|
7.5.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 114/10 |
DIRECTIVA 2009/3/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 11 martie 2009
de modificare a Directivei 80/181/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la unitățile de măsură
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
hotărând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din tratat (2),
întrucât:
|
(1) |
Prin Directiva 80/181/CEE a Consiliului (3) se solicită Regatului Unit și Irlandei să stabilească o dată limită pentru aplicarea derogărilor, în cazurile în care acestea sunt încă în vigoare, cu privire la unitățile de măsură denumite „pint” pentru laptele în sticle reutilizabile, berea și cidrul la butoi, „mile” pentru indicatoarele de trafic rutier și de viteză, precum și „troy ounce” pentru tranzacțiile cu metale prețioase. Cu toate acestea, experiența a demonstrat că, dat fiind caracterul local al acestor derogări și numărul limitat de produse vizate, menținerea derogărilor nu ar conduce la o barieră netarifară în calea comerțului și, în consecință, nu mai este nevoie să se renunțe la aceste derogări. |
|
(2) |
Este necesar să se precizeze că domeniul de aplicare al Directivei 80/181/CEE este în concordanță cu obiectivele menționate la articolul 95 din tratat și nu se limitează la anumite domenii de acțiune comunitară. |
|
(3) |
Directiva 80/181/CEE permite utilizarea unor indicații suplimentare, pe lângă unitățile de măsură legale stabilite în capitolul I din anexa la directiva menționată anterior, până la 31 decembrie 2009. Cu toate acesta, pentru a evita crearea de obstacole pentru întreprinderile din Comunitate care exportă către anumite țări terțe care solicită utilizarea altor unități de măsură decât cele stabilite în capitolul I, este adecvat să se mențină autorizația de utilizare a indicațiilor suplimentare. |
|
(4) |
Directiva 80/181/CEE sprijină funcționarea fără impedimente a pieței interne prin nivelul de armonizare a unităților de măsură pe care îl impune. În acest context, este oportună monitorizarea de către Comisie a evoluțiilor pieței legate de respectiva directivă și de punerea sa în aplicare, în special cu privire la posibilele obstacole în calea funcționării pieței interne, precum și la necesitatea unor armonizări suplimentare pentru a depăși obstacolele respective. |
|
(5) |
Este oportună continuarea, cu fermitate, de către Comisie, în contextul relațiilor sale comerciale cu țările terțe, inclusiv în cadrul Consiliului economic transatlantic, a urmăririi acceptării pe piețele din țările terțe a produselor pe ale căror etichete sunt indicate doar unități din Sistemul internațional de unități de măsură (SI). |
|
(6) |
Indicațiile suplimentare ar putea permite, în plus, trecerea treptată și fără probleme la noi unități metrice care ar putea fi introduse la nivel internațional. |
|
(7) |
În 1995, Conferința generală privind greutățile și măsurile a decis să elimine categoria de unități SI suplimentare ca și categorie separată în SI și să considere unitățile „radian” și „steradian” ca fiind unități SI derivate adimensionale ale căror denumiri și simboluri pot fi utilizate, fără a fi obligatoriu, în exprimarea altor unități SI derivate, în funcție de necesități. |
|
(8) |
În 1999, Conferința generală privind greutățile și măsurile a adoptat, în cadrul SI, „katalul”, al cărui simbol este „kat”, ca unitate SI pentru măsurarea activității catalitice. Scopul acestei noi unități de măsură SI armonizată era de a asigura o descriere coerentă și uniformă a unităților de măsură în domeniul medicinei și al biochimiei și, pe cale de consecință, de a elimina orice risc de confuzie provenind din utilizarea unor unități nearmonizate. |
|
(9) |
În 2007, Conferința generală privind greutățile și măsurile a adoptat o notă pentru definirea „kelvinului”, în vederea eliminării uneia dintre sursele majore de variabilitate observată între diferitele realizări ale punctului triplu al apei. „Kelvinul” este definit ca fiind o fracțiune din temperatura termodinamică a punctului triplu al apei. Nota se referă la o apă cu o compoziție izotopică specifică. |
|
(10) |
Deoarece acrul nu mai este utilizat la înregistrarea în cadastru în Regatul Unit și în Irlanda, nu mai este nevoie să se prevadă o derogare în această privință. |
|
(11) |
În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare (4), statele membre sunt încurajate să întocmească, în interes propriu și în interesul Comunității, tabele proprii care să ilustreze, pe cât posibil, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice. |
|
(12) |
În consecință, Directiva 80/181/CEE ar trebui modificată, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Modificări
Directiva 80/181/CEE se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 1 litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
|
|
2. |
Articolul 2 litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
|
|
3. |
Articolul 3 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Utilizarea de indicații suplimentare este autorizată.” |
|
4. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 6b Comisia monitorizează evoluțiile pieței legate de prezenta directivă și de punerea sa în aplicare în ceea ce privește funcționarea fără impedimente a pieței interne și a comerțului internațional și înaintează un raport cu privire la evoluțiile respective, însoțit de propuneri atunci când este cazul, Parlamentului European și Consiliului, până la 31 decembrie 2019.” |
|
5. |
Anexa se modifică după cum urmează:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Articolul 2
Transpunere
(1) Statele membre adoptă și publică, până la 31 decembrie 2009 cel târziu, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul măsurilor respective.
Statele membre aplică măsurile respective începând cu 1 ianuarie 2010.
Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitățile de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern adoptate în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Strasbourg, 11 martie 2009.
Pentru Parlamentul European
Președintele
H.-G. PÖTTERING
Pentru Consiliu
Președintele
A. VONDRA
(1) JO C 120, 16.5.2008, p. 14.
(2) Avizul Parlamentului European din 29 noiembrie 2007 (JO C 297 E, 20.11.2008, p. 105), Poziția comună a Consiliului din 18 noiembrie 2008 (JO C 330 E, 30.12.2008, p. 1) și Poziția Parlamentului European din 16 decembrie 2008 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
(3) JO L 39, 15.2.1980, p. 40.
(4) JO C 321, 31.12.2003, p. 1.
(5) Nume speciale pentru unitatea de putere: numele volt-amper (simbol «VA»), când este utilizat pentru exprimarea puterii aparente a curentului electric alternativ, și var (simbol «var»), când este utilizat pentru exprimarea puterii electrice reactive. Unitatea de măsură «VAR» nu este inclusă in rezoluțiile CGPM.