lege și actele administrative pe care trebuie să le respecte în fiecare stat membru.

(2)   Autoritățile de supraveghere au competența de a lua orice măsuri necesare, inclusiv, dacă este cazul, măsuri cu caracter administrativ sau financiar, în ceea ce privește întreprinderile de asigurare sau de reasigurare, precum și membrii organului administrativ, de conducere sau de control al acestora.

(3)   Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere au competența de a impune prezentarea tuturor informațiilor necesare pentru desfășurarea acțiunilor de supraveghere în conformitate cu articolul 35.

(4)   Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere au competența de a crea, pe lângă calcularea cerinței de capital de solvabilitate și dacă acest lucru este oportun, instrumentele cantitative necesare în cadrul procesului de supraveghere, pentru a evalua capacitatea întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare de a face față unor evenimente posibile sau unor schimbări viitoare ale condițiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra situației lor financiare globale. Autoritățile de supraveghere au competența de a impune efectuarea de către întreprinderi a testelor necesare.

(5)   Autoritățile de supraveghere au competența de a realiza controale la sediul întreprinderilor de asigurare și de reasigurare.

(6)   Competențele de supraveghere se aplică la momentul oportun și în mod proporțional.

(7)   Competențele cu privire la întreprinderile de asigurare și de reasigurare menționate la alineatele (1)-(5) sunt valabile și pentru activitățile externalizate ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare.

(8)   Măsurile stabilite la alineatele (1)-(5) și (7) sunt puse în aplicare, după caz, prin executare silită, prin intermediul instanțelor judecătorești.

Articolul 35

Informații care trebuie furnizate în scopuri de supraveghere

(1)   Statele membre impun întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să prezinte autorităților de supraveghere informațiile necesare pentru desfășurarea acțiunilor de supraveghere. Aceste informații conțin cel puțin informațiile necesare pentru următoarele acțiuni, în timpul desfășurării proceselor menționate la articolul 36:

(2)   Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere au următoarele competențe:

(3)   Informațiile menționate la alineatele (1) și (2) cuprind următoarele:

(4)   Informațiile menționate la alineatele (1) și (2) respectă următoarele principii:

(5)   Statele membre impun întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să dețină sisteme și structuri corespunzătoare pentru îndeplinirea cerințelor stabilite la alineatele (1)-(4), precum și o politică scrisă, aprobată de organul administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, care să asigure permanent adecvarea informațiilor prezentate.

(6)   Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare prin care se precizează care sunt informațiile menționate la alineatele (1)-(4), pentru a asigura, în măsura corespunzătoare, convergența raportării aferente activității de supraveghere.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Articolul 36

Procesul de supraveghere

(1)   Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere analizează și evaluează strategiile, procesele și procedurile de raportare instituite de întreprinderile de asigurare și de reasigurare în vederea respectării actelor cu putere de lege și actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive.

Această analiză și evaluare cuprinde evaluarea cerințelor calitative referitoare la sistemul de guvernanță, evaluarea riscurilor cu care se confruntă sau cu care s-ar putea confrunta întreprinderile în cauză și evaluarea capacității întreprinderilor respective de a estima riscurile ținând seama de mediul în care activează întreprinderile.

(2)   În special, autoritățile de supraveghere analizează și evaluează respectarea următoarelor elemente:

(3)   Autoritățile de supraveghere dispun de instrumente adecvate de monitorizare care le permit să identifice deteriorarea condițiilor financiare din cadrul unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare și să urmărească modul în care este remediată deteriorarea respectivă.

(4)   Autoritățile de supraveghere evaluează adecvarea metodelor și practicilor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare concepute în scopul identificării de evenimente posibile sau de schimbări viitoare ale condițiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra situației financiare globale a întreprinderii în cauză.

Autoritățile de supraveghere evaluează capacitatea întreprinderii de a face față acelor evenimente posibile sau schimbări viitoare ale condițiilor economice.

(5)   Autoritățile de supraveghere au competențele necesare pentru a impune întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să remedieze punctele slabe sau deficiențele identificate în cursul procesului de supraveghere.

(6)   Analizele și evaluările menționate la alineatele (1), (2) și (4) se efectuează în mod regulat.

Autoritățile de supraveghere stabilesc frecvența și sfera minimă a analizelor și evaluărilor respective în ceea ce privește natura, amploarea și complexitatea activităților întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.

Articolul 37

Majorarea de capital

(1)   În urma procesului de supraveghere, autoritățile de supraveghere pot, în situații excepționale, să stabilească o majorare de capital pentru o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, printr-o decizie care precizează motivele ce stau la baza majorării. Această posibilitate există doar în următoarele cazuri:

(2)   În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b), majorarea de capital se calculează în așa fel încât să se asigure respectarea de către întreprindere a dispozițiilor articolului 101 alineatul (3).

În cazurile prevăzute la alineatul (1) litera (c), majorarea de capital este proporțională cu riscurile semnificative generate de deficiențele care au condus la decizia autorității de supraveghere de a impune majorarea.

(3)   În cazurile stabilite la alineatul (1) literele (b) și (c), autoritatea de supraveghere se asigură că întreprinderea de asigurare sau de reasigurare depune toate eforturile pentru a remedia deficiențele care au dus la impunerea majorării de capital.

(4)   Majorarea de capital menționată la alineatul (1) se analizează cel puțin o dată pe an de către autoritatea de supraveghere și se elimină atunci când întreprinderea a remediat deficiențele care au dus la impunerea sa.

(5)   Cerința de capital de solvabilitate care include majorarea de capital impusă înlocuiește cerința de capital de solvabilitate inadecvată.

Fără a aduce atingere primului paragraf, cerința de capital de solvabilitate nu include majorarea de capital impusă în conformitate cu alineatul (1) litera (c) în scopul calculării marjei de risc menționate la articolul 77 alineatul (5).

(6)   Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare prin care se precizează mai în detaliu circumstanțele în care se poate impune o majorare de capital, precum și metodele de calcul al acesteia.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Articolul 38

Supravegherea funcțiilor și a activităților externalizate

(1)   Fără a aduce atingere articolului 49, statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare și de reasigurare care externalizează o funcție sau o activitate de asigurare sau de reasigurare iau măsurile necesare pentru a garanta îndeplinirea următoarelor condiții:

(2)   Statul membru în care este situat furnizorul de servicii permite autorităților de supraveghere sub jurisdicția cărora se află întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să realizeze, direct sau prin intermediul unor persoane pe care le desemnează în acest sens, controale la sediul furnizorului de servicii. Autoritatea de supraveghere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare informează autoritatea competentă din statul membru al furnizorului de servicii înainte de a efectua inspecția la fața locului. În cazul unei entități care nu face obiectul supravegherii, autoritatea competentă este autoritatea de supraveghere.

Autoritățile de supraveghere ale statului membru în care se află întreprinderea de asigurare sau de reasigurare pot delega autoritățile de supraveghere din statul membru în care se află furnizorul de servicii să efectueze astfel de controale la sediul acesteia.

Articolul 39

Transferul de portofoliu

(1)   În temeiul condițiilor prevăzute de legislația națională, statele membre autorizează întreprinderile de asigurare și de reasigurare cu sediul central pe teritoriul lor să transfere o parte sau întregul portofoliu de contracte încheiate fie pe baza dreptului de stabilire, fie pe baza libertății de a presta servicii, către o întreprindere cesionară stabilită în Comunitate.

Acest transfer poate fi autorizat doar în cazul în care autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii cesionare certifică faptul că, după preluarea transferului, întreprinderea cesionară deține fondurile proprii eligibile suficiente pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate menționată la articolul 100 primul paragraf.

(2)   În cazul întreprinderilor de asigurare se aplică alineatele (3)-(6).

(3)   În cazul în care o sucursală propune transferul unei părți sau a întregului său portofoliu de contracte, se consultă statul membru în care este situată sucursala respectivă.

(4)   În situațiile menționate la alineatele (1) și (3), autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii de asigurare cedente autorizează transferul după obținerea acordului autorităților din statele membre în care au fost încheiate contractele fie în temeiul libertății de stabilire, fie în temeiul libertății de a presta servicii.

(5)   Autoritățile statelor membre consultate își transmit avizul sau acordul autorităților statului membru de origine al întreprinderii de asigurare cedente în termen de trei luni de la data primirii unei cereri de consultare.

Absența unui răspuns din partea autorităților consultate în termenul în cauză se interpretează ca fiind acord tacit.

(6)   Un transfer de portofoliu autorizat în temeiul alineatelor (1)-(5) se publică fie înainte, fie după autorizare, în conformitate cu legislația națională a statului membru de origine, a statului membru în care este situat riscul sau a statului membru al angajamentului.

Aceste transferuri sunt automat opozabile în cazul deținătorilor polițelor de asigurare, asiguraților și al tuturor persoanelor cu drepturi sau obligații care rezultă din contractele transferate.

Primul și al doilea paragraf din prezentul alineat nu afectează dreptul statelor membre de a da asiguraților posibilitatea de anulare a contractelor într-un interval de timp fix după un astfel de transfer.

CAPITOLUL IV

Condiții care reglementează activitatea

Secţiunea 1

Răspunderea organului administrativ, de conducere sau de control

Articolul 40

Răspunderea organului administrativ, de conducere sau de control

Statele membre se asigură că organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare îi revine răspunderea finală privind respectarea de către întreprinderea în cauză a actelor cu putere de lege și a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive.

Secţiunea 2

Sistemul de guvernanță

Articolul 41

Cerințe generale de guvernanță

(1)   Statele membre impun tuturor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să dețină un sistem de guvernanță eficace, care să asigure o administrare corectă și prudentă a activității.

Acest sistem include cel puțin o structură organizatorică transparentă adecvată, cu o alocare clară și o separare corespunzătoare a responsabilităților, precum și un sistem eficace care să asigure transmiterea informațiilor. Sistemul include respectarea cerințelor stabilite la articolele 42-49.

Sistemul de guvernanță face obiectul unui control intern regulat.

(2)   Sistemul de guvernanță este proporțional cu natura, amploarea și complexitatea operațiunilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

(3)   Întreprinderile de asigurare sau de reasigurare dețin strategii privind cel puțin managementul riscurilor, controlul intern, auditul intern și, în cazul în care este relevant, externalizarea. Întreprinderile se asigură că aceste strategii sunt puse în aplicare.

Respectivele strategii sunt revizuite cel puțin o dată pe an. Acestea sunt supuse aprobării prealabile a organului administrativ, de conducere sau de control și sunt adaptate în funcție de orice modificare semnificativă a sistemului sau a domeniului în cauză.

(4)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare adoptă măsuri rezonabile pentru a asigura continuitatea și regularitatea în desfășurarea activităților lor, inclusiv prin elaborarea unor planuri pentru situații neprevăzute. În acest scop, întreprinderile utilizează sisteme, resurse și proceduri adecvate și proporționale.

(5)   Autoritățile de supraveghere dispun de mijloacele, metodele și competențele adecvate pentru a verifica sistemul de guvernanță al întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și pentru a evalua riscurile emergente, identificate de întreprinderile respective, care ar putea afecta soliditatea financiară a acestora.

Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere au competențele necesare pentru a solicita îmbunătățirea și consolidarea sistemului de guvernanță în vederea respectării cerințelor stabilite la articolele 42-49.

Articolul 42

Cerințe de competență și onorabilitate pentru persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care dețin alte funcții-cheie

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare se asigură că toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau dețin alte funcții-cheie îndeplinesc în orice moment următoarele cerințe:

(2)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare notifică autorității de supraveghere orice modificare a identității persoanelor care conduc efectiv întreprinderea sau care dețin alte funcții-cheie, odată cu toate informațiile necesare pentru a se evalua dacă eventualele persoane nou desemnate la conducerea întreprinderii îndeplinesc cerințele de competență și onorabilitate.

(3)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare notifică autoritatea de supraveghere dacă oricare dintre persoanele menționate la alineatele (1) și (2) au fost înlocuite deoarece nu mai îndeplineau cerințele prevăzute la alineatul (1)

Articolul 43

Dovada bunei reputații

(1)   În cazul în care un stat membru solicită propriilor resortisanți o dovadă a bunei reputații și a faptului că nu au înregistrat un faliment anterior, sau oricare dintre acestea, statul membru în cauză acceptă ca dovadă suficientă în ceea ce privește resortisanții altor state membre prezentarea unui extras din „cazierul judiciar” sau, dacă acest lucru nu este posibil, a unui document echivalent emis de către o autoritate judiciară sau administrativă competentă din statul membru de origine sau de proveniență al resortisantului străin, prin care se atestă îndeplinirea acestor cerințe.

(2)   În cazul în care statul membru de origine sau de proveniență al resortisantului străin nu emite documentul menționat la alineatul (1), acesta poate fi înlocuit printr-o declarație sub jurământ sau, în statele membre în care nu există o astfel de declarație, printr-o declarație solemnă dată de resortisantul străin în fața unei autorități judiciare sau administrative competente sau, după caz, în fața unui notar în statul membru de origine sau de proveniență al respectivului resortisant.

Autoritatea sau notarul în cauză emite un certificat care atestă autenticitatea declarației sub jurământ sau a declarației solemne.

Declarația menționată la primul paragraf privind inexistența unui faliment anterior poate fi, de asemenea, dată în fața unui organism profesional sau comercial competent din statul membru în cauză.

(3)   Termenul de prezentare a documentelor și a certificatelor prevăzute la alineatele (1) și (2) nu trebuie să depășească trei luni de la data emiterii acestora.

(4)   Statele membre desemnează autoritățile și organismele competente să emită documentele menționate la alineatele (1) și (2) și informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

Fiecare stat membru informează, de asemenea, celelalte state membre și Comisia cu privire la autoritățile sau organismele cărora urmează să li se prezinte documentele menționate la alineatele (1) și (2) pentru susținerea unei cereri de a desfășura pe teritoriul statului membru în cauză activitățile menționate la articolul 2.

Articolul 44

Managementul riscului

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare dispun de un sistem eficace de management al riscurilor, care cuprinde strategiile, procesele și procedurile de raportare necesare pentru a identifica, a evalua, a monitoriza, a administra și a raporta în mod continuu, atât la nivel individual, cât și la nivel agregat, riscurile la care sunt expuse sau la care ar putea fi expuse, precum și interdependențele acestora.

Acest sistem de management al riscurilor este eficace și bine integrat în structura organizatorică și în procesele decizionale ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, luând în considerare, în mod adecvat, persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau dețin alte funcții cheie.

(2)   Sistemul de management al riscurilor acoperă riscurile care urmează să fie incluse în calculul cerinței de capital de solvabilitate, astfel cum este stabilit la articolul 101 alineatul (4), precum și riscurile care nu sunt incluse, total sau parțial, în calculul acesteia.

Sistemul de management al riscurilor acoperă cel puțin următoarele domenii:

Strategia privind managementul riscurilor menționată la articolul 41 alineatul (3) cuprinde strategii referitoare la al doilea paragraf literele (a)-(f) din prezentul alineat.

(3)   În ceea ce privește riscul de investiții, întreprinderile de asigurare și de reasigurare demonstrează că respectă dispozițiile capitolului VI secțiunea 6.

(4)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare prevăd o funcție de management al riscurilor care este structurată în așa fel încât să faciliteze implementarea sistemului de management al riscurilor.

(5)   În cazul întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care utilizează un model intern parțial sau integral aprobat în conformitate cu articolele 112 și 113, funcția de management al riscurilor acoperă următoarele sarcini suplimentare:

Articolul 45

Evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității

(1)   În cadrul sistemului său de management al riscurilor, fiecare întreprindere de asigurare și de reasigurare procedează la evaluarea internă a riscurilor și solvabilității.

Această evaluare cuprinde cel puțin următoarele:

(2)   În sensul alineatului (1) litera (a), întreprinderea în cauză instituie procese proporționale cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activității sale, care îi dau posibilitatea să identifice și să evalueze în mod corespunzător riscurile la care se expune în viitorul apropiat sau îndepărtat și la care este sau ar putea fi expusă. Întreprinderea demonstrează metodele utilizate în respectiva evaluare.

(3)   În cazul menționat la alineatul (1) litera (c), atunci când se utilizează un model intern, evaluarea se face împreună cu recalibrarea care transformă valorile interne ale riscurilor în măsura riscului și calibrarea aferente cerinței de capital de solvabilitate.

(4)   Evaluarea internă a riscurilor și solvabilității reprezintă o parte integrantă a strategiei de afaceri și se ia permanent în considerare pentru deciziile strategice ale întreprinderii.

(5)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare realizează evaluarea menționată la alineatul (1) în mod regulat și fără întârziere după orice modificare importantă a profilului lor de risc.

(6)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare informează autoritățile de supraveghere cu privire la rezultatele fiecărei evaluări interne a riscurilor și solvabilității, în cadrul informațiilor furnizate în temeiul articolului 35.

(7)   Evaluarea internă a riscurilor și a solvabilității nu este utilizată pentru calcularea unei cerințe de capital. Cerința de capital de solvabilitate poate fi doar ajustată în conformitate cu articolele 37, 231-233 și 238.

Articolul 46

Control intern

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare dispun de un sistem eficace de control intern.

Acest sistem include cel puțin proceduri administrative și contabile, un cadru intern de control, proceduri corespunzătoare de raportare la toate nivelurile întreprinderii și o funcție de asigurare a conformității.

(2)   Funcția de asigurare a conformității include consilierea organului administrativ, de conducere sau de control în ceea ce privește actele cu putere de lege și actele administrative adoptate în temeiul prezentei directive. De asemenea, include o evaluare a impactului pe care ar putea să-l aibă orice schimbări ale mediului juridic asupra operațiunilor întreprinderii în cauză, precum și identificarea și evaluarea riscului de conformitate.

Articolul 47

Audit intern

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare prevăd o funcție eficace de audit intern.

Funcția de audit intern include o evaluare a caracterului adecvat și a eficacității sistemului de control intern și a altor elemente ale sistemului de guvernanță.

(2)   Funcția de audit intern este obiectivă și independentă de funcțiile operaționale.

(3)   Orice constatări și recomandări ale auditului intern se raportează organului administrativ, de conducere sau de control, care stabilește acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru fiecare dintre constatările și recomandările auditului intern și se asigură că acțiunile în cauză sunt întreprinse efectiv.

Articolul 48

Funcția actuarială

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare prevăd o funcție actuarială eficace și permanentă pentru:

(2)   Funcția actuarială se realizează de către persoane care dețin cunoștințe suficiente de matematici actuariale și financiare, proporționale cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activității întreprinderii de asigurare sau reasigurare și care pot să își dovedească experiența relevantă în raport cu standardele profesionale și cu alte standarde aplicabile.

Articolul 49

Externalizarea

(1)   Statele membre se asigură că întreprinderile rămân în continuare responsabile integral pentru respectarea tuturor obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive atunci când externalizează funcții sau orice activități de asigurare sau de reasigurare.

(2)   Externalizarea unor funcții sau activități operaționale critice sau semnificative se realizează în așa fel încât să nu aibă niciuna dintre următoarele consecințe:

(3)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare notifică în timp util autoritățile de supraveghere înainte de a externaliza funcții sau activități critice sau semnificative, precum și referitor la orice evoluții semnificative ulterioare privind funcțiile sau activitățile respective.

Articolul 50

Măsuri de punere în aplicare

(1)   Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare pentru a detalia următoarele:

(2)   Dacă este necesar pentru a asigura convergența adecvată a evaluării menționate la articolul 45 alineatul (1) litera (a), Comisia poate adopta măsuri de aplicare pentru a specifica mai detaliat elementele evaluării.

(3)   Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Secţiunea 3

Publicarea informațiilor

Articolul 51

Raportul privind solvabilitatea și situația financiară: conținut

(1)   Ținând seama de informațiile prevăzute la alineatul (3) și de principiile enunțate la articolul 35 alineatul (4), statele membre solicită întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să facă public, anual, un raport privind solvabilitatea și situația lor financiară.

Raportul respectiv cuprinde următoarele informații, fie incluse integral, fie prin trimiteri la informații echivalente, atât ca natură, cât și ca sferă, care au fost făcute publice în temeiul altor dispoziții legale sau de reglementare:

(2)   Descrierea menționată la alineatul (1) litera (e) punctul (i) cuprinde o analiză a oricăror schimbări semnificative față de perioada de raportare anterioară și o explicație a oricăror diferențe majore în ceea ce privește valoarea elementelor respective în situațiile financiare, precum și o scurtă descriere a transferabilității capitalului.

Informațiile publicate privind cerința de capital de solvabilitate prevăzute la alineatul (1) litera (e) punctul (ii) arată separat valoarea calculată în conformitate cu capitolul VI secțiunea 4 subsecțiunile 2 și 3 și orice majorare de capital impusă în conformitate cu articolul 37 sau impactul parametrilor specifici pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare trebuie să îi utilizeze în conformitate cu articolul 110, împreună cu informații concise privind justificarea acesteia de către autoritatea de supraveghere în cauză.

Cu toate acestea și fără a se aduce atingere niciunei prezentări de informații obligatorii în temeiul oricăror alte dispoziții legale sau de reglementare, statele membre pot prevedea ca, deși cerința de capital total de solvabilitate menționată la alineatul (1) litera (e) punctul (ii) este publicată, prezentarea separată a majorării de capital sau a impactului parametrilor specifici pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare trebuie să îi utilizeze în conformitate cu articolul 110 să nu fie necesară pe durata unei perioade de tranziție care nu depășește data de 31 octombrie 2017.

Informațiile publicate privind cerința de capital de solvabilitate sunt însoțite, dacă este cazul, de o indicație privind faptul că valoarea sa finală face încă obiectul unei evaluări de către autoritățile de supraveghere.

Articolul 52

Informații pentru CEIOPS și rapoarte elaborate de acesta

(1)   Statele membre impun autorităților de supraveghere să furnizeze anual următoarele informații CEIOPS:

(2)   CEIOPS publică anual următoarele informații:

(3)   CEIOPS furnizează Parlamentului European, Consiliului și Comisiei informațiile menționate la alineatul (2), împreună cu un raport care evidențiază gradul de convergență al practicilor autorităților de supraveghere din diferitele state membre în ceea ce privește utilizarea majorărilor de capital.

Articolul 53

Raportul privind solvabilitatea și situația financiară: principii aplicabile

(1)   Autoritățile de supraveghere permit întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să nu prezinte informații, atunci când:

(2)   În cazul în care autoritatea de supraveghere permite nepublicarea unor informații, întreprinderile menționează acest fapt în raportul privind solvabilitatea și situația financiară și explică motivele.

(3)   Autoritățile de supraveghere permit întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să utilizeze sau să facă trimiteri la informații publicate în temeiul altor dispoziții legale sau de reglementare, în măsura în care informațiile publicate sunt echivalente cu informațiile impuse în temeiul articolului 51 atât ca natură, cât și ca nivel.

(4)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică informațiilor prevăzute la articolul 51 alineatul (1) litera (e).

Articolul 54

Raportul privind solvabilitatea și situația financiară: actualizări și informații suplimentare furnizate în mod voluntar

(1)   În cazul unei evoluții majore care afectează în mod semnificativ pertinența informațiilor publicate în conformitate cu articolele 51 și 53, întreprinderile de asigurare și de reasigurare publică informații corespunzătoare cu privire la natura și efectele respectivei evoluții majore.

În sensul primului paragraf, cel puțin următoarele se consideră evoluții majore atunci când:

În ceea ce privește al doilea paragraf litera (a), autoritățile de supraveghere impun întreprinderii în cauză să prezinte imediat valoarea neconformității, împreună cu o explicație privind cauza și consecințele acesteia, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate. În cazul în care, în ciuda planului de finanțare pe termen scurt considerat inițial realist, o neconformitate cu cerința de capital de solvabilitate nu a fost rezolvată în termen de trei luni de la constatarea sa, aceasta se prezintă la sfârșitul perioadei respective, împreună cu o explicație privind cauza și consecințele sale, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate, precum și eventualele măsuri de remediere planificate.

În cazul menționat la al doilea paragraf litera (b), autoritățile de supraveghere impun întreprinderii în cauză să prezinte imediat valoarea neconformității, împreună cu o explicație privind cauza și consecințele acesteia, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate. În cazul în care, în ciuda planului de redresare considerat inițial realist, o neconformitate semnificativă cu cerința de capital de solvabilitate nu a fost rezolvată în termen de șase luni de la constatarea sa, aceasta se prezintă la sfârșitul perioadei respective, împreună cu o explicație privind cauza și consecințele sale, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate, precum și eventualele măsuri de remediere planificate.

(2)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot publica, în mod voluntar, orice informații sau explicații legate de solvabilitatea și situația financiară proprie a căror prezentare nu este deja impusă în conformitate cu articolele 51 și 53 și cu alineatul (1) din prezentul articol.

Articolul 55

Raportul privind solvabilitatea și situația financiară: strategie și aprobare

(1)   Statele membre impun întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să dețină sisteme și structuri corespunzătoare pentru a îndeplini cerințele stabilite la articolele 51 și 53, precum și la articolul 54 alineatul (1), precum și să aibă o strategie care să asigure faptul că toate informațiile publicate în conformitate cu articolele 51, 53 și 54 sunt în permanență adecvate.

(2)   Raportul privind solvabilitatea și situația financiară este supus aprobării organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare și este publicat doar după obținerea aprobării respective.

Articolul 56

Raportul privind solvabilitatea și situația financiară: măsuri de punere în aplicare

Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare prin care se detaliază informațiile care trebuie publicate și modalitățile prin care se va duce la îndeplinire acest lucru.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Secţiunea 4

Participații calificate

Articolul 57

Achiziții

(1)   Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice sau unor astfel de persoane care acționează concertat (denumite în continuare „potențialul achizitor”), care a decis fie să achiziționeze, direct sau indirect, o participație calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, sau să majoreze, direct sau indirect, o astfel de participație calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, astfel încât proporția drepturilor de vot sau a capitalului deținut să fie cel puțin egală cu 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să devină filiala sa („proiect de achiziție”), să notifice mai întâi în scris autoritățile de supraveghere ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cadrul căreia intenționează să achiziționeze ori să majoreze o participație calificată, indicând valoarea participației vizate și informațiile relevante, astfel cum se prevede la articolul 59 alineatul (4). Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.

(2)   Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice care a decis să cedeze, direct sau indirect, o participație calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare să notifice mai întâi în scris autoritățile de supraveghere din statul membru de origine, indicând mărimea participației pe care intenționează să o dețină persoana respectivă în urma cesiunii. O astfel de persoană trebuie, de asemenea, să notifice autoritățile de supraveghere dacă a decis să își reducă participația calificată astfel încât proporția drepturilor de vot sau a capitalului deținut să scadă sub 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să înceteze să mai fie filiala respectivei persoane. Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.

Articolul 58

Termenul de evaluare

(1)   Autoritățile de supraveghere transmit potențialului achizitor, imediat și, în orice caz, în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării prevăzute la articolul 57 alineatul (1), precum și de la eventuala primire ulterioară a informațiilor menționate la alineatul (2), confirmarea de primire în scris.

Autoritățile de supraveghere au la dispoziție un termen de cel mult ș60 de zile lucrătoare de la data confirmării scrise de primire a notificării, precum și a tuturor documentelor pe care statele membre le solicită în baza listei menționate la articolul 59 alineatul (4) („termen de evaluare”), pentru a realiza evaluarea prevăzută la articolul 59 alineatul (1) („evaluarea”).

În momentul transmiterii confirmării de primire, autoritățile de supraveghere comunică potențialului achizitor data de expirare a termenului de evaluare.

(2)   În cursul termenului de evaluare, dar nu mai târziu de cea de-a cincizecea zi lucrătoare a termenului respectiv, autoritățile de supraveghere pot, dacă este necesar, să solicite informații suplimentare necesare pentru finalizarea evaluării. O astfel de solicitare se face în scris, precizându-se informațiile suplimentare necesare.

Termenul de evaluare se întrerupe între data solicitării de informații de către autoritățile de supraveghere și data primirii răspunsului potențialului achizitor la această solicitare. Întreruperea nu poate depăși 20 de zile lucrătoare. Orice solicitări suplimentare formulate de autoritățile de supraveghere în vederea completării sau clarificării informațiilor sunt la discreția autorităților competente, dar nu pot conduce la întreruperea termenului de evaluare.

(3)   Autoritățile de supraveghere pot prelungi perioada de întrerupere menționată la alineatul (2) paragraful al doilea cu până la 30 de zile lucrătoare în cazul în care potențialul achizitor este:

(4)   În cazul în care autoritățile de supraveghere, la finalizarea evaluării, decid să se opună proiectului de achiziție, acestea informează în scris potențialul achizitor în termen de două zile lucrătoare și fără a depăși termenul de evaluare, indicând motivele care au stat la baza acestei decizii. În conformitate cu legislația națională, la cererea potențialului achizitor, se poate pune la dispoziția publicului o motivare corespunzătoare a deciziei. Aceasta nu împiedică un stat membru să permită autorității de supraveghere să facă publică motivarea respectivă, fără a fi necesară cererea potențialului achizitor.

(5)   În cazul în care autoritățile de supraveghere nu se opun proiectului de achiziție, în cursul termenului de evaluare, aceasta se consideră aprobată.

(6)   Autoritățile de supraveghere pot stabili un termen maxim pentru finalizarea proiectului de achiziție și îl pot prelungi, atunci când este necesar.

(7)   Statele membre nu pot impune cerințe mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă pentru notificarea autorităților de supraveghere și pentru aprobarea de către acestea a unor achiziții directe sau indirecte de capital sau de drepturi de vot.

(8)   Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare prin care se precizează detalii cu privire la adaptarea criteriilor stabilite la articolul 59 alineatul (1), pentru a ține seama de evoluțiile viitoare și pentru a asigura o aplicare uniformă a articolelor 57-63.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Articolul 59

Evaluarea

(1)   La examinarea notificării prevăzute la articolul 57 alineatul (1) și a informațiilor menționate la articolul 58 alineatul (2), autoritățile de supraveghere evaluează, pentru a asigura administrarea corectă și prudentă a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare vizate de achiziție și ținând seama de posibila influență a potențialului achizitor asupra întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, caracterul adecvat al potențialului achizitor, precum și soliditatea financiară a proiectului de achiziție, pe baza tuturor criteriilor următoare:

(2)   Autoritățile de supraveghere se pot opune proiectului de achiziție numai în cazul în care există motive rezonabile în acest sens, în conformitate cu criteriile stabilite la alineatul (1), sau în cazul în care informațiile furnizate de potențialul achizitor sunt incomplete.

(3)   Statele membre nu impun condiții prealabile în ceea ce privește cota de participație care trebuie să fie achiziționată și nici nu permit autorităților lor de supraveghere să examineze proiectul de achiziție în termenii cerințelor economice ale pieței.

(4)   Statele membre fac publică o listă cu informațiile necesare pentru a efectua evaluarea și care trebuie furnizată autorităților de supraveghere în momentul notificării menționate la articolul 57 alineatul (1). Informațiile solicitate sunt proporționale cu și adaptate la natura potențialului achizitor și a proiectului de achiziție. Statele membre nu solicită informații care nu prezintă relevanță pentru o evaluare prudențială.

(5)   Fără a aduce atingere articolului 58 alineatele (1), (2) și (3), în cazul în care autoritatea de supraveghere este notificată în legătură cu două sau mai multe proiecte de achiziție sau de majorare de participații calificate pentru aceeași întreprindere de asigurare sau de reasigurare, aceasta din urmă tratează potențialii achizitori în mod nediscriminatoriu.

Articolul 60

Achizițiile realizate de întreprinderi financiare reglementate

(1)   Autoritățile de supraveghere implicate acționează consultându-se reciproc pe deplin atunci când efectuează evaluarea, în cazul în care potențialul achizitor este:

(2)   Autoritățile de supraveghere își furnizează reciproc informații esențiale sau relevante pentru evaluare, fără întârzieri nejustificate. Astfel, acestea își comunică, la cerere, orice informație relevantă și, din oficiu, orice informație esențială. Decizia autorității de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare vizată de proiectul de achiziție indică orice opinii sau rezerve formulate de autoritatea de supraveghere responsabilă pentru potențialul achizitor.

Articolul 61

Informarea autorităților de supraveghere de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare

Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare anunță autoritățile de supraveghere din statul său membru de origine, de îndată ce ia la cunoștință de aceasta, în legătură cu achizițiile sau cesiunile de participații din capitalul său care duc la creșterea sau scăderea respectivelor participații peste sau sub unul din pragurile menționate la articolele 57 și 58 alineatele (1) – (7).

De asemenea, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare comunică autorităților de supraveghere din statul său membru de origine, cel puțin o dată pe an, identitatea acționarilor sau asociaților care dețin participații calificate, precum și cuantumul respectivelor participații, astfel cum rezultă acesta, de exemplu, din informațiile difuzate cu ocazia adunărilor generale anuale ale acționarilor sau asociaților ori din informațiile comunicate în temeiul obligațiilor asumate privind societățile cotate la o bursă de valori.

Articolul 62

Participații calificate, competențele autorităților de supraveghere

Statele membre prevăd că, în cazul în care influența exercitată de persoanele menționate la articolul 57 este susceptibilă de a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine al respectivei întreprinderi în capitalul căreia se intenționează achiziționarea sau creșterea unei participații calificate iau măsurile adecvate pentru a pune capăt acestei situații. Aceste măsuri pot consta, de exemplu, în instrucțiuni obligatorii, în sancțiuni la adresa directorilor sau a administratorilor sau în suspendarea exercitării drepturilor de vot asociate acțiunilor sau cotelor din capital deținute de acționarii sau de asociații în cauză.

Se aplică măsuri similare persoanelor fizice sau juridice care nu respectă obligația de notificare prealabilă menționată la articolul 57.

În cazul în care se achiziționează o participație în ciuda faptului că autoritățile de supraveghere și-au exprimat dezacordul față de aceasta, statele membre, independent de alte sancțiuni care pot fi adoptate, dispun adoptarea uneia dintre următoarele măsuri:

Articolul 63

Drepturi de vot

În sensul prezentei secțiuni, se ține seama de drepturile de vot menționate la articolele 9 și 10 din Directiva 2004/109/CE, precum și de condițiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) și (5) din directiva respectivă.

Statele membre nu țin seama de drepturile de vot sau acțiunile pe care le pot deține societăți de investiții sau instituțiile de credit ca urmare a subscrierii de instrumente financiare și/sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute la punctul 6 din secțiunea A din anexa I la Directiva 2004/39/CE, cu condiția ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activității emitentului, pe de o parte, și cedate în termen de un an de la data achiziției, pe de altă parte.

Secţiunea 5

Secretul profesional, schimbul de informații și promovarea convergenței practicilor de supraveghere

Articolul 64

Secretul profesional

Statele membre dispun ca toate persoanele care desfășoară sau care au desfășurat o activitate în contul autorităților de supraveghere, precum și auditorii și experții mandatați de autoritățile de supraveghere să fie legați de obligația de secret profesional.

Fără a aduce atingere cazurilor de drept penal, nicio informație confidențială primită de respectivele persoane într-un context profesional nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorități, cu excepția prezentării sale într-o formă sintetică sau agregată, astfel încât întreprinderile de asigurare și de reasigurare să nu poată fi identificate.

Cu toate acestea, în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a fost declarată falimentară sau în cazul în care a fost dispusă de către un tribunal lichidarea sa silită, informațiile confidențiale care nu se referă la terții implicați în tentativele de salvare a întreprinderii pot fi divulgate în cadrul procedurilor civile sau comerciale.

Articolul 65

Schimb de informații între autoritățile de supraveghere ale statelor membre

Articolul 64 nu împiedică schimbul de informații între autoritățile de supraveghere ale diverselor state membre. Respectivele informații țin de obligația de secret profesional prevăzută la articolul 64.

Articolul 66

Acorduri de cooperare cu țările terțe

Statele membre pot încheia acorduri de cooperare care prevăd schimbul de informații cu autoritățile de supraveghere ale țărilor terțe sau cu autoritățile sau organismele din țările terțe, astfel cum au fost definite la articolul 68 alineatele (1) și (2), numai în situația în care informațiile care urmează să fie comunicate beneficiază de garanții ale secretului profesional cel puțin echivalente cu cele menționate în prezenta secțiune. Acest schimb de informații trebuie să aibă ca scop îndeplinirea misiunii de supraveghere a autorităților sau a organismelor în cauză.

În cazul în care informațiile care urmează să fie divulgate unei țări terțe de către un stat membru provin de la un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorității de supraveghere din statul membru respectiv și, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectiva autoritate și-a dat acordul.

Articolul 67

Utilizarea informațiilor confidențiale

Autoritățile de supraveghere care, în temeiul articolelor 64 sau 65, primesc informații confidențiale, nu le pot utiliza decât pentru exercitarea funcțiilor lor și cu următoarele scopuri:

Articolul 68

Schimbul de informații cu alte autorități

(1)   Articolele 64 și 67 nu împiedică niciuna dintre următoarele activități:

Schimbul de informații menționat la literele (b) și (c) poate avea loc și între diferite state membre.

Informațiile primite de autoritățile, organismele și persoanele menționate intră sub incidența obligației de secret profesional prevăzută la articolul 64.

(2)   Articolele 64-67 nu împiedică statele membre să autorizeze schimbul de informații între autoritățile de supraveghere și una dintre următoarele autorități sau persoane:

Statele membre care aplică primul paragraf impun cel puțin respectarea următoarelor condiții:

Statele membre comunică celorlalte state membre și Comisiei identitatea autorităților, a persoanelor sau a organismelor care pot primi informații în temeiul primului și a celui de-al doilea paragraf.

(3)   Articolele 64-67 nu împiedică statele membre, în scopul de a consolida stabilitatea și integritatea sistemului financiar, să autorizeze schimbul de informații între autoritățile de supraveghere și autoritățile sau organismele responsabile pentru depistarea și investigarea cazurilor de încălcare a dreptului societăților comerciale.

Statele membre care aplică primul paragraf impun cel puțin respectarea următoarelor condiții:

În cazul în care, într-un stat membru, autoritățile sau organismele prevăzute la primul paragraf își îndeplinesc misiunea de depistare sau de investigare făcând apel la persoane împuternicite, având în vedere necesitatea unor competențe speciale, în acest scop și care nu sunt funcționari publici, posibilitatea de realizare a schimbului de informații prevăzută la primul paragraf poate fi extinsă și la aceste persoane în condițiile prevăzute la al doilea paragraf.

În scopul aplicării celui de-al doilea paragraf litera (c), autoritățile sau organismele menționate la primul paragraf comunică autorităților de supraveghere de la care provin informațiile identitatea și mandatul precis al persoanelor cărora le vor fi transmise.

(4)   Statele membre comunică celorlalte state membre și Comisiei identitatea autorităților, persoanelor sau organismelor care pot primi informații în temeiul alineatului (3).

Articolul 69

Comunicarea de informații administrațiilor centrale responsabile pentru legislația financiară

Articolele 64 și 67 nu împiedică statele membre să autorizeze, în temeiul actelor cu putere de lege, comunicarea anumitor informații către alte departamente din administrațiile lor centrale responsabile pentru legislația referitoare la supravegherea instituțiilor de credit, a instituțiilor financiare, a serviciilor de investiții și a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, precum și inspectorilor mandatați de departamentele respective.

O astfel de comunicare nu poate avea loc decât în cazul în care acest lucru este necesar din motive de control prudențial. Statele membre prevăd, cu toate acestea, că informațiile primite în temeiul articolului 65 și al articolului 68 alineatul (1) și informațiile obținute prin intermediul unor controale la sediu menționate la articolul 32 pot face obiectul comunicărilor numai cu acordul explicit al autorităților de supraveghere de la care provin sau al autorităților de supraveghere ale statului membru în care s-a efectuat controlul la sediu.

Articolul 70

Transmiterea de informații băncilor centrale și autorităților monetare

Fără a aduce atingere prezentei secțiuni, autoritățile de supraveghere pot transmite informațiile destinate să contribuie la îndeplinirea misiunii lor următoarelor organisme și autorități:

Autoritățile sau organismele respective pot, de asemenea, să comunice autorităților de supraveghere informațiile de care ar putea avea nevoie în sensul articolului 67. Informațiile primite în acest context sunt supuse dispozițiilor privind obligația de secret profesional prevăzute în prezenta secțiune.

Articolul 71

Convergența practicilor de supraveghere

(1)   Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere au un mandat la nivelul Uniunii Europene.

(2)   Statele membre se asigură că, în exercitarea atribuțiilor care le revin, autoritățile de supraveghere țin seama de convergența în ceea ce privește instrumentele de supraveghere și practicile de supraveghere în punerea în aplicare a cerințelor legislative, de reglementare și administrative adoptate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere participă la activitățile CEIOPS în conformitate cu Decizia 2009/79/CE și iau în considerare în mod corespunzător liniile directoare și recomandările acestuia menționate la alineatul (3) din prezentul articol.

(3)   CEIOPS emite, dacă este necesar, linii directoare și recomandări fără caracter obligatoriu pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei directive și a măsurilor sale de punere în aplicare pentru a îmbunătăți convergența practicilor de supraveghere. În plus, CEIOPS prezintă regulat, cel puțin o dată la doi ani, Parlamentului European, Consiliului și Comisiei rapoarte privind evoluția convergenței în domeniul supravegherii la nivelul Comunității.

Secţiunea 6

Atribuțiile auditorilor

Articolul 72

Atribuțiile auditorilor

(1)   Statele membre prevăd cel puțin că persoanele care sunt autorizate în înțelesul celei de-a opta Directive 84/253/CEE a Consiliului din 10 aprilie 1984 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din Tratatul CEE, privind autorizarea persoanelor care răspund de controlul legal al documentelor contabile (34) și care desfășoară în cadrul unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare auditarea legală menționată la articolul 51 din Directiva 78/660/CEE, la articolul 37 din Directiva 83/349/CEE sau la articolul 31 din Directiva 85/611/CEE sau orice altă misiune legală, au obligația de a semnala de îndată autorităților de supraveghere orice fapt sau decizie referitoare la respectiva întreprindere de care au luat cunoștință în exercițiul misiunii lor și care este de natură să aibă una dintre următoarele consecințe:

Persoanele menționate la primul paragraf au, de asemenea, obligația să semnaleze faptele sau deciziile de care au luat cunoștință în cadrul unei misiuni menționate la primul paragraf, exercitată într-o întreprindere care are o legătură strânsă – ce decurge dintr-o relație de control – cu întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cadrul căreia persoanele în cauză își exercită respectiva misiune.

(2)   Comunicarea, cu bună-credință, către autoritățile de supraveghere, de către persoane autorizate în sensul Directivei 84/253/CEE, a oricărui aspect sau a oricărei decizii menționate la alineatul (1) nu constituie o încălcare a vreunei restricții de divulgare a informațiilor impuse prin contract sau printr-un act cu putere de lege sau act administrativ și nu implică răspunderea persoanei în cauză în nici un fel.

CAPITOLUL V

Desfășurarea simultană a activității de asigurare de viață și de asigurare generală

Articolul 73

Desfășurarea simultană a activității de asigurare de viață și de asigurare generală

(1)   Întreprinderile de asigurare nu pot fi autorizate să desfășoare în mod simultan activitatea de asigurare de viață și activitatea de asigurare generală.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot prevedea următoarele:

Cu toate acestea, fiecare activitate se gestionează separat, în conformitate cu articolul 74.

(3)   Statele membre pot prevedea că întreprinderile menționate la alineatul (2) trebuie să îndeplinească normele contabile care reglementează întreprinderile de asigurare de viață pentru toate activitățile acestora. Până la coordonarea în acest sens, statele membre mai pot prevedea că, în ceea ce privește normele de lichidare, activitățile referitoare la riscurile enumerate în clasele 1 și 2 din anexa I partea A desfășurate de respectivele întreprinderi sunt reglementate de normele aplicabile activităților de asigurare de viață.

(4)   În cazul în care o întreprindere de asigurare generală are legături financiare, comerciale sau administrative cu o întreprindere de asigurare de viață, autoritățile de supraveghere ale statelor membre de origine se asigură de faptul că întreprinderile în cauză nu au conturile distorsionate de aranjamente între aceste întreprinderi sau de orice aranjament care ar putea afecta alocarea de cheltuieli și venituri.

(5)   Întreprinderile care, la datele menționate în continuare, desfășurau în mod simultan atât activități de asigurare de viață, cât și activități de asigurare generală reglementate de prezenta directivă, pot continua să desfășoare simultan activitățile în cauză, cu condiția ca fiecare activitate să fie gestionată separat, în conformitate cu articolul 74:

Statul membru de origine poate cere întreprinderilor de asigurare să înceteze, într-un interval de timp care urmează a fi determinat de respectivul stat membru, executarea simultană a activităților de asigurare de viață și de asigurare generală în care erau angajate la datele menționate la primul paragraf.

Articolul 74

Separarea gestionării asigurărilor de viață și a asigurărilor generale

(1)   Gestionarea separată menționată la articolul 73 se organizează astfel încât activitatea de asigurare de viață să se deosebească de activitatea de asigurare generală.

Interesele deținătorilor de asigurări de viață și ale deținătorilor de asigurări generale nu pot fi prejudiciate și, în special, deținătorii asigurărilor de viață beneficiază de profiturile din asigurările de viață ca și când întreprinderea de asigurare de viață ar subscrie numai asigurări de viață.

(2)   Fără a aduce atingere articolelor 100 și 128, întreprinderile de asigurare menționate la articolul 73 alineatele (2) și (5) calculează:

(3)   Ca un minimum, întreprinderile de asigurare menționate la articolul 73 alineatele (2) și (5) îndeplinește următoarele cerințe cu o valoare echivalentă a elementelor fondurilor proprii de bază eligibile:

Obligațiile financiare minime menționate la primul paragraf cu privire la activitatea de asigurare de viață și la activitatea de asigurare generală nu pot fi suportate din cealaltă activitate.

(4)   Atât timp cât obligațiile financiare minime menționate la alineatul (3) sunt îndeplinite și cu condiția ca autoritățile de supraveghere să fie informate, întreprinderea poate utiliza, pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate prevăzută la articolul 100, elementele explicite din fondurile proprii eligibile care sunt încă disponibile pentru una dintre activități.

(5)   Autoritățile de supraveghere analizează rezultatele ambelor activități, de asigurare de viață și generală, pentru a se asigura că sunt îndeplinite cerințele de la alineatele (1)-(4).

(6)   Situațiile financiare sunt întocmite astfel încât să indice sursele rezultatelor pentru activitatea de asigurare de viață și cea de asigurare generală separat. Toate veniturile, în special primele, plățile făcute de reasigurători și venitul din investiții, precum și cheltuielile, în special plata daunelor, suplimentări ale rezervelor tehnice, prime de reasigurare și cheltuieli de exploatare cu privire la activitatea de asigurare, sunt defalcate în funcție de proveniență. Elementele comune ambelor activități sunt contabilizate în conformitate cu metodele de alocare care urmează să fie acceptate de autoritățile de supraveghere.

Pe baza acestor situații financiare, întreprinderile de asigurare elaborează o declarație în care elementele fondurilor proprii de bază eligibile care îndeplinește fiecare cerință de capital minim noțională menționată la alineatul (2) sunt clar identificate, în conformitate cu articolul 98 alineatul (4).

(7)   În cazul în care valoarea elementelor fondurilor proprii de bază eligibile pentru una dintre activități este insuficientă pentru a acoperi obligațiile financiare minime menționate la alineatul (3) primul paragraf, autoritățile de supraveghere aplică activității deficiente măsurile prevăzute de prezenta directivă, indiferent de rezultatele celeilalte activități.

Prin derogare de la alineatul (3) al doilea paragraf, respectivele măsuri pot implica autorizarea unui transfer de elemente explicite ale fondurilor proprii de bază eligibile de la o activitate la alta.

CAPITOLUL VI

Norme privind evaluarea activelor și pasivelor, rezervele tehnice, fondurile proprii, cerința de capital de solvabilitate, cerința de capital minim și norme privind investițiile

Secţiunea 1

Evaluarea activelor și pasivelor

Articolul 75

Evaluarea activelor și pasivelor

(1)   Statele membre se asigură că, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel, întreprinderile de asigurare și de reasigurare își evaluează activele și pasivele după cum urmează:

La evaluarea pasivelor în conformitate cu litera (b) nu se efectuează nicio ajustare care să țină seama de bonitatea întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare.

(2)   Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare cu privire la metodele și ipotezele care trebuie aplicate la evaluarea activelor și pasivelor în conformitate cu alineatul (1).

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Secţiunea 2

Norme privind rezervele tehnice

Articolul 76

Dispoziții generale

(1)   Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare și de reasigurare stabilesc rezerve tehnice pentru toate obligațiile de asigurare și de reasigurare care le revin față de deținătorii de polițe sau de beneficiarii unor contracte de asigurare sau de reasigurare.

(2)   Valoarea rezervelor tehnice corespunde cuantumului curent la prețul pieței pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui să-l plătească dacă și-ar transfera imediat obligațiile de asigurare și reasigurare către o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare.

(3)   Calculul rezervelor tehnice utilizează în mod coerent informațiile furnizate de piețele financiare și datele general disponibile privind riscurile de subscriere (coerența cu piața).

(4)   Rezervele tehnice se calculează în mod prudent, fiabil și obiectiv.

(5)   În conformitate cu principiile prevăzute la alineatele (2), (3) și (4) și ținând seama de principiile prevăzute la articolul 75 alineatul (1), rezervele tehnice se calculează în conformitate cu articolele 77-82 și 86.

Articolul 77

Calcularea rezervelor tehnice

(1)   Valoarea rezervelor tehnice este egală cu suma dintre cea mai bună estimare și marja de risc prevăzute la alineatele (2) și respectiv (3).

(2)   Cea mai bună estimare corespunde mediei fluxurilor de trezorerie viitoare, ponderată cu probabilitățile, ținând seama de valoarea în timp a banilor (valoarea actualizată estimată a fluxurilor de trezorerie viitoare), pe baza structurii relevante pe termene a ratelor dobânzilor fără risc.

Calculul celei mai bune estimări se bazează pe informații actualizate și credibile și pe ipoteze realiste și se efectuează pe baza unor metode actuariale și statistice adecvate, aplicabile și adecvate.

Proiecția fluxurilor de trezorerie utilizată la calcularea celei mai bune estimări ține seama de toate intrările și ieșirile de numerar necesare pentru reglarea obligațiilor de asigurare și de reasigurare pe toată durata lor de viață.

Cea mai bună estimare se calculează la valoarea sa brută, fără deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare și de la vehiculele investiționale. Aceste sume se calculează separat, în conformitate cu articolul 81.

(3)   Marja de risc se calculează astfel încât să garanteze că valoarea rezervelor tehnice este echivalentă cu suma de care întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar avea nevoie pentru a prelua și onora obligațiile de asigurare și de reasigurare.

(4)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare procedează la o evaluare separată a celei mai bune estimări și a marjei de risc.

Cu toate acestea, în cazul în care fluxurile de trezorerie asociate obligațiilor de asigurare sau de reasigurare pot fi replicate fiabil utilizând instrumente financiare pentru care se poate observa o valoare de piață fiabilă, valoarea rezervelor tehnice asociate fluxurilor de trezorerie în cauză se determină pe baza valorii de piață a respectivelor instrumente financiare. În acest caz, nu este necesar să se procedeze la calcularea separată a celei mai bune estimări și a marjei de risc.

(5)   Atunci când procedează la o evaluare separată a celei mai bune estimări și a marjei de risc, întreprinderile de asigurare și de reasigurare calculează marja de risc determinând costul mobilizării unei valori a fondurilor proprii eligibile egală cu cerința de capital de solvabilitate necesară pentru a face față obligațiilor de asigurare și de reasigurare pe toată durata lor de viață.

Rata utilizată la determinarea costului mobilizării unei astfel de valori a fondurilor proprii eligibile (rata costului capitalului) este aceeași pentru toate întreprinderile de asigurare și de reasigurare și se revizuiește periodic.

Rata costului capitalului utilizată este egală cu rata suplimentară, peste rata dobânzii fără risc, pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui să o suporte în cazul în care deține fonduri proprii eligibile în conformitate cu secțiunea 3 de o valoare egală cu cerința de capital de solvabilitate necesar pentru a face față obligațiilor de asigurare și de reasigurare pe toată durata lor de viață.

Articolul 78

Alte elemente care trebuie luate în considerare la calcularea rezervelor tehnice

Atunci când calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare și de reasigurare țin seama, în afară de dispozițiile articolului 77, de următoarele elemente:

Articolul 79

Evaluarea garanțiilor financiare și a opțiunilor contractuale incluse în contractele de asigurare și de reasigurare

Atunci când își calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare și de reasigurare țin seama de valoarea garanțiilor financiare și de orice opțiuni contractuale incluse în contractele de asigurare și de reasigurare.

Orice ipoteză formulată de întreprinderile de asigurare și de reasigurare cu privire la probabilitatea ca deținătorii de polițe să își exercite opțiunile contractuale, inclusiv drepturile de reziliere și răscumpărare, este realistă și se bazează pe informații actuale și credibile. Ipoteza ține seama, fie explicit, fie implicit, de impactul pe care eventualele schimbări ale condițiilor financiare și nefinanciare îl pot avea asupra exercitării acestor opțiuni.

Articolul 80

Segmentare

Atunci când își calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare și de reasigurare își segmentează obligațiile de asigurare și de reasigurare în grupe de risc omogene și cel puțin pe linii de activitate.

Articolul 81

Sume recuperabile din contracte de reasigurare și de la vehicule investiționale

Calcularea, de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare, a sumelor recuperabile din contracte de reasigurare și de la vehicule investiționale se realizează în conformitate cu articolele 76-80.

Atunci când calculează sumele recuperabile din contracte de reasigurare și de la vehicule investiționale, întreprinderile de asigurare și de reasigurare țin seama de intervalul de timp dintre recuperări și plățile directe.

Rezultatul acestui calcul se ajustează pentru a ține seama de pierderile probabile ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către contrapartidă. Ajustarea se bazează pe o evaluare a probabilității de insolvență a contrapartidei și a pierderilor medii ca urmare a insolvenței (pierderi aferente obligațiilor de plată).

Articolul 82

Calitatea datelor și aplicarea unor aproximări, inclusiv a unor abordări de la caz la caz, pentru calcularea rezervelor tehnice

Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare și de reasigurare instituie procese și proceduri interne care asigură adecvarea, exhaustivitatea și exactitatea datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice.

În cazul în care, în anumite circumstanțe, întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu dispun de un volum suficient de date de o calitate adecvată pentru a aplica o metodă actuarială fiabilă unui set sau subset de obligații de asigurare și de reasigurare sau sumelor recuperabile din contracte de reasigurare și de la vehicule investiționale, se pot utiliza aproximări adecvate, inclusiv abordări de la caz la caz, pentru calcularea celei mai bune estimări.

Articolul 83

Comparație cu experiențele anterioare

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare instituie procese și proceduri pentru a asigura compararea permanentă a celor mai bune estimări și a ipotezelor care stau la baza acestora cu experiențele anterioare.

În cazul în care, în urma unei astfel de comparații, se identifică o diferență sistematică între experiențele anterioare și calculele celor mai bune estimări, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză procedează la ajustările necesare ale metodelor actuariale utilizate și/sau ale ipotezelor formulate.

Articolul 84

Adecvarea nivelului rezervelor tehnice

La cererea autorităților de supraveghere, întreprinderile de asigurare și de reasigurare demonstrează adecvarea nivelului rezervelor tehnice, precum și aplicabilitatea și relevanța metodelor aplicate și adecvarea datelor statistice de bază utilizate.

Articolul 85

Creșterea rezervelor tehnice

În măsura în care calculul rezervelor tehnice ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare nu este conform cu dispozițiile articolelor 76-83, autoritățile de supraveghere pot solicita întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să crească valoarea rezervelor tehnice astfel încât să corespundă nivelului determinat în conformitate cu respectivele articole.

Articolul 86

Măsuri de punere în aplicare

Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare cu privire la:

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Secţiunea 3

Fonduri proprii

Subsecțiunea 1

Determinarea fondurilor proprii

Articolul 87

Fonduri proprii

Fondurile proprii reprezintă suma fondurilor proprii de bază, prevăzute la articolul 88, și a fondurilor proprii auxiliare, prevăzute la articolul 89.

Articolul 88

Fonduri proprii de bază

Fondurile proprii de bază sunt formate din următoarele elemente:

Din excedentul menționat la alineatul (1) se scade valoarea propriilor acțiuni deținute de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.

Articolul 89

Fonduri proprii auxiliare

(1)   Fondurile proprii auxiliare sunt formate din elemente diferite de fondurile proprii de bază, care pot fi apelate pentru a absorbi pierderile.

Fondurile proprii auxiliare pot cuprinde următoarele elemente, în măsura în care acestea nu sunt elemente ale fondurilor proprii de bază:

În cazul unei asociații mutuale sau de tip mutual cu contribuții variabile, fondurile proprii auxiliare pot cuprinde, de asemenea, orice solicitări de capital pe care asociația le poate avea față de membrii săi prin solicitarea unei contribuții suplimentare în decursul următoarelor 12 luni.

(2)   După vărsarea sau apelarea unui element al fondurilor proprii auxiliare, acesta este tratat ca un element de activ și încetează să mai facă parte din fondurile proprii auxiliare.

Articolul 90

Aprobarea fondurilor proprii auxiliare de către autoritățile de supraveghere

(1)   Valorile elementelor fondurilor proprii auxiliare care trebuie luate în considerare la determinarea fondurilor proprii fac obiectul unei aprobări prealabile din partea autorităților de supraveghere.

(2)   Valoarea atribuită fiecărui element al fondurilor proprii auxiliare reflectă capacitatea elementului de a absorbi pierderile și se bazează pe estimări prudente și realiste. În cazul în care un element al fondurilor proprii auxiliare are o valoare nominală fixă, valoarea elementului în cauză este egală cu valoarea sa nominală, atunci când reflectă în mod adecvat capacitatea sa de a absorbi pierderi.

(3)   Autoritățile de supraveghere aprobă:

(4)   Aprobarea autorităților de supraveghere se bazează, pentru fiecare element al fondurilor proprii auxiliare, pe evaluarea următoarelor elemente:

Articolul 91

Fonduri surplus

(1)   Fondurile surplus sunt considerate a fi profituri acumulate care nu au fost puse la dispoziție pentru a fi distribuite deținătorilor de polițe și beneficiarilor.

(2)   În măsura în care sunt autorizate de legislația națională, fondurile surplus nu sunt considerate obligații din asigurare și reasigurare, în măsura în care aceste fonduri surplus îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 94 alineatul (1).

Articolul 92

Măsuri de punere în aplicare

(1)   Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare în care se precizează:

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

(2)   Participațiile deținute în instituții financiare și de credit menționate la alineatul (1) litera (b) cuprind următoarele elemente:

Subsecțiunea 2

Clasificarea fondurilor proprii

Articolul 93

Caracteristici și particularități utilizate pentru clasificarea fondurilor proprii pe ranguri

(1)   Elementele fondurilor proprii se clasifică pe trei ranguri. Clasificarea acestor elemente depinde de apartenența lor la fondurile proprii de bază sau la fondurile proprii auxiliare și de măsura în care au următoarele caracteristici:

(2)   La evaluarea măsurii în care elementele fondurilor proprii prezintă, în prezent și în viitor, caracteristicile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b), se acordă atenția cuvenită duratei de viață a elementului și în special existenței unei scadențe a elementului. În cazul în care un element al fondurilor proprii are scadență, este luată în considerare durata relativă de viață a elementului, comparativ cu durata obligațiilor de asigurare și de reasigurare (durată de viață suficientă).

În plus, sunt luate în considerare următoarele particularități:

Articolul 94

Criterii principale de clasificare pe ranguri

(1)   Elementele fondurilor proprii de bază se clasifică de rangul 1 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) și (b), ținând seama de particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).

(2)   Elementele fondurilor proprii de bază se clasifică de rangul 2 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) litera (b), ținând seama de particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).

Elementele fondurilor proprii auxiliare se clasifică de rangul 2 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) și (b), ținând seama de particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).

(3)   Toate elementele fondurilor proprii de bază și auxiliare care nu intră sub incidența alineatelor (1) și (2) se clasifică de rangul 3.

Articolul 95

Clasificarea fondurilor proprii pe ranguri

Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare și de reasigurare clasifică elementele fondurilor proprii pe baza criteriilor prevăzute la articolul 94.

În acest scop, întreprinderile de asigurare și de reasigurare se raportează, dacă este cazul, la lista elementelor fondurilor proprii menționate la articolul 97 alineatul (1) litera (a).

În cazul în care un element al fondurilor proprii nu apare în respectiva listă, întreprinderile de asigurare și de reasigurare îl evaluează și îl clasifică în conformitate cu primul paragraf. Această clasificare este supusă aprobării autorității de supraveghere.

Articolul 96

Clasificarea elementelor fondurilor proprii specifice asigurărilor

Fără a aduce atingere articolului 95 și articolului 97 alineatul (1) litera (a), în sensul prezentei directive se aplică următoarele clasificări:

În conformitate cu articolul 94 alineatul (2) al doilea paragraf, orice creanțe viitoare pe care asociațiile mutuale sau de tip mutual cu contribuții variabile le pot avea față de membrii lor prin solicitarea unor contribuții suplimentare în decursul următoarelor 12 luni și care nu intră sub incidența primului paragraf punctul 3 se clasifică de rangul 2 dacă prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) și (b), ținând seama de particularitățile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).

Articolul 97

Măsuri de punere în aplicare

(1)   Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare cu privire la:

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

(2)   Comisia reexaminează și, dacă este cazul, actualizează periodic lista menționată la alineatul (1) litera (a) în lumina evoluțiilor pieței.

Subsecțiunea 3

Eligibilitatea fondurilor proprii

Articolul 98

Eligibilitate și limite aplicabile rangurilor 1, 2 și 3

(1)   În ceea ce privește respectarea cerinței de capital de solvabilitate, valorile eligibile de rangurile 2 și 3 sunt supuse unor limite cantitative. Limitele în cauză sunt stabilite astfel încât să fie îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

(2)   În ceea ce privește respectarea cerinței de capital minim, valoarea elementelor fondurilor proprii de bază eligibile pentru a acoperi cerința de capital minim și clasificate la rangul 2 este supusă unor limite cantitative. Limitele în cauză se stabilesc astfel încât să se garanteze cel puțin că elementele de rangul 1 din fondurile proprii de bază eligibile reprezintă peste o jumătate din valoarea totală a fondurilor proprii de bază eligibile.

(3)   Valoarea fondurilor proprii eligibilă pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate prevăzută la articolul 100 este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1, a valorii eligibile a elementelor de rangul 2 și a valorii eligibile a elementelor de rangul 3.

(4)   Valoarea fondurilor proprii de bază eligibilă pentru a acoperi cerința de capital minim prevăzută la articolul 128 este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1 și a valorii eligibile a elementelor fondurilor proprii de bază de rangul 2.

Articolul 99

Măsuri de punere în aplicare

Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare cu privire la:

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Secţiunea 4

Cerința de capital de solvabilitate

Subsecțiunea 1

Dispoziții generale privind cerința de capital de solvabilitate, calculată pe baza formulei standard sau a unui model intern

Articolul 100

Dispoziții generale

Statele membre impun întreprinderilor de asigurare și de reasigurare obligația de a deține fonduri proprii eligibile care să acopere cerința de capital de solvabilitate.

Cerința de capital de solvabilitate se calculează fie cu ajutorul formulei standard prevăzute în subsecțiunea 2, fie cu ajutorul unui model intern, în conformitate cu subsecțiunea 3.

Articolul 101

Calcularea cerinței de capital de solvabilitate

(1)   Cerința de capital de solvabilitate se calculează în conformitate cu alineatele (2)-(5).

(2)   Cerința de capital de solvabilitate se calculează pornind de la principiul continuității activității întreprinderii.

(3)   Cerința de capital de solvabilitate se calibrează astfel încât să se garanteze luarea în calcul a tuturor riscurilor cuantificabile la care este expusă o întreprindere de asigurare sau de reasigurare. Aceasta acoperă activitățile existente, precum și orice noi elemente de portofoliu preconizate a fi subscrise în următoarele 12 luni. În ceea ce privește activitățile existente, aceasta acoperă doar pierderile neprevăzute.

Cerința de capital de solvabilitate corespunde valorii la risc a fondurilor proprii de bază ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, cu un nivel de încredere de 99,5 % pe o perioadă de un an.

(4)   Cerința de capital de solvabilitate acoperă cel puțin următoarele riscuri:

Riscul operațional menționat la primul paragraf litera (f) include riscurile juridice, dar nu cuprinde riscurile care decurg din decizii strategice, nici riscurile reputaționale.

(5)   Atunci când calculează cerința de capital de solvabilitate, întreprinderile de asigurare și de reasigurare țin seama de efectul tehnicilor de diminuare a riscurilor, cu condiția ca riscul de credit și alte riscuri care decurg din utilizarea unor astfel de tehnici să se reflecte în mod adecvat în cerința de capital de solvabilitate.

Articolul 102

Frecvența calculelor

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare calculează cerința de capital de solvabilitate cel puțin o dată pe an și comunică autorităților de supraveghere rezultatul acestor calcule.

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare se asigură că dețin fonduri proprii eligibile care îndeplinește ultima cerință de capital de solvabilitate raportată.

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare monitorizează în permanență valoarea fondurilor proprii eligibile și a cerinței de capital de solvabilitate.

În cazul în care profilul de risc al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza ultimei cerințe de capital de solvabilitate comunicate, întreprinderea în cauză recalculează de îndată cerința de capital de solvabilitate și o comunică autorităților de supraveghere.

(2)   În cazul în care există elemente care sugerează că profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare s-a modificat în mod semnificativ de la data la care s-a comunicat ultima dată cerința de capital de solvabilitate, autoritățile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză să recalculeze cerința de capital de solvabilitate.

Subsecțiunea 2

Cerința de capital de solvabilitate: formula standard

Articolul 103

Structura formulei standard

Cerința de capital de solvabilitate calculată pe baza formulei standard este egală cu suma următoarelor elemente:

Articolul 104

Structura cerinței de capital de solvabilitate de bază

(1)   Cerința de capital de solvabilitate de bază este formată din module de risc individuale, care sunt agregate în conformitate cu anexa IV punctul 1

Aceasta cuprinde cel puțin următoarele module de risc:

(2)   În scopul punerii în aplicare a alineatului (1) literele (a), (b) și (c), operațiunile de asigurare și de reasigurare se alocă modulului de risc de subscriere care reflectă cel mai bine natura tehnică a riscurilor subiacente.

(3)   Coeficienții de corelație pentru agregarea modulelor de riscuri menționate la alineatul (1), precum și calibrarea cerințelor de capital pentru fiecare modul de risc conduc la o cerință de capital de solvabilitate globală conform principiilor prevăzute la articolul 101.

(4)   Fiecare dintre modulele de risc prevăzute la alineatul (1) se calibrează pe baza valorii la risc, cu un nivel de încredere de 99,5 % pe o perioadă de un an.

Dacă este cazul, în structura fiecărui modul de risc se ține seama de efectele diversificării.

(5)   Aceeași structură și aceleași specificații privind modulele de risc se utilizează pentru toate întreprinderile de asigurare și de reasigurare, atât în ceea ce privește cerința de capital de solvabilitate de bază, cât și orice calcule simplificate prevăzute la articolul 109.

(6)   În ceea ce privește riscurile de catastrofă, la calcularea modulelor „risc de subscriere pentru asigurarea de viață”, „risc de subscriere pentru asigurarea generală” și „risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate” pot fi folosite, dacă este cazul, specificații geografice.

(7)   Sub rezerva acordului autorităților de supraveghere, atunci când calculează modulele „risc de subscriere pentru asigurarea de viață”, „risc de subscriere pentru asigurarea generală” și „risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate”, întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot înlocui, în structura formulei standard, un subset de parametri cu parametri specifici întreprinderii respective.

Respectivii parametri se calibrează pe baza datelor interne ale întreprinderii în cauză sau pe baza datelor direct relevante pentru operațiunile respectivei întreprinderi, cu ajutorul unor metode standardizate.

Înainte să își dea acordul, autoritățile de supraveghere verifică exhaustivitatea, exactitatea și adecvarea datelor utilizate.

Articolul 105

Calcularea cerinței de capital de solvabilitate de bază

(1)   Cerința de capital de solvabilitate de bază se calculează în conformitate cu alineatele (2)-(6).

(2)   Modulul „risc de subscriere pentru asigurarea generală” reflectă riscul care decurge din obligații de asigurare generală, ținând seama de evenimentele asigurate și de procedurile aplicate în desfășurarea acestei activități.

Modulul ține seama de caracterul incert al rezultatelor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare în raport cu obligațiile acestora existente de asigurare și de reasigurare, precum și noile elemente de portofoliu preconizate a fi subscrise în următoarele 12 luni.

Modulul se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 2, ca rezultatul combinației dintre cerințele de capital pentru cel puțin următoarele submodule:

(3)   Modulul „risc de subscriere pentru asigurarea de viață” reflectă riscul care decurge din obligații de asigurare de viață, ținând seama de evenimentele asigurate și de procedurile aplicate în desfășurarea acestei activități.

Acesta se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 3, ca rezultat al combinației dintre cerințele de capital pentru cel puțin următoarele submodule:

(4)   Modulul „risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate” reflectă riscul care decurge din subscrierea de obligații de asigurare de sănătate, indiferent dacă se realizează sau nu pe baze tehnice similare cu cele ale asigurării de viață, ținând seama de evenimentele asigurate și de procedurile aplicate în desfășurarea acestei activități.

Modulul acoperă cel puțin următoarele riscuri:

(5)   Modulul „risc de piață” reflectă riscul care decurge din nivelul de volatilitate a prețurilor pe piață ale instrumentelor financiare care influențează valoarea activelor și pasivelor întreprinderii. Modulul reflectă în mod adecvat neconcordanța structurală dintre active și pasive, în special în ceea ce privește durata de viață a acestora.

Modulul se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 4, ca rezultatul combinației dintre cerințele de capital pentru cel puțin următoarele submodule:

(6)   Modulul „risc de contrapartidă” reflectă pierderile posibile ca urmare a insolvabilitate neprevăzute sau a deteriorării bonității contrapartidelor și debitorilor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare în următoarele 12 luni. Modulul „risc de contrapartidă” acoperă contractele de diminuare a riscurilor, cum ar fi contractele de reasigurare, securitizările și instrumentele derivate, creanțele de la intermediari, precum și orice alte expuneri neacoperite de submodulul „risc de dispersie”. Acesta ține cont în mod adecvat de garanții colaterale și de altă natură deținute de și în numele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare și de riscurile asociate acestora.

Pentru fiecare contrapartidă, modulul „risc de contrapartidă” ține seama de expunerea globală la riscul de contrapartidă al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză față de respectiva contrapartidă, independent de forma juridică a obligațiilor contractuale ale acesteia față de respectiva întreprindere.

Articolul 106

Calcularea submodulului „risc aferent devalorizării acțiunilor”: mecanism de ajustare simetrică

(1)   Modulul „risc aferent devalorizării acțiunilor” calculat cu formula standard include o ajustare simetrică față de costul de capital aferent investițiilor în acțiuni (cost de oportunitate) aplicată pentru a acoperi riscurile conexe modificării prețurilor capitalului.

(2)   Ajustarea simetrică a cerinței standard de capital propriu, calibrată în conformitate cu articolul 104 alineatul (4), care acoperă riscurile conexe modificării prețurilor capitalului, se bazează pe o funcție a nivelului actual al unui indice al acțiunilor adecvat și pe un nivel mediu ponderat al indicelui respectiv. Media ponderată se calculează pe o perioadă de timp adecvată, identică pentru toate întreprinderile de asigurare și de reasigurare.

(3)   Ajustarea simetrică a cerinței standard de capital propriu pentru a acoperi riscurile conexe modificării prețurilor capitalului nu conduce la aplicarea unei cerințe de capital propriu mai mică sau mai mare cu peste 10 puncte procentuale decât cerința standard de capital propriu.

Articolul 107

Cerința de capital pentru riscul operațional

(1)   Cerința de capital pentru riscul operațional reflectă riscurile operaționale, în măsura în care acestea nu se reflectă deja în modulele de risc prevăzute la articolul 104. Această cerință de capital se calibrează în conformitate cu articolul 101 alineatul (3).

(2)   În ceea ce privește contractele de asigurare de viață în care riscul de investiții le revine deținătorilor de polițe, pentru a calcula cerința de capital pentru riscul operațional se ține seama de valoarea cheltuielilor anuale aferente acestor obligații de asigurare.

(3)   În ceea ce privește celelalte operațiuni de asigurare și de reasigurare decât cele menționate la alineatul (2), pentru a calcula cerința de capital pentru riscul operațional se ține seama de volumul acestor operațiuni, determinat pe baza primelor câștigate și a rezervelor tehnice deținute pentru respectivele obligații de asigurare și de reasigurare. În acest caz, cerința de capital pentru riscurile operaționale nu depășește 30 % din cerința de capital de solvabilitate de bază corespunzătoare respectivelor operațiuni de asigurare și de reasigurare.

Articolul 108

Ajustarea realizată pentru a ține seama de capacitatea rezervelor tehnice și a impozitelor amânate de a absorbi pierderile

Ajustarea menționată la articolul 103 litera (c), realizată pentru a ține seama de capacitatea de absorbție a pierderilor a rezervelor tehnice și a impozitelor amânate, reflectă posibila compensare a pierderilor neprevăzute prin scăderea simultană a rezervelor tehnice, a impozitelor amânate sau a unei combinații a acestora.

Această ajustare ține seama de efectul de diminuare a riscurilor datorat viitoarelor beneficii discreționare ale contractelor de asigurare, în măsura în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot demonstra că reducerea unor astfel de beneficii poate folosi la acoperirea pierderilor neprevăzute, atunci când acestea se produc. Efectul de diminuare a riscurilor pe care îl au viitoarele beneficii discreționare nu depășește suma rezervelor tehnice și a impozitelor amânate aferente respectivelor beneficii discreționare viitoare.

În sensul celui de-al doilea paragraf, valoarea viitoarelor beneficii discreționare în circumstanțe nefavorabile se compară cu valoarea acelorași beneficii conform ipotezelor pe baza cărora se calculează cea mai bună estimare.

Articolul 109

Simplificări ale formulei standard

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot efectua un calcul simplificat pentru un submodul sau modul de risc specific în cazul în care natura, amploarea și complexitatea riscurilor cu care se confruntă justifică un astfel de calcul și în cazul în care ar fi disproporționat să se solicite tuturor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să efectueze același calcul standard.

Calculele simplificate se calibrează în conformitate cu articolul 101 alineatul (3).

Articolul 110

Abateri semnificative de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul

În cazul în care calcularea cerinței de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecțiunea 2 este inadecvată, deoarece profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul, autoritățile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză, printr-o decizie motivată, să înlocuiască un subset de parametri din formula standard cu parametri specifici întreprinderii respective atunci când calculează modulele „risc de subscriere pentru asigurarea de viață”, „risc de subscriere pentru asigurarea generală” și „risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate” în conformitate cu articolul 104 alineatul (7). Parametrii specifici respectivi se calculează astfel încât să se asigure că întreprinderea respectă dispozițiile articolului 101 alineatul (3).

Articolul 111

Măsuri de punere în aplicare

(1)   Pentru a se asigura că toate întreprinderile de asigurare și de reasigurare care calculează cerința de capital de solvabilitate pe baza formulei standard beneficiază de același tratament sau pentru a ține seama de evoluțiile pieței, Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare cu privire la următoarele elemente:

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

(2)   Comisia poate adopta măsuri de punere în aplicare prin care să se stabilească limite cantitative și criterii de eligibilitate a activelor, astfel încât riscurile care nu sunt acoperite în mod adecvat de un anumit submodul să fie luate în considerare. Astfel de măsuri de punere în aplicare se aplică activelor care acoperă rezervele tehnice, cu excepția activelor corespunzătoare contractelor de asigurare de viață în care riscul de investiții le revine deținătorilor de polițe. Comisia revizuiește măsurile respective în funcție de evoluția formulei standard și a piețelor financiare.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Subsecțiunea 3

Cerința de capital de solvabilitate: modele interne integrale și parțiale

Articolul 112

Dispoziții generale privind aprobarea modelelor interne integrale și parțiale

(1)   Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot calcula cerința de capital de solvabilitate cu ajutorul unui model intern integral sau parțial aprobat de autoritățile de supraveghere.

(2)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot utiliza modele interne parțiale pentru a calcula unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

În afară de aceasta, modelele parțiale se pot utiliza fie pentru întreaga activitate a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, fie doar pentru una sau mai multe dintre principalele sale unități operaționale.

(3)   La depunerea unei cereri de aprobare, întreprinderile de asigurare și de reasigurare prezintă cel puțin documentele justificative care demonstrează că modelul intern îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 120-125.

În cazul în care cererea de aprobare se referă la un model intern parțial, cerințele prevăzute la articolele 120-125 se adaptează pentru a ține seama de sfera limitată de aplicare a modelului.

(4)   Autoritățile de supraveghere iau o decizie cu privire la cerere în termen de șase luni de la data primirii cererii complete.

(5)   Autoritățile de supraveghere aprobă o cerere numai dacă sunt pe deplin încredințate că sistemele de identificare, măsurare, monitorizare, management și raportare a riscurilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare sunt adecvate și, în special, că modelul intern îndeplinește cerințele menționate la alineatul (3).

(6)   Orice decizie de respingere a unei cereri de utilizare a unui model intern luată de autoritățile de supraveghere este motivată corespunzător.

(7)   După autorizarea utilizării unui model intern de către autoritățile de supraveghere, întreprinderilor de asigurare și de reasigurare li se poate solicita, printr-o decizie motivată, să prezinte autorităților de supraveghere o estimare a cerinței de capital de solvabilitate calculată în conformitate cu formula standard prevăzută la subsecțiunea 2.

Articolul 113

Dispoziții specifice privind aprobarea modelelor interne parțiale

(1)   Autoritățile de supraveghere aprobă un model intern parțial numai în cazul în care respectivul model îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 112, precum și următoarele condiții:

(2)   Atunci când evaluează o cerere de utilizare a unui model intern parțial care acoperă numai anumite submodule ale unui anumit modul de risc sau numai unele dintre unitățile operaționale ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru un anumit modul de risc sau părți din ambele, autoritățile de supraveghere pot solicita respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să prezinte un plan tranzitoriu realist în vederea extinderii sferei de aplicare a modelului său.

Planul tranzitoriu stabilește modul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare plănuiește să extindă sfera de aplicare a modelului la alte submodule sau unități operaționale, pentru a se asigura că modelul acoperă o parte predominantă din operațiunile sale de asigurare în ceea ce privește respectivul modul de risc.

Articolul 114

Măsuri de punere în aplicare

Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare prin care se stabilesc:

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Articolul 115

Politica de modificare a modelelor interne integrale și parțiale

În cadrul procedurii inițiale de aprobare a unui model intern, autoritățile de supraveghere aprobă politica de modificare a modelului întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Întreprinderile de asigurare și de reasigurare își pot modifica modelul intern conform politicii respective.

Politica de modificare precizează modificările minore și majore ale modelului intern.

Modificările majore ale modelului intern, precum și modificările aduse politicii de modificare fac întotdeauna obiectul aprobării prealabile a autorităților de supraveghere, în conformitate cu articolul 112.

Modificările minore ale modelului intern nu fac obiectul aprobării prealabile a autorităților de supraveghere, în măsura în care sunt elaborate conform politicii de modificare.

Articolul 116

Răspunderea organului administrativ, de conducere sau de control

Organul administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare și de reasigurare autorizează depunerea, pe lângă autoritățile de supraveghere, a cererii de aprobare a modelului intern prevăzute la articolul 112, precum și depunerea oricărei cereri ulterioare de modificare majoră a respectivului model.

Organul administrativ, de conducere sau de control are răspunderea instituirii unor sisteme care să asigure buna funcționare permanentă a modelului intern.

Articolul 117

Revenirea la formula standard

După ce au primit aprobarea solicitată în conformitate cu articolul 112, întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu revin la calcularea integrală sau parțială a cerinței de capital de solvabilitate în conformitate cu formula standard prevăzută în subsecțiunea 2, cu excepția unor circumstanțe bine justificate și sub rezerva aprobării de către autoritățile de supraveghere.

Articolul 118

Neconformitatea modelului intern

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare care, după ce au primit aprobarea autorităților de supraveghere de a utiliza modelul intern, încetează să mai respecte cerințele prevăzute la articolele 120-125, fie prezintă de îndată autorităților de supraveghere un plan de restabilire a conformității cu cerințele respective într-un termen rezonabil, fie demonstrează că nerespectarea cerințelor nu are efecte semnificative.

(2)   În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu aplică planul menționat la alineatul (1), autoritățile de supraveghere le pot solicita să revină la calcularea cerinței de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecțiunea 2.

Articolul 119

Abateri semnificative de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul

În cazul în care calcularea cerinței de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecțiunea 2 este neadecvată deoarece profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul, autoritățile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză, printr-o decizie motivată, să utilizeze un model intern pentru a-și calcula cerința de capital de solvabilitate sau modulele de risc aferente acesteia.

Articolul 120

Demonstrarea utilizării modelului

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare demonstrează că modelul intern este utilizat la scară largă și joacă un rol important în ceea ce privește sistemul lor de guvernanță, prevăzut la articolele 41-50, în special

De asemenea, întreprinderile de asigurare și de reasigurare demonstrează că frecvența calculării cerinței de capital de solvabilitate cu ajutorul modelului intern este coerentă cu frecvența utilizării modelului lor intern în celelalte scopuri prevăzute la primul paragraf.

Organului administrativ, de conducere sau de control îi revine răspunderea de a garanta adecvarea continuă a structurii și funcționării modelului intern și de a se asigura că modelul intern continuă să reflecte în mod adecvat profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.

Articolul 121

Standarde de calitate statistică

(1)   Modelul intern și, în special, calcularea prognozei distribuției probabilităților care stă la baza acestuia respectă criteriile prevăzute la alineatele (2)-(9).

(2)   Metodele utilizate pentru calcularea prognozei distribuției probabilitățiilor se bazează pe tehnici actuariale și statistice adecvate, aplicabile și relevante și sunt conforme cu metodele utilizate pentru calcularea rezervelor tehnice.

Metodele utilizate pentru calcularea prognozei distribuției probabilităților se bazează pe informații actuale și credibile și pe ipoteze realiste.

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare trebuie să fie în măsură să justifice, în fața autorităților de supraveghere, ipotezele care stau la baza modelului lor intern.

(3)   Datele utilizate pentru modelul intern sunt exacte, exhaustive și adecvate.

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare actualizează seriile de date utilizate pentru calcularea prognozei distribuției probabilităților cel puțin o dată pe an.

(4)   Nu se prevede nicio metodă specială de calculare a prognozei distribuției probabilităților.

Indiferent de metoda de calcul aleasă, capacitatea modelului intern de a ierarhiza riscurile este suficientă pentru a garanta că este utilizat la scară largă și că joacă un rol important în sistemul de guvernanță al întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare, în special în sistemul de management al riscurilor și procesul decizional al acestora, precum și în alocarea capitalului în conformitate cu articolul 120.

Modelul intern acoperă toate riscurile semnificative la care sunt expuse întreprinderile de asigurare și de reasigurare. Modelele interne acoperă cel puțin riscurile prevăzute la articolul 101 alineatul (4).

(5)   În ceea ce privește efectele diversificării, întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot ține seama de respectivele efecte ale diversificării, în modelul lor intern de dependențe existente în cadrul categoriilor de risc și între diverse categorii de risc, cu excepția cazului în care autoritățile de supraveghere consideră că sistemul utilizat pentru măsurarea efectelor diversificării este adecvat.

(6)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot ține seama pe deplin de efectul tehnicilor de diminuare a riscurilor în modelul lor intern, atâta timp cât riscul de credit și celelalte riscuri care decurg din utilizarea tehnicilor de diminuare a riscurilor să se reflecte în mod adecvat în modelul intern.

(7)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare evaluează cu exactitate, în modelul lor intern, riscurile speciale legate de garanțiile financiare și de orice alte opțiuni contractuale, atunci când acestea sunt semnificative. Acestea evaluează, de asemenea, atât riscurile asociate opțiunilor oferite deținătorilor de polițe, cât și riscurile asociate opțiunilor contractuale proprii. În acest scop, acestea țin seamă de impactul pe care eventualele schimbări ale condițiilor financiare și nefinanciare îl pot avea asupra exercitării acestor opțiuni.

(8)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot ține seama, în modelul lor intern, de viitoarele decizii de gestionare pe care s-ar putea aștepta în mod rezonabil să le aplice în circumstanțe speciale.

În cazul prevăzut la primul paragraf, întreprinderea în cauză ține seama de timpul necesar pentru punerea în aplicare a unor astfel de decizii.

(9)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare țin seama, în modelul lor intern, de toate plățile pe care estimează că le vor efectua deținătorilor de polițe și beneficiarilor de contracte de asigurare, indiferent dacă respectivele plăți sunt sau nu garantate prin contract.

Articolul 122

Standarde de calibrare

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot folosi, pentru modelul lor intern, o altă perioadă de timp sau o altă măsură a riscurilor decât cele prevăzute la articolul 101 alineatul (3), atâta timp cât rezultatele modelului intern pot fi folosite de respectivele întreprinderi pentru a calcula cerința de capital de solvabilitate astfel încât să ofere deținătorilor de polițe și beneficiarilor un nivel de protecție echivalent celui prevăzut la articolul 101.

(2)   Dacă este posibil, întreprinderile de asigurare și de reasigurare deduc cerința de capital de solvabilitate direct din prognoza distribuției probabilităților generată de modelul lor intern, pe baza valorii la risc prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

(3)   În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare nu pot deduce cerința de capital de solvabilitate direct din prognoza distribuției probabilităților generate de modelul intern, autoritățile de supraveghere pot autoriza utilizarea unor aproximări în procesul de calculare a cerinței de capital de solvabilitate, atâta timp cât respectivele întreprinderi pot demonstra autorităților de supraveghere că deținătorii de polițe beneficiază de un nivel de protecție echivalent celui prevăzut la articolul 101.

(4)   Autoritățile de supraveghere pot solicita întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să aplice modelul intern la nivelul portofoliilor de referință utilizând ipoteze bazate pe date mai degrabă externe decât interne, astfel încât să verifice calibrarea modelului intern și să se asigure că specificațiile acestuia corespund practicilor de piață general acceptate.

Articolul 123

Atribuirea profiturilor și pierderilor

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare analizează, cel puțin o dată pe an, cauzele și sursele profiturilor și pierderilor înregistrate de fiecare dintre principalele unități operaționale.

Acestea demonstrează modul în care clasificarea riscurilor reținute în modelul intern explică cauzele și sursele profiturilor și pierderilor. Clasificarea riscurilor și atribuirea profiturilor și pierderilor reflectă profilul de risc al întreprinderilor de asigurare și de reasigurare.

Articolul 124

Standarde de validare

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare prevăd un ciclu periodic de validare a modelului lor intern, care include monitorizarea bunei sale funcționări, reexaminarea adecvării continue a specificațiilor sale și confruntarea rezultatelor sale cu experiențele anterioare.

Procedura de validare a modelului include validarea procesului intern prin metode statistice eficace, care permit întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să demonstreze autorităților de supraveghere adecvarea cerințelor de capital astfel calculate.

Metodele statistice aplicate urmăresc verificarea adecvării prognozei distribuției probabilităților nu numai în raport cu experiența anterioară, ci și cu întregul set de date și informații noi concrete aferente acesteia.

Procedura de validare a modelului include o analiză a stabilității modelului intern și, în special, a sensibilității rezultatelor modelului intern la modificări ale principalelor ipoteze de bază. Aceasta va include totodată o evaluare a exactității, exhaustivității și adecvării datelor utilizate de modelul intern.

Articolul 125

Standarde privind documentația

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare elaborează o documentație în care detaliază structura și funcționarea modelului lor intern.

Documentația demonstrează respectarea articolelor 120-124.

Documentația oferă o descriere detaliată a teoriei, ipotezelor și principiilor matematice și empirice care stau la baza modelului intern.

Documentația indică toate situațiile posibile în care modelul intern nu funcționează eficient.

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare elaborează o documentație justificativă a oricărei modificări majore aduse modelului lor intern, în conformitate cu articolul 115.

Articolul 126

Modele și date externe

Utilizarea unui model sau a unor date obținute de la un terț nu justifică scutirea de la niciuna dintre cerințele aplicabile modelului intern prevăzute la articolele 120-125.

Articolul 127

Măsuri de punere în aplicare

Pentru a asigura o abordare armonizată a utilizării modelelor interne în întreaga Comunitate și pentru a permite o mai bună evaluare a profilului de risc și o mai bună gestionare a activităților întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare a articolelor 120-126.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Secţiunea 5

Cerința de capital minim

Articolul 128

Dispoziții generale

Statele membre impun ca întreprinderile de asigurare și de reasigurare să dețină fonduri proprii de bază eligibile care să acopere cerința de capital minim.

Articolul 129

Calcularea cerinței de capital minim

(1)   Cerința de capital minim se calculează conform următoarelor principii:

(2)   Sub rezerva alineatului (3), cerința de capital minim se calculează ca funcție liniară a unui set sau a unui subset al următoarelor variabile: rezervele tehnice ale întreprinderii, primele subscrise, capitalul la risc, impozitele amânate și cheltuielile administrative. Variabilele utilizate se măsoară la valoarea calculată după deducerea reasigurării.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (1) litera (d), cerința de capital minim nu scade sub 25 % și nici nu depășește 45 % din cerința de capital de solvabilitate a întreprinderii, calculată în conformitate cu capitolul VI secțiunea 4 subsecțiunile 2 sau 3, inclusiv orice majorare de capital impusă în conformitate cu articolul 37.

Statele membre permit autorităților de supraveghere proprii, pe o perioadă care durează cel mult până la 31 octombrie 2014, să solicite întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să aplice procentajele menționate la primul paragraf exclusiv în cazul cerinței de capital de solvabilitate a întreprinderii calculate în conformitate cu capitolul VI secțiunea 4 subsecțiunea 2.

(4)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare calculează cerința de capital minim cel puțin trimestrial și comunică autorităților de supraveghere rezultatul acestor calcule.

Atunci când cerința de capital minim a unei întreprinderi este determinată de oricare dintre limitele menționate la alineatul (3), întreprinderea transmite autorității de supraveghere informații care să permită o înțelegere adecvată a motivelor care au determinat această situație.

(5)   Comisia înaintează, până la 31 octombrie 2017, Parlamentului European și Comitetului european pentru asigurări și pensii ocupaționale instituit prin Decizia 2004/9/CE a Comisiei (35), un raport cu privire la normele statelor membre și practicile autorităților de supraveghere adoptate în temeiul alineatelor (1) - (4).

Acest raport abordează în special utilizarea și nivelul limitelor superioare și inferioare de la alineatul (3), precum și orice problemă întâmpinată de autoritățile de supraveghere și de întreprinderi în aplicarea prezentului articol.

Articolul 130

Măsuri de punere în aplicare

Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare prin care se precizează modul de calcul al cerinței de capital minim prevăzute la articolele 128 și 129.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Articolul 131

Dispoziții tranzitorii privind respectarea cerinței de capital minim

Prin derogare de la articolele 139 și 144, întreprinderile de asigurare și de reasigurare care, la 31 octombrie 2012, respectă marja de solvabilitate cerută, prevăzută la articolul 28 din Directiva 2002/83/CE, la articolul 16a din Directiva 73/239/CEE sau, respectiv, la articolele 37, 38 sau 39 din Directiva 2005/68/CE, dar nu dețin fonduri proprii de bază eligibile suficiente pentru a acoperi cerința de capital minim, trebuie să se conformeze dispozițiilor prevăzute la articolul 128 până la 31 octombrie 2013.

În cazul în care întreprinderea în cauză nu reușesc să respecte dispozițiile articolului 128 în termenul prevăzut la primul paragraf, acesteia îi va fi retrasă autorizația, sub rezerva procedurilor aplicabile în temeiul legislației naționale.

Secţiunea 6

Investiții

Articolul 132

Principiul „persoanei prudente”

(1)   Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare și de reasigurare își investesc toate activele conform principiului „persoanei prudente”, descris la alineatele (2), (3) și (4).

(2)   În ceea ce privește ansamblul portofoliului de active, întreprinderile de asigurare și de reasigurare investesc numai în active și instrumente prezentând riscuri pe care le pot identifica, măsura, monitoriza, gestiona, controla și raporta în mod adecvat și pe care le pot lua în considerare în mod corespunzător la evaluarea nevoilor lor globale de solvabilitate în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a).

Toate activele, în special cele care îndeplinește cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim, se investesc astfel încât să se asigure siguranța, calitatea, lichiditatea și rentabilitatea întregului portofoliu. În plus, activele în cauză trebuie să fie localizate astfel încât să fie disponibile.

Activele deținute pentru acoperirea rezervelor tehnice se investesc, de asemenea, într-un mod adecvat naturii și duratei obligațiilor de asigurare și de reasigurare. Aceste active se investesc în interesul deplin al tuturor deținătorilor de polițe și beneficiarilor, ținând seama de condițiile contractuale comunicate acestora.

În cazul unui conflict de interese, întreprinderile de asigurare sau entitatea care gestionează portofoliul lor de active se asigură că investițiile se realizează în interesul deplin al deținătorilor de polițe și al beneficiarilor.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2), în ceea ce privește activele corespunzătoare contractelor de asigurare de viață în care riscul de investiții le revine deținătorilor de polițe se aplică paragraful al doilea, al treilea și al patrulea din prezentul alineat.

În cazul în care beneficiile oferite de un contract sunt direct legate de valoarea unităților într-un OPCVM în sensul Directivei 85/611/CEE sau de valoarea activelor conținute într-un fond intern deținut de întreprinderile de asigurare, în general divizată în unități, rezervele tehnice corespunzătoare beneficiilor respective trebuie reprezentate cât mai exact posibil de aceste unități sau, în cazul în care nu sunt instituite unități, de activele respective.

În cazul în care beneficiile oferite de un contract sunt direct legate de un indice al acțiunilor sau de o altă valoare de referință decât cele menționate în al doilea paragraf, rezervele tehnice corespunzătoare beneficiilor respective trebuie reprezentate cât mai exact posibil, fie de unitățile considerate a reprezenta valoarea de referință, fie, în cazul în care nu sunt instituite unități, de active cu o siguranță și o tranzacționabilitate adecvată, care corespund cât mai exact posibil celor pe care se bazează valoarea de referință specifică.

În cazul în care beneficiile menționate la al doilea și al treilea paragraf includ o garantare a randamentului investițiilor sau un alt beneficiu garantat, activele deținute pentru acoperirea rezervelor tehnice suplimentare corespunzătoare fac obiectul dispozițiilor alineatului (4).

(4)   Fără a aduce atingere alineatului (2), în ceea ce privește alte active decât cele reglementate de alineatul (3) se aplică paragraful al doilea, al treilea, al patrulea și al cincilea din prezentul alineat.

Utilizarea instrumentelor derivate este posibilă în măsura în care acestea contribuie la reducerea riscurilor sau facilitează gestionarea eficientă a portofoliului.

Investițiile și activele care nu sunt admise spre tranzacționare pe o piață financiară reglementată sunt menținute la niveluri prudente.

Activele fac obiectul unei diversificări corecte, astfel încât să se evite dependența excesivă de orice activ, emitent sau grup de întreprinderi și de orice zonă geografică, precum și acumularea excesivă de riscuri la nivelul întregului portofoliu.

Investițiile în active emise de același emitent sau de emitenți care aparțin aceluiași grup nu trebuie să expună întreprinderile de asigurare la o concentrare excesivă a riscului.

Articolul 133

Libertatea de investire

(1)   Statele membre nu impun întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să investească în categorii determinate de active.

(2)   Statele membre nu supun deciziile de investiții ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau ale administratorului său de investiții niciunei obligații de autorizare prealabilă sau de notificare sistemică.

(3)   Prezentul articol nu aduce atingere cerințelor statelor membre care restricționează tipurile de active sau valorile de referință cu care pot fi corelate beneficiile generate de polițele de asigurare. Orice astfel de norme se aplică doar în cazul în care riscul de investiții este suportat de deținătorul poliței care este o persoană fizică și nu sunt mai restrictive decât cele prevăzute în Directiva 85/611/CEE.

Articolul 134

Localizarea activelor și interdicția de gajare a activelor

(1)   În ceea ce privește riscurile de asigurare din Comunitate, statele membre nu impun ca activele deținute pentru acoperirea rezervelor tehnice corespunzătoare respectivelor riscuri să se afle în Comunitate sau într-un anumit stat membru.

În plus, în ceea ce privește sumele recuperabile din contracte de reasigurare de la întreprinderi care sunt autorizate în conformitate cu prezenta directivă sau care au sediul central într-o țară terță al cărei regim de solvabilitate este considerat echivalent în conformitate cu articolul 172, statele membre nu impun localizarea activelor corespunzătoare acestor sume recuperabile în Comunitate.

(2)   Statele membre nu mențin și nici nu introduc, în scopul stabilirii rezervelor tehnice, sisteme de calcul al rezervelor brute care impun constituirea activelor ca garanții de acoperire a rezervelor de prime și de daune în curs, în cazul în care reasigurătorul este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 135

Măsuri de punere în aplicare

(1)   În scopul unei aplicări uniforme a prezentei directive, Comisia poate adopta măsuri de punere în aplicare prin care să se stabilească cerințe calitative în următoarele domenii:

(2)   Pentru a asigura consecvența transsectorială și pentru a elimina divergențele dintre interesele firmelor care transformă împrumuturile în titluri de valoare tranzacționabile și alte instrumente financiare (emitenți) și interesele întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care investesc în respectivele titluri de valoare sau instrumente, Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare, stabilind:

(3)   Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

CAPITOLUL VII

Întreprinderi de asigurare și de reasigurare în dificultate sau într-o situație neregulamentară

Articolul 136

Identificarea și notificarea de către întreprinderea de asigurare și de reasigurare a deteriorării condițiilor financiare

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare dispun de proceduri de identificare a deteriorării condițiilor financiare și notifică imediat autoritățile de supraveghere atunci când o asemenea degradare se produce.

Articolul 137

Nerespectarea rezervelor tehnice

În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare nu se conformează secțiunii 2 din capitolul VI, autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii pot interzice dispunerea liberă de activele acesteia după ce și-au comunicat intenția în cauză autorităților de supraveghere ale statului membru gazdă. Autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.

Articolul 138

Nerespectarea cerinței de capital de solvabilitate

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare informează autoritatea de supraveghere de îndată ce constată că cerința de capital de solvabilitate nu mai este respectată sau în cazul în care există un risc de nerespectare a acesteia în următoarele trei luni.

(2)   În termen de două luni de la constatarea nerespectării cerinței de capital de solvabilitate, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză înaintează spre aprobare autorității de supraveghere un plan realist de redresare.

(3)   Autoritatea de supraveghere cere întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză să ia măsurile necesare în vederea restabilirii, în termen de șase luni de la constatarea nerespectării cerinței de capital de solvabilitate, a nivelului fondurilor proprii eligibile pentru a face parte din cerința de capital de solvabilitate sau în vederea reducerii profilului său de risc pentru a asigura respectarea cerinței de capital de solvabilitate.

Autoritatea de supraveghere poate să prelungească această perioadă cu trei luni, dacă este necesar.

(4)   În cazul unei perturbări excepționale a piețelor financiare, autoritatea de supraveghere poate prelungi perioada prevăzută la alineatul (3) al doilea paragraf cu o perioadă adecvată de timp ținând seama de toți factorii relevanți.

Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză transmite autorității sale de supraveghere, la fiecare trei luni, un raport de activitate în care prezintă măsurile luate și progresele realizate pentru restabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerința de capital de solvabilitate sau pentru a reduce profilului de risc astfel încât să asigure respectarea cerinței de capital de solvabilitate.

Prelungirea menționată la primul paragraf este anulată dacă raportul de activitate arată că, în perioada dintre constatarea nerespectării cerinței de capital de solvabilitate și data depunerii raportului, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare nu a obținut progrese substanțiale pentru restabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerința de capital de solvabilitate sau pentru reducerea profilului său de risc astfel încât să asigure respectarea cerinței de capital de solvabilitate.

(5)   În împrejurări excepționale, în cazul în care autoritățile de supraveghere consideră că situația financiară a întreprinderii în cauză va continua să se deterioreze, acestea pot, de asemenea, să restrângă sau să interzică posibilitatea de a dispune liber de activele respectivei întreprinderi. Respectiva autoritate de supraveghere informează autoritățile de supraveghere ale statelor membre gazdă cu privire la orice măsură adoptată. Respectivele autorități la cererea autorității de supraveghere din statul membru de origine iau aceleași măsuri. Autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.

Articolul 139

Nerespectarea cerinței de capital minim

(1)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare informează autoritatea de supraveghere de îndată ce constată că cerința de capital minim nu mai este respectată sau în cazul în care există un risc de nerespectare a acesteia în următoarele trei luni.

(2)   Într-un termen de o lună de la constatarea nerespectării cerinței de capital minim întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză transmite spre aprobare autorității de supraveghere un plan de finanțare pe termen scurt realist pentru a readuce, într-un termen de trei luni de la respectiva constatare, fondurile proprii de bază eligibile cel puțin la nivelul cerinței de capital minim sau pentru a reduce profilul său de risc în vederea respectării cerinței de capital minim.

(3)   De asemenea, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine poate restricționa sau interzice dispunerea liberă de activele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Acesta informează în consecință autoritățile statului membru gazdă. La cererea autorității de supraveghere din statul membru de origine, autoritățile respective iau aceleași măsuri. Autoritățile de supraveghere din statul membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.

Articolul 140

Interzicerea de a dispune liber de activele situate pe teritoriul unui stat membru

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a putea, în conformitate cu legislația națională, să interzică dispunerea liberă de activele aflate pe teritoriul lor, în cazurile prevăzute la articolele 137-139 și articolul 144 alineatul (2), la cererea statului membru de origine al întreprinderii, care desemnează activele care trebuie acoperite de măsurile în cauză.

Articolul 141

Competențe de supraveghere în cazul deteriorării condițiilor financiare

Fără a aduce atingere articolelor 138 și 139, dacă solvabilitatea unei întreprinderi continuă să se deterioreze, autoritatea de supraveghere are puterea de a lua toate măsurile necesare pentru a proteja interesele deținătorilor de polițe de asigurare în cazul contractelor de asigurare sau pentru a asigura executarea obligațiilor ce rezultă din contractele de reasigurare.

Aceste măsuri trebuie să fie proporționate și astfel, să reflecte nivelul și durata deteriorării solvabilității întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.

Articolul 142

Plan de redresare și plan de finanțare

(1)   Planul de redresare menționat la articolul 138 alineatul (2) și planul de finanțare menționat la articolul 139 alineatul (2) includ cel puțin o descriere detaliată sau documente justificative privind:

(2)   În cazul în care autoritățile de supraveghere au cerut prezentarea unui plan de redresare menționat la articolul 138 alineatul (2) sau a unui plan de finanțare menționat la articolul 139 alineatul (2) în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, acestea se abțin de la emiterea unui certificat în conformitate cu articolul 39, atât timp cât consideră că drepturile deținătorilor de polițe de asigurare sau obligațiile contractuale ale întreprinderii de reasigurare sunt compromise.

Articolul 143

Măsuri de punere în aplicare

Comisia adoptă măsuri de punere în aplicare prin care specifică factorii care trebuie luați în considerare în vederea aplicării articolul 138 alineatul (4), inclusiv perioada maximă adecvată prevăzută la articolul 138 alineatul (4) primul paragraf, exprimată în luni, care trebuie să fie identică pentru toate întreprinderile de asigurare și de reasigurare.

Dacă acest lucru este necesar pentru consolidarea convergenței, Comisia poate adopta dispoziții de aplicare stabilind specificații suplimentare cu privire la planul de redresare menționat la articolul 138 alineatul (2), la planul de finanțare menționat la articolul 139 alineatul (2) și cu privire la articolul 141, acordând atenția cuvenită evitării efectelor prociclice.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 301 alineatul (3).

Articolul 144

Retragerea autorizației

(1)   Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine poate retrage o autorizație acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în următoarele cazuri:

Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine retrage o autorizație acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în cazul în care întreprinderea nu respectă cerința de capital minim, iar autoritatea de supraveghere consideră că planul de finanțare prezentat este în mod evident inadecvat sau întreprinderea în cauză nu se conformează planului aprobat în termen de trei luni de la data constatării nerespectării cerinței de capital minim.

(2)   În situația retragerii sau caducității autorizației, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine notifică autoritățile de supraveghere din alte state membre în consecință, iar respectivele autorități adoptă măsurile necesare pentru a împiedica întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză să înceapă noi operațiuni pe teritoriile lor.

Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine adoptă în plus, împreună cu autoritățile în cauză, toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraților și limitează în special dispunerea liberă de activele întreprinderii de asigurare în conformitate cu articolul 140.

(3)   Orice decizie de retragere a autorizației trebuie motivată în mod detaliat și comunicată întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.

CAPITOLUL VIII

Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

Secţiunea 1

Înființarea întreprinderilor de asigurare

Articolul 145

Condiții pentru înființarea unei sucursale

(1)   Statele membre se asigură că o întreprindere de asigurare care dorește înființarea unei sucursale în cadrul unui alt stat membru notifică autoritățile de supraveghere din propriul stat membru de origine.

Orice prezență permanentă a unei întreprinderi pe teritoriul unui stat membru este similară unei sucursale, chiar în cazul în care această prezență nu ia forma unei sucursale, ci constă dintr-un simplu birou administrat de personalul propriu al întreprinderii sau de o persoană independentă, dar mandatată pentru a acționa în permanență pentru întreprindere precum o agenție.

(2)   Statele membre solicită întreprinderii de asigurare care dorește să înființeze o sucursală pe teritoriul altui stat membru să furnizeze următoarele informații odată cu notificarea prevăzută la alineatul (1):

În privința Lloyd’s, în cazul oricărui litigiu pe teritoriul statului membru gazdă în legătură cu angajamente subscrise, asigurații nu trebuie să se confrunte cu mai multe dificultăți decât în cazul în care litigiul ar fi fost declarat împotriva unei întreprinderi de tip convențional.

(3)   În cazul în care o întreprindere de asigurare generală intenționează să acopere prin sucursala sa riscuri din clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, aceasta trebuie să dea o declarație care să confirme că a devenit membră a biroului național și a Fondului național de garantare al statului membru gazdă.

(4)   În cazul în care intervin modificări în informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), întreprinderea de asigurare notifică în scris autoritățile de supraveghere din statul membru de origine și statul membru în care se află sucursala, cu cel puțin o lună înainte de efectuarea modificării, astfel încât autoritățile de supraveghere din statul membru de origine și statul membru în care se află sucursala să își poată îndeplini obligațiile care le revin în conformitate cu articolul 146.

Articolul 146

Comunicarea informațiilor

(1)   Cu excepția cazului în care autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine au motive să se îndoiască de gradul de adecvare al sistemului de guvernanță sau de situația financiară a întreprinderii de asigurare sau de cerințele de competență și onorabilitate prevăzute la articolul 42 ale mandatarului general, luând în considerare activitatea planificată, acestea, în maximum trei luni de la data primirii tuturor informațiilor menționate la articolul 145 alineatul (2), comunică informațiile în cauză autorităților de supraveghere ale statului membru gazdă și informează întreprinderea de asigurare în cauză.

Autoritățile de supraveghere din statul membru de origine atestă de asemenea faptul că întreprinderea de asigurare îndeplinește cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim calculate în conformitate cu articolele 100 și 129.

(2)   În cazul în care a autoritățile de supraveghere din statul membru de origine refuză să comunice informațiile menționate la articolul 145 alineatul (2) autorităților de supraveghere din statul membru gazdă, acestea motivează refuzul față de întreprinderea de asigurare în cauză în termen de trei luni de la primirea tuturor informațiilor solicitate.

Refuzul sau lipsa de acțiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanța din statul membru de origine.

(3)   Înainte ca sucursala întreprinderii de asigurare să își înceapă activitatea, autoritățile de supraveghere ale statului membru gazdă, în maximum două luni de la data primirii informațiilor menționate la alineatul (1), informează autoritatea de supraveghere a statului membru de origine cu privire la condițiile pe baza cărora, în interesul general, trebuie desfășurată activitatea în cauză în statul membru gazdă. Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine comunică aceste informații întreprinderii de asigurare în cauză.

Întreprinderea de asigurare poate înființa o sucursală și poate începe activitatea de la data la care autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă a primit respectivele informații sau, în cazul în care nu s-au primit informații, la expirarea perioadei prevăzute la primul paragraf.

Secţiunea 2

Libertatea de a presta servicii de către întreprinderile de asigurare

Subsecțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 147

Notificarea prealabilă a statului membru de origine

Orice întreprindere de asigurare care intenționează să desfășoare activități pentru prima oară într-unul sau mai multe state membre pe baza libertății de a presta servicii notifică în prealabil autoritățile de supraveghere din statul membru de origine, indicând natura riscurilor sau a angajamentelor pe care își propune să le acopere.

Articolul 148

Notificarea din partea statului membru de origine

(1)   În termen de o lună de la notificarea prevăzută la articolul 147, autoritățile de supraveghere din statul membru de origine comunică următoarele statului membru sau statelor membre pe teritoriul cărora o întreprindere de asigurare intenționează să desfășoare activități în baza libertății de a presta servicii:

În același timp, autoritățile de supraveghere din statul membru de origine informează întreprinderea de asigurare în cauză cu privire la respectiva notificare.

(2)   Statele membre pe teritoriul cărora o întreprindere de asigurare generală intenționează să acopere, în baza libertății de a presta servicii, riscurile din clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, poate solicita întreprinderii de asigurare să transmită următoarele:

(3)   În cazul în care autoritățile de supraveghere din statul membru de origine nu comunică informațiile menționate la alineatul (1) în termenul prevăzut în prezenta directivă, acestea trebuie să își motiveze refuzul față de întreprindere a de asigurare în același termen.

Refuzul sau lipsa de acțiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanță în statul membru de origine.

(4)   Întreprinderea de asigurare își poate începe activitatea de la data la care este informată despre comunicarea prevăzută la alineatul (1) primul paragraf.

Articolul 149

Modificări în natura riscurilor sau a angajamentelor

Orice modificare pe care o întreprindere de asigurare intenționează să o aducă informațiilor menționate la articolul 145 se află sub rezerva procedurii prevăzute la articolele 147 și 148.

Subsecțiunea 2

Răspunderea civilă auto

Articolul 150

Asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie

(1)   În cazul în care o întreprindere de asigurare generală printr-o unitate situată într-un stat membru acoperă un risc, cu excepția răspunderii transportatorului, clasificat în clasa 10 din anexa I partea A situat în alt stat membru, statul membru gazdă solicită întreprinderii respective să devină membră a biroului său național și a fondului său național de garantare și să participe la finanțarea acestora.

(2)   Contribuția financiară menționată la alineatul (1) trebuie plătită doar pentru riscurile, altele decât răspunderea transportatorului, clasificate în clasa 10 din anexa I partea A. Această contribuție se calculează pe aceeași bază ca și în cazul întreprinderilor de asigurare generale care acoperă respectivele riscuri, prin intermediul unei unități situate în acest stat membru.

Calculul se face în funcție de veniturile din prime ale întreprinderilor de asigurare care provin din această clasă de asigurare în statul membru gazdă sau de numărul de riscuri din această clasă acoperite în statul membru în cauză.

(3)   Statul membru gazdă poate impune unei întreprinderi de asigurare care oferă servicii respectarea normelor respectivului stat membru privind acoperirea riscurilor agravate, în măsura în care acestea se aplică întreprinderilor de asigurare generală stabilite în acel stat.

Articolul 151

Nediscriminarea persoanelor care solicită daune

Statul membru gazdă solicită întreprinderii de asigurare generală să se asigure că persoanele care solicită daune în urma unor evenimente care survin pe teritoriul său nu sunt puse într-o situație mai puțin favorabilă ca rezultat al faptului că întreprinderea acoperă un risc clasificat în clasa 10 din Anexa I partea A, cu excepția răspunderii transportatorului, în regim de prestări servicii și nu prin intermediul unei unități situate în statul membru în cauză.

Articolul 152

Reprezentant

(1)   În scopurile menționate la articolul 151, statul membru gazdă solicită întreprinderii de asigurare generală să desemneze un reprezentant cu reședința sau stabilit pe teritoriul său care va colecta toate informațiile necesare privind dosarele de daune și va dispune de suficiente competențe pentru a reprezenta întreprinderea în relația cu persoanele care au suferit un prejudiciu și care ar putea solicita daune, inclusiv pentru plata acestora, și pentru a reprezenta sau, dacă este necesar, pentru a face să fie reprezentată întreprinderea, în ceea ce privește aceste daunei, în fața instanțelor și autorităților acestui stat membru.

De asemenea, reprezentantul respectiv poate fi, la rândul său, solicitat să reprezinte întreprinderea de asigurare generală în fața autorităților de supraveghere ale statului membru gazdă, cu privire la controlul existenței și valabilității poliței de asigurare de răspundere civilă auto.

(2)   Statul membru gazdă nu poate solicita reprezentantului să întreprindă, în numele întreprinderii de asigurare generală care l-a desemnat, alte activități decât cele care sunt prevăzute la alineatul (1).

(3)   Desemnarea reprezentantului nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 145.

(4)   Dacă întreprinderea de asigurare nu desemnează un reprezentant, statele membre își pot da acordul ca reprezentantul însărcinat cu soluționarea daunelor desemnat în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2000/26/CE să își asume rolul reprezentantului menționat la alineatul (1) din prezentul articol.

Secţiunea 3

Competențele autorităților de supraveghere din statul membru gazdă

Subsecțiunea 1

Asigurare

Articolul 153

Limba

Autoritățile de supraveghere ale statului membru gazdă pot cere ca informațiile pe care sunt autorizate să le solicite cu privire la activitatea întreprinderii de asigurare care operează pe teritoriul statului membru în cauză să le fie furnizate în limba oficială sau limbile oficiale ale statului respectiv.

Articolul 154

Notificare și aprobare prealabile

(1)   Statul membru gazdă nu adoptă prevederi impunând autorizarea prealabilă sau notificarea sistematică a condițiilor generale și speciale ale polițelor de asigurare, a nivelului primelor sau, în cazul asigurărilor de viață, a bazelor tehnice utilizate în special pentru calcularea nivelului primelor și a rezervelor tehnice, a formularelor și altor documente pe care o întreprindere de asigurare intenționează să le folosească în relația sa cu deținătorii de polițe de asigurare.

(2)   Pentru a verifica respectarea dispozițiilor de drept intern privind contractele de asigurare, statul membru gazdă poate solicita unei întreprinderi de asigurare care își propune să desfășoare activități pe teritoriul său, să notifice doar nesistematic condițiile polițelor și alte documente imprimate pe care își propune să le utilizeze, fără ca această solicitare să constituie o condiție prealabilă pentru ca întreprinderea de asigurare să își desfășoare activitatea.

(3)   Statul membru gazdă nu poate menține sau introduce notificarea prealabilă sau aprobarea majorării primelor de încasat decât ca element al unui sistem general de control al prețurilor.

Articolul 155

Întreprinderi de asigurare care nu respectă dispozițiile legale

(1)   În cazul în care autoritățile de supraveghere ale unui stat membru gazdă stabilesc că o întreprindere de asigurare care are o sucursală sau care desfășoară activități în baza libertății de a presta servicii pe teritoriul statului în cauză nu respectă dispozițiile legale care se aplică acesteia în acel stat membru, acestea impun întreprinderii de asigurare să remedieze situația neregulamentară.

(2)   În cazul în care întreprinderea de asigurare în cauză nu ia măsurile necesare, autoritățile de supraveghere ale statului membru în cauză informează autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine cu privire la aceasta.

Autoritățile de supraveghere din statul membru de origine, cu prima ocazie, iau toate măsurile adecvate pentru a se asigura că întreprinderea de asigurare în cauză remediază situația neregulamentară.

Autoritățile de supraveghere din statul membru de origine informează autoritățile de supraveghere din statul membru gazdă cu privire la măsurile luate.

(3)   În cazul în care, în pofida măsurilor adoptate de statul membru de origine sau din cauza faptului că măsurile respective se dovedesc a fi inadecvate sau lipsesc cu desăvârșire în statul membru în cauză, întreprinderea de asigurare continuă să încalce dispozițiile legale în vigoare în statul membru gazdă autoritățile de supraveghere din statul membru gazdă după ce informează autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine, pot adopta măsurile adecvate pentru a preveni sau penaliza neregulile ulterioare, inclusiv, în măsura în care este strict necesar, pentru a împiedica întreprinderea în cauză să mai încheie noi contracte de asigurare pe teritoriul statului membru gazdă.

Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, este posibilă prezentarea documentelor legale necesare pentru astfel de măsuri privind întreprinderile de asigurare.

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) nu afectează capacitatea statelor membre implicate de a lua măsurile de urgență necesare pentru a preveni sau penaliza neregulile pe teritoriul lor. Această capacitate include posibilitatea împiedicării întreprinderii de asigurare de la a încheia noi contracte de asigurare pe teritoriul lor.

(5)   Alineatele (1), (2) și (3) nu aduc atingere competenței statelor membre de a sancționa încălcarea legii de pe teritoriul lor.

(6)   În cazul în care o întreprindere de asigurare care a încălcat legea are o unitate sau deține o proprietate în statul membru în cauză, autoritățile de supraveghere din statul membru respectiv, în conformitate cu legislația națională, pot aplica unității sau proprietății sancțiunile administrative prevăzute la nível național pentru încălcarea legii.

(7)   Orice măsură adoptată în temeiul alineatelor (2)-(6), care implică restricții privind conduita întreprinderilor de asigurare, trebuie să fie atent analizată și comunicată întreprinderii de asigurare în cauză.

(8)   Întreprinderile de asigurare prezintă autorităților de supraveghere ale statului membru gazdă, la cererea lor, toate documentele cerute de acestea în sensul alineatelor (1) - (7), în măsura în care întreprinderile de asigurare ale căror sedii centrale se află în respectivul stat membru sunt obligate să facă acest lucru.

(9)   Statele membre informează Comisia cu privire la numărul și tipul de cazuri care au condus la refuzuri în temeiul articolelor 146 și 148 și în care au fost luate măsuri în temeiul alineatului (4) din prezentul articol.

Pe baza respectivelor informații Comisia informează Comitetul european pentru asigurări și pensii ocupaționale la fiecare doi ani.

Articolul 156

Publicitate

Întreprinderile de asigurare cu sediul central în state le membre pot să își facă publicitate pentru serviciile oferite prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare existente în statul membru gazdă, sub rezerva norme lor care reglementează forma și conținutul publicității adoptate în interesul general.

Articolul 157

Impozitele pe prime

(1)   Fără a aduce atingere unei armonizări ulterioare, fiecare contract de asigurare se află exclusiv sub rezerva impozitelor indirecte și a taxelor parafiscale privind primele de asigurare din statul membru în care se află riscul sau este acoperit angajamentul.

Pentru aplicarea primului paragraf, bunurile mobile conținute într-un imobil situat pe teritoriul unui stat membru, cu excepția bunurilor în tranzit comercial, sunt considerate drept un risc situat în acest stat membru, chiar în cazul în care imobilul și conținutul său nu sunt acoperite de aceeași poliță de asigurare.

În cazul Spaniei un contract de asigurare este supus suprataxelor stabilite legal în beneficiul organizației spaniole „Consorcio de Compensación de Seguros” pentru îndeplinirea funcțiilor sale legate de compensarea pierderilor care rezultă din evenimentele extraordinare petrecute în statul membru în cauză.

(2)   Legea care se aplică în cazul contractelor în temeiul articolului 178 din prezenta directivă și al Regulamentului (CE) nr. 593/2008 nu afectează regimul fiscal aplicabil.

(3)   Fiecare stat membru aplică propriile dispoziții de drept intern întreprinderilor de asigurare care acoperă riscurile sau angajamente situate pe teritoriul său pentru măsuri de asigurare a colectării impozitelor indirecte și a taxelor parafiscale datorate în conformitate cu alineatul (1).

Subsecțiunea 2

Reasigurare

Articolul 158

Întreprinderi de reasigurare care nu respectă dispozițiile legale

(1)   În cazul în care autoritățile de supraveghere ale unui stat membru constată că o întreprindere de reasigurare ce are o sucursală sau își desfășoară activitatea în temeiul libertății de a presta servicii pe teritoriul respectivului stat membru nu respectă normele de drept intern care îi sunt aplicabile, ele invită întreprinderea în cauză să pună capăt acestei situații ilegale. În paralel, autoritățile în cauză informează autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine cu privire la aceasta.

(2)   În cazul în care, în ciuda măsurilor adoptate de autoritățile de supraveghere ale statului membru de origine sau deoarece respectivele măsuri se dovedesc inadecvate, întreprinderea de reasigurare încalcă în continuare normele aplicabile în statul membru gazdă, autoritățile de supraveghere ale statului membru gazdă pot, după ce au informat autoritatea competentă a statului membru de origine, să adopte măsuri adecvate pentru a preveni sau sancționa noi nereguli, în măsura în care acest lucru este absolut necesar, împiedicând întreprinderea de reasigurare să încheie în continuare noi contracte de reasigurare pe teritoriul statului membru gazdă.

Statele membre se asigură că este posibil, pe teritoriul propriu, să se elibereze întreprinderilor de reasigurare documentele juridice necesare pentru respectivele măsuri.

(3)   Orice măsură adoptată în conformitate cu alineatele (1) și (2) și care cuprinde sancțiuni sau restricții pentru desfășurarea activității de reasigurare trebuie motivată în mod corespunzător și notificată întreprinderii de reasigurare în cauză.

Secţiunea 4

Informații statistice

Articolul 159

Informații statistice privind activitățile transfrontaliere

Fiecare întreprindere de asigurare informează autoritatea de supraveghere din statul membru de origine, separat pentru operațiunile încheiate în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii, asupra valorii primelor, daunelor și comisioanelor fără deducerea reasigurării, separat pentru fiecare stat membru și după cum urmează:

Pentru clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, întreprinderea în cauză informează autoritatea de supraveghere respectivă și cu privire la frecvența și costul mediu al daunelor.

Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine comunică informații le menționate la primul și al doilea paragraf în termen rezonabil sub formă de sinteză autorităților de supraveghere din fiecare dintre statele membre implicate, la cererea acestora.

Secţiunea 5

Regimul contractelor sucursalelor în cadrul procedurilor de lichidare

Articolul 160

Lichidarea întreprinderilor de asigurare

În cazul în care o întreprindere de asigurare este lichidată, angajamentele care rezultă din contractele subscrise prin intermediul unei sucursale sau în baza libertății de a presta servicii sunt îndeplinite în mod similar cu cele care rezultă din restul contractelor de asigurare ale întreprinderii în cauză, fără deosebire de naționalitate în ceea ce privește asigurații și beneficiarii.

Articolul 161

Lichidarea întreprinderilor de reasigurare

În cazul în care o întreprindere de reasigurare este lichidată, angajamentele ce rezultă din contractele subscrise printr-o sucursală sau în temeiul libertății de a presta servicii sunt executate în același mod ca angajamentele ce rezultă din celelalte contracte de reasigurare ale respectivei întreprinderi.

CAPITOLUL IX

Sucursale stabilite în cadrul comunității și aparținând întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare ale căror sedii centrale sunt situate în afara comunității

Secţiunea 1

Accesul la activitate

Articolul 162

Principii de autorizare și condiții

(1)   Statele membre permit accesul la activitățile menționate la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf oricărei întreprinderi cu sediul central în afara Comunității, sub rezerva unei autorizații.

(2)   Un stat membru poate acorda o autorizație în cazul în care întreprinderea îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(3)   În sensul prezentului capitol, „sucursală” înseamnă orice prezență permanentă pe teritoriul unui stat membru a unei întreprinderi menționate la alineatul (1), care primește autorizare în acel stat membru și desfășoară o activitate de asigurare.

Articolul 163

Planul de afaceri al sucursalei

(1)   Planul de afaceri al sucursalei menționat la articolul 160 alineatul (2) litera (h) conține următoarele:

(2)   În plus față de cerințele stabilite la alineatul (1), planul de afaceri, include următoarele, pentru primele trei exerciții financiare: